Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Procurorii au impus sechestru până la concurența sumei de 127 de milioane de lei pe averea lui Liviu Dragnea în dosarul TelDrum. „Eu sunt doar un om. Urmează probabil și sechestrul pe viață”

Liviu Dragnea la DNA

(Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

UPDATE miercuri, ora 23.00 Înalta Curte menține sechestrul pe averea lui Liviu Dragnea. Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp, judecătorii respingând contestația depusă de avocații liderului PSD.

Conform apărării lui Liviu Dragnea, principala probă pe care procurorii DNA își bazează acuzația că Liviu Dragnea ar fi constituit și condus un grup infracțional organizat ar fi un post-it găsit de anchetatori la perchezițiile care au avut loc în vară la sediul companiei Tel Drum, relatează Digi24. Pe acel bilețel, o persoană notase codul numeric personal al lui Liviu Dragnea, iar în dreptul CNP-ului apărea cuvântul „șefu”. Potrivit avocaților șefului PSD, acesta este principalul argument pentru acuzația de constituire de grup infracțional organizat.

Știrea inițială

Procurorii DNA au impus sechestru pe averile celor urmăriți penal în dosarul TelDrum, în care prejudiciul este estimat la 20 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei. Printre cei vizați de măsură este și Liviu Dragnea, pe care procurorii îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fraudarea fondurilor europene, evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.

„Eu sunt doar un om. Urmează probabil și sechestrul pe viață”, a spus marți, Liviu Dragnea, care a anunțat că va merge la DNA unde i se va comunica măsura sechestrului. 

UPDATE După plecarea lui Liviu Dragnea de la sediul DNA, biroul de presă al DNA a anunțat instituirea unui sechestru asigurator până la concurența sumei de 127,5 milioane de lei pe averea lui Liviu Dragnea. Vezi mai jos comunicatul DNA.

UPDATE: Liviu Dragnea a ajuns la DNA, unde a fost întâmpinat, ca și data trecută, de un grup de susținători. Însă în fața Direcției Naționale Anticorupție se află și un grup de contestatari, care l-au huiduit pe liderul PSD și au strigat: „Demisia!” și „Infractorule, la pușcărie!”.

Foto: Captură Digi24

Cristian Tudor Popescu: Dragnea face parte din „Statul Parale”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 decizia DNA de a pune sechestru pe toată averea lui Liviu Dragnea, constatând că acesta deține o avere impresionantă pe care, paradoxal, a făcut-o ca „lefegiu” la statul român neparalel, ceea ce îl face să spună că liderul PSD face parte mai degrabă din „statul parale”.

Până luptă cu statul paralel, definit prin acea „Proclamație de la Herculane”, constatăm că Liviu Dragnea este posesorul unei averi impresionante și face parte din statul „parale”, adică al acelor inși îmbogățiți ca-n basme, ca lefegii la statul român, neparalel, spune Cristian Tudor Popescu.

Sechestrul pus de DNA arată că dl. Dragnea deține o avere de cel puțin 28 de milioane de euro, în care nu intră și celebrul său domeniu feudal din Alexandria, pe care a avut inspirația divină să i-l trasfere prin partaj fostei sale soții Bombonica Dragnea, a remarcat Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul a subliniat că în acest dosar există o pagubă de 20 de milioane de euro și 30 de milioane de lei, constatată de organismele europene, prejudiciu care însă a fost deja recuperat de UE din bugetul României. Întrebarea care se pune este dacă plătim noi, românii, din buzunarul nostru, sau trebuie să plătească cei care au comis fraudele.

(Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)

Cât despre cei care l-au întâmpinat, marți, pe Liviu Dragnea în fața DNA, Cristian Tudor Popescu spune că acesta este un nou episod din „dramoleta” pe care o regizează și interpretează Liviu Dragnea, care, odată cu „Proclamația de la Herculane”, dorește să se prezinte ca un „Iisus Hristos al României”, o țintă, o victimă, un crucificat.

În opinia jurnalistului, „milionul” de susținători pe care spune că i-ar avea Liviu Dragnea este „la fel de consistent ca statul paralel”.

În același dosar este urmărit penal și Marian Fișcuci, despre care DNA menționează că este „acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA”.

Lista celor cercetați în dosar îi include și pe un apropiat al lui Liviu Dragnea, Petre Pitiș, precum și pe Florea Neda, reprezentant Tel Drum SA, Florian Ion, reprezentant al unei societăți comerciale, Mugur Bățăuș, Victor Piperea și Marin Predescu, funcționari în cadrul Consiliului Județean Teleorman, la data faptelor și Daniel Neagoe, asociat și administrator al unor societăți comerciale.

„Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri. 

Grupul inițiat în anul 2001 are ca principal scop obținerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, potrivit Direcției Naționale Anticorupție.

DNA: Sechestru asigurător până la concurența sumei de 127,5 milioane de lei 

Procurorii DNA au dispus marți măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciilor în dosarul Tel Drum.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în conformitate cu art. 249 C. proc. pen. și art. 20 din Legea 78/2000, au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de următorii suspecți:

DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, președintele al Consiliului Județean Teleorman la data faptelor – sechestru asigurător și poprire asigurătorie până la concurența sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie,

NEDA FLOREA, reprezentant al SC Tel Drum SA - sechestru asigurător și poprire asigurătorie până la concurența sumei de 31.343.799,19 lei asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deținute, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de dividende,

BĂȚĂUȘ MUGUR, funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman la data faptelor - sechestru asigurător până la concurența sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, asupra acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, asupra sumelor de bani datorate acestuia de către terțe persoane,

PIPEREA VICTOR, funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, la data faptelor - sechestru asigurător și poprire asigurătorie până la concurența sumei de 63.999.908,88 lei asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deținute de acesta, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu, de către terțe persoane,

PREDESCU MARIN, funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, la data faptelor - sechestru asigurător și poprire asigurătorie până la concurența sumei de 32.203.658,27 lei, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deținute de acesta, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu, de către terțe persoane.

Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupție, în vederea recuperării prejudiciilor și prin raportare la infracțiunile reținute în sarcina suspecților menționați, în funcție de participarea fiecăruia la infracțiunile de care sunt suspectați.

Prejudiciul estimat în cauză, până în acest moment, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni) și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite (2 infracțiuni) este de 127.547.366,34 lei, fiind compus din:

- suma de 32.203.658,27 lei (echivalentul a 6.930.138 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 506,

- suma de 63.999.908,88 lei (echivalentul a 13.772.603 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 701,

- suma de 5.742.872,19 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 506,

- suma de 25.600.927 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 701.

Până în acest moment, nici autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele ce ar fi fost obținute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracțiunile de abuz în serviciu ( peste 31 milioane lei).

La data de 21 noiembrie 2017, suspecților li s-a adus la cunoștință conținutul ordonanței privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispozițiile CPP.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • A lucrat numai la stat; cum a ''facut'' atata avere? Daca are o reteta corecta, sa ne-o spuna si noua celor care stam cu chirie, intindem de bani de la un salariu la altul, nu avem palate/vile......
    • Like 0
  • "Eu sunt doar un om." Dar ce om Liviule, ce caracter,... La asemenea valoare, trebuie să te țina cineva închis bine într-un seif, Probabil că cei de la DNA și-au dat seama de valoarea asta și muncesc de zor să te puna la adapost... Domnilor procurori, nu vă lăsa-ți. duce-ți-l mai repede într-un loc sigur... altminteri Liviu va fi rapit de cei din Statul Paralel!
    • Like 1
    • @ Ciprian Frigioi
      check icon
      ”...Domnilor procurori, nu vă LĂSAȚI...”
      • Like 2
    • @
      Mulțumesc! Aveți dreptate!
      • Like 0
    • @
      check icon
      Și eu vă mulțumesc.
      • Like 0
  • catalin check icon
    Cum se realizeaza unii in viata ! cata valoare, pregatire,studii aprofundatei,ideii de afaceri la care bietul cetatean nici nu viseaza..pt ca noi traim in statul paralel,iar noi care avem "hardul stricat "cum spunea tariceanu suntem handicapati,nu intelegem,suntem manevrati,etc.
    • Like 0
  • Dați-mi voie să fiu sceptic. Ce mare tamtam a fost cînd l-au săltat pe Voiculescu, ce vînzoleală, ce dramă ... spectacol, nu glumă. Ca mai apoi să văd că iese mult mai repede din pușcărie și nu se recuperează mai nimic din prejudiciu. În țara asta legile sunt făcute, în mare proporție, să favorizeze borfașii și putorile. Mori cu dreptatea în mînă.
    • Like 0
  • check icon
    Pe mine nu ma irita atat de tare furaciunile si ineptiile lui Dragnea si Tariceanu, pentru ca le-am intuit acum un an Pe mine ma irita foarte tare lipsa de reactie ca o acceptare tacita. Nu tu politician, protestatar, reporter...nimic. Toti mucles. E inadmisibil asa ceva, mai am un pic si ma duc si ii iau eu de unul singur in suturi cu toti reporterii de fata, chit ca ma baga la beci, sincer. Comentarii si comentarii, dar cand rade la camera in zeflemea nu zice unu Mars ! Va e frica de analfabetii astia de Teleorman ?
    • Like 2
  • Saracul de el , un simple om ... Dosarul asta este doar o parte a realizarilor lui ca om si cetatean. Cred ca ar trebui ajutat de un specialist care sa-i explice ca in principiu, tragicul sechestru pe o perioada din viata se numeste PUSCARIE si ca el ca om o merita din plin. Adevarata tragedie sunt cei carora el le-a sechestrat viata si i-a condamnat sa traiasca in mizerie si sa plece la mii de kilometri de casa. Eu cred ca o -so tunda si el in scurt timp , daca nu rezolva treaba acum de sarbatori cind romanul e cu jumarile in gura ...
    • Like 1
  • check icon
    Bine că se strânge lațul, odată.
    Sau bine...câteodată te întrebi dacă asta nu e procedura de ieșire.
    Faci lozzul cât Moldoveanu, prin țeppe fără-număr, ...Teatru TV cu DNA, Codruța, și alți prețțari,...condamnare....ceva timp prin arest...POATE...un minim de Rahova cu începutul carierei de scriitor...IEȘIRE.
    Te retragi la Belina, începând cu o vacanță la Rio, să mai ștergi praful din vilă...s-a acumulat, că n-a fost cine să se ocupe.
    Hai, măi băieți...hai cu 20 de ani, minim 10 executați...hai confiscare totală...ce Dumnezeu!
    • Like 1
  • Iti dai seama mai Liviu dacă in România exista încă o suta ca tine , ce gaura in bugetul țării ? Acum vezi dece nu avem spitale , autostrăzi.. pensii normale , salarii normale .. pentru că din păcate ca tine au fost încă o mie !!!! Eu am luat un credit de 40000 euro și am rămas și fără casa și mi-am nenorocit viața dar tu ?? Tu meriți sa plătești încă zece vieți dacă s-ar putea !!! De ar plăti toți care au furat ca tine ... am avea bani sa plătim și datoria externa ...
    • Like 8
    • @ Sorin Manole
      Daca numar cati cunosc eu de unde vin si pe unde am trecut cred ca fac 50 din prima forare in putul mintii. Poate chiar ca el nu sunt 4-500 insa sunt mii care cumulat sifoneaza orice speranta la egalitate in sanse a unui roman educat, cinstit, doritor de bine si frumos. Amu, hai sa incepem cu asta zic. Sau sa continuam cu asta. Nu avem ce face, o luam asa intr-o ordine.
      • Like 2
  • Cat tupeu pe viermele asta plat. Doar Tarficeanu il intrece ca el e tenie.
    • Like 6
  • Mai am un singur dor,
    Dragnea scriitor.
    • Like 13
    • @ Merceanu Doru
      in liniștea serii!
      ....Cu băieții ...dupa ...Vorbitor!
      • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult