Reforma companiilor de stat: cine îi controlează pe controlori?

Foto: Jaap Arriens/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia 

România are peste 800 de companii de stat. În PNRR guvernul și-a propus să desfășoare un proces de reformă a acestora.

„Toate companiile de stat din România trebuie să treacă printr-un proces de audit, profesionalizare, numire apolitică a board-urilor și vor fi supravegheate de către un departament special de la SGG care va face politica statului român în ceea ce privește companiile de stat.” – spunea ministrul Cristian Ghinea în 13 mai 2021.

Într-adevăr, guvernul a pus bazele acestui departament care va centraliza supravegherea companiilor de stat. În ceea ce privește auditul și îmbunătățirea guvernanței nu s-a întâmplat nimic

De fapt, chestiunea nu este deloc simplă. Cine să auditeze companiile de stat? De fapt, nu sunt ele auditate și acum? Hai să vedem cum stau lucrurile.

O companie de stat este controlată din 3 părți:

1. Ministerul care are rol de autoritate tutelară, reprezentând totodată și acționarul

2. Curtea de Conturi

3. Auditorul extern care evaluează situațiile financiare

Nu se poate spune, așadar, că aceste companii sunt lăsate de capul lor. Ministerul de resort are informații în timp real despre ce se întâmplă în compania respectivă. Curtea de Conturi vine anual în misiune să verifice anumite aspecte. Auditorul extern verifică maniera în care contabilitatea reflectă situația companiei.

În ciuda acestor supraveghetori, există impresia generală că situația companiilor de stat este deplorabilă. Că se risipesc bani, că se fac angajări „pe pile”. Că ele servesc ca mijloc de îmbogățire pentru diverse „căpușe”, că sunt conduse pur și simplu prost

Înseamnă că avem o problemă. Înseamnă că instituțiile care controlează companiile de stat nu-și îndeplinesc rolul în mod eficient. Fie ministerelor nu le pasă, fie Curtea de Conturi descoperă prea puține nereguli, fie auditorul extern e prea indulgent – fie, cel mai probabil, toate la un loc.

Și, dacă toate aceste instituții sunt prea indulgente, atunci cum putem spera că un nou audit, desfășurat cu aceiași oameni, va aduce alte rezultate? O scurtă experiență în administrația publică te face să înțelegi de ce nu funcționează aceste verigi de control.

În primul rând, oamenii din minister nu sunt stimulați, la fel ca cei din companii, să fie buni gospodari

Cei care o fac, totuși, o fac datorită caracterului, însă altminteri cadrul instituțional le produce doar stimulente perverse. Problema este cunoscută de secole economiștilor. Pentru ce ți-ai da silința dacă salariul tău nu depinde de performanță? Pentru ce să dai dovadă de hărnicie dacă, odată intrat la stat, îți păstrezi locul de muncă pe viață? Ce aptitudini îți dezvolți, dacă promovarea ta depinde de maniera în care îi mulțumești pe șefi, ei înșiși numiți politic? Pe scurt, se dezvoltă o cârdășie între oamenii „sistemului”, indiferent unde lucrează ei, în companii sau în ministere.

În al doilea rând, verificările Curții de Conturi au o anvergură limitată

Câteodată măsurile pe care le dispune nici nu sunt cu adevărat implementate. În cazul descoperirii unor mari nereguli, persoanele responsabile de prejudiciu se pot feri cu ușurință de suportarea acestor daune, profitând de legislația șvaițer și de lentoarea justiției.

În al treilea rând, auditorii financiari nu sunt întotdeauna selectați printr-o procedură transparentă

Contractele cu companiile de stat reprezintă un „cașcaval” tentant pentru ca unii auditori să închidă măcar un ochi, în speranța că vor ronțăi acest cașcaval și în anii care urmează.

Din toate aceste motive, reforma companiilor de stat promisă este dificil de pus în practică. Cu aceiași oameni, cu administrația publică ea însăși nereformată, cu aceleași legi care și-au dovedit limitele, este greu de crezut că un nou audit va produce reforma companiilor de stat.

Există, însă, și alte opțiuni

De exemplu, la Fondul Român de Contragarantare (FRC), instituție la conducerea căreia m-am aflat în ultima vreme, am cârmit spre Europa, cu intenția de a accesa programele Comisiei Europene. Drumul spre Europa presupune și îmbrățișarea practicilor europene. În cazul pe care îl relatez, Comisia Europeană supune toate instituțiile cu care intră în parteneriat celui mai complex audit posibil. Asta pentru că înainte de a încheia un acord financiar dorește să se asigure că organizația este capabilă să gestioneze fondurile comunitare cu aceeași grijă pe care o manifestă Comisia Europeană însăși.

Trebuie să spun că, din start, mulți și-au exprimat scepticismul că vom trece acest audit. Mi s-a dat exemplul altor instituții care se feresc de această evaluare. Menționez că este pentru prima dată când o instituție financiară din România este supusă evaluării pe piloni (pillar assessment), conform Deciziei CE din 17 aprilie 2019. Nici nu există auditori în România cu experiență în așa ceva.

Fapt este că l-am declanșat. Mai exact, FRC se află aproape de finalul unei analize diagnostic care va arăta punctele slabe și îi va permite să ia măsurile de corecție astfel încât să treacă această evaluare.

Ce controlează auditorul?

Tot ce ține de controlul intern, toate procedurile de lucru. Toate deciziile organelor de conducere, modalitatea de funcționare a comitetelor din consiliul de administrație/supraveghere și a diverselor structuri interne. Calitatea persoanelor din conducere (analiză de risc), procedurile de resurse umane, angajarea personalului. Maniera în care este abordat conflictul de interese. Nereguli, nepotism? – ies la iveală cu acest prilej. Apoi, auditorul verifică gestiunea economică, practic re-examinează munca auditorului financiar, demers prin care cere diverse documente interne. Analizează cum este întocmit bugetul – adică re-examinează ceea ce, de fapt, examinează ministerul de resort în fiecare an. Auditorul ia la puricat maniera în care s-au făcut achizițiile – adică re-examinează ceea ce de obicei face Curtea de Conturi. Toate aceste verificări decurg după metodologia Comisiei Europene, iar vârful aparatului de control se află în Luxemburg.

Am descris aici foarte pe scurt doar primii 2 piloni din cei 7 analizați în cazul FRC.

Cititorul poate înțelege acum de unde vine reticența oamenilor din administrație cu care am discutat cu ceva timp în urmă, de unde vine frica.

Când FRC va trece acest audit vom ști că, măcar o companie din țara asta a parcurs (parțial) procesul de reformă despre care se vorbește atât de mult, dar care este, așa cum am arătat mai sus, greu de pus în practică cu administrația publică românească actuală.

Articol preluat de pe project.ro-e.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp