Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Reacția bulversantă a unor părinți într-o cofetărie, când fetița lor s-a servit dintr-o tavă cu sărățele. Despre traumele pe care le „servim” copiilor noștri

Candy store

Foto: Guliver Getty Images

Articolul pleacă de la o întâmplare nefastă la care am asistat într-o cofetărie, unde o fetiță de 4-5 ani era cu părinții, care cumpărau niște prăjituri. Pe cântarul vânzătoarei se afla o tavă cu sărățele, fetița a luat una de acolo, neștiind că aceea nu aparține părinților, ci unei alte persoane. Reacția mamei a fost surprinzător de tristă:

„- Fă, de ce ai luat de acolo? E a ta?”

Fetița a fost complet bulversată deoarece nu înțelegea ce a făcut rău, de ce este certată și, mai ales, de ce toată lumea din magazin se uita lung la ea. Am ieșit din cofetărie cu un gol în suflet, reflectând, din poziția de părinte și de profesor, la greșelile pe care le comitem în relația cu elevii și copiii noștri și cum aceste erori ale adulților îi afectează pe cei mici pentru totdeauna.

În primul rând, consider că o primă eroare este subestimarea sau supraestimarea copilului. Neavând răbdare și timp să înțelegem particularitățile de vârstă ale celui mic, ritmul de înțelegere, de acțiune, există tendința de a considera că nu este bun de nimic, că nu va face nimic în viață, că e vai de el. Zi de zi i se spun aceste lucruri, iar copilul își însușește o situație imaginată de părinte/profesor, interiorizându-se și considerându-se, la rândul său, un mare ratat.

La extrema cealaltă, supraestimarea copilului are tot efecte negative. Acesta va înțelege că este cel mai bun, frumos, grozav, fără să depună efort în acest sens, ajungând să îi desconsidere pe ceilalți. Aceste erori din familie sunt vizibile la elevi în cadrul grupului din care fac parte: cei subestimați, deși au un bagaj consistent de informații și abilități deosebite, nu răspund, nu se implică în activități, pentru că ei și-au însușit eticheta părinților, aceea că nu sunt buni la nimic și se vor face de râs; cei supraestimați au conflicte cu ceilalți colegi, deoarece îi jignesc pe ceilalți, nu au capacitatea de a lucra într-un grup, considerându-se insuficient valorificați.

O altă greșeală este compararea copilului nostru cu ceilalți și aprecierea lui numai în raport cu ceilalți. Un aspect pe care l-am întâlnit frecvent în activitatea la catedră este paralela între X și Y. X ia o notă mai slabă decât Y, iar părintele vine complet nemulțumit la școală să tragă la răspundere profesorul nu de ce X a luat nota aceea, ci de ce Y a luat o notă mai mare. Copilul va căpăta aceeași atitudine și va înțelege că nimic din ce face nu are valoare dacă nu se compară cu ceilalți. În mod normal, ar trebui să ne învățăm copiii să se întreacă doar cu ei și să învețe în fiecare zi să fie mai buni, în raport cu ei înșiși. Legat de aceste aspecte, adesea există tentația de a traumatiza micuții cu notele pe care le obțin la școală. Încă din primii ani de școală, majoritatea părinților le impun copiilor că trebuie să ia note mari, FB/10, altceva nu există. Nu ceea ce știe el contează, ci notele pe care le are, motiv pentru care aceștia nu înțeleg că esențial este cu ceea ce rămân din informațiile învățate, aptitudinile pe care le-au dobândit, nu cifrele din catalog. Însă, elevii dezvoltă o frică imensă față de reacția părinților când află de o notă mai mică, iar de aici apar noi probleme: copiii încep să mintă, să ascundă lucruri, să se interiorizeze. 

De asemenea, în epoca în care trăim mai există o altă tentație, aceea de a sufoca copiii cu foarte multe activități, să li se întocmească un orar asemănător cu cel al unui adult: copilul trebuie să facă instrument, dans, sport, limbi străine, matematică, informatică, toate în afara orelor de la școală: aproape în fiecare zi, de luni până vineri, elevii au 6 ore de curs, la care se mai adaugă multe ore petrecute la pregătirile suplimentare. Pentru părinți e o mândrie că cel mic știe de toate (sau așa cred ei), pentru cel mic e o nebunie care nu îi permite să aibă timp de joacă, să aibă libertatea necesară unui preadolescent/adolescent. În același registru, se mai găsește o altă situație, și anume, părinții sunt cei care aleg ce drum profesional să urmeze cei mici în viață. Majoritatea adulților nu acordă timp și spațiu copilului să înțeleagă ce îi place să facă, să descopere la ce este bun, să se descopere, ci îi impun ce trebuie să învețe în exces, materiile care sunt bine plătite, cele de viitor, nu din acelea din categoria catalogată „pierde-vară”. Consecința acestui comportament este una negativă, fie copiii se îndepărtează de părinți, fie ascultă cu sfințenie ceea ce le spun, ignorând propriile lor dorințe, și au mari șanse de a ajunge adulți frustrați, care vor da întotdeauna vina pe părinți pentru situația în care se găsesc.

Conchizând, copiii noștri vor crește sănătos atunci când raportarea noastră la ei va fi una corectă și adecvată vârstei lor. Cu cât încercăm mai mult să le reducem din traumele create de comportamentul nostru, cu atât mai mult aceștia vor rămâne aproape de noi, vor fi confesivi și se vor dezvolta psihic, spiritual și fizic într-o manieră sănătoasă. De asemenea, este esențial a nu uita că cei mici au nevoie de atenția și afecțiunea noastră și că acestea nu pot fi înlocuite nici de cel mai nou și scump telefon, nici de haine scumpe sau de bani. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Mda, adevărul e că acel "fă" era foarte comun la ţară, la bunelul. Şi nu era "fă", era "fa". Aşa se adresa bunelul verişoarei mele: "Ai, fa, unde-i mă-ta mare? E la câmp?" Şi nu suna deloc a înjurătură, pur şi simplu aşa se vorbea la ţară.
    • Like 0
  • Tigani
    • Like 0
  • multumim autoarei de "sofiismele" servite. nu putea dansa decat sa puna in antiteza expresia grobiana a parintilor cu sparlitul saratelei. multumim ca ne tratati ca pe unineuronali. in conceptul asta "antenist" musai familia grobiana fa face pereche fericita cu ideologia antiinfractionala. banuies pe partea cealalta stau parintii corporatisti plini de gramatica absenti cat timp dl goe se ghiftuieste cu saratelel societatii. pa bune? a-ti izbutit sa scormoniti tot politicalul correct din comentatori. ce de valente curg p'aci. parca al vad pe gadea trasand limitele ipotezei intre statul paralel si politia politica. atit poate republica?
    • Like 0
    • @ Cristian Mercea
      sunteti analfabet
      adica n aveti baza
      va dati seama ce va put ideile, care au nevoie de o fundatie?
      • Like 0
  • Doamna Avram, sunteți un bun psiholog, și deci, probabil, și un bun dascăl.
    Să știți însă că faza descrisă de dvs. poate traumatiza un copil sensibil, poate fi potrivită pentru un altul, sau poate să fie insuficientă pentru un copil cu un prag mai mare de insensibilitate.

    O altă observație: chiar sistemul românesc de învățământ acționează de multe ori ca un pat a lui Procust: te adaptezi la ștachetă (de obicei ștacheta este înaltă) — bine, nu te adaptezi — te hăcuiește sistemul de nu te mai vezi!

    Vă rog, mai scrieți, mai povestiți, îmi place ce-am citit până acum.
    • Like 0
  • Eu m-am oprit la primul cuvânt, la "Fă".
    Fică-mea are 6 ani și nu pot să îmi imaginez nici un scenariu în care să mă adresez ei cu "fă". Ne mai certăm noi, ne mai supărăm, ne mai pedepsim, dar nu m-am adresat niciodată așa. Bine, nici ei, nici altcuiva.
    • Like 1
  • Ada check icon
    Consider ca copii ar trebui invatati de mici se nu puna mana unde nu trebuie.
    Acuma era o saratea, data viitoare ... poate fii ceva toxic. Sa nu pui mana pe ce nu e al tau face parte din educatie. Dar depinde cum se face educatia : " fa" , " ma" 'hai" ," tu" - fara nume si cu o oarecare intonatie de se uita toata lumea din jur .
    Cred ca se poate explica acelui copil de ce nu are voie sa puna mana calm, disciplinat, fara certuri. Daca cumparatorul acelei tavi cu saratele era destept ii dadea fetitei sa se serveasca singura si o scotea din incurcatura.
    • Like 2
    • @ Ada
      Ada, tu esti proasta , ca nici nu stii sa scrii corect!
      • Like 0
    • @ Ana Gateiu
      Ada check icon
      Uite de unde incepe educatia !
      Bravo !
      • Like 1
    • @ Ada
      Ada, m ai dezarmat cu raspunsul tau ! M a asteptam la un raspuns cu injuraturi, sincer! Asa ca, te rog, scuza ma!
      • Like 0
    • @ Ada
      Valentin check icon
      Da, aveţi mare dreptate, ar trebui educaţi să nu-şi facă rău, pentru că - vorba dvs. - ar putea fi ceva toxic. Însă cuvântul cheie e EDUCAŢIE. Aia nu e educaţie, e control lăutăresc, e puterea adultului celui mai tare, e posesie, e "eu l-am făcut"...
      Niciun manual de parenting de pe planeta Pământ - şi cred că situaţia e asemănătoare şi pe alte planete - nu arată că procedeul respectiv se numeşte educaţie. Din contră, e o invitaţie la făcut în ciudă.
      • Like 0
    • @ Ada
      ROFLMAO!
      • Like 0
  • Mamă cîtă scremere pt o sărățea! :)))))))))))
    Cînd eu îi zic fie-mii „fă, iar ai luat papucii pe dos!” ea rîde și-i pune cum trebuie. Are 5 ani juma.
    Tonul face muzica.
    • Like 0
  • Toate cele spuse sunt adevarate, poate doar nu si tratarea superficiala a micului incident cu saratica, pentru ca numai unui copil sub doi ani sa zicem, dar nici lui, nu-i poti cere sa stie ca n-are voie sa ia lucruri de la altii ca o maimutica, dar sper sa fi citit cat mai multi parinti acest mic compendiu. Pentru ca e bine sa-si reaminteasca mereu ca pot cadea in toate acele greseli ce par a nu fi grave, dar pot influenta viata copiilor lor. E pasionant subiectul plamadirii materialului uman proaspat....Fotografia cu fetita ganditoare in fata rafturilor cu otravuri dulci e geniala!!! Doamne, cat sunt de dulci copiii...de fapt, oamenii, la stadiul de copil...Daca parintii s-ar gandi mult la pastrarea inocentei si a puritatii copiilor lor, poate ar avea alta conduita in a-i educa...
    • Like 0
  • Mi se pare mie sau este o ruptura intre intriga articolului si argumentarea lui? Daca este vorba de adresare si explicatii e clar ca parintele a fost abrupt si lacunar. Insa daca nu trasezi limite cu explicatii, copilul nu intelege gestul sau si nepotrivirea lui. Nu este in regula sa iti insusesti oriunde, oricand, orice sub justificarea varstei. Care este pasul urmator intre a lua de pe cantar sau de la alt copil? Nu prea mare. Insa da, nu dai cu plodul de pamant (verbal) pentru asa ceva. Este o autodisciplina care se invata cu calm, rabdare, intelegere si explicatii. 80% din articol nu are treaba (desi sunt de acord cu continutul) cu povestea de inceput.
    • Like 3
  • Valentin check icon
    Mă rog, acel "fă" spune multe... E greu de aşteptat ca cineva care i se adresează unui copil cu "fă" să dea dovadă de competenţe de tip Ken Robinson.
    @Gabriela Avram: "...părintele vine complet nemulțumit la școală să tragă la răspundere profesorul nu de ce X a luat nota aceea, ci de ce Y a luat o notă mai mare. Copilul va căpăta aceeași atitudine și va înțelege că nimic din ce face nu are valoare dacă nu se compară cu ceilalți."

    Nu cred că e chiar aşa... Motivele pentru care un părinte e preocupat de notă sunt:

    1.- nu vrea ca nota să-i determine admiterea la un liceu unde se mănâncă seminţe şi se ascultă manele în clasă. Nebunia cu notele a început doar atunci când media generală s-a agăţat artificial de nota de admitere. Înainte nu exista, pentru că notele nu contau.

    2. - nu intervine în cazul materiilor care contează, cele de examen. Mai ales dacă face şi pregătire, atunci are tot interesul ca nota să arate pe ce şi-a cheltuit părintele banii.

    3 - copilul înţelege deja că în sistemul românesc e vorba de notă şi nu de valoare. Valoarea şi-o află el în extraşcolare (cluburi de robotică, academii de programare, cercuri de matematică, meditaţii etc.) N-are nevoie ca sistemul românesc să-i arate valoare. Îşi ia nota, işi ia haine din bursă şi în rest îşi vede de viaţă.
    • Like 4
    • @ Valentin
      check icon
      Bun, ați argumentat de ce e normal ca părintele să fie interesat de notele progeniturii sale (denumită 'X' în text).
      Problema în discuție era însă de ce unii părinți sunt mai interesați de notele altor copii (denumiți 'Y')...
      • Like 0
    • @
      Valentin check icon
      Dacă Y n-a tras deloc, dar e fiu de inspector şi X a tras, dar a fost luat în colimator ca slab... Sunt şi cazuri din astea. Chiar mai multe decât vă închipuiţi.
      • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult