Relaţia statului cu cetăţeanul şi referendumul pentru familia heterosexuală

Să facem un efort de imaginaţie cu privire la lumea în care am vrea să trăim. Eu doresc să trăiesc într-o lume în care statul este garantul drepturilor fiecăruia dintre noi, dar care nu impune cetăţenilor săi un model de viaţă prestabilit, fiecare persoană având dreptul de a-şi determina propriul stil de viaţă. Nu consider că cineva, inclusiv statul, are dreptul să oblige pe altcineva să-şi trăiască viaţă într-un anumit fel, cu condiţia ca această persoană să nu încalce dreptul celui de lângă el. Fiecare persoană ar trebui să aibă cât mai multă libertate de decizie fără a invada libertatea altora. 

Un alt aspect foarte important este acela al tratamentului aplicat în mod egal de către stat cu privire la toţi cetăţenii săi. Este foarte important pentru că „utopia” în care toţi se bucură de această libertate se va transformă foarte rapid într-o distopie în momentul în care doar unii beneficiază de aceeaşi libertate. Asta înseamnă că orice cetăţean, indiferent de sex, religie, vârstă, statut social, preferinţe sexuale şi multe altele, trebuie să aibă drepturi egale cu orice alt cetăţean fără a fi privilegiat pe baza criteriillor de mai sus. „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” (Constituţia României, Art. 16, alin. 1).

Concluzia este că statul trebuie să reprezinte pe toată lumea în mod egal şi deci trebuie să respecte drepturile tuturor în mod egal.

Revenind în prezent, consider că este benefic să ascultăm argumentele fiecărei părţi într-o discuţie în măsura în care acestea sunt relevante şi rezonabile, indiferent dacă avem sau nu o convingere clară pe tema respectivă. Astfel, am citit şi auzit o mulţime de argumente, mai bune sau mai slabe, pro şi contra referendumului pentru familia heterosexuală. O să mă adresez atât argumentelor pro referendumului, cât şi celor contra referendumului.

O să încep cu cele ce susţin referendumul pentru familia heterosexuală. Am observat în principal 3 tipuri de argumente: cele motivate religios, cele motivate moral şi cele motivate de o terță parte.

Argumentele de ordin religios sunt cel mai uşor de demontat pentru că ele încalcă în mod flagrant principiul enunţat mai sus (statul trebuie să reprezinte pe toată lumea în mod egal) prin impunerea unui anumit stil de viaţă asupra unor părţi ale societăţii care nu se indentifică cu acel model cum ar fi persoanele cu o altă apartenenţa religioasă sau fără o apartenenţă religioasă. 

Argumentele de ordin moral sunt cele care explorează în general definiţia familiei şi ce înseamnă aceasta pentru societate. Argumentul aici este că familia, în mod tradiţional şi natural, este formată dintre un bărbat şi o femeie cu scopul de a procrea. Ce uită susținătorii acestei idei să menţioneze este că se pot naşte copii şi fără a există un certificat de căsătorie între soţi, aceştia putând forma o familie, deşi relaţia dintre cele două părţi este una de concubinaj. Poate că pentru a forma o familie este strict necesar să existe 2 părinţi, un bărbat şi o femeie, deşi cred putem fi cu toţii de acord că pot exista şi familii cu un singur părinte în cazul unui deces sau al unui divorţ. 

Sau poate că familie este doar aceea care are copii şi totuşi aş argumenta că şi un cuplu de tineri căsătoriţi care trăiesc împreună se pot numi o familie. Altfel spus pot exista familii fără un act de căsătorie, pot exista familii cu un singur părinte şi de asemenea pot exista familii fără copii. Ce au toate acestea în comun? Toate au la bază o relaţie afectivă dintre două sau mai multe persoane care trăiesc împreună. Iar orice cuplu, indiferent de orientarea sexuală respectă această definiţie şi deci pot forma o familie. Mai sunt persoane care argumentează cu privire la natură actului de căsătorie şi că statul nu ar trebui să recunoască sau să încurajeze relaţiile homosexuale. 

Această ar fi o încălcare flagrantă a principiului enunţat mai sus (statul trebuie să reprezinte pe toată lumea în mod egal), iar actul de căsătorie, în opinia mea, nu reprezintă altceva decât o luare la cunoştinţă a autorităţilor cu privire la relaţia dintre cei doi soţi. Similar cu prezentarea părinţilor a iubitei sau iubitului.

Argumentele legate de o terţă parte pot apărea în multe forme şi mărimi, dar cel mai des acestea folosesc copii drept mijloc de argumentare. Să dau câteva exemple: 

- „ce o să-i spun copilului meu dacă vede doi homosexuali ţinându-se de mâna pe stradă?” – acelaşi lucru ca şi în cazul unui cuplu heterosexual, anume că sunt două persoane care se iubesc una pe cealaltă;

- „dar dacă vor avea dreptul să adopte copii, nu o să-i maltrateze sau o să-i transforme în homosexuali?” - în primul rând există nenumărate exemple de copii homosexuali din părinţi heterosexuali şi deci a presupune că din părinţi homosexuali vor ieşi neapărat copii homosexuali este cel puţin pueril; de asemenea legile de adopţie din România sunt destul de stricte, însemnând că nu oricine îndeplineşte condiţiile legale de a adopta, indiferent de orientarea sexuală a doritorilor; dar cel mai important argument, din punctul meu de vedere, este acela că în momentul actual centrele de plasament din România sunt sub orice critică, imagini cu „casele de copii” din România din anii ’90 făcând înconjurul lumii, existând de asemenea dezvăluiri periodice cu abuzurile şi lipsurile pe care trebuie să le îndure aceşti copii din cauza sistemului. Nu cred că un copil dintr-un centru de plasament, dacă ar avea de ales dintre o familie de homosexuali şi centrul de plasament, ar alege să rămână în centru.

Să trec la argumentele contra referendumului. O idee din ce în ce mai populară este aceea că referendumul pentru familia heterosexuală reprezintă o tema falsă sau că sunt alte lucruri mai importante de făcut. Deşi nu sunt de acord cu scopul acestui referendum, întrucât eu consider că violează spiritul în care a fost scrisă Constituţia (dacă nu şi litera Constituţiei) există un număr foarte mare de oameni care consideră că această tema este una importantă. Acest argument, că sunt alte lucruri mai importante de făcut, poate fi folosit şi în cazul unui referendum ce ar susţine legalizarea căsătoriilor gay şi deci din punct de vedere logic acest argument are o valoare nulă. Referendumul este cea mai democratică unealtă pe care o democraţie o are la dispoziţie deoarece este exprimarea directă a voinţei cetăţenilor şi chiar şi atunci când această unealtă este folosită într-un mod nedemocratic această voinţă tot trebuie respectată. Că referendumul este folosit de către unii politicieni pentru a-şi atinge scopurile este josnic dar nu reprezintă un motiv suficient pentru a nu avea loc un astfel de referendum.

Un alt argument împotriva referendumului este încercarea de a crea o paralelă dintre violenţă în familie şi familia heterosexuală. Violenţă nu are legătură cu tipul de familie, ci cu caracterul fiecăruia, existând persoane predispuse în a fi violente. Există foarte multe exemple de violenţă în familii heterosexuale pentru că acestea sunt într-un număr covărşitor mai mare decât numărul de familii homosexuale din România deşi e posibil ca violenţa în familie să fie la fel de des întâlnită în familii heterosexuale cât şi în familii homosexuale.

Îţi las ţie, cititorule, libertatea de a decide cum doreşti să arate lumea în care vrei să trăieşti, dar mai ales libertatea de a trage propriile concluzii cu privire la argumentele aduse de o parte şi de alta cu privire la referendumul pentru familia heterosexuală.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp