Răul pe care-l respirăm și paradoxul românesc. Avem un aer extrem de poluat, însă nu le cerem politicienilor să ne respecte dreptul la sănătate

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Faptul că respirăm un aer poluat - dintre cele mai poluate din Europa - nu mai este o noutate, probabil, decât pentru foarte puțini cetățeni ai României. În mod constant, indicii de calitate ai aerului au culori care indică depășiri semnificative ale nivelurilor de poluanți, în special în lunile de toamnă și iarnă. Autoritățile cunosc foarte bine aceste realități, având toate resursele necesare detectării particulelor și substanțelor chimice din aer și tot ele ar trebui și ar putea, legal, să ia măsuri concrete pentru a îmbunătăți calitatea aerului. Ne întrebăm de ce nu o fac? E simplu și, totodată, complicat. Pentru că noi, cetățenii - fie nu vrem, fie nu ne interesează - nu le-o cerem.

După cum s-a observat în ultimii aproape 35 de ani, autoritățile române sunt mai degrabă reactive, decât preventive. Nu ne rămâne decât să ne uităm la tragedii precum Colectiv, în urma cărora statul s-a trezit buimac și a constatat că societatea furioasă îl presează să ia măsurile legale pe care, din varii motive, nu le luase până atunci. În lipsa unei presiuni constante din partea societății, pare că Statul a intrat, ulterior, într-o altă etapă de somnolență, uneori complice, până la următoarea tragedie, când se va repeta același scenariu.

Exact aceeași situație se derulează în ceea ce privește calitatea aerului pe care îl respirăm. În mod normal, atunci când știi că un lucru îți poate cauza o serie de afecțiuni grave, de la alergii respiratorii și până la cancere pulmonare, vrei să previi, să combați și să te revolți împotriva Statului când nu se iau măsuri. Cu toate acestea, nu se întâmplă acest lucru în privința calității aerului.

Cauzele pentru această lipsă de reacție a societății sunt multiple, însă cred că cea mai pregnantă este aparenta absență a unor consecințe grave imediate și sesizabile, care să ridice semnale de alarmă. O otravă din care ți se toarnă zilnic câte o picătură poate părea mai puțin gravă pe moment, dar în final duce la același rezultat. Când aceste consecințe se fac simțite în cele din urmă, de multe ori este prea târziu ca să se mai poată face ceva, iar astfel se pierd 6,7 milioane de vieți anual la nivel global, din care 19.200 doar în România.  

Ar mai fi multe alte cauze de adăugat, de la complicitatea statului cu rețelele de incendiatori de deșeuri și până la lipsa de educație a unei mari părți a populației în privința sănătății publice ori comoditatea individuală care „ne împiedică” să renunțăm uneori la mașina personală.

Este greu de prezis dacă ne putem aștepta la schimbări majore în viitor în privința acestei probleme. Cel puțin, la nivel european, s-au depus eforturi susținute pentru modificarea Directivei privind calitatea aerului, Comisia Europeană propunând scopul ambițios de reducere la zero a poluării aerului până în anul 2050. De asemenea, directiva prevede ca cetățenii care suferă de afecțiuni grave cauzate de poluarea aerului să poată cere despăgubiri pecuniare Statului. Odată intrată în vigoare, România nu are de ales decât să transpună la nivel național măsurile prevăzute în Directivă.

Trebuie să fim conștienți de realitatea în care trăim și că nu putem aștepta și spera la nimic de la Stat, cel puțin așa cum se prezintă în acest moment. Problema trebuie luată în propriile mâini și pentru că avem și vom avea tot mai multe pârghii legale să cerem și să obținem un aer mai curat pentru noi toți. Mai trebuie doar să ne intereseze activ acest aspect. Și, de asemenea, să fim dispuși să facem mici sacrificii, care ne vor duce la scopul final pe care cred ca ni-l dorim cu toții – un mediu mai sănătos în care să trăim.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp