La început vorbea despre căsătorie și copii. Apoi a dispărut fără nicio explicație. Ce este o relație de rebound

Foto: Profimedia

O să vă descriu o situaţie pe care probabil o cunoaşteţi, fie din povestirile celorlalţi fie aţi trăit-o chiar dvs: cineva întȃlneşte o altă persoană, există atracţie romantică, iar cei doi intră într-o relaţie de cuplu. Pȃnă aici nimic deosebit, dar iată că unul dintre cei doi parteneri manifestă un interes şi o angajare nu doar foarte rapidă, ci şi extrem de intensă: la doar cȃteva săptămȃni după ce s-au cunoscut cei doi. începe să vorbească despre a se muta împreună, căsătorie, copii, planuri de a-şi cumpăra o casă, şi aşa mai departe. Celălalt partener este uimit, încȃntat de „seriozitatea” cu care porneşte relaţia, dar … după un timp destul de scurt apare o dezangajare, o evitare fără explicaţii şi în final partenerul care părea cel mai decis în construcţia unui viitor împreună dispare, fără explicaţii.

Ceea ce am descris mai sus este tipic pentru ceea ce în psihologie poartă numele de relaţie tip rebound (de consolare).

Despre ce este vorba? Unele persoane, care au ieşit foarte recent dintr-o altă relaţie, de multe ori fiind abandonaţi de partener/ă, rănite emoţional şi simţindu-se puternic invalidate, caută rapid o altă relaţie, înainte de a-şi vindeca rănile pricinuite de separare (de multe ori chiar fiind împinse în aceasta direcţie de sfaturile celor apropiaţi, sfaturi de tip „găseşte-ti pe altcineva”). Ele cred cu tărie că vor putea găsi consolarea pentru un abandon sau eşec în construirea unui nou parteneriat romantic şi încearcă să îl vadă drept unul cȃt mai solid, eventual propunând foarte rapid angajamente serioase. Aceasta este faza de „lună de miere” a unei relaţii de tip rebound.

Din păcate însă, dacă rănile rezultate din separarea anterioară nu sunt vindecate, acestea nu pot fi acoperite de relaţia de consolare. Pe măsură ce apare cunoaşterea mai profundă între cei doi, pojghița de idealizare a noii relaţii nu se mai poate păstra: ies la iveală calităţile, dar şi defectele noului partener/ă – de fapt cel care a „plusat” în relaţia de consolare începe să îl vadă cu adevărat pe celălalt, să îl compare cu ceea ce a pierdut prin separare, iar rezultatul nu este mereu favorabil. Perioada următoare e caracterizată de îndoieli, de încercări de a-şi pune noul partener/ă în „rama” fostului (a-i cere comportamente, înclinaţii sau calităti care fuseseră apreciate în relaţia ruptă anterior) şi de conflicte în momentul în care relaţia nouă nu mai pare să poată „pansa” rănile din trecut. Cu cȃt mai mult cel care a iniţiat rebound-ul s-a angajat în planuri serioase pe termen lung, cu atȃt realitatea noului cuplu devine mai copleşitoare, iar acele angajamente devin mai înspăimântătoare. Drept care respectivul (sau respectiva) degajează rapid din relaţie, de multe ori fără explicaţii, lăsȃndu-l pe celălalt nedumerit şi serios rănit.

Să ne înţelegem: cel care intră (şi iese ulterior) dintr-o relaţie de rebound nu a intenţionat să se folosească de celălalt şi apoi să-l abandoneze, nu a avut în minte dorinţa de a răni. În stadiul iniţial chiar a fost sincer, de fapt şi-a dorit extrem de mult să construiască o relaţie solidă … dar aceasta a fost una imaginată, cu un partener care prea puţin are legătură cu persoana reală şi foarte mult cu o construcţie ideală care ar vindeca rănile produse de o despărţire anterioară. Odată cu trecerea timpului însă realitatea devine evidentă şi în destule cazuri nostalgia „fostului” sau „fostei “devine mai puternică, ducȃnd la retragere.

Mai există şi un alt tip de relaţii de rebound, unele în care nu există un angajament serios încă de la început. O persoană rănită de o separare anterioară intră într-o nouă relaţie pentru a se revalida, dar … este şi nu este acolo, iar cȃnd este face mereu comparaţii cu relaţia anterioară. Este evident că nici acest tip de relaţie nu poate fi una care să reziste.

Dar oare sunt şi relaţii de rebound care au un final fericit?

Uneori da, mai ales în cazul persoanelor cu ataşament anxios; nevoia lor de validare este împlinită şi în acest mod ele îşi încep procesul de vindecare. Dacă cei doi parteneri ai noului cuplu reuşesc să depăşească etapa de răceală care se instalează după ce trece euforia iniţială, este posibil să formeze în final un cuplu solid. Pe de altă parte, o relaţie de rebound nereuşită poate să îl întărească pe cel rănit (arătându-i că poate fi atractiv pentru alţi parteneri/e), dar provoacă multe daune celui folosit drept „premiu de consolare”, mutând spre acesta incertitudinile şi durerea nereușitei relaţiei.

Ce e de făcut?

Pentru cel care a fost rănit prin distrugerea unei relaţii, este mai înţelept să îşi ia un timp de vindecare, de „doliu relaţional” (mai mult despre doliul relaţiilor într-o serie de mai multe articole, care încep aici); astfel, în momentul cȃnd întȃlneşte un nou partener de cuplu poate să participe în mod autentic la relaţie.

Pentru celălalt, este bine să fie prudent: să vadă semnele faptului că cineva este în rebound (fie o angajare nerealist de puternică, prea devreme, fie o lipsă de angajament, fie aducerea în discuţie prea des a fostului partener). A fi prudent nu înseamnă neapărat a respinge o astfel de relaţie, ci mai degrabă de a clarifica lucrurile: a discuta deschis cu celălalt despre nevoia vindecării, a încuraja exprimarea deschisă a trăirilor, a da spaţiu pentru vindecare şi a nu-şi face prea multe planuri pȃnă cȃnd aceste incertitudini nu sunt depăşite.

Ca întotdeauna în relaţii, cunoaşterea reciprocă este un proces, iar în acest proces fiecare din cei doi parteneri îşi defineşte aşteptările şi constată dacă celălalt se potriveşte sau nu, dacă între cei doi sunt suficiente lucruri comune încȃt să poată clădi ceva solid. Nu există niciodată o garanţie a reuşitei, dar … cu certitudine există o mulţime de relaţii de cuplu frumoase.

Articol publicat anterior pe blogul autoarei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp