Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

La 16, respectiv 17 ani, Tea și Raluca au o ocupație pe care părinții lor nu o înțeleg. „Ei nu au experiența acestor lucruri, dar mă susțin”

Mi-am început weekend-ul trecut într-o notă tristă. Am stat două ore la protestul de la Universitate, împotriva sistemului sanitar care omoară pe bandă rulantă oameni fix cu dezinfectantele care ar trebui să-i salveze. La protest a fost bine, dacă mă gândesc că îi cunoșteam, fie și din vedere, de la alte proteste pe majoritatea cu care eram acolo în piață, sau dacă îmi aduc aminte de o gașcă întreagă de copii de maximum 8, 9 ani, veniți împreună cu părinții lor să scandeze: Tăcerea ucide!

Altfel, a fost prost. Câteva sute de oameni ca mine, ca tine sau ca prietenii noștri buni, au ieșit din casă și au strigat că sunt îngroziți de acest scandal și că nu mai calcă în spitale de stat prea curând. Sute, în comparație cu miile care, la 100 de metri mai jos, se revărsau muți de uimire la spectacolul luminilor de pe Calea Victoriei. 

De asta am și plecat acasă mâhnită, gândindu-mă că sistemul sunt ei, cei de la festival, iar noi, bula mică de la Fântâni, suntem excepția. Și că nu ne mai facem bine într-un sistem greoi, bolnav, indiferent. 

Norocul și schimbarea de stare mi-au apărut în ziua de sâmbătă, pe care mi-am petrecut-o într-un context total diferit, din nou în antiteză cu „sistemul” de mai sus.

Un grup de maximum 6 elevi de liceu, cu vârste între 16 și 18 ani, au gândit un târg dedicat elevilor atât de gimnaziu, cât și de liceu în care să prezinte diverse activități de voluntariat, cursuri, programe de informare și de dezvoltare personală, dar și opțiuni alternative de învățare la facultate.

Opportunity Weekend, târgul de oportunități, a fost organizat în câteva săptămâni, de mâna asta de oameni sub 18 ani, care s-au gândit să dea mai departe și altora ca ei din ideile și programele pe care ei și le însușesc la vârsta asta. Ce zice Cristi Drăgan (foto), de 17 ani, un puștan mai înalt decât mine cu două capete, și care m-a convins în numai o frază că trebuie să vin la târg?

„Eu simt că prin acest proiect pot deschide uși multor tineri. Îmi dau seamă că sunt ceea ce sunt în prezent datorită activităților extrașcolare și a educației nonformale. De asta vreau să le ofer tinerilor contextul de a-și descoperi și dezvolta pasiuni odată cu venirea la târgul nostru de cursuri și voluntariate”.

Nu, nu i-am editat niciun cuvințel, așa vorbește el, politicos (așa cum le cerem), cu cuvinte cu sens, pe care le și înțelege. Până și tatăl lui, venit în vizită să-și vadă odrasla la lucru, mi-a confirmat asta:„Eu îl susțin mereu, îi ofer alternative, îl las să decidă și să își asume și greșeli atunci când e cazul. Ce a făcut până acum (proiecte, idei de afaceri, evenimentul asta) îi aparține, noi l-am susținut și am avut încredere în el.” 

Și pentru că în ultimul meu articol am fost acuzată că vorbesc din filme, că sunt o idealistă sau că habar nu am cum e generația asta de tineri, i-am și înregistrat, asta pentru cine încă nu crede că ei există și că sunt numărați pe degete. Organizatorii sunt sub 10, însă timp de două zile au venit la târg sute de alți tineri ca ei, și dacă mai socotesc alte sute pe care i-am cunoscut de patru luni încoace, se face cu ușurință mia. Mai bine decât cei care am ieșit la protest, nu?

Redau mai jos un mini-interviu cu trei dintre organizatorii acestui târg. Și sper că la următorul text să pot aduce și mai multe mărturii despre cum arată, se dezvoltă și acționează cei din așa blamata generație Z, cei care vin din urmă rapid și precis și care fac sistemul.

D. G: De ce faceți voi asta într-o sâmbătă la oră 10? Cine v-a pus?

Tea, 17 ani: Nimeni, noi vrem să fim aici.

Raluca, 17 ani: Suntem pentru că vrem. Eu am o vorbă a mea: cred că esența omului este binele și că noi trebuie mereu să o dezvoltăm ca să nu o pierdem și să devenim mai buni. Și ceea ce facem noi aici, voluntariat și organizare, te ajută să nu pierzi această esență. Culmea e că părinții mei nu înțeleg ce fac eu aici, chiar azi i-am chemat să vadă cum îmi petrec ziua. Ei nu au experiență acestor lucruri, dar mă susțin, însă nu înțeleg foarte bine ce fac.

D. G: Dar în restul timpului vostru liber ce faceți?

Tea: Hmm, eu nu prea am timp liber, sunt ocupată cu programele în care sunt implicată la Școala de Valori, scot și o revistă la mine la liceu (N.R Liceul Lazăr) sunt destul de împărțită între ședințe, școală și prieteni. Dar mă duc la teatru destul de des, îmi place foarte mult, citesc.

Raluca: Nici eu nu prea am timp decât să mă implic în diferite activități de voluntariat. Și am început cu GROW, programul Școlii de Valori, eram în clasa a 9-a și nici nu știam ce înseamnă să faci voluntariat. Mereu mi-am imaginat că activitățile de voluntariat au scop caritabil, și de la statutul de participant la GROW am ajuns să îl organizez, e ceva ce nu am sperat acum câțiva ani. Și, în rest, mă duc la festivaluri, fac voluntariat, mai ales la cele de film.

D. G: Dar de ce sunteți așa de ocupate?

Tea (foto): Îmi place să fac ceva cu viață mea, să fiu mereu în priză, nu suport să mă plictisesc, îmi place să știu că îmi valorific bine timpul pentru că la vârsta asta pot să fac ceea ce îmi place, mă implic pentru că vreau să văd ce mi se potrivește și în ce domeniu o să studiez în continuare și dacă ai mai multă informație, poți să alegi mai bine.

D.G: Părinții tăi ce cred despre asta?

Tea (zâmbește larg): Lumea se plânge de generația din care fac zicând că pierdem vremea pe internet, în fața blocului, ei bine, ai mei nu cred se plâng deloc pentru sunt mereu cu treabă, la asociațiile din care fac parte.

D.G: Dar când le spuneți prietenilor colegilor voștri despre activitățile non-formale la care luați parte, ei cum reacționează?

Sony, 17 ani: Spun e mișto ce facem, vor și ei, dar trebuie să tragi de ei, să le dai informația ușor. De aceea ne-am gândit sa punem toate ideile despre care știm noi într-un singur loc și să-i aducem pe ei, ca sa le fie simplu.

D. G: Dar voi de unde vă informați? De unde știți despre toate aceste programe?

Sony: Eu zic că trebuie doar începi, apoi vin alte oportunități.

Tea: Eu, de exemplu, în clasa a 10-a m-am lipit de ei, cei de-a 11-a și așa am ajuns aici. I-am cunoscut în timpul unui program de management la care m-a înscris doamna dirigintă în timpul verii. Așa mi-au spus ei despre tot felul de proiecte unde vin mereu cu drag și îmi place să mă implic. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu ii felicit ca vor ( si sper din tot sufletul sa reuseaca) sa- si cladeasca o lume mult mai buna. Noi, adultii, avem datoria sa-i sustinem si sa nu le punem piedici. Chiar merita o lume muuuult mai buna!
    • Like 1
  • Dorel, ce-i aia "treling" ?
    • Like 0
  • Tinerete, sperante, naivitate, sansa. Cu timpul vor avea parte de marsavie, dezamagire, batjocura, secaturi bipede si va interveni blazarea.
    • Like 1
  • Sunt de părere ca ONG-urile și cu voluntari ar trebui sa aibă o altfel de relație , și atragerea de fonduri sa fie altfel gestionata , sunt foarte multe persoane care ar vrea sa se implice și fizic și financiar , dar la noi în tara se face reclama doar la nonvalori și la "smecheri " !
    • Like 0
  • E bine ca se organizeaza astfel de evenimente, ca tinerii se implica si sunt dedicati, dar sa recunoastem ca ele se desfasoara in cadrul unor proiecte coordonate de licee sau organizatii, nu sunt 100% initiate, organizate, coordonate de copii de liceu. Stiu ce vorbesc pentru ca ai mei copii sunt voluntari si participa la astfel de actiuni. Nu numai copiii lipsiti de grijile materiale pot fi voluntari, cred ca toti putem oferi la un moment dat ceva gratis celor care au nevoie. Iar faptul ca un tanar munceste pentru banii de suc sau pentru perechea de blugi cred ca e foarte frumos, nu un motiv de lamentare.
    • Like 0
  • Poate undeva in păienjenișul relațiilor politice exista un grup care are un spital privat si care subminează sistemul sanitar de stat ca oamenii bolnavi sa apeleze sistemul privat de sănătate .
    • Like 1
  • Raul check icon
    Hipstereala mare, moncher!
    • Like 2
  • Felicitări acestor tineri! Din păcate sunt prea puțini la nivelul întregii tări! Și mulți colegi de-ai lor se uită strâmb la ei, sau îi tratează cu sictir! Dar... dacă acești tineri cuminți mai adună lângă ei câțiva e un câștig! Încă odată felicitări Tea & company și mult succes!
    • Like 0
  • Bună dimineața!
    Sunt unul din oamenii care nu a fost in piata . Nu pentru ca nu imi pasa . Imi pasa ! Am obosit sa strig împotriva unui sistem care nu se schimba. Am obosit sa schimb oameni. Vin unii,pleacă altii ( arestării, demisii, valori sau nu ) corupția rămâne. Vreau un proiect. Un proiect la care sa ader, la care sa " pun umărul" sau nu, dar care nu doar sa promită ca schimbă ceva. Chiar sa schimbe! La furia de după Colectiv , am fost fericiti. A cazut un guvern, un primar , au fost arestați niste oameni. Dar sistemul a rămas. Se pregătește să scoată, albiti, aceiasi oameni. Haide! Eu cu tine, si cu altii ca noi, sa punem pe hartie un proiect , asa cum vrem, sa l asumăm , sa l facem cunoscut. Hai sa fim noi alternativa! Ce spui ?
    Si daca te întrebi cine sunt eu : sunt nimeni . Sunt cel care munceste si isi plăteste taxele , am 2 slujbe, am 2 copii pe care ii cresc sa stea in Romania, nu se plece, nu am bani de spitale private , de scoli private, sau de cuvinte mari . Muncesc de la 15 ani si sunt pregatit sa pun umărul la schimbarea unui sistem . Te bagi ?
    • Like 1
  • check icon
    Știți care-i dilema cu generația asta, Z? Că succede generației B. Pe mine, la 15 ani, m-au trimis părinții la o fermă, ca să nu pierd toată vara pe plajă, „să mă prostesc”. Cum e, bă, să ai trupul de adolescent răvășit de hormoni și să fii nevoit să stai toată ziua, exceptând pauza de prânz de la cantină (și acum parcă simt gustul metalic al tacâmurilor din aluminiu), în soarele arzător de iulie-august, pigulind în solele de ardei invadat de torțel (cuscută)? Dar tot m-am ales cu ceva după vacanța aia: mi-am cumpărat un treling, o pereche de blugi (1500 de lei - aproape un salariu) și mi-au mai rămas bani să plătesc și prima lună de cazare la internat pentru anul școlar ce urma să vină (700 de lei). Îi văd pe tinerii ăștia vorbind despre proiecte, dezvoltare personală și alte cuvinte pompoase (am o nepoată căreia încă din clasa întâia îi cerea învățătoarea să întocmească nuștiuce portofoliu) dar nu cred că le spune nimeni că genul acesta de activități sunt varianta upgradată a tăiatului de frunze la câini, care e ceva diferit, totuși, de a nu face nimic. N-am auzit niciun flăcău sau fată, care lucrează sezonier în vreo șaormărie, la tarabă sau tonetă de înghețată, să spună că o face pentru propria dezvoltare personală. Cum voluntariatul nu ține de foame, e clar că astfel de preocupări sunt accesibile copiilor oarecum fără griji. Meritul lor este într-adevăr că le preferă (activitățile) internetului ca scop în sine, care chiar tâmpește.
    • Like 7
    • @
      Nonverba check icon
      Pai e tot aia, dl Dorel, singura diferenta este ca nu fac bani copiii din activitatile astea. Dar e lucru mare sa ai initiative de genul asta si sa mobilizezi atatia oameni la 16-17 ani, iar ca voluntari in diverse ONG-uri muncesc destul de mult, nu se face diferenta intre voluntar si salariat odata ce te-ai angajat sa indeplinesti niste sarcini. Tocmai dvs. ar trebui sa-i intelegeti, care ati muncit de mic, scopul este acelasi cu cel formulat de parintii dvs., decat sa se prosteasca (in fata calculatorului, in cluburi, pe strazi etc) mai bine sa invete ce inseamna munca si responsabilitatea. Si noi toti, bosorogi constipati si inraiti ce suntem, sa-i incurajam in initiative de genul asta.
      • Like 6
    • @
      nu cred ca ste nici o dilema, fiecare isi are locul lui, porneste cu handicap sau avantaj in aventura asta. Interesant e ce face cu ele, daca cel cu handicap se lamenteaza toata viata ca parintii lui nu au putut sa-i ofere ce-a mai buna educatie, ca a trebuit sa munceasca pentru "banii de suc" si din cauza asta e frustrat...no comment! sun oameni dezavantajati fizic(recunosc, sunt exceptii, totusi..) care isi iau ce vor prin ambitie, iar ambitia din cate stiu nu e de vanzare pe rafturi.(din nou trebuie sa recunosc ca e foarte important in ce fel de mediu de nasti ce fel de modele ai...). Pe de alta parte sunt indivizi care nu isi fac griji pentru ziua de maine sa zicem generatia de mai sus ce se intalneste la cursuri de management :) dar care stim foarte bine din toate tabloidele la ce activitati extrascolare ar putea fi gasiti dar decid sa isi excite intelectul cultivand idei/valori.... eu sunt gelos ca doar in jurul varstei de 30 de ani am ajuns sa fiu atat de lucid cum par ei a fi in interviu, si ca nu am avut sansa sa-i intalnesc cand am avut si eu varsta lor, sau ca nu am avut pe cineva ca ei in jurul meu sa-mi imbibe creierul cu informatie...dar e ok :) nu ma plang :))))
      • Like 2
    • @ Nonverba
      Venom check icon
      Viața este complexă și are multe contexte - de aceea îl înțeleg pe Dorel, dar nu sunt de acord cu el. Orice scoate un elev din rutina uniformizării, la care îl supune școala românească, este bine venit. Țării, cât mai puțini roboței!
      • Like 2
    • @
      Ce te-au pus parintii e normal dar ei au mintea învechită,eu ai mei copii am reusit sa ii scot din tara sa nu sufere ce am suferit eu prin ferme.
      • Like 1


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult
sound-bars icon