Regula scandinavă sau de ce libertatea de pe acoperiș are costurile sale

sursa foto: Profimedia

Statutul de prosumator oferă gustul concret al libertății. Montezi panouri pe imobil, produci electricitatea de care ai nevoie pentru consumul propriu, reduci valoarea facturilor și devii mai puțin vulnerabil la șocurile pieței. Datele oficiale arată că România număra, în prima parte a anului 2026, peste 332.000 de prosumatori, înregistrând o rată de creștere anuală mai mare decât media europeană. Acest ritm relevă un apetit clar pentru tehnologie, dar și o dorință puternică de autonomie, pentru care mulți oameni investesc fonduri proprii, în afara programelor guvernamentale de finanțare.

Descoperim însă treptat că libertatea merge mână în mână cu responsabilitatea, iar efectele acțiunilor noastre nu se opresc la gardul casei. Energia pe care o producem și nu o consumăm trebuie exportată în afara gospodăriei, moment în care infrastructura își arată limitele tehnice. Ziua, când soarele bate puternic și consumul casnic este redus, surplusul generat de panourile fotovoltaice este injectat direct în rețea. Seara, când oamenii se întorc acasă, pornesc aparatele și folosesc pompe de căldură sau încarcă mașini electrice, producția fotovoltaică scade la zero. Sistemul trebuie să acopere imediat un vârf masiv de consum, iar România ajunge de multe ori să importe atunci electricitate mult mai scumpă.

În acest punct apare o discuție importantă despre echitate. Dreptul de a deveni prosumator este garantat prin lege, dar costurile pentru reechilibrarea rețelelor se împart în facturile tuturor consumatorilor. Experții din domeniu afirmă că integrarea unei baterii de stocare nu mai reprezintă doar o variantă opțională, ci va deveni o chestiune de responsabilitate. Unele state europene aplică deja reglementări mai stricte, iar utilizatorii din România trebuie să afle ce măsuri îi așteaptă în viitor pentru a nu fi luați prin surprindere. După etapa entuziasmului inițial vine întotdeauna etapa regulilor clare. În perioada următoare vom discuta tot mai mult despre agregatori, invertoare trifazate, comunități energetice și contoare inteligente.

Analizăm aceste realități alături de Radu Dudău, președintele Energy Policy Group (EPG), un think-tank specializat în politici energetice și strategie de piață. Radu Dudău are un doctorat în filosofie la Universitatea din Konstanz și studii postdoctorale în relații internaționale la Oxford, fiind coordonatorul proiectului de elaborare a Strategiei Energetice Naționale a României. Munca sa constă în analize aplicate care corelează legislația cu realitățile tehnice din teren.

Este una dintre vocile echilibrate și profesioniste care explică tranziția energetică fără patimă, fără sloganuri și fără tentația de a transforma o dezbatere pe o chestiune tehnică într-un război între tabere.

Această discuție face parte din seria „Dincolo de priză”, realizată de Alex Livadaru și Florin Negruțiu pe Republica.ro, o serie de conversații despre felul în care România produce, consumă, stochează și își securizează electricitatea.

Cele mai importante idei din dialogul cu Radu Dudău:

• Fenomenul prosumatorilor aduce un impact pozitiv pentru comunitate, dar generează distorsiuni tehnice și costuri suplimentare dacă surplusul este injectat în rețea fără o coordonare clară.
• Electricitatea produsă la miezul zilei are o valoare economică mică sau chiar negativă, în timp ce energia consumată seara devine mult mai valoroasă și mai greu de asigurat.
• Montarea unei baterii de stocare mută presiunea din orele de producție maximă către momentele în care gospodăria are nevoie efectivă de consum.
• Costurile de dezechilibrare nu dispar din sistem; furnizorul le suportă inițial, dar le distribuie ulterior către portofoliul său de clienți, ceea ce înseamnă că ele ajung și în facturile celor care nu dețin panouri.
• Pragul actual de 200 kW până la care un prosumator este scutit de costuri de echilibrare este excesiv de mare=.
• România înregistrează o rată de doar 34-35% în privința montării contoarelor inteligente, deși ar trebui să ne propunem 80% până în anul 2030.
• Proprietarii de panouri trebuie să se aștepte la reguli mai stricte în viitor, deoarece privilegiile acordate la început se restrâng pe măsură ce o tehnologie trece de la pionierat la utilizarea în masă.

Interviul pe larg, mai jos:

Aș începe cu o întrebare simplă. Ce este, de fapt, un prosumator? Ne dorim o definiție pe înțelesul tuturor, venită din partea unui expert.

Prosumatorul este un consumator de electricitate, cum ar fi o persoană fizică sau o entitate economică de tipul unei microîntreprinderi, unui IMM, unui magazin sau al unei fabrici. Acești agenți economici nu doar consumă energie din rețea, ci o și produc prin intermediul sistemelor instalate pe clădirile proprii. În cele mai multe cazuri vorbim despre panouri fotovoltaice montate direct pe acoperiș. Mai recent apar în peisaj și sistemele de stocare în baterii. Acestea îi permit prosumatorului să producă, să stocheze și să autoconsume electricitatea respectivă, iar surplusul care rămâne în sistem să fie reinjectat în rețeaua de distribuție în condiții bine reglementate.

Este acest fenomen al producției de energie în gospodărie sau la sediul firmei benefic pentru toată societatea, sau ajută exclusiv prosumatorii?

Fenomenul este pe deplin dezirabil. El contribuie direct la autonomia energetică a țării, crește componenta de energie regenerabilă și îi împuternicește pe oameni să se descurce mai mult pe cont propriu. În același timp, modul actual de dezvoltare și cadrul legislativ creează anumite distorsiuni în sistem. Ne confruntăm cu provocări tehnice evidente care afectează stabilitatea rețelei, banda de tensiune și echilibrarea pe faze. În final, ajungem la o problemă de echitate socială din cauza modului în care se împart costurile necesare pentru rezolvarea acestor disfuncționalități. Pe de o parte avem un trend pozitiv, iar pe de altă parte gestionăm o provocare tehnică și una de echitate. Prosumatorii trebuie integrați corect în sistem pentru ca acesta să funcționeze normal.

Cum arată portretul prosumatorului mediu din România? Să luăm un exemplu concret: un proprietar de casă din proximitatea Capitalei.

Cel mai frecvent, prosumatorul mediu din România este proprietarul unei case unifamiliale. Această persoană deține acoperișul sau terasa pe care instalează un sistem de panouri fotovoltaice care totalizează 3, 6 sau până în 10 kW în cazul unei suprafețe mai mari. Instalația produce electricitate strict pentru autoconsumul gospodăriei respective. Mai nou, utilizatorii încep să monteze și baterii. În mod rezonabil, aceste sisteme de stocare au o capacitate cel puțin egală cu puterea panourilor. Dacă discutăm despre 6 kW instalați în panouri, atunci avem nevoie de o baterie de 6 până la 10 kWh. Eu aș sfătui orice prosumator să se gândească la baterie încă din faza de proiect. Aceasta reprezintă modalitatea cea mai simplă prin care își poate maximiza autoconsumul, adică va consuma în propria casă o cantitate mult mai mare din ceea ce produce pe acoperiș. În același timp, el ajută rețeaua națională printr-un transfer eficient al curbei de consum.

Aici apare o discuție care împarte publicul în mai multe tabere. Există date clare că exportăm electricitate ieftină la miezul zilei, iar seara importăm energie de 5-7 ori mai scumpă. Cum se prezintă situația în realitate?

Această anomalie are legătură directă cu faptul că suntem în urma altor state europene în privința capacităților de stocare. În anul 2026, lucrurile par să se miște mai repede în teren și este foarte posibil să înregistrăm un an record la instalarea de baterii, atât în gospodării, cât și în sisteme mari, de tip utility scale, care susțin sistemul național. Totuși, realitatea legislativă arată că, pentru un prosumator care deține un sistem de 7-10 kW, este mai convenabil din punct de vedere financiar să dea tot surplusul în rețea fără să cumpere o baterie. El este remunerat la un preț avantajos pentru ceea ce injectează în timpul zilei, exact în momentele în care sistemul este inundat de producție și ajungem uneori la prețuri negative. Acest lucru înseamnă că furnizorul sau traderul trebuie să plătească pe cineva ca să scape de cantitățile respective de energie, iar mai târziu, în timpul serii, cumpărăm din nou scump.

De când am lansat seria „Dincolo de priză”, avem cititori care ne întreabă dacă oricine poate deveni prosumator. Chiar și un cetățean care locuiește la bloc poate face acest pas?

Este simplu să devii prosumator dacă locuiești la casă și te afli într-o proximitate rezonabilă de rețeaua de distribuție, adică nu ești complet izolat. Dificultatea majoră apare atunci când stai la bloc. Mulți români din orașele mari locuiesc în blocuri de 4, 6 sau 10 etaje, iar terasele acestor imobile au un regim juridic incert. În plus, ele nu sunt acoperite în prezent de programele de subvenții prin AFM sau prin alte mecanisme similare. Toți locatarii pot semna actele în cazul fericit în care nimeni nu se opune, iar asociația de proprietari poate deveni prosumator. Însă în acel moment apare întrebarea legată de beneficii: cum se distribuie câștigurile aduse de electricitatea injectată în rețea pentru fiecare apartament în parte?

Un element care poate facilita lucrurile este legislația recentă privind comunitățile energetice. Aceasta permite unui număr de cel puțin cinci persoane fizice sau juridice să se asocieze într-o comunitate cu scop energetic. O astfel de structură poate produce energie din surse regenerabile, poate agrega sau poate deveni furnizor autorizat. O comunitate mai mare se poate licenția la ANRE, își poate asuma propria responsabilitate pentru echilibrare sau poate oferi servicii de eficiență energetică. În statele vest-europene, tema comunităților energetice este mult mai dezvoltată. O astfel de structură funcționează optim nu atunci când reunește doar colocatarii unui singur bloc, ci atunci când adună profiluri complementare de consum: proprietari de panouri, un magazin, un atelier sau o mică fabrică.

Ca persoană fizică, ce cantitate de energie pot să produc și cât am voie să introduc în rețeaua națională? Care sunt pragurile legale actuale?

Ca persoană fizică, intrați direct sub incidența prevederilor Legii prosumatorului, unde există niște praguri intens discutate.

Cifra importantă pe care trebuie să o reținem este de 27 kW. Vorbim despre un prag foarte generos în care se încadrează aproape orice persoană fizică, deoarece 27 kW înseamnă acoperișul unei case foarte mari, de 250-300 de metri pătrați. Electricitatea pe care o vindeți în rețea vi se compensează cantitativ la prețul de furnizare prevăzut în contract. În plus, nu plătiți costuri pentru dezechilibrele pe care le generați în sistem. Dacă dețineți mai multe puncte de consum, puteți face compensare între toate acestea. Mai nou, printr-o prevedere care va intra în vigoare după respingerea unei contestații la Curtea Constituțională, se va putea face compensare și pentru consumul de gaze, cu condiția să aveți același furnizor.

Următorul prag critic este cel de până la 200 kW, unde un prosumator este de asemenea scutit de responsabilitatea costurilor de echilibrare. Mie personal mi se pare o cifră exagerat de mare pentru realitatea din teren. În alte state ale Uniunii Europene, deși există o aliniere cu regulamentele pieței interne, practica este mult mai restrictivă.

Există mulți prosumatori persoane fizice care și-au instalat capacități atât de mari, de până la 200 kW?

Acest interval se adresează mai degrabă întreprinderilor, unui supermarket, unei hale industriale sau unui acoperiș foarte mare. Întrebarea mea este de ce o astfel de entitate comercială nu ar plăti un cost către o parte responsabilă cu echilibrarea pentru a-și acoperi dezechilibrele provocate. Furnizorul care îmi dă electricitate și căruia eu îi dau înapoi energie injectată este obligat prin lege să o cumpere de la mine la un preț stabilit, dar el suportă integral costurile pe care eu le cauzez dacă într-o zi însorită injectez mult mai mult decât a estimat, sau dacă într-o zi înnorată livrez mult mai puțin.

Diferența dintre ce a estimat furnizorul ieri și ce se produce și se consumă efectiv astăzi trebuie acoperită de pe piața de echilibrare, care este extrem de scumpă. Există argumentul că aceste costuri sunt incluse implicit în prețul obținut de furnizor când vinde mai departe energia, iar din punct de vedere economic afirmația poate fi corectă. Problema majoră este că furnizorul transferă aceste costuri tuturor clienților săi, adică le împarte și le socializează.

Concluzionăm că în factura unui consumator simplu dintr-un apartament pot exista costuri care țin de reechilibrarea rețelei, necesară pentru ca sistemul să primească volume mari de energie într-un timp scurt?

Da, cu siguranță. Problema este acută în cazul prosumatorilor mari. Pentru cei mici, de 6 kW sau 10 kW care sunt distribuiți geografic, impactul nu este atât de mare deoarece ei se pot echilibra unii pe alții în rețea. Însă atunci când apar concentrări de 200 kW, se creează dezechilibre serioase. Să ne amintim că în varianta inițială a legii era prevăzută exceptarea pentru capacități de până la 900 kW, adică aproape limita la care deveneai producător autorizat. Din fericire, acea prevedere a fost revizuită.

Între 200 și 400 kW, ești un prosumator care poate să vândă electricitate, iar furnizorul este obligat să o cumpere la prețul mediu al PZU (Piața pentru Ziua Următoare), minus tarifele de rețea. În acest interval, prosumatorii își plătesc singuri dezechilibrele. Există astfel de cazuri în România, dar procentual sunt puține. Intervalul se adresează agenților economici care își pot acoperi consumul și o parte din costuri.

Trebuie să stabilim clar că noțiunea de prosumator a fost gândită exclusiv pentru acoperirea autoconsumului, nu pentru a transforma firmele în producători informali care generează venituri din vânzarea de energie.

Sunt mulți prosumatori care spun direct: „Nu îmi pasă de rețea. Eu mi-am instalat sistemul pe banii mei și injectez energia în sistem. Nu au decât să își facă companiile de distribuție investițiile necesare, nu sunt problemele mele”.

Într-un fel, aceasta este gândirea firească a oricărui cetățean care acționează în limitele legii. Nu este datoria lui cetățenească sau morală să judece validitatea fiecărei reglementări care i se aplică. Legea există, iar el o respectă. Pe de altă parte, dacă ne întrebăm cum construim un sistem mai echitabil din punctul de vedere al costurilor suportate de ceilalți și cum protejăm sistemul electroenergetic de șocuri, atunci trebuie să privim problema în ansamblu.

Fenomenul se multiplică rapid, iar noi nu vrem să ajungem la întreruperi masive de furnizare a energiei pe arii întinse din cauza unor dezechilibre majore. Ne putem confrunta în timpul verii cu injecții masive de energie dezechilibrată pe faze, care iese din banda de tensiune, iar distribuitorul poate fi forțat să taie alimentarea pe străzi întregi pentru a proteja echipamentele. Dacă vrem să păstrăm integritatea sistemului, toate părțile trebuie să colaboreze.

Pragul de 200 kW până la care prosumatorul este scutit de costuri este mult prea mare. În alte state membre ale Uniunii Europene există obligații clare potrivit cărora fiecare prosumator trebuie să încheie un contract cu o parte responsabilă cu echilibrarea. La noi se poate spune, pe bună dreptate, că nu avem încă suficiente oferte pe piață pentru prosumatori, deoarece nu avem o piață matură a agregatorilor.

Ce sunt acești agregatori? Nu auzim foarte des acest termen în discuțiile obișnuite despre energie și panouri solare.

Un agregator este o entitate comercială care preia legătura cu 100, 1.000 sau 10.000 de prosumatori, încheie contracte cu aceștia și gestionează prin aplicații digitale toată energia pe care ei o injectează în sistem. Agregatorul poate face o ofertă directă pe piața de energie electrică: vinde, cumpără sau se ocupă de echilibrare, putând deveni chiar furnizor. Avantajul major este că prosumatorii nu se mai spală pe mâini în momentul în care livrează energia în rețeaua de distribuție. În plus, ei pot câștiga mai mulți bani dacă se asociază și fac o ofertă comună direct pe piață, lucru imposibil de realizat de unul singur. Are nevoie de o entitate cu know-how.

În România există foarte puțini agregatori în acest moment. Avem câteva oferte pe zona industrială, dar pe segmentul prosumatorilor suntem foarte slab dezvoltați. Ca soluție interimară de tranziție, furnizorul ar putea fi obligat prin lege să îi facă prosumatorului o ofertă de serviciu ca parte responsabilă cu echilibrarea, astfel încât prosumatorul să își suporte aceste costuri. Nu spun că regula trebuie aplicată de la 27 kW, dar ne putem gândi la un prag de 100 kW într-o primă instanță, în loc de 200 kW, iar ulterior să scădem la 50 kW, pe măsură ce apar oferte accesibile pe piață.

Stabilitatea rețelelor și furnizarea energiei electrice către consumatorii finali reprezintă o chestiune de siguranță națională. Multe firme autorizate prin programe precum Casa Verde instalează invertoare monofazate. Ce probleme tehnice generează acestea în teren?

Sistemul trifazat al distribuitorului realizează o alocare aleatorie a prosumatorilor monofazați pe cele trei circuite existente. Ajungem uneori în situația în care pe una dintre faze există un număr considerabil mai mare de prosumatori decât pe celelalte. În momentul în care aceștia injectează cantități mari la vârful de producție din timpul zilei, curentul mai mare de pe faza aglomerată creează o supratensiune pe celelalte faze și îl forțează pe operatorul de distribuție să intervină. Soluția lui de ultimă instanță este să taie alimentarea în zona respectivă.

Operatorul are nevoie de o capacitate tehnică reală de intervenție, cum ar fi investiții într-un punct de transformare sau într-un sistem de baterii. Dar aici ne lovim de o altă barieră: deși un operator de distribuție poate experimenta cu o baterie pentru a face echilibrarea între faze, legislația actuală nu îi permite să dețină sau să opereze sisteme de stocare, deoarece această activitate trebuie realizată de o terță parte. De aici deducem că avem nevoie de ajustări rapide în zona de reglementare.

Această discuție nu poate fi evitată. Înseamnă asta că utilizatorii actuali se pot aștepta la obligații noi, cum ar fi înlocuirea invertoarelor monofazate cu unele trifazate?

Din punct de vedere juridic, ne vom lovi mereu de problema neretroactivității legii. Am gestionat aceeași situație când s-a propus obligația ca orice prosumator nou să vină de la început cu un sistem de baterii și s-a ridicat întrebarea firească dacă îi putem obliga din urmă pe cei care au deja sistemele instalate. Va fi foarte greu de aplicat o astfel de măsură pentru cei existenți, dar regulile stricte trebuie gândite obligatoriu pentru cei care se vor branșa de acum înainte.

Un rol esențial în ecuație îl au contoarele inteligente, unde România se află la un nivel foarte jos în comparație cu restul Europei. Suntem la o rată de acoperire de doar 34-35%, ceea ce este extrem de puțin. Obiectivul nostru trebuie să fie atingerea unui prag de 80% până în anul 2030, lucru care nu este atât de greu de realizat și ne-ar scuti de foarte multe probleme. Dacă un utilizator deține un invertor hibrid, contorul inteligent îl ajută să comunice complet și în timp real cu operatorul de distribuție. Operatorul poate interveni de la distanță când apar dificultăți și deține informația necesară pentru a realiza echilibrarea la costuri mult mai mici.

Există state în care companiile de furnizare oferă prosumatorilor servicii destul de inteligente. Îți propun un contract prin care le oferi acces la invertor și le pui la dispoziție 30% din energia produsă, iar ei te remunerează pentru acest serviciu. Furnizorul poate prelua energia în ore care nu îți convin ție direct, dar te va plăti mai bine. Această logică va deveni esențială odată cu introducerea tarifelor dinamice, când energia va valora mai mult atunci când este scumpă pe piață și mai puțin când nu este nevoie de ea. Există deja companii în România interesate să ofere asemenea servicii, deși nu știm sigur dacă modelul de business poate funcționa optim în actualul cadru de reglementare. Pe măsură ce ponderea prosumatorilor crește, vor apărea entități care vor valorifica această energie distribuită geografic pentru a crea servicii valoroase.

Știm cu exactitate câți prosumatori dețin în prezent baterii de stocare în România?

Știm acest lucru în mod indirect. Am analizat o declarație a conducerii ANRE din primăvară, care indica existența a aproximativ 60.000-65.000 de sisteme de stocare în țară. Estimez că aproximativ 20% dintre prosumatorii români sunt deținători de baterii în acest moment. Numărul reprezintă un început, dar este mult prea mic pentru a descărca sistemul electroenergetic național de problemele tehnice acute despre care am vorbit.

Este corectă afirmația că aproape nu mai contează doar cât produci, ci mai ales când alegi să produci și când consumi?

Am văzut recent această idee transformată în titlu de presă. Este adevărat că dacă am putea produce energie exact în momentele în care ea este scumpă pe piață, situația ar fi ideală. În realitate, noi avem nevoie de electricitate în permanență. Marea provocare constă în capacitatea de a integra aceste resurse, adică trebuie să legăm energia solară abundentă și ieftină de la mijlocul zilei de vârful de consum înregistrat seara. Stocarea va conta enorm, iar dezvoltarea rețelelor de transport și distribuție va conta și mai mult. Putem realiza lucruri inteligente cu bani mai puțini, fără să rezolvăm totul prin cele mai scumpe mijloace, cum ar fi construirea exclusivă de linii noi de înaltă tensiune. O parte importantă din progres poate veni direct prin digitalizare, telemetrie și sisteme moderne de comunicație la distanță.

În țările scandinave avansate, toleranța sistemului față de dezechilibre este zero. Acolo, prosumatorii plătesc o taxă de dezechilibru către o entitate specializată încă din prima zi în care își montează panourile, indiferent de mărimea sistemului. Aceste state dețin un ecosistem mult mai dezvoltat de firme de servicii. Orice tehnologie aflată în stadiu incipient beneficiază de subvenții și reglementări generoase, dar când devine mainstream și ocupă o pondere mare pe piață, privilegiile scad deoarece utilizarea ei devine o normă. Mașinile electrice au primit parcare gratuită pentru a fi încurajate, dar când vor reprezenta jumătate din parcul auto, vor plăti taxa de parcare la fel ca toate celelalte vehicule. Statul român trebuie să fie lucid, să urmărească fenomenul și să renunțe la acțiunile inerțiale. Vom intra cu siguranță într-o etapă în care funcționarea prosumatorilor va fi ghidată de reguli mai strânse, dar mult mai echitabile pentru toată lumea.

Câteva concluzii personale după discuție: datele analizate ne arată o realitate de greu de contestat: goana după independență energetică schimbă rapid fața României, iar numărul mare de prosumatori confirmă că oamenii vor să fie independenți. Soluția pe termen lung, benefică pentru toți, nu constă în blocarea investițiilor de pe acoperișuri, ci în asumarea unei strategii care vine cu digitalizare prin contoare inteligente, apariția agregatorilor și posibilitatea de a stoca.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp