Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Da‘, nu sunt!
Puteam și eu să merg prin piețe și să strig „jos masca” sau „huo, Arafat!”
Puteam și eu să înjur pe cineva pe youtube, sau pe facebook, să zic acolo ceva de familie, de Dumnezeu, să strig la unii fără șosete, sau să plâng cu lacrimi de crocodil la vreun interviu, sau… da, de ce nu? să fac un videochat, că nu oi fi eu chiar ultima pe plan local la fizic.
Ce rău îmi pare…
Vă spun sincer, sunt mâhnită.
Aș putea să repar asta, mă gândesc să mă așez la ușa Guvernului să văd cine mai vine, cine mai pleacă, să fiu și eu informată, poate să fac un live țipând „ce nedreptate”, nu contează, să țip ceva. Să dau liveul mai tare pe telefon, să nici nu-l mai închid de fapt, să-l țin așa mereu, ca să știe lumea ce se întâmplă tot timpul, sa vadă cum ne mint ăștia toți, cum ne iau banii și viața. Să transmit în direct orice, că nu se știe de unde sare celebritatea, poate prind și eu ceva…
Să-mi iau o bentiță roz, să mă sui pe tocuri și să țip. Aia care țipă mai tare să câștige, zic, că nu se pun astea cu mine…
Ce tare aș putea să zbier…
Cum să fac eu să fiu celebră în lumea asta falsă care nu recunoaște valoarea uite, nici când o vede, nici măcar când îi sare în ochi?
Da’ nu vreau așa, să se uite lumea la mine doar ca la circ și să râdă până le tremură coatele, nuuu, eu vreau să mă și creadă, să-i fac pe toți să mă urmeze, să facă ce le zic eu! Că eu știu, asta e, cum să fac eu, domnule, să înțeleagă ăștia că eu știu?
Eu știu, știu tot.
Știu orice m-ar întreba, eu am răspuns, că noah!, n-am trăit pe aici degeaba… Am avut și eu ale mele, că dacă le-aș spune pe toate, ehe, ce prima-ntâi aș fi!
Deci?
Să mă apuc să mă fac celebră? Să fiu recunoscută la piață, sau pe stradă… ce bine ar fi, să-mi zică lumea „ține-o tot așa, mergi înainte, te susținem!”…
Miere pentru urechi… poate să le cer și niște bani, că nu merge să fiu celebră, dar săracă, cine a mai pomenit așa ceva?
Și după aia, să mă invite unu și altu la teveu, să zic și eu ceva de… nu știu, orice… medicamente, tratamente, d-ale vieții, că le știu, pe toate le știu, zău!
Și dacă nu mă credeți, atâta pagubă, ce contează? O dată vă zic „marș, dispăreți” și gata, m-am impus cu autoritate, că tot am auzit că asta, autoritatea, așa apare, trebuie doar să strigi.
E un pic de efort, dar se merită!
Eu știu, că țip de când m-am născut, la mine autoritatea era mare de când eram eu mică!
Hai, vă rog, puțin ajutor, că vreau să fiu și eu celebră în ceva, nu contează în ce, că nu se mai poate, mi-a ajuns cuțitu’ la os.
E loc și pentru mine, nu credeți, chiar nu vedeți?!
Aflați mai multe pe cristinastanciulescu.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
( comment opinie pentru/despre populime )