Am auzit și am folosit cel puțin de câteva ori expresia „te porți ca un copil”, însă nu m-am gândit niciodată prea mult la ea. Sunt doar niște cuvinte pe care le spui într-un moment mai tensionat, doar ca să le uiți în următoarea clipă mai senină. Mi-o amintesc acum, când răsfoiesc o carte, scrisă de un psiholog român, și mă gândesc la cât de multă acoperire își găsesc aceste vorbe simple în realitatea interioară a unui om.
Cartea se numește „Copilul invizibil”, iar autorul ei este Gaspar Gyorgy, președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și membru al Colegiului Psihologilor din România.
Avem, fiecare, în noi un copil invizibil, spune el. Este o parte a sinelui nostru care a suferit în perioada copilăriei de pe urma unor neajunsuri, a unor nevoi nesatisfăcute, a unor părinți care n-au putut să fie cu adevărat prezenți atunci când a fost nevoie de ei.
„E o părticică din noi pe care, pe măsură ce înaintăm în vârstă, alegem să o uităm și să o respingem pentru că creează suferință. Nu este ușor să te întâlnești cu acest copil și să îți dai seama ce nu a fost ok pentru el. Dacă noi ca adulți ne uităm la acest copil invizibil, devine foarte clar că este responsabilitatea noastră să îi oferim lucrurile pe care părinții noștri nu au putut să ni le ofere. Dar dacă nu am primit noi înșine acest lucru, ne este foarte greu să o facem. Este nevoie de foarte mult curaj și de foarte multă asumare. Idea de bază a cărții este că dacă noi reușim să ne apropiem de acest copil într-o manieră umană și să fim atenți la nevoile care au fost ignorate, acest lucru duce la o vindecare dar face și ca relația cu copiii noștri să fie mai mult mai bună”, crede Gaspar Gyorgy.
„Când cineva mă critică, mă simt foarte rănit și izbucnesc”
Există un mecanism care scoate la suprafață acest copil interior, în momente de stres și de tensiune, sub forma unor reacții necontrolate, neprelucrate la nivel conștient. Se poate întâmpla la serviciu, în fața partenerului de cuplu, în fața propriului copil, după un tipar care se repetă la nesfârșit. Când ceva din ce a spus interlocutorul ne rănește, susține cartea, regresăm la stadiul de copil, la vârsta la care am fost răniți într-un fel asemănător. „Îți voi face o serie de reproșuri, voi exprima o serie de nemulțumiri, ca și când ar trebui să-mi dai ceea ce părinții mei nu au putut să îmi dea atunci. Și nu conștientizez că între noi doi e o altă poveste și că ceea ce s-a activat în mine nu are o legătură directă cu tine. Și dacă nu conștientizez, relațiile se complică foarte mult. Când cineva mă critică, mă simt foarte rănit și izbucnesc”, spune psihologul. Astfel apar problemele.
Într-un loc de muncă, există oameni cărora le place să dețină mereu controlul, oameni care au tendința de a minimiza valoarea celorlalți, oameni care se cufundă într-o stare de pasivitate, oameni care manipulează. „Sunt oameni care de mici au învățat că nu au suficientă puterea, că nu au suficientă competență și atunci cel mai ușor le e dacă se folosesc de ceilalți în așa fel încât să simtă că pot duce la bun sfârșit un proiect. Și asta e o manifestare a copilului interior. Există o etapă, de la 4 la 6 ani, când se dezvoltă sentimentul nostru de competență, de putere, de asumare, de implicare. Și atunci nevoile noastre de bază sunt oglindirea, validarea, aprecierea, dacă ele nu vin din partea părinților foarte ușor atunci se dezvoltă două extreme. Una dintre ele este cea în care devin extrem de competitiv și la vârsta adultă devin perfecționist, nimeni nu poate fi mai bun decât mine. Cealaltă e cea în care manipulez”, spune Gaspar Gyorgy.
„Dacă nu-mi asum responsabilitatea pentru suferința mea, o voi transmite mai departe copilului”
Cu cât cresc apropierea și gradul de încredere dintr-o relație, așa cum se întâmplă în relația cu partenerul de cuplu sau cu propriii copii, cu atât crește și probabilitatea ca această parte rănită și reprimată a personalității să iasă la suprafață. Când este vorba de cei mici, există o mare posibilitate ca acel copil interior, nevăzut, să intre în competiție și să înceapă să joace jocuri de putere cu copilul real. În acel moment este ca și când un copil ar trebui să educe și să susțină un alt copil. Astfel se ajunge la certurile violente pe care părintele le are uneori cu copilul adolescent, dar și la reacțiile de frustrare în fața copiilor mai mici, când adultul uită practic că e adult. „Eu nu conștientizez că el este un copil, iar eu sunt un adult. Dacă el a lovit, dacă el a vorbit urât, la un moment dat fac și eu același lucru. Și e greu atunci de făcut schimbarea. Mintea îmi spune că e din cauza copilului că nu e educat, că nu e cuminte. Însă ceea ce trebuie să fac este să îmi asum responsabilitatea pentru rănile mele. Și după ce mi-am asumat responsabilitatea să încerc să analizez și să văd cum am dobândit rănile respective. Pentru că, dacă nu, le voi transmite și copiilor mei”, este de părere psihologul.
Actuala generație de adulți, continuă el, suferă de pe urma faptului că părinții lor nu s-au conectat suficient de bine din punct de vedere emoțional la ei și nu i-au acceptat necondiționat, deși, din punct de vedere cognitiv și material, le-au oferit tot cer le-a stat în putință.
„Dacă noi nu ne conștientizăm aceste răni, nu să le permitem copiilor să fie diferiți față de noi, nu o să le permitem să își trăiască propria viață, propriul destin. Să luăm exemplul notelor. Cel mai adesea părinții care se așteaptă ca copiii lor să ia note foarte mari se încadrează în două categorii: fie ei au învățat foarte, foarte bine și au senzația că acesta e singurul drum în viață, fie n-au învățat deloc bine, le-a fost foarte greu, n-au procesat suferința și acum fac tot posibilul ca copilul lor să nu se confrunte cu aceleași dificultăți. Ne blocăm în relația cu copiii noștri când ei ajung la aceeași vârstă la care ne-am blocat noi când eram copii. Și atunci povestea de viață se repetă”, spune Gaspar Gyorgy.
Cartea „Copilul invizibil”, de Gaspar Gyorgy, a apărut la editura Curtea Veche și va fi lansată pe 14 aprilie 2016.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.