Educația mea a fost un dezastru

Foto: Guliver Getty Images

La fel ca toți părinții de astăzi, sunt preocupat de educația propriilor copii. Încerc să-i feresc de frustrări, complexe sau inhibiții, să nu-i fac să se simtă vinovați, să-i ascult și să nu mă răstesc la ei. Încerc să nu-i traumatizez prin sutele de moduri prin care un părinte neatent o poate face, așa cum ne avertizează articolele psihologilor cu multe share-uri. Teoretic și practic, încerc să-i pregătesc pentru o lume umanistă. Însă încercarea este anevoioasă. Iar asta, în primul rând pentru că în anii optzeci, când am copilărit eu, abordarea educației era, în anumite privințe, puțin diferită. De fapt, ca să nu mă încurc în eufemisme, pot spune că, pe reperele de astăzi, educația mea a fost un dezastru!

Am fost educat ca un comunist fanatic de către școală și ca un anticomunist fanatic acasă. Nu exista cale de mijloc. Am recitat poezii patriotice lungi pe care, din nefericire, încă le rețin și am participat la ceremonii complicate, dedicate comunismului, concept care între timp a fost invalidat și condamnat. Mai abitir mi-a fost inoculat naționalismul (un paradox pentru universalitatea comunismului, dar mai contau pe atunci detaliile astea?) și mi s-a indus frica de dușmanii din afară, care vor bucăți din trupul țării. Am fost crescut urând din tot sufletul întreg poporul german din cauza lui Hitler și a nazismului înainte de a deschide prima carte de istorie. Mă bucuram sincer atunci când un neamț, orice neamț, murea în chinuri într-unul dintre filmele întunecate despre anii de război.

Am fost îndobitocit la școală cu mii de lucruri de care nu m-am lovit niciodată în viață. După vreo 15 ani irosiți în bănci scrijelite, am sfârșit prin a rămâne la nivelul de cunoștințe solicitat de clasa a IV-a. Aproape toate cunoștințele mele utile și superioare clasei a V-a le-am descoperit singur, prin studiu individal. Toate comentariile literare copiate de la alții, logaritmii, integralele și derivatele pe care le-am tocit nu mi-au adus nimic în viață. Din 6 ani de chimie am rămas cu formula apei și niște nume de halogeni, care nu știu ce sunt de fapt.

Am fost educat cu multă violență. Am fost educat cu bătaie, pedepse, urlete și amenințări. Ultimatumul reprezentat prin afișarea palmei, însoțită de întrebarea retorică de intimidare: „O vezi?” era decisiv. Am învățat din acest gest că a-ți susține punctul de vedere înseamnă suferință iar acceptarea nedreptății este opțiunea mai puțin dureroasă. Am fost educat cu bătaia acasă, la școală și pe stradă. Am primit bătaie pentru nerespectarea unor reguli care nu au fost niciodată discutate democratic, ci mereu mi-au fost impuse cu forța. La școală am înțeles că niște oameni angajați să mă ajute să-mi dezvolt aptitudinile sunt foarte inventivi în perfecționarea și diversificarea metodelor de tortură, la adresa mea. Am primit palme, am fost tras de perciuni, mi s-a trecut gumă de șters prin păr, am primit lovituri cu dunga riglei la palmă și am fost lovit cu manuale cartonate în cap de către acești oameni, numiți pedagogi, special angajați și plățiți să se ocupe de educarea mea. Ajunsesem să-l ocolesc pe unul dintre neanderthalienii profesori de sport, pentru că era știut că se putea enerva oricând, din senin, iar atunci arunca cu un maldăr greoi de chei după copii. 

Am fost educat incompetent. Mereu mi s-a cerut mai mult decât am putut. Nici măcar cel mai bun dintre noi nu se putea mândri prea tare cu poziția de matematicianul clasei, ci trebuia să se compare cu întreg orașul, județul sau țara. Niciodată nu aveam senzația ca am făcut suficient, că m-am achitat de toate responsabilitățile. Sistemul educațional a încercat transformarea mea într-un animal de povară ambițios și mi-a cerut curaj, dedicație și disponibilitate nelimitată, pe care nimeni nu le poate oferi. Am tocit teorie pură care, în lipsa practicii, nu avea niciun sens. În tinerețe înțelesesem că viitoarea mea carieră depinde exclusiv de relațiile pe care tu și familia ta le aveți iar la muncă trebuie doar știi să delegi responsabilitatea pentru a-ți ascunde incompetența. Modelele mele erau incompetenții de mare succes, nicidecum competenții fără relații.

Am fost educat iresponsabil. Toți mai trăgeau câte ceva la măsea și se urcau fără probleme la volan. Toată lumea din jurul meu fura de la stat, într-un fel sau în altul, toți profitau de poziție pentru a face abuz în serviciu sau primeau foloase necuvenite. Reparațiile erau improvizate, piesele de Dacie funcționau legate cu sârme iar meșterii care lucrau prin casă erau mai mereu turmentați atunci când umblau la panoul de curent sau la gaze. Nu cunoșteam pe nimeni fără greșeală și am înțeles astfel că toți suntem obligați la greșeală, nicidecum doar sortiți greșelii. Toți adulții întârziau fără probleme la întâlniri, la fel ca profesorii la ore, invocând sfertul academic, o impolitețe tradițională interpretată prost.

Am fost educat sexual pe stradă. În plus, pornografia a vândut întregii mele generații o variantă nerealistă a sexualitații, care încă îi mai frustrează pe contemporanii care invocă blazarea, rutina sau lipsa diversității. Nici familia și nici școala nu s-au preocupat de acest aspect al dezvoltării mele. Astfel, am învățat să nu respect fetele și să mint pentru a profita sexual de ele. Educația sexuală stradală mi-a indus câteva caracteristici specifice, respectiv să fiu mârlan, libidinos, măgar, mitocan, porc sau prefăcut și am fost convins că aceste atitudini sunt cheia reușitei mele. Am crescut rănind, jignind și dezamăgind deliberat foarte multe fete, fără cel mai mic sentiment de culpă.

Am fost educat misogin crezând că locul femeii este la cratiță. Mi s-a indus că femeile nu sunt capabile să fie lideri, dacă nu sunt puternice în sensul masculin al termenului. Bărbatul era mereu șoferul care conduce mașina, femeia nefiind capabilă de activități atât de complicate. Societatea m-a învățat că feminitatea este un tabu iar fustele acoperă întotdeauna genunchii. Am evoluat la fel de misogin când le-am etichetat automat, în mod denigrator, pe fetele care purtau fuste scurte. Înțelesesem, fără să mă gândesc prea mult, că bărbatul este superior femeii, pentru că toată lumea din jur credea la fel și nimeni nu s-a străduit să-mi explice serios varianta egalității.

Am fost educat rasist. Mi s-a explicat de la bun început diferența între țigani și români și am crezut-o atât de tare, încât, adult fiind, am explicat-o și eu copiilor mei. Deși cuvântul umanist de ordine era toleranța, am considerat că categorisirea și descrierea țiganilor este încă o necesitate în educația propiilor copii. Am învățat să generalizez, să pun etichete și să disprețuiesc grupuri întregi pentru erorile câtorva membri. Am învățat să strig după oamenii de culoare de pe stradă și să fac ca maimuța când îi văd, așa cum făceau toți copiii din cartierul meu.

Am fost educat antigay și am ajuns să-i disprețuiesc sincer pe homosexuali. Am învățat să urăsc ceea ce este diferit de majoritate. Am fost educat să acuz și să fiu dezgustat de viața altor oameni, chiar dacă nu interferau cu a mea, pentru a rămâne în categoria privilegiată a majorității mincinoase. Aș fi fost capabil să lovesc un alt om doar pentru că este gay, însă din fericire nu am avut ocazia.

Am fost încurajat să lovesc animalele, atât de oamenii de pe stradă, cât și, mai profund, de sadicii proprietari de câini legați și torturați periodic. Am văzut pisici aruncate de pe bloc, zeci de câini otrăviți și sute de cai biciuți cu cruzime. Am văzut la zoo Băneasa animale sălbatice, rahitice și triste care zăceau bolnave și înfometate în spații înguste și murdare. Babele și moșii iubitori de animale erau niște ciudați care înghesuiau patrupede gălăgioase pe balcon iar noi făceam mișto de ei. Compasiunea față de alte ființe era apanajul unei înguste minorități de oameni ciudați.

Am fost educat să fiu umil, să-mi calc singur pe demnitate. Am fost forțat să mărturisesc lucruri în public, am fost judecat și pedepsit, am stat la colț și am învățat să scap mai ieftin prin umilință. Am înțeles că umilința funcționa și în fața oricărui angajat public, de la polițist la vânzătorul de la aprozar, și în fața băieților mai mari care-mi confiscau mingea. Apoi, am învățat să mă afirm și eu jignind sau umilind alți oameni. Am învățat să judec și să judec aspru. Pe stradă am învățat să fiu parșiv, să-mi ating scopul prin orice mijloace și să calc pe cadavre.

Am fost educat să mă simt vinovat. Eram vinovat pentru nefericirea părinților pe care eu o generam în mod repetat. Eram vinovat pentru eșecul echipei clasei mele la fotbal. Eram vinovat că am dorințe și eram vinovat de cheltuirea unor sume ridicole de bani pe lucruri care se strică imediat. Eram vinovat că sunt român, vinovat că sunt sărac, vinovat că sunt timid. Alții erau vinovați că sunt orfani sau că au părinți divorțați, că nu sunt buni la un sport sau că sunt handicapați, că s-au născut într-o anumită zonă sau că cineva din familia lor făcuse vreo prostie.  Cel mai des m-am simțit vinovat de o lipsă de înzestrare: credeam că ar fi trebuit să știu, chiar dacă nimeni nu îmi spusese.

Am fost educat religios și m-am umplut de frici teribile de la cea mai mică vârstă. M-am temut de iad, de bătaia lui Dumnezeu, de biserici și de popi, de întuneric. Mi s-a spus specific și repetat să cred fără să cercetez. Mi s-a explicat răspicat că ortodoxia creștină reprezintă adevărul și am crezut memele ei. Am dezvoltat o compasiune pentru chinezi, indieni sau africani care se închinau către niște mitologii greșite și ridicole. Am recitat, seară de seară, timp de 20 de ani, o rugăciune confuză, ba mai pios, ba pe fast-forward.

Am fost educat să-mi înhib creativitatea, să fac ce fac și alții și să aleg mereu calea sigură și bătătorită. Am învățat să mă abțin atunci când voiam să vorbesc, să tac și să înghit, să învăț să acumulez frustrare și să accept nefericirea ca fiind uneori necesară. Am fost sfătuit să stau în rând și să am încredere în superiorul ierarhic incompetent, fără să-i comentez deciziile. Am fost încurajat să repet ce au spus alții și să-mi asum adevărul lor că și când ar fi fost al meu.

Am fost educat cu frică. Nuiele șuierătoare și palme amenințătoare mi s-au prezentat ca instrumente ale educației mele încă dinainte de a putea lega o propoziție. Apoi mi s-a indus frica de injecții și implicit frica de doctor. Au urmat frica de a fi ascultat la școală, frica de a mă face de râs, frica de a fi judecat la tot pasul, frica de a fi etichetat cu un atribut sau o poreclă denigratoare. Frica de eșec, frica de sărăcie sau frica de Dumnezeu mi-au fost induse mult mai dramatic decât contemporanilor mei din Occident. Aș putea enumera probabil câteva sute de frici, însă mă concentrez pe cele mai evidente: frica de diversitate, frica de creativitate, frica de a ieși în evidență, frica de prieteni trădători sau frica de autoritate, cea generată probabil de frica de a nu putea face față abuzului acesteia.

Am fost educat să fiu politicos și am fost într-adevăr un copil foarte politicos, însă am evoluat firesc către un adolescent rebel și anarhist. Am învățat să refuz, din politețe, prăjitura oferită, deși îmi curgeau balele după ea. Am fost inițiat într-un lung și inutil proces de exprimare prin bune maniere și am evoluat timid și inhibat. În principal, o atitudine prietenoasă și volubilă în grupuri de oameni noi trebuia evitată, pentru a nu fi interpretată ca lipsă de respect. Am fost învățat să accept ce spune cineva doar pentru că este mai în vârstă, chiar dacă era greșit pentru mine. De fapt, am înțeles că trebuie uneori doar să mint, sugerând respect și performând un ritual de politețe, la adresa unor oameni pe care nu dădeam doi bani.

 Am învățat să fumez și să beau la 14 ani. Am fost convins că sunt metode de îmbunătățire a imaginii personale, asemănatoare cu modele de succes pe care le-am admirat. Am făcut excese de alcool și am ajuns de câteva ori inconștient. Am fost lăudat, admirat și încurajat de anturaj iar poveștile bețiior noastre erau foarte populare. Ulterior, mi s-a întâmplat să mă uit dimineața pe geam pentru a vedea dacă venisem cu mașina acasă, în seara precedentă. Spre norocul generație mele, drogurile erau mult mai puțin răspândite decât sunt acum, așadar, personal, m-am limitat la excesele clasice.

Am fost învățat să trișez pentru a mă putea descurca mai ușor. Am învățat să mint și să manipulez, am învățat să copiez la teze și să câștig trișând la jocuri. Am ajuns să mă bucur sincer pentru succese nemeritate. Am fost învățat să înjur și să jur strâmb, pe viața mamei sau mai abstract. Am învățat să mint până în pânzele albe, să nu-mi asum faptele și să dau mereu vina pe altceva sau altcineva. M-am specializat în a invoca contextul nepotrivit pentru a-mi explica eșecurile. Știam că scopul scuză mijloacele cu mult înainte să fi auzit de Machiavelli.

Am învățat să nu respect proprietatea altora și am înțeles că nu gestul de a fura este problema principală, ci valoarea prejudiciului. Am înțeles că a fura puțin nu este chiar o mare problemă, prin urmare este acceptabil. Au ajuns să mă revolte doar furturile de amploare și să fiu prea indulgent, uneori amuzat chiar, de cele mărunte. Creativitatea metodelor de fraudă ale semenilor mei o găseam fascinantă pentru că ea era aclamată peste tot în jurul meu. Am înțeles că onestitatea este doar o virtute teoretică și că în practică esențial este să te descurci. Am dezvoltat deci o admirație sinceră pentru cei care se descurcau. Am învățat să fac combinații, să dezvolt scheme, să dau țepe și să mă laud cu ele.

În compensație, am învățat să fiu foarte precaut cu proprietatea personală: să încui bine ușa, să nu cumva să pierd cheia, să stau cu ochii pe valiză și să dorm cu lucrurile valoroase sub pernă, în tabără. Am ajuns să am o obsesie în a număra restul primit și o teribilă teamă că pot fi furat la tot pasul. Am fost educat pentru o lume plină de hoți și am ajuns excesiv de precaut în tren, pe plajă, la restaurant sau în metrou. Mă simt și acum prost, în medii safe, din strainatate, când îmi observ reflexe vechi și inutile de supraveghere excesivă a lucrurilor proprii. Am fost educat să nu am încredere în oameni, să judec oamenii după aspect și să-i privesc pe unii dintre ei cu suspiciune, atribuindu-le o neargumentată prezumție de vinovăție.

Am fost educat ca patriot, naționalist, carne de tun pentru dușmanii poporului. Am fost sedus cu minciuni despre niște înaintași mediocri transformați în genii aspiraționale. Mi s-au elogiat niște nume de oameni, de la Eminescu la Ceaușescu, asupra cărora nu mi-a fost permis să emit nici măcar o părere neutră, să nu mai vorbesc de critică. Am suferit cu lacrimi când echipa românească încasa goluri jucând prost și am fost încurajat să tolerez incompetența sau indolența conaționalilor mei, dând mereu vina pe arbitru sau pe orice alt factor exterior.

Am fost educat xenofob și am privit străinii ca pe niște dușmani profitori și parșivi. Societatea m-a convins să fiu antimaghiar, în pofida originii maghiare a mamei mele, aspect care chiar m-a frustrat în copilărie. Am fost mințit deliberat că avem cea mai frumoasă țară din lume, cu oameni deosebit de inteligenți și capabili. Am fost mințit că străinii sunt răi și vor să ne fure țara. Mi s-a indus un patriotism ieftin, clădit pe metafore goale, și am fost îndemnat să mă simt mandu că sunt român, cu niște argumente slabe.

Am fost învățat să nu am încredere în stat. Am fost educat să nu am încredere în polițiști, în doctori, în judecători, în politicieni. Personal, nu am întâlnit oameni care să-mi inspire integritate totală, toți aveau slăbiciuni și vulnerabilități. Am fost învățat să fur de la stat ca din proprietatea nimănui, la fel cum făcea toată lumea. Am fost îndrumat să sar gardul și să fur colaci de sârmă, fusuri de tricotat și alte lucruri inutile doar pentru că erau păzite superficial. Am fost învățat să distrug, să sparg, să stric și să îmi bat joc de proprietatea publică.

Am fost educat să fiu sărac și am evoluat invidios și zgârcit. Am învățat să poftesc, să refolosesc și să rabd. Am învățat să nu împart ce am cu nimeni și să fiu egoist. Am învățat să mănânc de pe jos, să beau apă de la furtun și să mestec bucăți de chewing gum găsite în bancă. Am învățat să mă simt vinovat atunci când mănânc dulciuri, să nu port hainele bune și să nu mă bucur de bani și de confort. Am fost educat să fiu modest, să nu am ambiții și să nu îndrăznesc. 

Această educație am primit-o din partea societății în ansamblul ei, la o vârstă la care nu aveam încă discernământ. Ce a ieșit se vede în jurul nostru, eu și colegii mei de generație, cu educație similară, suntem cetățenii de astăzi. Personal, consider că am avut noroc de părinți buni, a căror educație deschisă m-a încurajat să-mi oblojesc majoritatea traumelor educaționale la vârsta maturității. Totuși, calitatea educației de acasă a compensat doar într-o măsură destul de mică ororile pe care școala și strada mi le-au imprimat pe caracter.

Iar acum mi se cere să fiu umanist.

Acum lumea s-a schimbat, valorile actuale sunt toleranța, compasiunea sau acceptarea diversității. Educația mea a fost un dezastru!

Către valorile umaniste de astăzi, tot părinții, săracii, trebuie să-și îndrepte copiii, întrucat școala s-a schimbat mult prea puțin, iar efectul toxic al educației de pe stradă a fost parțial preluat de online. Totuși, majoritatea copiilor din generația mea nu au avut probabil niciodată curiozitatea de a-și valida educația primită în copilărie, la vârste adulte. Iar ei sunt nucleul societății românești actuale și motorul educației copiilor lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp