Primul absolvent român de Medicină la Cambridge s-a întors în țară și se pregătește pentru rezidențiat: „Simt nevoia să tratez pe cineva care îmi amintește de bunica mea sau de un cunoscut”

În urmă cu șapte ani, Mihai Bica devenea primul român admis la Medicină, la prestigioasa universitate Cambridge. Anul acesta, după absolvirea facultății și încă un an de experiență într-un spital britanic, Mihai s-a întors în țară, iar acum se pregătește să dea examenul de rezidențiat. În urmă cu ceva vreme acest lucru i s-ar fi părut o irosire. Însă astăzi i se pare o decizie inspirată pentru scenariul lui de viață și crede că, în urma ei, va avea ocazia să se dezvolte și să aibă o contribuție în sistemul medical din România, aflat într-o nevoie uriașă de profesioniști.

Absolvent al Colegiului Național „Sf. Sava” din București, Mihai a visat să ajungă la Cambridge încă din clasa a X-a. În clasa a XI-a și-a dat seama că vrea să studieze medicina și și-a propus să învețe un pic mai intens la anatomie și fiziologie, ca să vadă dacă este potrivit pentru acest domeniu. S-a înscris la olimpiadă la biologie și a ajuns la faza națională, unde a câștigat locul 1. „Mi-am confirmat că pot să învăț genul ăsta de lucruri și m-am dus la Cambridge, la o zi a porților deschise, ca să văd care sunt cerințele. Au fost foarte deschiși, mi-au oferit toate informațiile de care aveam nevoie”, își amintește el. Când s-a întors în țară i-a fost clar ce avea de făcut: să dea un examen internațional la biologie, care să se adauge matematicii și chimiei evaluate, în România, prin examenul de Bacalaureat. Și să se pregătească pentru examenul de admiterea pentru Oxbridge (n.r. Oxford și Cambridge). 

I s-a spus că este imposibil să intre la Cambridge la Medicină

„Mi-am comandat cărțile de pe internet și am început să mă pregătesc singur, pentru că nu avea cine să mă pregătească. Acum, dacă mă gândesc că mă pregăteam singur mi se pare înfricoșător, dar atunci aveam un asemenea entuziasm și un asemenea curaj încât nu mi se părea nimic ieșit din comun”, povestește absolventul. Își amintește despre o discuție avută cu o firmă care consilia elevii români pentru admiterea la universitățile internaționale. I s-a spus că este aproape imposibil să reușească să ajungă la medicină, din cauza procesului complex de admitere. „Faptul că am reușit nu îl văd ca pe o chestiune de inteligență, ci mai mult ca pe o chestiune de ambiție. Informația cred că a fost cheia, faptul că m-am interesat, că am fost acolo, că am aflat eu care sunt cărțile de pregătire și ce trebuie să fac”, explică Mihai Bica. Din istoria recentă, singurul care mai studiase medicina la Cambridge fusese un tânăr de origine română, dar cu cetățenie britanică. În clasa a XII-a, în luna noiembrie, a dat examenul pentru Oxbridge care conținea trei secțiuni: una de gândire critică, în care avea probleme de gândire rapidă. A doua - un șir nesfârșit de întrebări din matematică, fizică și chimie, la care trebuia să răspundă rapid. Iar a treia, un eseu filosofic. Atât de lungă a fost secțiunea cu întrebări încât nu a reușit să răspundă la toate și a ieșit din sală complet descurajat. Însă în timpul interviului de admitere la Cambridge a descoperit că avusese unul dintre cele mai bune scoruri din acel an. A primit din partea examinatorilor o ofertă condiționată: urma să fie admis la Christ`s College, Cambridge, la Medicină, cu condiția să obțină minimum 9,50 la examenul de Bacalaureat - ceea ce nu a fost o problemă: a luat 10 și la matematică, și la chimie 9,90.

După reușita sa și alți liceeni români au intrat în legătură cu el pentru a-i cere detalii legate de admiterea la Medicină la Cambridge. Doi dintre ei sunt astăzi studenți.

