Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Referendumul pe Justiție, sabotat de PSD și de Guvern, riscă să fie invalidat. Premierul anunță adoptarea unui OUG care probabil va crește pragul

Dragnea și Dăncilă

Foto: Inquam Photos

Premierul Viorica Dăncilă anunță că va adopta în ședința de Guvern de mâine o ordonanță de urgență care va modifica pragul necesar validării referendumului inițiat de președintele Klaus Iohannis. Cel mai probabil, acesta va crește cvorumul ce trebuie întrunit pentru ca referendumul să poată fi declarat valid. Actul normativ despre care vorbește premierul României este o nouă ordonanță din categoria celor „impuse” de la partid, ca dovadă Viorica Dăncilă nu a putut să spună ce conține OUG-ul pe care își va pune mâine semnătura. Ce știm însă e că săptămâna trecută Autoritatea Electorală Permanentă anunța elaborarea unei ordonanțe care urma să crească pragul necesar validării referendumului. OUG-ul pe care urmează să și-l asume premierul este cel primit 

„Pentru mine, ca prim-ministru, pentru Guvernul României, este foarte important să ne ocupăm de buna organizare atât a alegerilor europarlamentare, cât şi a referendumului. Vom discuta această ordonanţă de urgenţă, a fost ieri şedinţa pregătitoare, mă întorc la Guvern pentru a vedea fiecare act normativ pe care-l am pe agenda Guvernului de mâine (miercuri – n.r.) şi vom vedea care va fi forma finală. Vom avea discuţii, pentru că eu nu pot să impun un lucru. (…) Voi discuta cu secretarul general al Guvernului, voi discuta cu cei care au avizat acest act normativ şi vom vedea forma finală, vă voi comunica în timp util. (…) Actul normativ trebuie adoptat mâine în şedinţa de Guvern pentru că, până pe 10 (n.r. – mai), mi se pare, trebuie adoptat acest act normativ”, a declarat, potrivit G4media, Dăncilă, după ce a fost întrebată dacă forma OUG va fi cea propusă de Autoritatea Electorală Permanentă. 

AEP justifica acțiunea și urgența ei prin faptul că ar fi constatat că în Registrul electoral sunt înscriși mai mulți alegători decât pe listele electorale permanente. Schimbarea constă în schimbarea bazei de referință: potrivit AEP, pragul de validare ar trebui să fie stabilit în funcție de numărul de electori înscriși în Registrul electoral, nu în funcție de numărul de electori înscriși pe listele electorale permanente. Cum în Registru sunt mai mulți decât pe listele permanente, pragul va crește. Cu cât? 5,6 milioane - nou prag (potrivit Registrului). 5,4 milioane - vechiul prag (potrivit listelor).

De amintit că la referendumul susținut de PSD referitor la familia tradițională, pragul a fost de 5,4 milioane. Cu toate că s-a raportat la un prag mai mic și a ținut 2 zile, referendumul pe care Liviu Dragnea îl considera „foarte important” pentru români nu a fost validat, românii considerându-l inutil.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Totusi, ma indoiesc ca va sta referendumul in cele 200.000 de voturi cu care se suplimenteaza, daca nu se valideaza, nu se valideaza pentru ca s-au prezentat la vot 3-4 milioane (ca la cel anti-gay), nu pentru 5.599.999. Dupa cum nu va fi nici din cauza ca i se interzice presedintelui Iohannis sa faca campanie pentru referendum... ce-o sa-i faca daca, prezent la un miting PNL pentru europarlamentare, unde are voie, zice despre anti-coruptie si invita lumea la vot? O sa-l suspende, usurandu-i realegerea?
    Ordonanta asta mi se pare mai mult semn de disperare , arata ca sunt razbunatori si incearca sa-l slabeasca pe Iohannis pentru urmatoarele alegeri.
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Imbecilitatea Ceaușisto-Comunistă va revenii în forță dacă veți sta acasă la vot.
    • Like 2
  • S-au depasit demult toate limitele: ale sistemului democratic, ale bunului simt, ale nerusinarii ...
    Personal nu ma mai mira nimic si nici nu mai am asteptari de la viata dusa in Romania. Prea tarziu pentru mine sa emigrez ... o sa-mi scot de la naftalina reflexele capatate pe vremea dictaturii lui Ceausescu, poate ma vor ajuta ! Mai e si internetul, si cartile ... trece, oricum trece ...
    Ca baronul Munchausen, ma voi ridica insa, de par si voi merge la toate alegerile pe care le voi mai apuca !
    Nu mai repetati, oameni buni, greseala teribila din 2016 cand, neducandu-ne la vot, am lasat Romania pe mana unei hoarde de ... deh, nu mai spun, persoane insemnate !
    Sa ajute Dumnezeu Romania sa scape de ciuma ! Pentru ca numai El mai poate !

    • Like 3
  • dan check icon
    Romania se trasforma in Turcia unde daca nu castiga cine trebuie se repeta alegerile.
    CTP mai afirma ca Dancila guverneaza impotriva lui Dragnea ?
    • Like 4
    • @ dan
      CTP nu a afirmat niciodata chestia asta cu dna Dancila ca ar fi contra dl Dragnea !
      • Like 0


Îți recomandăm

CTP

Stilul smuls pe care îl practică Trumpul poate influența și țări mai modeste care nu au capabilitățile pentru blitz-krieg ale SUA. De pildă, România; CSM, ÎCCJ, CCR, magistrații se vor simți încurajați de exemplul celui mai puternic șef din lume să procedeze în continuare potrivit principiului enunțat de un rus, personaj al lui Ilf și Petrov: „Cum vrem, așa facem, a zis Nikita Priahin după ce a dat foc la imobil”. Ca și Justiția din România, care se bucură de dezaprobarea și disprețul majorității cetățenilor,

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon taxe si impozite - Inquam Photos / Alex Nicodim

Valoarea impozabilă este calculată de către primării cu niște valori ajustate ale algoritmului din art. 457 Cod Fiscal. Ce era baza 1000 lei/mp în 2016 (1 ian) a devenit 2677 lei/mp (1 ian 2026). Creșterea corectă se calculează având în vedere că baza de 1000 lei a fost indexată până în anul 2025 cu rata inflației. foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Citește mai mult