A murit Elie Wiesel, un neobosit căutător al interiorului frumos și cald al ființei umane, dar și un răzvrătit împotriva indiferenței în fața dramelor din jurul nostru. Așa cum l-a numit și comitetul norvegian care i-a decernat Nobelul pentru Pace în 1986, el a fost un „mesager pentru omenire”, un om care, în ciuda răvășitoarei suferințe prin care a trecut, s-a încăpățânat să vorbească tuturor despre demnitate și iubire. O personalitate carismatică, care a transmis lumii întregi, simplu și direct, nevoia de a nu uita.
Fost cetățean al României interbelice, Elie Wiesel a fost deportat, alături de familia sa, cu două zile înainte de Pessah, în 1944, la Auschwitz-Birkenau de către autoritățile maghiare. Nu împlinise încă 15 ani când a fost trimis în lagăr. Cea mai mică dintre surorile sale, Țipora, și mama sa au fost gazate în prima noapte după ce au ajuns la Auschwitz. Tatăl său a murit și el, mai târziu, la Buchenwald, într-unul din „marșurile morții”. Elie Wiesel a fost salvat odată cu eliberarea lagărului de la Buchenwald de către armata americană. Avea să revină aici 65 de ani mai târziu.
După război, studiază în Franța, devine jurnalist și ani de zile păstrează o tăcere amară despre rana sufletească și despre chinurile Holocaustului. Ajunge apoi în Statele Unite, unde va fi recunoscut drept unul dintre cei mai activi supraviețuitori ai genocidului evreiesc. Președintele Jimmy Carter l-a numit în fruntea Comisiei Prezidențiale privind Holocaustul, care avea să stea la baza înființării Memorialului Holocaustului de la Washington. Până când a murit, a păstrat o legătură specială cu această instituție, la fondarea căreia și-a adus un aport incontestabil.
Din familia pe care a pierdut-o în lagărele naziste, Țipora este ființa care apare cel mai des în amintirea sa. De ani de zile, Memorialul Holocaustului de la Washington oferă zecilor de bursieri români, maghiari sau moldoveni burse cu titlul Țipora Wiesel, ca un semn al omagiului pe care Elie Wiesel l-a adus surorii sale.
Wiesel a scris o carte superbă, tradusă și în românește, care se numește Noaptea, în care a descris ultima revedere cu sora sa, în vârstă de șapte ani atunci. Întâi și-a amintit de plecarea din Sighet: „Tata plângea. Era pentru prima dată când îl vedeam în lacrimi. Nu mi-aș fi închipuit niciodată că el putea plânge. Cât despre mama, ea mergea cu o expresie hotărâtă pe față, fără o vorbă, adâncită în gândurile ei. M-am uitat la sora mea mai mică, Țipora, cu părul blond bine pieptănat, ducând pe braț o hăinuță roșie, o fetiță de șapte ani. Bocceaua din spatele ei era prea grea pentru ea. Strângea din dinți. Știa deja că era zadarnic să plângă. Jandarmii loveau în stânga și-n dreapta cu bastoanele.”
În vechiul Testament, Țipora, fiică de preot, este soția lui Moise în Exod. În ebraică, Țipora înseamnă pasăre. Cu repeziciune, Țipora Wiesel părăsește lumea aceasta, mistuită de flăcările crematoriului de la Auschwitz.
Călătoria de la Sighet la Auschwitz se încheie pe peronul lagărului: „Un ofițer SS-ist de grad inferior ne întâmpină, cu un baston în mână. Ordonă: – Bărbații la stânga, femeile la dreapta! Șase cuvinte rostite calm, indiferent, pe un ton lipsit de emoție. Cu toate acestea, acele cuvinte au marcat momentul când m-am despărțit de mama. Nici n-am avut timp să mă gândesc la asta, și deja am simțit strânsoarea de mână a tatei: rămăsesem singuri. O fracțiune de secundă am reușit să le văd pe mama și pe surorile mele luând-o la dreapta. Țipora o ținea de mână pe mama. Le-am văzut dispărând, îndepărtându-se de noi; mama mângâia părul blond al surorii mele, ca și cum ar fi vrut s-o ocrotească, iar eu mergeam înainte cu tata și cu restul bărbaților. Și nu știam că în locul acela, în momentul acela, mă despărțeam pentru totdeauna de mama și Țipora.”
Așa cum avea să declare, nu a uitat niciodată acea primă noapte din lagăr în care s-a simțit sfârșit. Nu a uitat nici mirosul de carne arsă. Avea să spună că flăcările lagărului i-au mistuit credința și sufletul. Imaginea cu mica Țipora în drum spre camera de gazare avea să-l însoțească toată viața.
Astăzi, în Sighet nu mai există niciun evreu. Dacă mergeți aici, nu ratați casa memorială, un colț de lume evreiască și de aducere-aminte a celui care a fost Elie Wiesel. De astăzi, cei doi frați se vor fi regăsit dincolo, departe de lumea aceasta răzvrătită care i-a despărțit. Prima noapte după 72 de ani când Elie și Țipora sunt din nou împreună. Și câte au să-și spună...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Domnilor ignoranți, care vă permiteți să defăimati un Om valoros,precum Elie Wiesel, care a demonstrat că durerea , suferința imensă nu l-au transformat intr-un xenofob ci intr-un militant pentru drepturile minorităților, pentru pace și conștientizarea ororilor Holocaustului. ...domnilor ignoranti, opriti-va și acceptați istoria, realitatea....luptați ca aceste drame sa nu se mai repete....omagiați cu respect , memoria celui care a fost Elie Wiesel .