Cursuri de doar 50 de minute și sesiuni intense de mentorat

La Cambridge, Facultatea de Medicină durează 6 ani, dintre care primii trei sunt dedicați formării academice, iar ultimii trei formării clinice. „Ce m-a șocat prima dată a fost că, față de cursurile colegilor mei, care erau la Medicină în România și făceau un curs de trei ore, eu aveam un curs de maximum 50 de minute. Progresul de la un curs la altul era imens, profesorul îți dedica chiar toată atenția lui, colegii erau deschiși la discuții, aveai cu cine să vorbești la un nivel foarte ridicat. Profesorul era un expert în acel domeniu - nu era un singur profesor care îți preda fiziologia de la începutul până la sfârșitul anului. Fiecare preda o parte, era expert absolut în domeniul acela și chiar simțeai că înveți de la cineva aflat în miezul problemei. Totodată calitatea suportului de curs era esențială”, explică el. Cursurilor li se adăugau sesiunile de supervizare, în care un profesor intra, cu nu mai mult de trei sau patru studenți deodată, în profunzimea lucrurilor, îi ajuta să lămurească chestiunile dificile și le dădea tema săptămânii - un eseu care să demonstreze o înțelegere personală a materiei. 

În anul al doilea, cel mai dificil de la Cambridge, Mihai avea de scris câte 7-8 eseuri pe săptămână pentru care era nevoit să studieze noaptea. Încă de la început, studenților le era pus în vedere că plagiatul este strict interzis și că fiecare informație folosită trebuie referențiată corect. Acesta a fost un alt lucru extrem de diferit față de România, unde un eseu însemna pentru el, în liceu, să printeze fragmente din Wikipedia pentru care primea mai apoi nota 10.

„Aduceau actori care să interpreteze pacienți și care să aibă tot felul de atitudini - zeflemitoare, agresivă, cu patologii psihiatrice”

Ca să promoveze din anul trei în anul patru, Mihai a trebuit să treacă, la acea vreme, de un interviu care a înjumătățit numărul studenților.

Așa a ajuns în partea de formare clinică, unde foarte multe cursuri erau centrate pe comunicarea cu pacientul și etica medicală. „Jumătate din cursuri au fost de comunicare clinică, de etică medicală, profesionalism medical. Erau exasperant de pregnante, dar au fost toate importante. În anul patru, aveam ateliere de câteva ore unde vorbeam cu un profesor doctor despre situații dificile. Am început foarte simplu, cu felul în care te prezinți pacientului. Aduceau actori care să interpreteze pacienți și care să aibă tot felul de atitudini - zeflemitoare, agresivă, cu patologii psihiatrice. Vorbeai în fața tuturor, erai filmat, puteai să vizualizezi înregistrarea, primeai feedback, vedeai cum procedează și alții. Apoi progresai. În anul 6, erau discuții despre moarte, despre cum să îi spui unei rude că pacientul a murit, să-i spui cuiva că are cancer. Toate au o tehnică, sunt articole științifice de comunicare medicală care îți arată la ce cuvinte reacționează cel mai bine oamenii. La pacienții cu demență senilă erau framework-uri în care trebuia să îi abordezi și să îi reorientezi ca să poți să ai o conversație. Vorbeam despre consimțământ, comunicarea riscului, prezentarea de opțiuni, consiliere pentru schimbarea stilului de viață, cum convingi pe cineva să se lase fumat”, spune Mihai Bica.

„Asistentele sunt feroce. Încă de când ești student, îți fac observație dacă nu te-ai spălat pe mâini”

Odată cu anii clinici a început practica în spitale, unde de la bun început li se spune studenților că este esențial să respecte procedura tehnică aseptică și toate regulile de igienă pentru a preveni contaminarea pacienților cu bacterii periculoase. Însă, în opinia lui Mihai Bica, meritul pentru rata scăzută a infecțiilor nosocomiale în Marea Britanie, aparține asistentelor, nu medicilor, care petrec relativ puțin timp cu pacienții. „Asistentele sunt feroce. Încă de când ești student, îți fac observație dacă nu te-ai spălat pe mână, dacă n-ai atins gelul dezinfectat înainte să consulți, dacă nu ai respectat protocolul, dacă nu ai folosit gelul după ce ai consultat. Ele izolează pacienții contagioși. La început le percepi drept agresive, dar fac totul pentru binele pacientului”, a văzut el.

Același tratament în orice spital din țară

Marele merit al sistemului medical britanic este uniformitatea actului medical: un pacient are siguranța că, fără să plătească vreun ban, va fi tratat bine în orice unitate medicală din țară, a observat Mihai Bica. 

„Sigur că e o țară mai bogată, își permit să investească mai mulți bani și poate mai bine în sistemul medical. Spitalele sunt mai bine dotate, au sisteme informatice foarte bine dezvoltate, dar și acolo se poate mai bine. De exemplu, Cambridge este singurul loc din Anglia care are un sistem de import, american, unde toate datele pacienților sunt centralizate: note clinice, radiologie, scrisori de trimitere. Absolut fiecare lucru imaginabil despre pacientul ăla este acolo. Și pe secție când ne plimbam, ne plimbam cu calculatorul portabil”, explică acesta.

Un tip „șamanist” de medicină: „În România, unii doctori tratează pe lângă ghid”

După terminarea facultății, Mihai Bica a lucrat vreme de un an într-un spital din Anglia, care i-a permis să aibă și activitate de cercetare. A văzut că toată interacțiunea medicului cu pacienții săi se bazează pe ghiduri medicale. „Acesta este un lucru foarte bun, în România de multe ori, din păcate, unii doctori tratează pe lângă ghid sau nu vor să ia în considerare ghidul din varii motive, ceea ce nu este bine. Totuși, modelul ăsta de medicină, eu îi zic de tip șamanist, nu mai are ce căuta în secolul 21. Pentru că avem o bază de dovezi științifice și știi ce are rezultatele cele mai bune pentru pacienți. Și aia trebuie să faci. Sigur că ai variațiuni, dar nu poți să tratezi cu totul diferit. În România, experiența familiei, a prietenilor ca pacienți e că s-au dus la trei-patru doctori și au primit patru opinii diferite. Nu e normal. Și angrenează o lipsă de încredere a pacientului în doctori până la urmă, care nu e benefică pentru nimeni”, este de părere Mihai Bica.

Medicii, primii în topul încrederii britanicilor

În facultate, studenților li se vorbește despre topul încrederii pe care britanicii o au în diferite profesii: pe primul loc se află medicii, cu un procent de peste 90%. Ce li se spune apoi este că este de datoria lor să continue să păstreze încrederea pacienților la acest nivel. „Pacientul are încredere în tine, nu te duci la doctorul X, te duci la spital și doctorul X poate să fie egal cu doctorul Y și Z. Și nu există să îl ceri pe doctorul Cutărică decât excepțional. Această atitudine este întreținută de doctori, este întreținută de școli. De nenumărate ori ne-au spus că scopul nostru este să menținem acest indice de încredere ridicat din partea populației. Consiliul Medicilor din Anglia e foarte dur cu doctorii, dar nu ca să îi pedepsească, ci ca să mențină acest nivel de încredere. Un doctor care face o porcărie nu trebuie să pericliteze acest lucru și trebuie înlăturat”, spune Mihai Bica.

Și în Marea Britanie, sistemul medical are probleme din cauza populației îmbătrânite și din ce în ce mai bolnave și a numărului scăzut de medici. 50% dintre licențele medicale ale celor care profesează aici sunt obținute în alte state, pentru că școlile din țară nu pot produce destui medici. Însă chiar și cu atragere de profesioniști din străinătate, criza de personal este semnificativă. Acest lucru pune presiune pe medicii din sistem și în special pe cei aflați la început de carieră, explică tânărul absolvent. Durează până la 10 ani să devii medic specialist în Marea Britanie, o perioadă în care cei care aspiră la acest statut trebuie să lucreze în mai multe spitale din orașe și regiuni diferite și să se ocupe de foarte mulți pacienți.

„Aveam săptămâni, de luni până joi, în care lucram 13 ore și jumătate în fiecare zi, în care aveam și 130 de pacienți în grijă”

„Calitatea sistemului cade pe umerii doctorilor, care sunt de multe ori suprasolicitați, lucrează excesiv de mult. Aveam săptămâni, de luni până joi, în care lucram 13 ore și jumătate în fiecare zi, în care aveam și 130 de pacienți în grijă, eu singur. 

Sigur că aveai ajutor dacă aveai nevoie, dar eu mă descurcam. E un deficit mare de doctori și viața de doctor junior, până să îți obții specialitatea e foarte dificilă. Pentru că ei duc serviciul medical, în România e invers, medicii specialiști, medicii primari duc serviciul medical, rezidenții sunt și ei pe acolo. În Anglia, rezidenții sunt în spital non-stop, iar odată ce obții specialitatea ai un program oarecum mai lejer și cu mai puține gărzi”, explică Mihai Bica.

„Există centre de excelență în România”

S-a gândit, încă din timpul facultății, dacă să se întoarcă sau nu în România, iar la finalul anilor de studii tatăl său l-a întrebat același lucru. Inițial, a considerat întoarcerea în țară o irosire a experienței sale de la Cambridge. Apoi și-a dat seama că face o greșeală. 

„Comparam în medie sistemele și, sigur, dacă iei sistemul din UK și pe cel din România, ai prefera să fii de 1.000 de ori pacient în UK pentru că știi ce primești. În România, e variabil, poate să fie foarte bine sau foarte rău. Însă, dacă privesc din perspectiva medicilor, o spun și studiile europene, există centre de excelență în România unde chiar se face medicină la nivel occidental sau care încearcă să se apropie cât mai mult, în ciuda lipsei de resurse, spune tânărul în vârstă de 25 de ani.

„Am fost rupt de mediul facultății, în care aveam un grup de prieteni”

Un alt argument care a cântărit greu în favoarea deciziei sale de a se întoarce a fost atașamentul față de familia și prietenii rămași în țară și conștientizarea efortului de adaptare pe care era nevoit să îl facă în Marea Britanie, după terminarea facultății. 

„Am fost rupt de mediul facultății, în care aveam un grup de prieteni, în care aveam o susținere din partea colegilor, a profesorilor, era un mediu ocrotit oarecum. Saltul a fost mare în primul an în care am început să lucrez singur. Deodată, colegii și prietenii s-au dispersat în toată Anglia, nu mai era aproape nimeni lângă mine. Responsabilitatea primului job în care intri direct, cu gărzi din primele momente, tot ceea ce înseamnă mutarea într-un oraș nou, dificultăți practice de a trăi acolo, programul încărcat pe care îl aveam, faptul că simțeam că îmi lipsește ceva, toate au cântărit greu. Eu mereu am rămas atașat de România, în fiecare vacanță din ăștia 6 ani, cu excepția unei plecări în America, și aceea cu facultatea, m-am întors în acasă. Pentru că nu îmi imaginam că aș putea pleca în altă parte, nu îmi imaginam că aș putea petrece o vacanță departe de părinți, de bunici, de prieteni. Mă gândeam că ratez anumite aspecte ale vieții și, de fapt, asta se întâmpla în această dedicare profesională, într-un sistem care te muncește destul de mult.Îți rămâne foarte puțin timp pentru tine. Și profesional, pentru că nu îți rămâne timp să te pregătești suplimentar în afara spitalului, dar mai ales personal, că nu mai ai timp să te dezvolți pe tine. În plus, îmi lipsea susținerea din partea părinților”, spune Mihai Bica.

„Simt nevoia să tratez pe cineva care îmi amintește de bunica mea sau de un cunoscut”

În anul 6, a avut o conversație cu un medic grec, care i-a mărturisit că, dacă nu ar fi soția și copiii săi, s-ar întoarce acasă, în Grecia, pentru că simte nevoia să îi trateze pe ai săi. Aceste cuvinte au rezumat o trăire pe care tânărul a simțit-o de multe ori. „Viața în străinătate nu e ușoară pentru nimeni, dar atunci când interacționam cu pacienții, în ciuda faptului că n-am avut niciun fel de experiență negativă, mi-era mereu o frică irațională: Dacă mă întreabă de unde sunt, dacă are o impresie urâtă despre mine? Și cumva simțeam că vreau să tratez pe cineva care îmi amintea de bunica mea sau, știu eu, de cineva cunoscut”, povestește Mihai Bica.

S-a întors în țară, iar acum se pregătește pentru rezidențiat. Își dorește să ajungă să lucreze lucreze în secția de Cardiologie de la Spitalul Floreasca. „Acolo chiar este un centru de excelență în cardiologie. Sigur că sunt probleme de ordin logistic, nu sunt naiv, am vorbit cu colegi de-ai mei care sunt rezidenți și care mi-au spus de deficite serioase și probleme care nu sunt de conceput în Anglia, dar cred că pot face o diferență. Și cu timpul cred că or să se schimbe lucrurile”, spune tânărul.

Acest articol face parte din campania Medicii schimbării, un demers MedLife menit să crească încrederea românilor în sistemul de sănătate. Inițiativa aduce în prim plan modelele pozitive din sistemului medical românesc și arată că evoluția se produce din interior, inspirându-ne să avem încredere în profesioniștii care forțează schimbarea de paradigmă. Curajoșii, întreprinzătorii, vizionarii, cei care împotriva lipsurilor sau a lacunelor sistemului reușesc să-l reformeze puțin câte puțin, în fiecare zi.

Medicii schimbării contureză portretele unor medici excepționali și prezintă exemple de bună practică din întreaga țară, atât din sistemul privat, cât și din cel de stat. Povestea pe care tocmai ați citit-o, a primului absolvent român de Medicină de la Cambridge, Mihai Bica, completează seria poveștilor de pe platforma campaniei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp