Putin cere respect. E timpul ca Vestul să-l pună la respect

Foto: Gavriil Grigorov / AFP / Profimedia

Nu sunt un specialist în analiza discursurilor lui Putin, am văzut că există și așa ceva. L-am ascultat rar și în general l-am identificat cu limba de lemn pe care o auzeam pe vremea lui Ceaușescu. Am văzut că au existat comentatori care l-au întors pe toate părțile căutând mesaje, substraturi, înțelesuri. Mărturisesc că eu am fost șocat să constat că mai există o asemenea retorică în zilele noastre. Un borș de legume nepotrivite și fără legătură între ele, aruncate-ntr-o oală rusească, ca să dea impresia unei festin național. Niște argumente aiuritoare, luate separat din diferite perioade ale istoriei, despre diferite popoare, amestecate cu ura pentru schimbare, pentru progres, pentru noutate, care să justifice un război împotriva vecinilor ucraineni. Mi s-a părut absolut absurd ca o planetă întreagă să aștepte discursul unui om care a vorbit exact așa cum vorbesc niște bețivi recalcitranți în cârciumă. Am înțeles, de pildă, de la Putin că rușii i-au atacat pe vecinii ucraineni pentru că americanii i-au exterminat pe indienii din continentul nord-american. O mostră de whataboutism demnă de perioada de glorie a retoricii sovietice.

Că dacă americanii au aruncat bombele atomice la Hiroshima și Nagasaki, de ce n-ar face și ei același lucru astăzi? E un fel de istorie selectivă, cursul la seral, pentru cadrele de nădejde scoase din producție și puse să coordoneze propaganda. Pe lângă toate bazaconiile astea rupte din contextul lor istoric, Putin ne-a mai spus o altă gogomănie ideologică - rușii sunt datori să demonstreze lumii întregi că trecutul poate fi readus în prezent. Ar fi fost frumos să poată să mă întinerească cu 30 de ani, dar nu poate, el se referea la trecutul sovietic. Iar asta e cu atât mai absurd. Toți naționaliștii din lumea asta își aleg o perioadă din trecutul cosmetizat al istoriei naționale, pe care o idealizează și pe care vor să o teleporteze în prezent. Este gândirea unor oameni fără imaginație, fără fantezie, fără viziune, care refuză viitorul. Este evident că istoria lumii este o înșiruire de evenimente, fapte, întâmplări care au reprezentat o evoluție, un progres, nu o întoarcere în timp. Numai niște frustrați se tot pot gândi la trecut ca la o soluție pentru viitor.

Am avut în liceu un profesor de economie politică. Îl chema tovarășul Dragu. Nouă nu prea ne era drag tovarășul profesor Dragu, era prea activist, prea încuiat, lipsit total de sare și piper. N-am să uit însă o ora de-a lui în care ne-a anunțat pe un ton serios și dramatic că vom asculta cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu. O înregistrase pe o bandă de magnetofon și toată ora respectivă ne-a pus să ascultăm redarea acesteia dintr-un Majak. Nu cred că am trăit vreodată un moment mai ridicol în toți anii de școală. Nu știu nici măcar cu ce ocazie a fost respectivul discurs, nu știu despre ce a vorbit, pentru că nici atunci n-am reținut nimic, era celebrul limbaj de lemn plin de clișee și sloganuri. Când l-am auzit pe Putin, parcă se-ntorsese tovarășul Dragu cu magnetofonul lui dintr-un trecut penibil și uitat.

După cuvântarea lui Putin a urmat o super-petrecere la Moscova în Piața Roșie. Oare ce gândeau toți cei care și-au pierdut copiii, soții, tații, în războiul din Ucraina? Bucurie pe mormintele fiilor sacrificați în floarea vârstei. Eu nu sunt sigur că acești ruși suferă după cei dragi pierduți într-o luptă fără sens. Până la urmă sunt reprezentanții unui popor educat cu mitul lui Pavlik Morozov, copilul care și-a denunțat tatăl că se opune colectivizării, tată care a fost în final executat. Rușii continuă să se bucure de cuceririle teritoriale făcute prin jaf și război. N-am văzut o mișcare de opoziție convingătoare. Încearcă unii să-și scape pielea, sunt aceiași care l-au susținut și votat pe Putin pentru doctrina lui de expansiune pravoslavnică euro-asiatică. Acum și-au dat seama că în demersul ăsta chiar ei sunt cei ce vor fi sacrificați, însă asta nu înseamnă că n-au fost de acord cu ideologia în ansamblul ei.

Adepții putinismului de la noi din țară justifică crimele, aruncând vina pe americani, exact așa cum a făcut Putin. Că și americani au făcut nu-știu-ce, nu-știu-unde, de parcă dacă cineva face o greșeală, toată lumea trebuie să repete greșeala respectivă ca o compensație. Se plâng rușii că nu sunt respectați, însă nu e vorba de respect, e vorba de frică, ei vor ca altor popoare să le fie frică de ei, asta înseamnă pentru ei respectul.

Ne-a fost bine și nu ne-am dat seama, continuăm să trăim în această paradigmă. În timp ce ne gândeam la cucerirea altor spații cosmice, la dezvoltarea tehnico-economică a planetei, la îmbunătățirea vieții oamenilor prin progres științific, ne-am bucurat de sfârșitul pandemiei, unii nu-și doreau decât întoarcerea trecutului de acum 50 sau 100 de ani. S-au urcat în tancuri și-au început un război pe care nimeni nu și l-a imaginat în Europa, alimentându-se cu o ideologie dezgropată din canalele de scurgere ale istoriei. Am mai auzit teorii de-astea fără suport printre nostalgicii de la noi, dar niciodată nu mi-am închipuit că se vor găsi atât de mulți oameni să ne împingă pe toți într-o prăpastie atât de mare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp