Mi-am început weekend-ul trecut într-o notă tristă. Am stat două ore la protestul de la Universitate, împotriva sistemului sanitar care omoară pe bandă rulantă oameni fix cu dezinfectantele care ar trebui să-i salveze. La protest a fost bine, dacă mă gândesc că îi cunoșteam, fie și din vedere, de la alte proteste pe majoritatea cu care eram acolo în piață, sau dacă îmi aduc aminte de o gașcă întreagă de copii de maximum 8, 9 ani, veniți împreună cu părinții lor să scandeze: Tăcerea ucide!
Altfel, a fost prost. Câteva sute de oameni ca mine, ca tine sau ca prietenii noștri buni, au ieșit din casă și au strigat că sunt îngroziți de acest scandal și că nu mai calcă în spitale de stat prea curând. Sute, în comparație cu miile care, la 100 de metri mai jos, se revărsau muți de uimire la spectacolul luminilor de pe Calea Victoriei.
De asta am și plecat acasă mâhnită, gândindu-mă că sistemul sunt ei, cei de la festival, iar noi, bula mică de la Fântâni, suntem excepția. Și că nu ne mai facem bine într-un sistem greoi, bolnav, indiferent.
Norocul și schimbarea de stare mi-au apărut în ziua de sâmbătă, pe care mi-am petrecut-o într-un context total diferit, din nou în antiteză cu „sistemul” de mai sus.
Un grup de maximum 6 elevi de liceu, cu vârste între 16 și 18 ani, au gândit un târg dedicat elevilor atât de gimnaziu, cât și de liceu în care să prezinte diverse activități de voluntariat, cursuri, programe de informare și de dezvoltare personală, dar și opțiuni alternative de învățare la facultate.
Opportunity Weekend, târgul de oportunități, a fost organizat în câteva săptămâni, de mâna asta de oameni sub 18 ani, care s-au gândit să dea mai departe și altora ca ei din ideile și programele pe care ei și le însușesc la vârsta asta. Ce zice Cristi Drăgan (foto), de 17 ani, un puștan mai înalt decât mine cu două capete, și care m-a convins în numai o frază că trebuie să vin la târg?
„Eu simt că prin acest proiect pot deschide uși multor tineri. Îmi dau seamă că sunt ceea ce sunt în prezent datorită activităților extrașcolare și a educației nonformale. De asta vreau să le ofer tinerilor contextul de a-și descoperi și dezvolta pasiuni odată cu venirea la târgul nostru de cursuri și voluntariate”.
Nu, nu i-am editat niciun cuvințel, așa vorbește el, politicos (așa cum le cerem), cu cuvinte cu sens, pe care le și înțelege. Până și tatăl lui, venit în vizită să-și vadă odrasla la lucru, mi-a confirmat asta:„Eu îl susțin mereu, îi ofer alternative, îl las să decidă și să își asume și greșeli atunci când e cazul. Ce a făcut până acum (proiecte, idei de afaceri, evenimentul asta) îi aparține, noi l-am susținut și am avut încredere în el.”
Și pentru că în ultimul meu articol am fost acuzată că vorbesc din filme, că sunt o idealistă sau că habar nu am cum e generația asta de tineri, i-am și înregistrat, asta pentru cine încă nu crede că ei există și că sunt numărați pe degete. Organizatorii sunt sub 10, însă timp de două zile au venit la târg sute de alți tineri ca ei, și dacă mai socotesc alte sute pe care i-am cunoscut de patru luni încoace, se face cu ușurință mia. Mai bine decât cei care am ieșit la protest, nu?
Redau mai jos un mini-interviu cu trei dintre organizatorii acestui târg. Și sper că la următorul text să pot aduce și mai multe mărturii despre cum arată, se dezvoltă și acționează cei din așa blamata generație Z, cei care vin din urmă rapid și precis și care fac sistemul.
D. G: De ce faceți voi asta într-o sâmbătă la oră 10? Cine v-a pus?
Tea, 17 ani: Nimeni, noi vrem să fim aici.
Raluca, 17 ani: Suntem pentru că vrem. Eu am o vorbă a mea: cred că esența omului este binele și că noi trebuie mereu să o dezvoltăm ca să nu o pierdem și să devenim mai buni. Și ceea ce facem noi aici, voluntariat și organizare, te ajută să nu pierzi această esență. Culmea e că părinții mei nu înțeleg ce fac eu aici, chiar azi i-am chemat să vadă cum îmi petrec ziua. Ei nu au experiență acestor lucruri, dar mă susțin, însă nu înțeleg foarte bine ce fac.
D. G: Dar în restul timpului vostru liber ce faceți?
Tea: Hmm, eu nu prea am timp liber, sunt ocupată cu programele în care sunt implicată la Școala de Valori, scot și o revistă la mine la liceu (N.R Liceul Lazăr) sunt destul de împărțită între ședințe, școală și prieteni. Dar mă duc la teatru destul de des, îmi place foarte mult, citesc.
Raluca: Nici eu nu prea am timp decât să mă implic în diferite activități de voluntariat. Și am început cu GROW, programul Școlii de Valori, eram în clasa a 9-a și nici nu știam ce înseamnă să faci voluntariat. Mereu mi-am imaginat că activitățile de voluntariat au scop caritabil, și de la statutul de participant la GROW am ajuns să îl organizez, e ceva ce nu am sperat acum câțiva ani. Și, în rest, mă duc la festivaluri, fac voluntariat, mai ales la cele de film.
D. G: Dar de ce sunteți așa de ocupate?
Tea (foto): Îmi place să fac ceva cu viață mea, să fiu mereu în priză, nu suport să mă plictisesc, îmi place să știu că îmi valorific bine timpul pentru că la vârsta asta pot să fac ceea ce îmi place, mă implic pentru că vreau să văd ce mi se potrivește și în ce domeniu o să studiez în continuare și dacă ai mai multă informație, poți să alegi mai bine.
D.G: Părinții tăi ce cred despre asta?
Tea (zâmbește larg): Lumea se plânge de generația din care fac zicând că pierdem vremea pe internet, în fața blocului, ei bine, ai mei nu cred se plâng deloc pentru sunt mereu cu treabă, la asociațiile din care fac parte.
D.G: Dar când le spuneți prietenilor colegilor voștri despre activitățile non-formale la care luați parte, ei cum reacționează?
Sony, 17 ani: Spun e mișto ce facem, vor și ei, dar trebuie să tragi de ei, să le dai informația ușor. De aceea ne-am gândit sa punem toate ideile despre care știm noi într-un singur loc și să-i aducem pe ei, ca sa le fie simplu.
D. G: Dar voi de unde vă informați? De unde știți despre toate aceste programe?
Sony: Eu zic că trebuie doar începi, apoi vin alte oportunități.
Tea: Eu, de exemplu, în clasa a 10-a m-am lipit de ei, cei de-a 11-a și așa am ajuns aici. I-am cunoscut în timpul unui program de management la care m-a înscris doamna dirigintă în timpul verii. Așa mi-au spus ei despre tot felul de proiecte unde vin mereu cu drag și îmi place să mă implic.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sunt unul din oamenii care nu a fost in piata . Nu pentru ca nu imi pasa . Imi pasa ! Am obosit sa strig împotriva unui sistem care nu se schimba. Am obosit sa schimb oameni. Vin unii,pleacă altii ( arestării, demisii, valori sau nu ) corupția rămâne. Vreau un proiect. Un proiect la care sa ader, la care sa " pun umărul" sau nu, dar care nu doar sa promită ca schimbă ceva. Chiar sa schimbe! La furia de după Colectiv , am fost fericiti. A cazut un guvern, un primar , au fost arestați niste oameni. Dar sistemul a rămas. Se pregătește să scoată, albiti, aceiasi oameni. Haide! Eu cu tine, si cu altii ca noi, sa punem pe hartie un proiect , asa cum vrem, sa l asumăm , sa l facem cunoscut. Hai sa fim noi alternativa! Ce spui ?
Si daca te întrebi cine sunt eu : sunt nimeni . Sunt cel care munceste si isi plăteste taxele , am 2 slujbe, am 2 copii pe care ii cresc sa stea in Romania, nu se plece, nu am bani de spitale private , de scoli private, sau de cuvinte mari . Muncesc de la 15 ani si sunt pregatit sa pun umărul la schimbarea unui sistem . Te bagi ?