Foto: Guliver Getty Images
Atunci când copilul face trecerea de la grădiniță la școală ceva fundamental se rupe, în multe cazuri, în relația sa cu părinții. Școala e treabă serioasă, iar adultul simte că trebuie să își ia rolul în serios și să îl pună pe cel mic pe șinele muncii temeinice.
„Principalele surse de stres ale copilului țin de note, de lecții, de teme. Mulți copii vin și îmi spun că le este frică de teme, pentru că atunci părinții se transformă în niște personaje necunoscute lor. Trecerea de la grădiniță la școală scoate din mulți adulți un soi de perfecționism, o obsesie față de note, față de rezultate. Dacă eu am un copil cu note foarte bune, asta spune ceva despre mine ca părinte. Dacă eu am un copil cu note mai puțin bune, asta spune altceva despre mine ca părinte. Și atunci părinții se transformă într-un fel de profesori, uneori chiar mai autoritari decât cei de la școală”, este de părere psihologul Gaspar Gyorgy.
Ce nu înțeleg părinții este însă faptul că excesul de timp investit în școală nu duce neapărat la reușite academice sau la succes profesional în viața adultă. De multe ori poate să ducă la o stare de burnout emoțional, la o epuizare care îl poate face pe copil să clacheze.
„Unul dintre puștii cu care lucrez are părinții despărțiți, tatăl lucrează în străinătate și mi-a povestit odată că l-a sunat. L-am întrebat ce au discutat, iar toate întrebările tatălui erau legate de școală, așa cum sunt întrebările multor adulți. Iar ce înțelege copilul din asta este că adultului nu îi pasă de ce simte el, îi pasă doar de rolul lui de elev”, spune Gaspar Gyorgy.
„Perseverență înseamnă și să te duci în fiecare zi într-un loc pe care îl urăști”
De multe ori, adulții eșuează să se pună în piele copilului și tind să îi vadă doar nereușitele. Îi reproșează că nu este suficient de perseverent în ceea ce privește învățătura, fără să ia în calcul ce probleme întâmpină copilul la școală sau cât de greu poate să îi fie în relația cu profesorii sau cu colegii. „Perseverență înseamnă și să te duci în fiecare zi într-un loc pe care îl urăști”, atrage atenția psihologul. Atunci când copiilor le este foarte greu să meargă la școală, Gaspar Gyorgy le recomandă, uneori, părinților o strategie.
„Dacă copilului îi este atât de greu să meargă la școală, eu negociez cu părintele ca o dată la trei-patru săptămâni să aibă posibilitatea să lipsească. O dată la trei-patru săptămâni are posibilitatea să nu meargă la școală. Iar părintele îi spune: Ok, ai opțiunea de a nu merge azi, dar urmează trei-patru săptămâni în care e musai să mergi sau mergi azi la școală și s-ar putea să nu mergi într-o altă zi când s-ar putea să îți fie și mai greu”, explică psihologul.
Schimbarea trebuie făcută întotdeauna de către părinte, nu de către copil
Gaspar Gyorgy ține un curs online de parenting, Copilul invizibil, pentru părinții care își doresc să aibă o relație mai bună cu copilul lor, dar și cu ei înșiși. Un anumit curs, o anumită carte sau un anumit workshop de parenting funcționează atâta vreme cât părintele simte că se potrivește lui și familiei sale și cât încearcă să pună în practică lucrurile aflate. „A pune în practică nu înseamnă că testezi totul pe copil, ci pe propria persoană. Schimbarea în abordările astea pornește din interior către exterior. Eu, ca adult, trebuie să văd cum pot să mă comport diferit, astfel încât și comportamentul copilului să se schimbe. Dacă copilul nu vrea să citească, nu cumpăr n-șpe mii de povești și i le bag pe gât, ci seara, înainte de culcare, mă așez lângă el, deschid o carte sau o revistă care îi place în mod deosebit și încep să îi citesc. Parentingul înseamnă o strategie prin care părintele își permite să crească, este despre noi adulții, nu despre copii”, explică el.
Aproape niciodată însă lucrurile în viața reală nu funcționează ca în cărți. Trebuie să fii pregătit pentru eșecurile de moment, să te feliciți pentru progresele făcute, să înveți să accepți frustrarea provocată de faptul că un anumit lucru nu ți-a ieșit. „Dacă copilul nu vede în părinte un model uman, care o dă uneori în bară, care îndrăznește să își ceară iertare, care țipă uneori, care folosește niște cuvinte nepotrivite, s-ar putea să crească cu o imagine despre adulți care nu este corectă. Pentru că noi, adulții, ne dezechilibrăm uneori, avem tot felul de reacții de care e bine să nu ne rușinăm, pe care mai degrabă ar trebui să le acceptăm ca făcând parte din condiția umană și să încercăm să funcționăm diferit data viitoare”, afirmă Gaspar Gyorgy.
Părinții ar trebui să le arate din când în când copiilor că și ei sunt vulnerabili, că și ei au temeri pe care reușesc însă să le depășească. „Nu înseamnă că trebuie să îi împovăreze pe copii cu problemele lor. Dar ar putea să le spună că au avut o ședință importantă, la care au avut emoții, că au simțit că se blochează și că le-a venit să iasă din sală, dar nu au făcut-o. Vin destul de des părinți la cabinet cu copii școlari mici, care se confruntă cu destul de multă anxietate, copii care nu știu ce să facă cu emoția de frică, cu emoția de rușine. Mă refer la acele familii în care părinții sunt niște oameni oarecum de succes, au cariere, sunt vizibili și par adulți perfecți. Nu vorbesc despre fricile lor. despre defectele lor și atunci copilașii ăștia văd niște modele care par a fi modele de succes, dar care nu sunt cu adevărat umane”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Puteți spune că țin neapărat a fi în răspăr cu distinsul d. psiholog.
Dar tot privesc reticent ideile cu „Trebuie...”
Admit în paralel că vîrsta de mijloc se află una cînd e de ajuns a emite o dorință, pentru a fi convinși că ea ni-i deja în conduită/buzunar.
Întrebam de curînd o psihiatră destupată: „Voi rămîne toată viața un timid?”
„Da.”
Bineînțeles că „Trebuie!...” își poate avea loc și aici : „Să iau lucrurile cum sînt!”
Pe urma, copiii dvs. s-au realizat in viata nu datorita comportamentului dvs, ci poate in ciuda comportamentului dvs. Este doar o teorie. Nu am de unde sa stiu.