Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Nu trebuie să fii expert educațional sau să ai ochi de profesionist ca să observi starea deplorabilă în care învățământul românesc se scufundă, tragic, de treizeci de ani încoace. Cabinet după cabinet, ministru după ministru, vajinici politicieni s-au bătut cu pumnul în piept, susținând sus și tare „reforma educațională”. Sintagma aceasta (atât de folosită, încât s-a degradat la statutul de vorbă goală) a avut un loc de frunte pe programele politice de toate culorile. Cu toate acestea, mult-promisa reformă a sistemului nu a avut loc și nici nu se întrezărește vreo schimbare. Oare de ce?
Greoiul aparat al Ministerului Educației și Cercetării dispune, teoretic cel puțin, de un mare număr de experți, cadre didactice, inspectori generali, inspectori generali-adjuncți, șefi de departamente și mulți alți slujbași ai statului; această incomensurabilă forță intelectuală ar putea face o furtună de creiere (din nou, teoretic vorbind!) care să măture și ultimele reminiscențe arhaice și ineficiente din educație. Dar nu o să se întâmple în veci asta. Oare de ce?
Pentru că până acum nu a existat un moment de cotitură în învățământ. Nu a existat ceea s-ar putea numi momentul zero. Să spunem „gata, am tras linie. De acum încolo, nu se mai poate așa”. Până acum, am plutit în aceeși derivă de sorginte incertă, bătând pasul pe loc într-un sistem pus la cale pe vremea când Bismark se războia cu Napoleon al III-lea.
Apoi, a venit pandemia.
Iar pentru Educație, coronavirusul nu a însemnat nici pe departe vreo „dragoste în vremea holerei”. Ministerul s-a trezit buimac din rolul de balaur cu numeroase capete (câte unul pentru fiecare inspectorat), dându-și seama că sistemul a cedat și nu funcționează în absența tablei și a cretei. Digitalizarea forțată, ca orice proces pe repede înainte, a avut o eficiență relativă, lăsând în beznă acei 30% dintre elevi care nu-și permit un device de pe care să se conecteze și încercând doar să mute ce se întâmpla în clasă pe un monitor de calculator.
Iar asta ridică o problemă fundamentală - nu poți face online ceea ce făceai în clasă și să te aștepți să meargă bine; e ca și cum s-ar schimba regulile jocului, dar tu ai continua să joci la fel. Dar problema aceasta reprezintă și o oportunitate extraordinară: ne permite să ne eliberăm de cutumele trecutului și să reimaginăm întregul sistem educațional. De data aceasta, nu este doar o ocazie, ci și o obligație, pentru că astfel de evenimente neprevăzute se pot întâmpla oricând. Dar să vorbim mai degrabă despre ce anume putem schimba.
Digitalizarea pune la dispoziția utilizatorilor o serie de resurse ce nu pot fi găsite în manuale: clipuri video, clipuri audio, infografice, dar mai ales, multiple surse de informare. Manualul (vechi, neactualizat și prăfuit) își pierde rolul principal în actul de predare, interesul mutându-se pe un suport de învățare mai atractiv. Ceaslovurile de sute de pagini pe care le numim manuale ar trebui să fie mult mai suple, cuprinzând strict esențialul, lăsând la latitudinea copilului misiunea de a se documenta suplimentar despre subiectele care îl interesează.
Dar mai ales, manualul ar trebui să fie digital. Acum un an, participam la un eveniment unde a fost invitată ca speaker managerul de atunci a Editurii Didactice și Pedagogice, care timp de multe minute a explicat câte sute de mii de lei se pierd anual pe tipărirea și retipărirea de manuale. Aceiași bani s-ar putea folosi pentru a dota elevii cu tablete și laptopuri, iar manualele ar putea fi digitalizate. Dar ce am realizat, dacă manualul e la fel, doar că îl citim pe un ecran electronic în locul foii?
Disciplinele de studiu merită, din plin, o foarte atentă și complexă revizuire. Deși ne mândrim cu faptul că „învățăm multe la școală”, trebuie să fim onești și să recunoaștem că o bună parte din cunoștințele asimilate nu ne vor folosi în viața de adult; ergo, ca orice altă informație inutilă, creierul le șterge. Să ne aducem aminte cuvintele lui Lucian Boia: suntem o națiune foarte instruită, dar deloc educată. Care mai este scopul educației, dacă învățăm toate tipurile de reacții chimice, dar scuipăm în continuare semințe pe stradă?
Asta ne conduce la următorul punct important, și anume programa. Documentul suprem ce arată ce trebuie să învețe copiii la școală (cu un foarte mare accent pe „trebuie”). De la limba română, până la desen, fiecare materie are câte o astfel de Biblie, sacră și sfântă, de la care profesorul nu se poate abate. Dar oare chiar avem nevoie de atât de multe reglementări? Într-un învățământ al viitorului, accentul trebuie pus pe flexibilitate. Digitalizarea oferă imensul avantaj de a se putea mula pe nevoile fiecărui individ, lucru care lipsește cu desăvârșire în învățământul de masă, standardizat. De ce credeți că rețelele de socializare sunt atât de populare? Pentru că oferă o experiență personalizată pentru fiecare utilizator. Programa ar trebui să se comporte într-un fel similar: mai puțină materie fixă și mai mult loc pentru profesori, pentru a se putea adapta pe nevoile fiecărui elev în parte.
Digitalizarea și flexibilizarea învățământului reprezintă un proces deosebit de complex, care merită dezbătut într-o întreagă analiză critică de specialitate, nu doar într-un articol. Încerc, însă, să trag un semnal de alarmă - ceea ce numim noi „învățământ de stat” reprezintă un sistem învechit, prăfuit, iar acum avem ocazia să îl schimbăm. Este momentul zero în educație - când creta a stat din a scrijeli pe tablă iar profesorul s-a oprit din a preda. Este momentul să ne concentrăm pe a găsi soluții la problemele ce macină sistemul de zeci de ani încoace; pentru că soluții există, nu în pălăria magică a Ministerului, cât în mintea atâtor cadre didactice, experți educaționali, grupări de elevi și asociații de părinți. Important este să pornim dialogul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Manualul (vechi, neactualizat și prăfuit) își pierde rolul principal în actul de predare, interesul mutându-se pe un suport de învățare mai atractiv." - 1. De unde rezulta asta? 2. Pai ori e vechi si prafuit, ori e o problema ca se retipareste in fiecare an. In plus, e prafuit in masura in care elevul il lasa sa ajunga asa. 3. Partea cu actualizarea depinde de materie. Un manual de geografie ar trebui actualizat, da, unul de mate insa... nu neaparat.
"Aceiași bani s-ar putea folosi pentru a dota elevii cu tablete și laptopuri, iar manualele ar putea fi digitalizate." - sigur. Ce ne facem insa cu zonele care nu sunt racordate la reteaua de energie electrica? Sau de canalizare. O sa avem wifi inainte sa avem toalete? Investitii trebuie facute, dar ar cam trebui inceput din afara sistemului de invatamant.
"Care mai este scopul educației, dacă învățăm toate tipurile de reacții chimice, dar scuipăm în continuare semințe pe stradă?" - ce treaba are una cu alta? Bunul simt se invata in mod normal in familie. Sau trebuie sa le faca scoala chiar pe toate?
"De la limba română, până la desen, fiecare materie are câte o astfel de Biblie, sacră și sfântă, de la care profesorul nu se poate abate." - de curiozitate, tu ai citit vreodata un astfel de document? Nu de alta, dar chiar nu e foarte lung si ii lasa profesorului un grad decent de flexibilitate.
Va rog sa contribuiti constant cu astfel de materiale, poate-poate incepe o dezbatere publica serioasa in acest sens.
"Dar X e o somitate! Cum să nu scrie el manualul? Sau programa? Doar e un nume în domeniu"
Se poate, dar aici vorbim de pedagogie. O somitate într-un anumit domeniu nu devine automat un bun pedagog, la fel cum un fotbalist genial nu devine automat un bun antrenor.
E nevoie de experienţă. Ca în medicină. Rezidenţiat pe zona respectivă. Dacă nu ai predat la vârsta respectivă nu ai ce căuta la cârma programelor, manualelor, examenelor etc. E simplu de înţeles. Doar că la noi nu se întâmplă.
"la fel cum un fotbalist genial nu devine automat un bun antrenor." - nu, dar tot poate sa ofere o parere buna, argumentata legata de anumite lucruri care se fac la fotbal sau la antrenamentele de fotbal.