Foto: Taras Grebinets / Alamy / Alamy / Profimedia
Strălucirea copilăriei luminează de multe ori fața neînțeleasă și brăzdată de riduri a adultului. Anii de început ai tinereții, magnifici prin simplitatea lor, aduc uneori un zâmbet ascuns pe obrazul omului împovărat de greutățile vieții. Era perioada când lucrurile cele mai simple umpleau de bucurie fiecare minut al unei existențe firave care habar nu avea drumul pe care viitorul urma să îl aștearnă în fața pașilor. Greutățile vor veni ușor, ușor, una după cealaltă, iar obstacolele vieții vor încărca sufletul copilului, precum o găleată uitată afară într-o zi ploioasă de toamnă târzie.
Îmi aduc aminte încărcarea livezii de mere și pruni din spatele casei, cum verdele puternic făcea să vibreze de viață întregul câmp vizual. Uneori, făceam escaladă pe unul dintre cei trei caiși de la stradă, de cele mai multe ori pe cel mai înalt dintre ei, pe de-o parte pentru a mă bucura de parfumul îmbietor al poamelor, dar și pentru a avea o priveliște cât mai bună a păsărilor care aterizau pe „aeroportul” improvizat al livezii, acoperit în întregime de vreascuri și numeroase frunze. După ce înfulecam pe nerăsuflate câteva caise mai viu colorate, schimbam poziția și coboram de pe crengile înalte pe tulpina copacului, având buzunarele doldora, pentru a savura restul de pe acoperișul staulului vitelor. Înainte de a începe îndrăzneața ascensiune, aveam grijă să-mi asigur buzunarele, iar apoi încadram cu atenție vârful tenisului de Finca printre ochiurile porții de sârmă, pentru a urca de îndată cei doi metri de obstacol care mă despărțeau de admiratul înaltului cerului. Acolo mă așezam cu spatele de placa ondulată a acoperișului, mâncam pe rând ba o prună, ba o caisă și priveam cum albastrul imaculat al cerului se desăvârșea grandios în fața ochilor mei, printre norii asemănători spumei laptelui abia muls.
Privind cerul, mă întrebam, dacă tot îi văd înălțimea grandioasă, de ce nu-L pot vedea și pe Dumnezeu, sau măcar să-mi dea un semn, cât de mic, pentru a mă bucura de privilegiul de a-L cunoaște. Îmi închipuiam un dialog:
„- Dă-mi voie să stau lângă tine pentru a admira orizontul împreună, să ne bucurăm amândoi de această priveliște scăldată de razele soarelui care aduce liniște sufletului tău și bucurie inimii tale. Ești încă mic, dar voi picta orizontul pe tabloul gândurilor tale. Visuri de bucurie și aventură, care să îți încarce sufletul cu fericire. Nu lăsa ca trecerea anilor să întunece strălucirea inimii tale. Greutatea lumii nu trebuie să o porți pe umerii tăi. În momentele dificile ale vieții tale, voi urmări cu atenție evoluția ta și te rog ca fiecare pas să îl faci cu încredere. Când te vei împiedica sau nesiguranța va pune stăpânire pe gândurile tale, să știi că voi fi lângă tine ca să te sprijin și îți voi întinde mâna Mea atotputernică, să nu te sfărâmi sub greutatea lumii. Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, strigă către Mine, și Eu îți voi răspunde, și îți voi arăta lucruri mari și nepătrunse pe care tu nu le știi.
- Ce trebuie să fac?
- Încă nu știi ce te așteaptă, dar Eu îți voi da putere să depășești toate greutățile care vor veni. Trebuie doar să ai încredere în Mine, iar Eu te voi învăța să discerni, cu răbdare, fiecare lecție a vieții tale, astfel încât tu să ai de învățat chiar și din loviturile pe care viața ți le va da. Să știi că și aceste lovituri, chiar dacă nu vei înțelege la început, te vor face mai puternic. Ele vor construi încrederea ta și vor pune cărămidă peste cărămidă, astfel încât din inima ta să faci un palat care să răsară. Nu fi egoist, nu te gândi numai la tine, ci ajută de fiecare dată, dacă ai ocazia. Viața îți va fi o încercare care te va face mai puternic. Căci vor veni momente când vei pierde tot, dar nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îți dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta Mea cea tare te va sprijini. Ca să înțelegi dragostea Mea pentru tine, pe Fiul Meu, Iisus Hristos, unul născut, L-am trimis pentru a vă fi făclie, căci lumina nu trebuie să stea sub obroc, ci în sfeșnic, ca să lumineze calea pe aleile întunecate ale vieții. Domolește-ți repezeala. Păzește-ți inima înainte de toate și respectă deciziile oamenilor din jurul tău, chiar dacă ele contravin dorinței inimii tale.”
„Dacă adevărul nu e revelat, înțeleptul e neputincios, el poate să-l primească, nu poate să-l caute și să-l determine”, spunea filosoful Petre Țuțea, cu privire la modalitatea prin care Dumnezeu se desăvârșește în inimile oamenilor. Știința nu poate captura taina spirituală. Ea se face cunoscută acelora care caută în adâncul sufletului răspunsul la întrebările pe care rațiunea nu le poate oferi.
„- Ia cu tine doar gândurile și faptele bune și poartă-le pe stindardul inimii tale, căci Eu spre ele tânjesc să le manifești în inima ta. Nu-ți face griji pentru nimic, mai întâi roagă-te pentru toate. Nu dori să afli toate ale lumii, ci pune preț pe a afla cine ești, iar dacă vei dori să te ajut, caută-Mă și îți voi dezvălui. Acum coboară de pe casă și mergi în liniște, căci s-a făcut târziu și afară s-a întunecat.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.