Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Psihologul Gaspar Gyorgy: Trebuie să ne schimbăm mai întâi noi înșine, dacă vrem să schimbăm comportamentul copiilor

Foto: Guliver Getty Images

Atunci când copilul face trecerea de la grădiniță la școală ceva fundamental se rupe, în multe cazuri, în relația sa cu părinții. Școala e treabă serioasă, iar adultul simte că trebuie să își ia rolul în serios și să îl pună pe cel mic pe șinele muncii temeinice. 

„Principalele surse de stres ale copilului țin de note, de lecții, de teme. Mulți copii vin și îmi spun că le este frică de teme, pentru că atunci părinții se transformă în niște personaje necunoscute lor. Trecerea de la grădiniță la școală scoate din mulți adulți un soi de perfecționism, o obsesie față de note, față de rezultate. Dacă eu am un copil cu note foarte bune, asta spune ceva despre mine ca părinte. Dacă eu am un copil cu note mai puțin bune, asta spune altceva despre mine ca părinte. Și atunci părinții se transformă într-un fel de profesori, uneori chiar mai autoritari decât cei de la școală”, este de părere psihologul Gaspar Gyorgy.

Ce nu înțeleg părinții este însă faptul că excesul de timp investit în școală nu duce neapărat la reușite academice sau la succes profesional în viața adultă. De multe ori poate să ducă la o stare de burnout emoțional, la o epuizare care îl poate face pe copil să clacheze.

Copil supererou

„Unul dintre puștii cu care lucrez are părinții despărțiți, tatăl lucrează în străinătate și mi-a povestit odată că l-a sunat. L-am întrebat ce au discutat, iar toate întrebările tatălui erau legate de școală, așa cum sunt întrebările multor adulți. Iar ce înțelege copilul din asta este că adultului nu îi pasă de ce simte el, îi pasă doar de rolul lui de elev”, spune Gaspar Gyorgy.

„Perseverență înseamnă și să te duci în fiecare zi într-un loc pe care îl urăști”

De multe ori, adulții eșuează să se pună în piele copilului și tind să îi vadă doar nereușitele. Îi reproșează că nu este suficient de perseverent în ceea ce privește învățătura, fără să ia în calcul ce probleme întâmpină copilul la școală sau cât de greu poate să îi fie în relația cu profesorii sau cu colegii. „Perseverență înseamnă și să te duci în fiecare zi într-un loc pe care îl urăști”, atrage atenția psihologul. Atunci când copiilor le este foarte greu să meargă la școală, Gaspar Gyorgy le recomandă, uneori, părinților o strategie. 

„Dacă copilului îi este atât de greu să meargă la școală, eu negociez cu părintele ca o dată la trei-patru săptămâni să aibă posibilitatea să lipsească. O dată la trei-patru săptămâni are posibilitatea să nu meargă la școală. Iar părintele îi spune: Ok, ai opțiunea de a nu merge azi, dar urmează trei-patru săptămâni în care e musai să mergi sau mergi azi la școală și s-ar putea să nu mergi într-o altă zi când s-ar putea să îți fie și mai greu”, explică psihologul.

Schimbarea trebuie făcută întotdeauna de către părinte, nu de către copil

Gaspar Gyorgy ține un curs online de parenting, Copilul invizibil, pentru părinții care își doresc să aibă o relație mai bună cu copilul lor, dar și cu ei înșiși. Un anumit curs, o anumită carte sau un anumit workshop de parenting funcționează atâta vreme cât părintele simte că se potrivește lui și familiei sale și cât încearcă să pună în practică lucrurile aflate. „A pune în practică nu înseamnă că testezi totul pe copil, ci pe propria persoană. Schimbarea în abordările astea pornește din interior către exterior. Eu, ca adult, trebuie să văd cum pot să mă comport diferit, astfel încât și comportamentul copilului să se schimbe. Dacă copilul nu vrea să citească, nu cumpăr n-șpe mii de povești și i le bag pe gât, ci seara, înainte de culcare, mă așez lângă el, deschid o carte sau o revistă care îi place în mod deosebit și încep să îi citesc. Parentingul înseamnă o strategie prin care părintele își permite să crească, este despre noi adulții, nu despre copii”, explică el.

Aproape niciodată însă lucrurile în viața reală nu funcționează ca în cărți. Trebuie să fii pregătit pentru eșecurile de moment, să te feliciți pentru progresele făcute, să înveți să accepți frustrarea provocată de faptul că un anumit lucru nu ți-a ieșit. „Dacă copilul nu vede în părinte un model uman, care o dă uneori în bară, care îndrăznește să își ceară iertare, care țipă uneori, care folosește niște cuvinte nepotrivite, s-ar putea să crească cu o imagine despre adulți care nu este corectă. Pentru că noi, adulții, ne dezechilibrăm uneori, avem tot felul de reacții de care e bine să nu ne rușinăm, pe care mai degrabă ar trebui să le acceptăm ca făcând parte din condiția umană și să încercăm să funcționăm diferit data viitoare”, afirmă Gaspar Gyorgy. 

Părinții ar trebui să le arate din când în când copiilor că și ei sunt vulnerabili, că și ei au temeri pe care reușesc însă să le depășească. „Nu înseamnă că trebuie să îi împovăreze pe copii cu problemele lor. Dar ar putea să le spună că au avut o ședință importantă, la care au avut emoții, că au simțit că se blochează și că le-a venit să iasă din sală, dar nu au făcut-o. Vin destul de des părinți la cabinet cu copii școlari mici, care se confruntă cu destul de multă anxietate, copii care nu știu ce să facă cu emoția de frică, cu emoția de rușine. Mă refer la acele familii în care părinții sunt niște oameni oarecum de succes, au cariere, sunt vizibili și par adulți perfecți. Nu vorbesc despre fricile lor. despre defectele lor și atunci copilașii ăștia văd niște modele care par a fi modele de succes, dar care nu sunt cu adevărat umane”. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    „Psihologul Gaspar Gyorgy: Trebuie să ne schimbăm mai întâi noi înșine, dacă vrem să schimbăm comportamentul copiilor”

    Puteți spune că țin neapărat a fi în răspăr cu distinsul d. psiholog.
    Dar tot privesc reticent ideile cu „Trebuie...”
    Admit în paralel că vîrsta de mijloc se află una cînd e de ajuns a emite o dorință, pentru a fi convinși că ea ni-i deja în conduită/buzunar.

    Întrebam de curînd o psihiatră destupată: „Voi rămîne toată viața un timid?”
    „Da.”
    Bineînțeles că „Trebuie!...” își poate avea loc și aici : „Să iau lucrurile cum sînt!”
    • Like 0
  • Frumos articol și foarte realist. În școală am fost o elevă de excepție și nu mă laud cu asta. Am facut tot posibilul să fiu mereu de premiul I de dragul mamei mele care ținea enorm la acest lucru și pentru că am observat încă din prima clasă de școală că elevii buni erau mai bine tratați de profesori și nu li se vorbea niciodată urât. Nu suportam să se țipe la mine. Faptul că am învățat atât de bine, nu mi-a adus cine tie ce succes ca adult dar mi-a adus foarte multă libertate interioară. Când am ajuns și eu părinte pentru cei patru copii ai mei, mi-am promis sa respect câteva reguli simple. Să nu fac comparație între ei. Să nu mă dau ca exemplu. Să nu-i compar cu alți copiii. Să fiu mereu de partea lor.Să-i las să aleagă singuri cum vor să fie în ierarhia clasei, cât vor să se implice în performanțe. Să le iau apărarea și să nu admit să fie prost tratați de profesori. Să le povestesc ceea ce descoperisem eu despre locul protejat al elevului premiant. Așa că am avut copiii care s-au descurcat bine la școală, care nu au avut nevoie de mediatații nicodată, care și-au ales profesiile dorite de ei și diferite de ale părinților sau bunicilor, doi dintre ei au ajuns la nivel de diploma de doctor in stiintele pe care le -au ales, unul a fost sef de promotie la toate nivelele scolare și toți lucrează într-un fel sau altul ca profesori. Când i-am întrebat ce au apreciat mai mult la mine ca mamă atunci când erau copiii, răspunsul lor m-a uimit, le-a plăcut curajul cu care m-am luptat mereu pentru ca să fie un tratament drept și corect pentru ei dar și pentru colegii lor. Și cred că asta așteaptă orice copil, să fie protejat, apărat și să nu aibă niciodată senzația că este singur.
    • Like 0
    • @ Dana Burda
      "Loaza" sa fie aparata mereu in fata profesorului de catre parinte. Este o greseala pe care o fac frecvent parintii romani... Un parteneriat profesor-parinte este calea de urmat.

      Pe urma, copiii dvs. s-au realizat in viata nu datorita comportamentului dvs, ci poate in ciuda comportamentului dvs. Este doar o teorie. Nu am de unde sa stiu.
      • Like 3
    • @ Stephen Colbert
      Scuze, nu exista "loaze", ci doar copiii mai mult sau mai putin intelesi de cei care ar trebui sa-i cunoasca pentru a-i educa. Incercati cu puțină dragoste și vorbă frumoasă și veți vedea că orice copil este educabil.Nu la nivel de preformanță dar suficient ca să se descurce în viață și să aibă amintiri frumoase și modele pentru viața adultă. Nu văd de ce ar fi rău tratat și agresat verbal cu loază un copil care nu poate mai mult de 7 la matematică? E loc pentru toată lumea sub soare, nu e nevoie să credem absurd și himeric că toți pot fi Einstein chiar dacă sunt copiii noștri.
      • Like 0
    • @ Dana Burda
      Am folosit loaza in ghilimele. Orice copil are la un moment dat un comportament mai puţin performant, care probabil poate fi îmbunătăţit în viitor. Asta am vrut sa spun si nu ce ati inteles dvs.
      • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult