Sari la continut
Republica
Sustenabilitate

„Privește cerul”. Bucureștiul se sufocă în praf și fum. O nouă generație încearcă să-l vindece

Într-un top al celor mai poluate orașe din Europa, Bucureștiul se situează pe locul 8, cu un indice de 74,88 din 100. Înaintea noastră sunt Tetovo și Skopje (Macedonia de Nord), Tirana (Albania), Celiabinsk și Ecaterinburg (Rusia), Dnipro (Ucraina) și Napoli (Italia). Clasamentul se bazează pe valorile următorilor indici de poluare: calitatea aerului, accesul la apă potabilă, poluarea apei, gestionarea deșeurilor, percepția publică asupra curățeniei și ordinii publice, poluarea fonică și luminoasă pe timp de noapte, suprafața spațiilor verzi publice și nivelul de disconfort al vieții în oraș din cauza poluării.

“Gândiți-vă că în ultimele luni s-a atins un nivel de 263 µg/m3, în timp ce recomandările OMS indică faptul că acesta nu ar trebui să depășească 25 µg/m3. Vina este atribuită incendiilor și arderii deșeurilor, dar clasarea Bucureștiului pe locul opt în topul celor mai poluate orașe este și ca urmare a nivelurilor ridicate de poluare urbană, a aerului și a apei, precum și lipsei spațiilor verzi,” spun autorii clasamentului publicat în august 2025.

Lipsa spațiilor verzi este una dintre marile dureri ale bucureștenilor. Deși par multe, parcurile din oraș sunt în continuare asaltate de mașini. Lacurile sunt mizere. Petrecerile de pe terase și din restaurante poluează fonic. Aleile sunt vălurite și pline de gropi. Spațiile de joacă pentru copii sunt și insuficiente, și neîngrijite.

Herăstrăul, unul dintre parcurile-simbol ale Bucureștiului, e pe cale să se transforme integral într-un șantier. Arborii săi, cu minunații stejari în frunte, sunt puși la pământ după ani în care fie au fost toaletați greșit, fie au fost invadați de dăunători, fie s-au frânt sub furtuni sau chiciură.

În aceste condiții, ce putem face ca “Privește cerul” să rămână pentru bucureșteni un mesaj aspirațional, care să ne încurajeze să visăm și să ne autodepășim? Este o întrebare la care, în acest nou dialog, ne răspund Alina Kasprovschi și fiul ei, Toma. Alina este directoarea executivă a Fundației Comunitare București, o asociație care, în cel mai colaborativ spirit, aduce laolaltă grupuri de inițiativă, companii și autorități în încercarea de a transforma capitala României într-un loc prietenos, sănătos și sigur pentru toți locuitorii. Toma este un tânăr pasionat de biodiversitate, conștient și implicat, reprezentant al unei generații marcate de eco-anxietate și tot mai dornice să își petreacă timpul în aer liber.

Acest material face parte din seria „Din generație în generație”, un proiect care aduce față în față reprezentanți ai două generații — fie legați printr-un arbore genealogic, fie printr-o relație de tip maestru–discipol. În fiecare conversație, încercăm să descoperim ce se transmite și ce se transformă: care sunt valorile care rămân și care sunt temele unde generațiile se privesc diferit, dar cu aceeași dorință de sens.

Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Transparentizarea surselor de finanțare ale asociațiilor și fundațiilor ar fi cel mai bun advertorial pentru activitatea fiecăreia dintre ele. Este îmbucurătoare pasiunea lui Toma pentru biodiversitate, dar nimic nu se va schimba până când mafia deșeurilor, bunăoară, nu va fi eradicată, impostura nu va fi expulzată din politică, competența nu va deveni o naturalețe a dregătorului.
    • Like 1
  • Mihai check icon
    La ce alt rezultat poți să ajungi când se dau autorizații pentru blocuri tot mai înalte și mai înghesuite? Oricum cine este suferind de eco-anxietate ar face bine să se mute, nu să încerce să schimbe un oraș întreg după nevoile sale. Nu de alta dar așa se ajunge ca o minoritate să dicteze viața altora cum este cazul stângiștilor woke sau celor care vor să își impună ideologia eco-marxistă asupra orașului și a cetățenilor săi, îngreunând viața lor de zi cu zi.
    • Like 0


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult