Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Prostia cu ștaif. „Iar n-a luat Cărtărescu Nobelu’”

 Annie Ernaux

Foto: Profimedia Images

Romanciera Annie Ernaux a câştigat premiul Nobel pentru literatură şi, recunosc, imediat ce am citit ştirea, am trăit un moment de cumpănă, fiindcă nu auzisem deloc de ea până acum. Am rezolvat cu google, cum altfel… Pe de altă parte, fără a denigra în vreun fel talentele noastre autohtone, reacţia mea – cred – a fost la fel de onestă ca a multor persoane din alte ţări dacă, să spunem, în locul lui Annie Ernaux ar fi câştigat, nu-i aşa, Mircea Cărtărescu.

Nu-mi imaginez ca vreun filipinez, grec, rus, letonian, englez, brazilian sau francez să exclame: „Ooo, da, Cărtărescu, cum să nu!” Nu, Cărtărescu al României, la capitolul faimă, e precum Annie Ernaux a Franţei. Sau Herta Müller a Germaniei. Neîndoielnic, extrem de talentaţi toţi, dar nici pe departe nu pot concura cu Michel Houellebecq (al cărui nume mereu îl caut pe net spre a i-l scrie corect).

Însă nu despre asta doresc să vorbesc, ci despre felul în care românul îşi exhibă, cu aplomb şi arţag, ura faţă de tot ce e mai valoros decât el. Despre cum se simte el obligat să-şi flexeze sinapsele pentru a scoate de la naftalină, an de an, aceleaşi miştouri expirate la adresa scriitorului. „Cum, iar nu a câştigat Cărtărescu Nobelul?”, „Vai , ce surpriză neaşteptată!!!” „Francmasonii i-au furat din nou lui Mircea multpreaîndreptăţitul premiu”, „Dar cât să-l mai ducă cu zăhărelul?”, „Trebuie să aibă vârsta lui Șora ca să primim şi noi un Nobel?”, „Mircea, nu dispera, Nobelu’ e ca şi-n ograda ta!”, „Lasă, Mircişor, că nici Philip Roth nu a pupat premiul” şamd

Foto: Mircea Cărtărescu Facebook

S-ar părea că toate neîmplinirile şi aşteptările noastre milenare se coagulează, în această perioadă, în jurul acestui premiu pe care Cărtărescu e dator României să i-l ofere. Aşa cum fiecare guvern neaoş e dator să obţină, pentru aceiaşi români, viza Schengen. Şi toţi, pare-se, au făcut un legământ solemn în a da, la momentul adevărului, cu bâta-n baltă fără pic de remuşcare. Unii, pe banii contribuabilului, celălalt, pe munca şi timpul lui: nu contează, toţi sunt acolo unde sunt ca să ne reprezinte cu demnitate. Adică luând premii babane, ca să validăm cultural prostia şi ignoranţa noastră ţanţoşă, şi vârându-ne în Schengen, aşa, că ni s-a tot spus că trebuie să aderăm la Schengen. Prin altele.

Toți gugumanii, toți cei certați cu școala, când nu se umflă în orgolii patriotarde şi nu luminează Apusul cu vreo fumigenă dacică, sunt constant dezamăgiţi de elitele noastre sportive sau artistice. Că e vorba de Halep, de Cărtărescu sau de Mungiu sau alţii… oricum, niciunul nu a reuşit să confirme la nivelul la care i se inoculase românului că vor izbuti. Fie că e vorba de câştigarea măcar a încă unui turneu de grand slam, de premiul Nobel sau de un amărât de premiu Oscar, românul se simte de fiecare dată înşelat, minţit pe faţă, de parcă toată prosteala asta cu premiile e, cumva, praf în ochi… (Dacă, pentru moment, nu comentează deloc despre David Popovici e fiindcă băiatul e încă new entry în branşa VIP-urilor, dar staţi să vedeţi ce va păţi dacă nu va lua, tura viitoare, măcar aurul olimpic la 100 m!)

În ochii lor, deşi nu recunosc, Bianca Drăguşanu are mai multă credibilitate decât Cărtărescu. Dacă îl văd pe Cărtărescu la TV, comută instant pe Antena Stars. Păi, ce poate să le spună lor Cărtărescu? Cărtărescu să facă bine să lase gargara şi să câştige Nobelul ăla, dacă e atât de şmecher pe cât îl laudă Liiceanu!… În schimb, când Bianca declară că ea „nu s-ar putea îndrăgosti de un bărbat cu o Skoda Octavia”, sunt convinşi că nu e pic de gargară la mijloc. Şi e de ajuns pentru ca fanii, dintre care trei sferturi doar jinduiesc la o Skoda Octavia din 2015, să o respecte: „frumoasa blondă” are standarde.

Unde sunt, însă, standardele lui Cărtărescu? De el numai vorbele-s, dar cu vorbele alea ce moşmondeşte, când ia Nobelul cu ele, că ne-am săturat! An de an e pe lista scurtă şi nimic! Uită-te, în schimb, la Bianca: a fost cu Gabi Bădălău, cu Alex Bodi, cu Tristan Tate… Unul nu a călcat într-o Skoda Octavia! Asta, da, ambiţie. Cum să nu îţi stabileşti un ideal din traiectoria unei asemenea femei formidabile?

Mai ales când alternativa e să ajungi intelectualu’ lui Băsescu prăjit!

Vestea bună este că – şi destui vor interpreta greşit aceste cuvinte – dacă Annie Ernaux a luat premiul Nobel pentru literatură, probabilitatea ca şi lui Mircea Cărtărescu să îi revină într-o bună zi acest premiu e mai mare ca oricând.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • În "Zen ", domnul Cărtărescu plânge că nu este apreciat de români și scrie că visează la Nobel, când visezi la așa premiu și esti "băsisit" riști. Când știm că în el s-au băgat bani mulți și a fost noul Zaharia Stancu parcă îți vine să spui lucruri despre omul lui Băsescu, nu putem contesta lipirea celor două nume și ambii au avut de câștigat, comerțul aduce bani dar și pierderi..
    • Like 0
  • Filbert check icon
    Houellebecq e 'nec plus ultra', sa inteleg? Nu contest, doar intreb. Am citit doar o carte a lui, 'Soumission', nu m-a impresionat deloc.
    • Like 0
  • Inteleg punctele de vedere din articol, dar am impresia ca vrand sa spuneti prea multe pe un spatiu limitat, a iesit un pic de varza. Adica avem Cartarescu + Dragusanu Bianca + Halep + Popovici + Schengen + Basescu + Gabi Bădălău, cu Alex Bodi, cu Tristan Tate (pe care nu-i cunosc) + altii.
    Luate separat, parerile dvs nu sunt gresite, dar puse la un loc nu a iesit nimic.
    Nici eu nu am inteles de ce cineva ca Simona Halep, spre exemplu, e injurata la culme cand pierde. De ce? Celor care-o injura le datoreaza ceva? Au intretinut-o, i-au dat bani de mancare si bilete de avion, i-au platit echipamentul si antrenorul? De ce sa injuri? Simplu: pentru ca esti prost.
    In ceea ce-l priveste pe Cartarescu, e greu sa obtii un premiu in lumea asta mare. E multa concurenta si se poate sa nu-l primeasca niciodata chiar daca il merita.
    Sa luam ca exemplu Oscarul. Sunt atatia actori care l-ar fi meritat, dar nu l-au primit. Unii au fost recompensati simbolic pentru toata activitatea. Altii au reusit pana la urma sa castige mult ravnitul premiu. Ajunsese celebra zicerea: "dati-i Oscarul lui Di Caprio".
    Desigur, cei care n-au castigat niciodata nimic, cei care nu au reusit niciodata nimic, cei care habar nu au ce inseamna sa muncesti, sa dai totul in cariera ta, sa inveti zilnic, sa te perfectionezi, nu au de unde sa inteleaga ca in viata ai reusite si nereusite, ai realizari , succes, dar ai si infrangeri. Poti castiga un premiu, dar nu asta te va face mai bun si mai destept, ci tocmai invers, il vei castiga tocmai pentru ca esti bun si destept.
    • Like 1
    • @ Daniela Damian
      Filbert check icon
      "Poti castiga un premiu, dar nu asta te va face mai bun si mai destept"
      Corect, unele premii te fac insă mai bogat...sau mai putin sărac, măcar. :) E si asta ceva.
      • Like 0
    • @ Filbert
      Este.
      • Like 0
  • Sinceritatea privind incultura Dv (bine ca a trebuit s-o cautati pe Annie Ernaux pe Google) face ca osanalele pe care doriti sa i le ridicati lui "Cartarascu" dintr-o simpla inrolare politica, iar nu altminteri, sa aiba un efect de bumerang. Inzestrat cu talent scriitoricesc, "Cartarascu" si-a atins probabil culmea creativa cu "Enciclopedia Zmeilor". Interventiile sale maniacal-repetitive intru sustinerea neconditionata a lui Petrov indiferent de flatulentele emise de acest personaj macabru denota un puerilism ideatic si o incremenire in proiect pana la calcificare. Mai apoi, punerea lui "Cartarascu" la bratoleta cu Halep sau (presupun Cristian) Mungiu doar pentru a-ti infiera conationalii ca nu stiu sa-si pretuiasca valorile este o figura de stil demna de comentatorii sportivi de tip Tolontan. In fine, laudarosenia cu premiul Nobel pentru literatura vine pana la urma tot din cercul de basisti acum raspopiti.
    • Like 3
    • @ Dumitru Branisteanu
      pe Sadoveanu de ce nu il blamati pentru ca s-a dat cu comunistii ?
      • Like 1
    • @ Vasile Ostaciuc
      Sadoveanu a fost de un colaborationism feroce, la fel ca Tudor Arghezi. Mai mult, opera sa e lipsita de originalitate si zvac, pe alocuri existand chiar banuieli de plagiat dupa Henryk Sienkievicz. Se presupune ca elitele unui popor ar trebui sa dea un exemplu de rezistenta morala, iar nu taman invers. Diferenta de implicare politica dintre cei doi consta insa in faptul ca, daca in cazul lui Sadoveanu, era vorba de o lupta pentru a-si pastra privilegiile, in cazul lui Cartarescu e vorba de credulitate inocenta si dorinta de a se implica cu tot dinadinsul in viata agorei, avand un discernamant limitat. Ceea ce nu-i dovedeste lipsa de caracter ci mai curand lipsa acuta de discernamant. Adica - vorba autorului - de prostia cu staif a lui Cartarescu. Daca doriti insa o comparatie mai apropiata de colaborationismul lui Sadoveanu, atunci ii aveti la dispozitie pe profund interesatii Liiceanu, Plesu, Patapievici, Funeriu, Catalin Avramescu.
      • Like 3
  • Nu cumva, înaintea Herthei Muller (scriitor de origine germană, dar trăit și afirmat în românia), nemții au mai „cucerit” un Nobel literar? Heinrich Boll nu pare a fi nici filipinez,nici grec, rus, letonian, englez, brazilian. Sau mă înșel eu?
    • Like 1
    • @ Vladimir Bogdan
      Filbert check icon
      Imi suna cunoscut un anume Thomas Mann, sa fi fost fotbalist la Bayern München?!
      • Like 2
    • @ Filbert
      Günter Grass...
      • Like 0
  • Rezonez cu articolul, în primul rând cu ideea principală. Aceasta este că o personalitate de mare valoare a națiunii - din orice domeniu - e un dar pe care îl are națiunea, iar acest dar nu trebuie să facă obiectul încadrării într-un ”pat al lui Procust”. Nouă - în funcție de cât ne duce capul sau sufletul - ne poate plăcea sau nu acea personalitate, ne putem mândri sau nu cu ea (deși noi n-avem nici un merit asociat cu acea personalitate) și atât. Nu e corect să îi impunem noi ținte înalte acelei persoane, pentru ca apoi tot noi să fim dezamăgiți. Oare cum e mai bine, să avem o glorie, fie ea și parțială, sau să n-avem deloc, nicio glorie? Cred că românii simt și se comportă așa dintr-un sentiment vechi de frustrare națională. Ne-am simțit mereu mici, mărunți, umiliți, oropsiți, iar obținerea unei victorii în sport, artă, știință etc e cumva o compensare pentru micimea noastră la care am fost istoric condamnați. Iar când așteptările acestea mari nu sunt îndeplinite, frustrarea crește, iar necazul se revarsă pe cel care a fost învestit cu încredere. Dar nu e vina lui că noi l-am învestit cu speranțe uriașe, iar noi, cum am explicat, avem circumstanțe atenuante.
    În legătură cu cocălăria și prostul gust (exemplificate corect aici prin simpatia și chiar respectul față de un personaj dezgustător precum Bianca Drăgușanu) asta e altă discuție, nu prea are legătură cu speța anterioară. Există și la noi, ca și la ORICE ALT popor, o mare pătură de jos - jos din punct de vedere al vibrației intelectuale și al bunului gust, nu neapărat ca vibrație sufletească - iar această pătură de jos se mișcă, trăiește într-un univers kitsch, fără orizonturi înalte. Repet, nu înseamnă că acei oameni sunt răi de felul lor, ci sunt poate doar needucați, neluminați intelectual. Sigur, sunt unii oameni care provin din păturile acestea și simt ei, fără ajutorul educației că trebuie să se ridice, au în ei înșiși dorința de a crește spiritual. Dar câți sunt așa? Nu putem să-i acuzăm pe cei rămași jos fiindcă unii au vrut și au putut să se ridice. Dacă un om are orizonturi joase poate că ar trebui să simțim în primul rând milă față de el. Doar dacă e arogant, nesimțit, rău din fire, atunci ar trebui să îl privim cu ostilitate. Deci, după mine, până la urmă sunt de blamat mai degrabă defectele sufletești, de caracter, nu neapărat tarele intelectuale, deși nu agreăm niciunele dintre aceste minusuri, bineînțeles.

    P.S. Nu știu cât este obiectivitate și profesionalism pur pe de-o parte și cât este politică pe de altă parte în acordarea premiilor Nobel, dar sunt convins că Mircea Cărtărescu este un scriitor genial, cu siguranță cel mai bun scriitor român contemporan și chiar cel mai bun scriitor român din toate timpurile. Pentru mine e de ajuns.
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult