Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Educația mea a fost un dezastru

Băiat alb negru

Foto: Guliver Getty Images

La fel ca toți părinții de astăzi, sunt preocupat de educația propriilor copii. Încerc să-i feresc de frustrări, complexe sau inhibiții, să nu-i fac să se simtă vinovați, să-i ascult și să nu mă răstesc la ei. Încerc să nu-i traumatizez prin sutele de moduri prin care un părinte neatent o poate face, așa cum ne avertizează articolele psihologilor cu multe share-uri. Teoretic și practic, încerc să-i pregătesc pentru o lume umanistă. Însă încercarea este anevoioasă. Iar asta, în primul rând pentru că în anii optzeci, când am copilărit eu, abordarea educației era, în anumite privințe, puțin diferită. De fapt, ca să nu mă încurc în eufemisme, pot spune că, pe reperele de astăzi, educația mea a fost un dezastru!

Am fost educat ca un comunist fanatic de către școală și ca un anticomunist fanatic acasă. Nu exista cale de mijloc. Am recitat poezii patriotice lungi pe care, din nefericire, încă le rețin și am participat la ceremonii complicate, dedicate comunismului, concept care între timp a fost invalidat și condamnat. Mai abitir mi-a fost inoculat naționalismul (un paradox pentru universalitatea comunismului, dar mai contau pe atunci detaliile astea?) și mi s-a indus frica de dușmanii din afară, care vor bucăți din trupul țării. Am fost crescut urând din tot sufletul întreg poporul german din cauza lui Hitler și a nazismului înainte de a deschide prima carte de istorie. Mă bucuram sincer atunci când un neamț, orice neamț, murea în chinuri într-unul dintre filmele întunecate despre anii de război.

Am fost îndobitocit la școală cu mii de lucruri de care nu m-am lovit niciodată în viață. După vreo 15 ani irosiți în bănci scrijelite, am sfârșit prin a rămâne la nivelul de cunoștințe solicitat de clasa a IV-a. Aproape toate cunoștințele mele utile și superioare clasei a V-a le-am descoperit singur, prin studiu individal. Toate comentariile literare copiate de la alții, logaritmii, integralele și derivatele pe care le-am tocit nu mi-au adus nimic în viață. Din 6 ani de chimie am rămas cu formula apei și niște nume de halogeni, care nu știu ce sunt de fapt.

Am fost educat cu multă violență. Am fost educat cu bătaie, pedepse, urlete și amenințări. Ultimatumul reprezentat prin afișarea palmei, însoțită de întrebarea retorică de intimidare: „O vezi?” era decisiv. Am învățat din acest gest că a-ți susține punctul de vedere înseamnă suferință iar acceptarea nedreptății este opțiunea mai puțin dureroasă. Am fost educat cu bătaia acasă, la școală și pe stradă. Am primit bătaie pentru nerespectarea unor reguli care nu au fost niciodată discutate democratic, ci mereu mi-au fost impuse cu forța. La școală am înțeles că niște oameni angajați să mă ajute să-mi dezvolt aptitudinile sunt foarte inventivi în perfecționarea și diversificarea metodelor de tortură, la adresa mea. Am primit palme, am fost tras de perciuni, mi s-a trecut gumă de șters prin păr, am primit lovituri cu dunga riglei la palmă și am fost lovit cu manuale cartonate în cap de către acești oameni, numiți pedagogi, special angajați și plățiți să se ocupe de educarea mea. Ajunsesem să-l ocolesc pe unul dintre neanderthalienii profesori de sport, pentru că era știut că se putea enerva oricând, din senin, iar atunci arunca cu un maldăr greoi de chei după copii. 

Îți recomandăm

Am fost educat incompetent. Mereu mi s-a cerut mai mult decât am putut. Nici măcar cel mai bun dintre noi nu se putea mândri prea tare cu poziția de matematicianul clasei, ci trebuia să se compare cu întreg orașul, județul sau țara. Niciodată nu aveam senzația ca am făcut suficient, că m-am achitat de toate responsabilitățile. Sistemul educațional a încercat transformarea mea într-un animal de povară ambițios și mi-a cerut curaj, dedicație și disponibilitate nelimitată, pe care nimeni nu le poate oferi. Am tocit teorie pură care, în lipsa practicii, nu avea niciun sens. În tinerețe înțelesesem că viitoarea mea carieră depinde exclusiv de relațiile pe care tu și familia ta le aveți iar la muncă trebuie doar știi să delegi responsabilitatea pentru a-ți ascunde incompetența. Modelele mele erau incompetenții de mare succes, nicidecum competenții fără relații.

Am fost educat iresponsabil. Toți mai trăgeau câte ceva la măsea și se urcau fără probleme la volan. Toată lumea din jurul meu fura de la stat, într-un fel sau în altul, toți profitau de poziție pentru a face abuz în serviciu sau primeau foloase necuvenite. Reparațiile erau improvizate, piesele de Dacie funcționau legate cu sârme iar meșterii care lucrau prin casă erau mai mereu turmentați atunci când umblau la panoul de curent sau la gaze. Nu cunoșteam pe nimeni fără greșeală și am înțeles astfel că toți suntem obligați la greșeală, nicidecum doar sortiți greșelii. Toți adulții întârziau fără probleme la întâlniri, la fel ca profesorii la ore, invocând sfertul academic, o impolitețe tradițională interpretată prost.

Am fost educat sexual pe stradă. În plus, pornografia a vândut întregii mele generații o variantă nerealistă a sexualitații, care încă îi mai frustrează pe contemporanii care invocă blazarea, rutina sau lipsa diversității. Nici familia și nici școala nu s-au preocupat de acest aspect al dezvoltării mele. Astfel, am învățat să nu respect fetele și să mint pentru a profita sexual de ele. Educația sexuală stradală mi-a indus câteva caracteristici specifice, respectiv să fiu mârlan, libidinos, măgar, mitocan, porc sau prefăcut și am fost convins că aceste atitudini sunt cheia reușitei mele. Am crescut rănind, jignind și dezamăgind deliberat foarte multe fete, fără cel mai mic sentiment de culpă.

Am fost educat misogin crezând că locul femeii este la cratiță. Mi s-a indus că femeile nu sunt capabile să fie lideri, dacă nu sunt puternice în sensul masculin al termenului. Bărbatul era mereu șoferul care conduce mașina, femeia nefiind capabilă de activități atât de complicate. Societatea m-a învățat că feminitatea este un tabu iar fustele acoperă întotdeauna genunchii. Am evoluat la fel de misogin când le-am etichetat automat, în mod denigrator, pe fetele care purtau fuste scurte. Înțelesesem, fără să mă gândesc prea mult, că bărbatul este superior femeii, pentru că toată lumea din jur credea la fel și nimeni nu s-a străduit să-mi explice serios varianta egalității.

Am fost educat rasist. Mi s-a explicat de la bun început diferența între țigani și români și am crezut-o atât de tare, încât, adult fiind, am explicat-o și eu copiilor mei. Deși cuvântul umanist de ordine era toleranța, am considerat că categorisirea și descrierea țiganilor este încă o necesitate în educația propiilor copii. Am învățat să generalizez, să pun etichete și să disprețuiesc grupuri întregi pentru erorile câtorva membri. Am învățat să strig după oamenii de culoare de pe stradă și să fac ca maimuța când îi văd, așa cum făceau toți copiii din cartierul meu.

Am fost educat antigay și am ajuns să-i disprețuiesc sincer pe homosexuali. Am învățat să urăsc ceea ce este diferit de majoritate. Am fost educat să acuz și să fiu dezgustat de viața altor oameni, chiar dacă nu interferau cu a mea, pentru a rămâne în categoria privilegiată a majorității mincinoase. Aș fi fost capabil să lovesc un alt om doar pentru că este gay, însă din fericire nu am avut ocazia.

Am fost încurajat să lovesc animalele, atât de oamenii de pe stradă, cât și, mai profund, de sadicii proprietari de câini legați și torturați periodic. Am văzut pisici aruncate de pe bloc, zeci de câini otrăviți și sute de cai biciuți cu cruzime. Am văzut la zoo Băneasa animale sălbatice, rahitice și triste care zăceau bolnave și înfometate în spații înguste și murdare. Babele și moșii iubitori de animale erau niște ciudați care înghesuiau patrupede gălăgioase pe balcon iar noi făceam mișto de ei. Compasiunea față de alte ființe era apanajul unei înguste minorități de oameni ciudați.

Îți recomandăm

Am fost educat să fiu umil, să-mi calc singur pe demnitate. Am fost forțat să mărturisesc lucruri în public, am fost judecat și pedepsit, am stat la colț și am învățat să scap mai ieftin prin umilință. Am înțeles că umilința funcționa și în fața oricărui angajat public, de la polițist la vânzătorul de la aprozar, și în fața băieților mai mari care-mi confiscau mingea. Apoi, am învățat să mă afirm și eu jignind sau umilind alți oameni. Am învățat să judec și să judec aspru. Pe stradă am învățat să fiu parșiv, să-mi ating scopul prin orice mijloace și să calc pe cadavre.

Am fost educat să mă simt vinovat. Eram vinovat pentru nefericirea părinților pe care eu o generam în mod repetat. Eram vinovat pentru eșecul echipei clasei mele la fotbal. Eram vinovat că am dorințe și eram vinovat de cheltuirea unor sume ridicole de bani pe lucruri care se strică imediat. Eram vinovat că sunt român, vinovat că sunt sărac, vinovat că sunt timid. Alții erau vinovați că sunt orfani sau că au părinți divorțați, că nu sunt buni la un sport sau că sunt handicapați, că s-au născut într-o anumită zonă sau că cineva din familia lor făcuse vreo prostie.  Cel mai des m-am simțit vinovat de o lipsă de înzestrare: credeam că ar fi trebuit să știu, chiar dacă nimeni nu îmi spusese.

Am fost educat religios și m-am umplut de frici teribile de la cea mai mică vârstă. M-am temut de iad, de bătaia lui Dumnezeu, de biserici și de popi, de întuneric. Mi s-a spus specific și repetat să cred fără să cercetez. Mi s-a explicat răspicat că ortodoxia creștină reprezintă adevărul și am crezut memele ei. Am dezvoltat o compasiune pentru chinezi, indieni sau africani care se închinau către niște mitologii greșite și ridicole. Am recitat, seară de seară, timp de 20 de ani, o rugăciune confuză, ba mai pios, ba pe fast-forward.

Am fost educat să-mi înhib creativitatea, să fac ce fac și alții și să aleg mereu calea sigură și bătătorită. Am învățat să mă abțin atunci când voiam să vorbesc, să tac și să înghit, să învăț să acumulez frustrare și să accept nefericirea ca fiind uneori necesară. Am fost sfătuit să stau în rând și să am încredere în superiorul ierarhic incompetent, fără să-i comentez deciziile. Am fost încurajat să repet ce au spus alții și să-mi asum adevărul lor că și când ar fi fost al meu.

Am fost educat cu frică. Nuiele șuierătoare și palme amenințătoare mi s-au prezentat ca instrumente ale educației mele încă dinainte de a putea lega o propoziție. Apoi mi s-a indus frica de injecții și implicit frica de doctor. Au urmat frica de a fi ascultat la școală, frica de a mă face de râs, frica de a fi judecat la tot pasul, frica de a fi etichetat cu un atribut sau o poreclă denigratoare. Frica de eșec, frica de sărăcie sau frica de Dumnezeu mi-au fost induse mult mai dramatic decât contemporanilor mei din Occident. Aș putea enumera probabil câteva sute de frici, însă mă concentrez pe cele mai evidente: frica de diversitate, frica de creativitate, frica de a ieși în evidență, frica de prieteni trădători sau frica de autoritate, cea generată probabil de frica de a nu putea face față abuzului acesteia.

Am fost educat să fiu politicos și am fost într-adevăr un copil foarte politicos, însă am evoluat firesc către un adolescent rebel și anarhist. Am învățat să refuz, din politețe, prăjitura oferită, deși îmi curgeau balele după ea. Am fost inițiat într-un lung și inutil proces de exprimare prin bune maniere și am evoluat timid și inhibat. În principal, o atitudine prietenoasă și volubilă în grupuri de oameni noi trebuia evitată, pentru a nu fi interpretată ca lipsă de respect. Am fost învățat să accept ce spune cineva doar pentru că este mai în vârstă, chiar dacă era greșit pentru mine. De fapt, am înțeles că trebuie uneori doar să mint, sugerând respect și performând un ritual de politețe, la adresa unor oameni pe care nu dădeam doi bani.

 Am învățat să fumez și să beau la 14 ani. Am fost convins că sunt metode de îmbunătățire a imaginii personale, asemănatoare cu modele de succes pe care le-am admirat. Am făcut excese de alcool și am ajuns de câteva ori inconștient. Am fost lăudat, admirat și încurajat de anturaj iar poveștile bețiior noastre erau foarte populare. Ulterior, mi s-a întâmplat să mă uit dimineața pe geam pentru a vedea dacă venisem cu mașina acasă, în seara precedentă. Spre norocul generație mele, drogurile erau mult mai puțin răspândite decât sunt acum, așadar, personal, m-am limitat la excesele clasice.

Am fost învățat să trișez pentru a mă putea descurca mai ușor. Am învățat să mint și să manipulez, am învățat să copiez la teze și să câștig trișând la jocuri. Am ajuns să mă bucur sincer pentru succese nemeritate. Am fost învățat să înjur și să jur strâmb, pe viața mamei sau mai abstract. Am învățat să mint până în pânzele albe, să nu-mi asum faptele și să dau mereu vina pe altceva sau altcineva. M-am specializat în a invoca contextul nepotrivit pentru a-mi explica eșecurile. Știam că scopul scuză mijloacele cu mult înainte să fi auzit de Machiavelli.

Am învățat să nu respect proprietatea altora și am înțeles că nu gestul de a fura este problema principală, ci valoarea prejudiciului. Am înțeles că a fura puțin nu este chiar o mare problemă, prin urmare este acceptabil. Au ajuns să mă revolte doar furturile de amploare și să fiu prea indulgent, uneori amuzat chiar, de cele mărunte. Creativitatea metodelor de fraudă ale semenilor mei o găseam fascinantă pentru că ea era aclamată peste tot în jurul meu. Am înțeles că onestitatea este doar o virtute teoretică și că în practică esențial este să te descurci. Am dezvoltat deci o admirație sinceră pentru cei care se descurcau. Am învățat să fac combinații, să dezvolt scheme, să dau țepe și să mă laud cu ele.

În compensație, am învățat să fiu foarte precaut cu proprietatea personală: să încui bine ușa, să nu cumva să pierd cheia, să stau cu ochii pe valiză și să dorm cu lucrurile valoroase sub pernă, în tabără. Am ajuns să am o obsesie în a număra restul primit și o teribilă teamă că pot fi furat la tot pasul. Am fost educat pentru o lume plină de hoți și am ajuns excesiv de precaut în tren, pe plajă, la restaurant sau în metrou. Mă simt și acum prost, în medii safe, din strainatate, când îmi observ reflexe vechi și inutile de supraveghere excesivă a lucrurilor proprii. Am fost educat să nu am încredere în oameni, să judec oamenii după aspect și să-i privesc pe unii dintre ei cu suspiciune, atribuindu-le o neargumentată prezumție de vinovăție.

Am fost educat ca patriot, naționalist, carne de tun pentru dușmanii poporului. Am fost sedus cu minciuni despre niște înaintași mediocri transformați în genii aspiraționale. Mi s-au elogiat niște nume de oameni, de la Eminescu la Ceaușescu, asupra cărora nu mi-a fost permis să emit nici măcar o părere neutră, să nu mai vorbesc de critică. Am suferit cu lacrimi când echipa românească încasa goluri jucând prost și am fost încurajat să tolerez incompetența sau indolența conaționalilor mei, dând mereu vina pe arbitru sau pe orice alt factor exterior.

Am fost educat xenofob și am privit străinii ca pe niște dușmani profitori și parșivi. Societatea m-a convins să fiu antimaghiar, în pofida originii maghiare a mamei mele, aspect care chiar m-a frustrat în copilărie. Am fost mințit deliberat că avem cea mai frumoasă țară din lume, cu oameni deosebit de inteligenți și capabili. Am fost mințit că străinii sunt răi și vor să ne fure țara. Mi s-a indus un patriotism ieftin, clădit pe metafore goale, și am fost îndemnat să mă simt mandu că sunt român, cu niște argumente slabe.

Am fost învățat să nu am încredere în stat. Am fost educat să nu am încredere în polițiști, în doctori, în judecători, în politicieni. Personal, nu am întâlnit oameni care să-mi inspire integritate totală, toți aveau slăbiciuni și vulnerabilități. Am fost învățat să fur de la stat ca din proprietatea nimănui, la fel cum făcea toată lumea. Am fost îndrumat să sar gardul și să fur colaci de sârmă, fusuri de tricotat și alte lucruri inutile doar pentru că erau păzite superficial. Am fost învățat să distrug, să sparg, să stric și să îmi bat joc de proprietatea publică.

Am fost educat să fiu sărac și am evoluat invidios și zgârcit. Am învățat să poftesc, să refolosesc și să rabd. Am învățat să nu împart ce am cu nimeni și să fiu egoist. Am învățat să mănânc de pe jos, să beau apă de la furtun și să mestec bucăți de chewing gum găsite în bancă. Am învățat să mă simt vinovat atunci când mănânc dulciuri, să nu port hainele bune și să nu mă bucur de bani și de confort. Am fost educat să fiu modest, să nu am ambiții și să nu îndrăznesc. 

Această educație am primit-o din partea societății în ansamblul ei, la o vârstă la care nu aveam încă discernământ. Ce a ieșit se vede în jurul nostru, eu și colegii mei de generație, cu educație similară, suntem cetățenii de astăzi. Personal, consider că am avut noroc de părinți buni, a căror educație deschisă m-a încurajat să-mi oblojesc majoritatea traumelor educaționale la vârsta maturității. Totuși, calitatea educației de acasă a compensat doar într-o măsură destul de mică ororile pe care școala și strada mi le-au imprimat pe caracter.

Iar acum mi se cere să fiu umanist.

Acum lumea s-a schimbat, valorile actuale sunt toleranța, compasiunea sau acceptarea diversității. Educația mea a fost un dezastru!

Către valorile umaniste de astăzi, tot părinții, săracii, trebuie să-și îndrepte copiii, întrucat școala s-a schimbat mult prea puțin, iar efectul toxic al educației de pe stradă a fost parțial preluat de online. Totuși, majoritatea copiilor din generația mea nu au avut probabil niciodată curiozitatea de a-și valida educația primită în copilărie, la vârste adulte. Iar ei sunt nucleul societății românești actuale și motorul educației copiilor lor.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunteți prea tânăr ca să fi putut fi educat înainte de 1989. Pur și simplu nu aveți vârsta care să vă fi permis să fi avut vreo educație în acea perioadă. Cel mult cei „7 ani de acasă”, dar nu la școală sau liceu. Întregul articol este bazat pe presupuneri și închipuiri despre cum ar fi trebuit să fie acea „educație”. Totul este o intoxicare ideologică (în care vă prezentați de altfel ca „expert”), pentru a legitima proiectul de „educație parentală progresistă” pe care îl promovați. Este ok să promovați ce doriți, dar nu mințind despre ceva ce nu cunoașteți și inventând ca pretext lucruri inexistente, pretinzând că le-ați trăit pe când de fapt nici nu erați născut. Ar trebui ca, dacă nu propria conștiință morală, măcar deontologia de jurnalist să vă oprească de la a minți.
    • Like 0
  • Felicitări Cristian Lica pentru un articol cinstit, scris cu onestitate.
    Mi-a placut indeosebi: "Am învățat să mă abțin atunci când voiam să vorbesc, să tac și să înghit, să învăț să acumulez frustrare și să accept nefericirea ca fiind uneori necesară. " Fie că place, fie că nu, acesta e adevărul. E f dificil să explici cum s-a întâmplat, toate abuzurile cu care am crescut chiar și eu și să le transformi acum(anii 2020) peste noapte in virtuți. Transformarea este progresivă și conștiința adevărată arde o moralitate înghesuită în subconștient ca o curvă perfidă. Aș prefera de 1000 de ori să citesc un articol onest, decât falset-uri despre cât de nonviolenți suntem și alte asemenea.
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Așa se forma atunci ,Omul Nou,de sorginte ceaușist -comunistă.Dar mulți se pare că au uitat asta.
    • Like 0
  • Buna ziua. Daca a publica articole submediocre devine o obisnuinta nu veti face altceva decat sa va pierdeti cititorii.Poate nu va intereseaza, dar ar fi pacat.A fost un inceput bun.
    • Like 4
    • @ Cristian Crisan
      Maron_S check icon
      Daca spui ca un articol este submediocru , ar trebui sa si explici cu ceva argumente de ce.
      • Like 0
  • În orice societate copiii sunt expuși și la bune și la rele. Dar alegerea binelui sau a raului este o opțiune individuală.
    Faptul că autorul a ales să dea "țepe", să fure puțin, să dea șpagă la ASE pentru a-și prelungi agonia universitară (oricum nu a reușit să termine, după cum spunea în alt aricol), sa mestece gumă folosită, să fie xenofob, etc., arată doar caracterul îndoielnic al domnului Lica, nu se poate generaliza la întreaga societate.
    Dovadă stă și faptul că i se permite să-și publice articolele mediocre, care au doar scopul de a incita, există destulă toleranță în România. Nu am văzut niciodată o soluție de la acesta, doar critici exagerate
    • Like 4
    • @ Mario Popesco
      Maron_S check icon
      N-ai inteles nimic. Exagerarea este intentionata , iar daca te gandesti putin nici nu este exagerare. Am fost educati cu rigla la palma si cu capete lovite in perete. Depinde ce noroc aveai - daca erai un pic mai istet si invatai mai bine scapai de prea multe palme si rigle. Dar aveam colegi la sport , mai mici si mai piperniciti, care luau la palme de la profesorul de sport de imi vine sa il caut acum si sa il iau la pumni, Profu' de mate, bun pentru unii, izbea cu capul de tabla pe cel mai slab la matematica, pe care nu il ducea capu la triunghiuri si polinoame. Asta afost educatia dinainte de 90 , venita probabil chiar dinainte de comunism. Bineinteles ca a fost si un domn Trandafir si un donm Vucea, dar in mare asta a fost.
      • Like 2
  • Tu crezi ca la Americani nu exista oameni ca tine? Am trait in mai multe locuri si am vazut oameni fix cu aceleasi probleme in diverse tari si culturi. Filmele, marketingul international, te spala pe cap de ajungi sa crezi ca numai la tine in tara ta exista o problema. Romania mica si neputincioasa - minciuna secolului.

    Prima probema mare din viata ta este ca pentru tine rugaciunea a fost si este o poezie grabita care te omoara cu plictiseala.

    Daca cineva ti-a zis "crede si nu cerceta" si tu l-ai crezut e vina ta in mare parte. Ortodoxia e cea mai pura forma de "cerceteaza ca sa crezi". Ortodoxia trebuie cercetata clipa de clipa pentru a fi traita pe viu. Si, ca o paranteza, tot ortodoxia e singurul mod de a corecta toate punctele de care vorbesti.

    Practica Ortodoxiei - pe care cei mai multi dintre noi nu am invatat-o este rugaciunea continua. Si gandeste-te: daca tu trebuie sa traiesti viata de om, ceea ce face imposibil ca sa zici continuu cuvinte pentru ca sa te rogi, asta inseamna ca rugaciunea poate fi ceva mai presus de cuvinte - asta e scopul unui Ortodox sanatos la cap cu educatie crestina. Ortodoxia are o latura spirituala care in societatea noastra nu a fost incurajata si dezvoltata decat rar de cei care au pastrat cultura crestina vie in familie. Problema Romaniei este ca e moarta spiritual in mare parte si numai numele de Ortodox atarna de atei in devenire care trag dupa ei o traditie moarta in inima lor. Numai din asta trebuie sa-ti dai seama ca un crestin ortodox de rand habar nu are cu ce se mananca Ortodoxia.

    Sunt scrieri, multe dintre ele fiind manuale sau sfaturi care ghideaza un om spre rugaciune. Sunt lasate de sfini: oameni care au facut minuni ce contrazic legile naturii. Oameni ca astia exista si azi. Cateva nume de carti 1) Calea Rugaciunii Launtrice ( http://www.desprevremuriledinurma.ro/wp-content/uploads/Calea-rugaciunii-launtrice-manualul-isihiei.pdf ) 2) Sbornicul ( http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sbornicul-Culegere-despre-rugaciunea-lui-Iisus.pdf ).

    Ai 2 carti acolo. Sa citesti numai una si ai o baza buna; poti sa vezi baza crestinismului pe care sigur nu ai intalnit-o in crestinismul formal si mort de toate zilele. Daca vrei, sunt sute si mii de carti. A fi educat, a cunoaste, chiar daca societatea iti sta piedica, asta depinde de tine. Acum esti liber (inca! asteapta putin si ai sa vezi dementza se dezlantuie contra crestinilor). Pune mana ca sa vezi despre ce e vorba, citeste despre rugaciune (a lui Iisus, a inimii), citeste vietile sfintilor ca sa vezi ca au existat oameni ce au fost dovada vie la trasformarile produse de rugaciune.

    Ce-ar fi sa nu crezi dar sa cercetezi. Lasa stirile, documentariile, reportajele si ce cred altii. Cauta un duhovnic, citeste despre rugaciune si depune un efort acerb ca sa inveti sa te rogi.

    Nu ca vei intelege sau vei face tu ceva. In afara de efortul depus de tine, mai mult nu e . Dar iti zic, ca sa stii la ce sa te astepti, Dumnezeu - la propriu - iti va pune ceva in tine, care te v-a schimba (vezi in cartile de sus). Tu trebuie doar sa faci si sa nu stai in calea lui Dumnezeu.
    • Like 1
  • Impresionant text! Aveţi dreptate în mare parte, dar trebuie spus că, printre toate aceste cumplite încercări pe care le-am trăit când eram prea fragezi, au existat şi momente de lumină şi oameni excepţionali, care ne-au marcat: părinţi tenace, sensibili şi devotaţi, profesori cultivaţi, manieraţi şi empatici, prieteni sau colegi de nădejde, de caracter, de calitate... Într-adevăr, şcoala oferă doar o parte din educaţia unui om, dar e fundamentală pentru sufletul lui, pentru că îl modelează când e încă mic, deci e cu atât mai importantă. Până la urmă, ne salvează - pe unii - dorinţa de a fi mai buni şi de a face bine. Asta e tot ce contează. Vă doresc mult noroc.
    • Like 6
  • Cata perfidie. Se plangea de el, ca "roman" ca sa denigreze pe romani. N-a avut curajul sa-i ponegreasca direct pe romani. A atacat indirect. Si-a aruncat zoaiele si pe Eminescu, cel mai mare poet al romanilor, si pe Ceausescu. Este trendy in aceste vremuri sa-i ponegresti pe acesti "antisemiti" ai romanilor (Eminescu si Ceausescu)..
    Nu-i ciudat nici ca toate frustrarile dansului provin din perioada comunista. "Noroc" de faptul ca probabil si-a revenit sub regimul dlor Iliescu si Basescu. Apropo, de comunism, numai in Romania a fost condamnat comunismul. Comunismul este bine merci in China, Cuba, Vietnam, Coreea de Sud. Iar celelalte tari, inclusiv marile puteri : UK, SUA, Rusia (au schimbat bolsevismul dar nu l-au condamnat la moarte), Germania, Japonia, Franta, Italia, Spania, Elvetia, ce mai tari educate si civilizate, n-au condamnat in parlamentele lor, comunsmul, cum a facut-o dl Basescu. Noi suntem mai breji ca tarile civilizate mentionate ?
    NB. Singura suferinta romaneasca pe care preopinentul n-a simtit-o este acuzatia de holocaust. Uite un "roman" care n-a suferit frustrarea de a face parte dintr-un popor acuzat de holocaust. N-o fi auzit de holocaust ? N-o fi roman ?
    • Like 2
    • @ Cristescu P. Radu
      Sunteti un adevarat "roman verde"! Chircit de invidia proverbiala romaneasca! Si, a propos, conectat la aparate, comunismul supravietuieste (in dauna oamenilor) in Coreea de Nord, nu in Coreea de Sud.
      • Like 6
  • Inseamna ca eu am avut noroc. Sau, de fapt, n-am avut noroc pentru ca fiind educat si alegand mai tarziu sa ma auto-educ impotriva curentului general, am fost victima tuturor comportamentelor descrise mai sus.
    Eu m-am nascut in 69 si am prins din plin anii aceia. Cu toate astea, am inteles inca de foarte devreme ca depinde de fiecare ce se prinde de el. Ca oricine poate rupe lantul mitocaniilor si nedreptatilor, alegand sa nu se razbune pe urmatorul nevinovat.
    • Like 9
  • Tot articolul este o exagerare CEL PUȚIN voită .
    • Like 7
    • @ Georgian Craciun
      Nu exagereaza. Prin el intelege intreaga generatie, chiar mai multe generatii, inclusiv cea care ne conduce acum.
      As fi preferat totusi sa nu aminteasca de tigani, probabil a vrut sa fie politicaly corect.
      • Like 2


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult
text: Cristian Lică / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon