Putna 2021. Ce este prea mult nici lui Ștefan cel Mare nu-i place

Foto: Facebook Putna 150

Serbarea desfășurată cu ocazia a 150 de ani de la Congresul studențesc de la Putna, din 1871, a animat în ultimele săptămâni spațiul public. Această sărbătoare se dorea a fi grandioasă și „suveranistă” peste tot, prin mesajul și vocile cuvântătoare de la această aniversare. Unitatea națională, dar mai ales, libertatea și independența absolută a poporului român de astăzi, clamată în discursurile ținute, au format dimensiunea acută și patetică a sărbătorii de la Putna, din august 2021. Au debordat în discursurile și scenariile sărbătorești, aniversative, accentele retoricii politice cu un antieuropenism strident. Aceasta în condițiile în care Biserica Ortodoxă Română a decretat anul 2021, anul pastorației pentru românii din diaspora care, din întâmplare, trăiesc în majoritatea lor în Europa unită, cu predilecție în spațiul occidental și astfel, accentele de antieuropenism din discursurile reprezentanților bisericii sunt de neînțeles. Patriarhia Română nu a conștientizat responsabilitatea angajării în spiritul unității tuturor românilor, ci doar a unor români, pe care a reușit să-i ducă în marșul cadențat comandat.

Fără a fi angajat statul și guvernul în organizarea etnocentrică și folclorică a sărbătorii de la Putna 2021, Patriarhia Română a excelat în rolul ei laic și mai puțin religios, suprapunând în mod excesiv ortodoxia peste etnie și credința peste politică. Manifestarea s-a îndepărtat de mesajul lui A.D. Xenopol, din cuvântarea rostită la Putna, la 15 august 1871, când acesta afirma că figura lui Ștefan cel Mare și a altor eroi a străpuns „cercul în care ei fură siliți să trăiască”, aceștia „trec chiar peste cercul popoarelor lor și devin binele întregii omeniri”, că doar prin „știință și putere” se poate face emanciparea poporului, deoarece „pentru noi românii - care încep abia a ne dezvălui - calea spre bine este cu atât mai ușoară, cu cât știința izvorăște atât de mănos din lucrarea omenirii întregi trecute și a celei contemporane ce ne înconjoară”. 

Îndemnurile lui A.D. Xenopol sunt în esență spre lucrarea poporului, spre emancipare în „propășirea pe calea dreptului și al adevărului, care susțin și înalță pe popoare”. Prin urmare, deloc izolaționist, narcisist și autohtonist, discursul lui A.D. Xenopol are deschideri și compatibilități cu ritmurile timpului său, refuzând totodată „lingușirea”, „îngâmfarea” și „lenevirea”, „nelucrarea”, „patimile” și „iubirea de sine”. Parcă toate acestea se regăsesc în plan secundar în discursurile cuvântătorilor de Putna 2021, când „la cea mai mică izbândă a faptei și spiritului nostru, să nu ne îngâmfăm cu o neiertată zădărnicie”. „Iubirea de sine”, „îngâmfarea” cu accente etnocratice au marcat discursurile de la Putna 2021, în contrast cu figura lui Ștefan cel Mare care este una autentică, eroică, responsabilă, iar pelerinajul la mormântul lui ar fi trebuit să fie pentru noi, astăzi, întăritor și anteic, să nu fie doar o „cauză de mândrie”.

Discursul tinerilor studenți la Putna 2021 a fost în mare parte tributar unor aspecte pe care A.D. Xenopol le-a analizat și le-a criticat cu luciditate. Și aceasta chiar dacă unii discursori din anul 2021 și-au împrumutat un travesti capilar al celor de la 1871. Mai mult decât atât, în timpul discursurilor, Gheorghe Flutur, șeful Consiliului Județean, s-a plictisit ca un adevărat ... președinte, având în permanență un neastâmpăr în care căuta cu privirea cerul, iar antieuropeanul stareț Melchisedec Velnic își găsea de lucru în spațiul sărbătoresc ca un grijuliu și preocupat activist de partid ce trebuia să aranjeze toate amănuntele organizatorice pentru primirea laudei și felicitărilor Patriarhului Daniel. Pe scurt, a fost vorba de o demonstrație de sărbătorire ultraaranjată, ultrasupravegheată, ultracontrolată. Distincțiile și premiile acordate diverșilor laici și clerici au completat scenariul Putna 2021, ca un moment de epicleză a acestei liturghii naționale și ... euharistice. Însuși Ștefan cel Mare s-ar fi simțit jenat de excesivitatea gesturilor și a discursurilor, el fiind numit, într-un mod năucitor de către Patriarhul României, un „monah încoronat”, după cum, același patriarh, la aniversarea celor 101 de ani de la nașterea Maicii Benedicta (Zoe Dumitrescu Bușulenga), a afirmat că aceasta este un „model luminos și inspirator pentru generația tânără”. N-am înțeles de ce Maica Benedicta, odată înflăcărată susținătoare a unei ordini puternic ateiste, viețuitoare la Mănăstirea Văratec la senectute, a fost înmormântată într-un cimitir de călugări, cel de la Putna. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp