Rezumat:- (a) Dezvoltarea profilului individului autonom în dauna celui colectivist (între 2015-2023) forțează toate instituțiile naționale construite dominant în logica individului colectivist la schimbare. De aici putem înțelege slăbiciunea și confuzia unora dintre instituțiile actuale ale țării, în toate domeniile, care sunt în faza destructurării vechilor practici colectiviste, dar care încă nu au asimilat pe scară largă noile practici ale indivizilor autonomi. Suntem așadar în fază de reconstrucție a instituțiilor și este important să le facem bine, înțelegând lumea în care trăim.
- (b) Între 2015-2023 România a devenit o cultură care se orientează tot mai mult pe legătura cu trecutul, care devine tot mai idealizat și normativ, iar în prezent favorizăm beneficiile care vin rapid și ușor, reducând rolul educației în succesul social pe termen lung și văzând provocările pe termen lung ca pericole, nu ca oportunități. În unele segmente (ex. beneficiu obținut rapid și ușor) acesta este un fenomen natural asociat celui de tranziție spre emancipare, dar, odată emancipați (sau chiar în paralel cu acest proces), rolul educației va trebui restabilit, ca o modalitate a societății de a obține beneficii și de a face față provocărilor (și) pe termen lung.
După publicarea monografiei asupra psihologiei românilor în 2015 (1*), am urmărit modul în care se realizează unele predicții făcute acolo și eventualele modificări în profilul psihocultural al țării, iar rezultatele le-am discutat public în diverse interviuri, analize sau publicații științifice (accesibile online prin căutare cu cuvinte cheie „David & Psihologia Românilor”).
În 2015, România se prezenta în modelul psihologului olandez Hofstede (2*) ca în Figura 1, și anume o țară cu un profil
(a) colectivist, unde grupul este mai important ca individul (scor 30),
(b) de concentrare, nu de partajare, a puterii sociale în formula „șefilor” (scor 90),
(c) de evitare a incertitudinii/perceperea impredictibilităților viitorului ca pericole, nu ca oportunități (scor 90) și (d) de control al comportamentului social mai ales prin pedepse (scor 20). De asemenea, (e) avea o ușoară orientare pe termen lung (scor 52) și (f) un angajament pentru asertivitate/competitivitate ușor mai scăzut (scor 42). Comparația a fost făcută cu SUA, care este o țară reprezentativă pentru cultura occidentală.
Figura 1. Profilul cultural al României în comparație cu SUA – după modelului Hofstede și colab. (2010). Scala este de la 0 la 100. (Sursa online a datelor: http://geert-hofstede.com/romania.html, accesate în 2015).
Spuneam atunci (1) că un profil psihocultural nu este bun sau rău în sine, dar poate să devină așa în funcție de opțiunile geostrategice ale țării. România a optat pentru integrarea în NATO și UE, zone în care instituțiile sociale s-au creat pe două valori nu doar diferite, dar în opoziție cu profilul nostru psihocultural mai vechi: (a) individul autonom, nu colectivist și (b) descentralizarea, nu concentrarea puterii sociale. Această discrepanță a devenit o frână în integrarea rapidă a țării în mediul occidental (3*). Totuși, chiar cu „frâna trasă”, am arătat (4*) că România se modernizează, iar modernizarea este legată mai ales (fără a fi un factor exclusiv) de intrarea în scena socială a generațiilor Y (cei născuți între 1981-1996) și Z (cei născuți între 1997-2012).
Recent (octombrie 2023) au apărut însă două schimbări majore în profilul psihocultural al României (și al SUA – deși asta nu face obiectul acestui comentariu), așa cum apare acesta în modelul psihologului olandez Hofstede (4*). Astfel (vezi Figura 2, individual și în comparație cu Figura 1):
- Scorul de „Autonomie a individului” a crescut de la 30 la 42, ceea ce ne apropie de pragul de 50, care ar semnifica schimbarea profilului psihocultural de la o societate colectivistă (care constituie grupurile sociale în logica unei familii extinse, iar individul trebuie să servească în primul rând grupul, în fața nevoilor sale de dezvoltare/emancipare), la una a indivizilor autonomi (care constituie grupul social pe bază de valori comune și unde grupul susține în primul rând dezvoltarea/emanciparea individului). Așadar, avem o schimbare cantitativă, care, deși nu duce (încă) la o schimbare calitativă majoră, forțează toate instituțiile naționale construite dominant în logica individului colectivist la schimbare. De aici putem înțelege slăbiciunea și confuzia unor instituții ale țării, în toate domeniile, care sunt în faza destructurării vechilor practici colectiviste, dar care încă nu au asimilat pe scară largă noile practici ale indivizilor autonomi. Suntem așadar în fază de reconstrucție a instituțiilor și este important să le facem bine, înțelegând lumea în care trăim.
- Scorul de „Orientare psihoculturală” a scăzut de la 52 la 36. Aceasta este atât o schimbare cantitativă, cât și una calitativă. Scorul de 52 arăta că România avea o tendință de a se orientata pe termen lung, și anume de a investi în educație în prezent (chiar cu unele sacrificii), pentru a face față bine provocărilor din prezent și viitor. Scorul de 36 arată că România a devenit o cultură care se orientează tot mai mult pe legătura cu trecutul, care devine tot mai idealizat și normativ, iar în prezent favorizăm beneficiile care vin rapid și ușor, reducând rolul educației în succesul social pe termen lung și văzând provocările pe termen lung ca pericole, nu ca oportunități. În unele segmente (ex. beneficiu obținut rapid și ușor) acesta este un fenomen natural asociat celui de tranziție spre emancipare, dar, odată emancipați (sau chiar în paralel cu acest proces), rolul educației va trebui restabilit, ca o modalitate a societății de a obține beneficii și de a face față provocărilor (și) pe termen lung.
Figura 2. Profilul cultural al României în comparație cu SUA – după modelului Hofstede și colab. (2010). Scala este de la 0 la 100. (Sursa online a datelor: accesate în 2023 la 2*).
Această schimbare psihoculturală este una majoră, care va influența funcționarea și dezvoltarea instituțiilor românești și care:
A fost anticipată în psihologia românilor (1*) și confirmată de analizele ulterioare pe care le-am făcut (4*);
A fost confirmată de alte date culese recent de grupul propriu de cercetare pe modelul lui Hofstede, pe un eșantion reprezentativ la nivel populațional (5*);
Este susținută și de alte modele psihoculturale, precum cel al lui Inglehart și Weltzel (6*), care arată o creștere a emancipării românilor în ultimii ani, creștere congruentă cu modificările din modelul lui Hofstede (2*).
În încheiere, în contextul zilei naționale, aș relua ce a spus cândva Seneca, și anume că trebuie să ne iubim țara (așa cum este și cum dorim să fie, adaug eu), nu pentru că este mare (sau cea mai importantă, adaug eu), ci pentru că este a noastră. La mulți ani România și succes în drumul spre modernizare!
Referințe selective:
1 – https://polirom.ro/psihologie-aplicata/5802-psihologia-poporului-rom%C3%A2n.html
2 – https://www.hofstede-insights.com/country-comparison-tool
6 – https://www.worldvaluessurvey.org/images/Map2023NEW.png
Hofstede, G., Hofstede, G.J., Minkov, M. (2010), Cultures and organizations: Software of the mind, ediţia a III‑a, McGraw Hill Professional, New York, NY.
Articol publicat inițial pe blogul autorului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.