Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Remediu la coronavirusarea României: ca să trecem prin această criză, avem nevoie de un cocktail de responsabilitate, solidaritate și creativitate

Femeie cu masca pe față

Foto: Guliver Getty Images

Sunt zile complicate și nopți neliniștite. Și sunt sigur că asta e valabil pentru mulți români, care se tem de ceea ce este și mai ales de ceea ce va urma. Unii exploatează asta: pentru voturi, like-uri, sau audiență. Mă obsedează însă câteva cuvinte, rostite solemn de la cea mai înaltă tribună a lumii acum aproape 90 de ani: „Singurul lucru de care trebuie sa ne fie frică este însăși frica” (The only thing we have to fear is fear itself).

Pe 4 martie 1933, Franklin D. Roosevelt (FDR) prelua mandatul de președinte al SUA într-un moment foarte greu al țării și al întregii lumi. FDR a condus țara prin marea criză economică și Al Doilea Război Mondial, dar discursul său de inaugurare a fost definitoriu pentru tot ce a urmat și a rămas în memoria colectivă: un lider puternic și curajos, care a dat speranță Americii și lumii libere atunci când acestea aveau cea mai mare nevoie de asta.

Astăzi sigura certitudine a devenit faptul că trăim într-o lume plină de incertitudini. Paradigma în care suntem astăzi nu mai seamănă cu cea de ieri. Iar cea de mâine va fi complet diferită. Multe informații, multe necunoscute, multe situații cu care nimeni, nicăieri în lume, nu s-a confruntat până acum. Aceasta este realitatea, în fața căreia avem doua variante: lăsăm frica să ne paralizeze sau o transformăm în responsabilitate, solidaritate și creativitate.  

Responsabilitate

China a reușit să stopeze extinderea coronavirusului prin măsuri care, să fim sinceri, nu se pot lua cu ușurință într-o societate modernă, europeană. De aceea devine imperios necesară conștientizarea faptului că fiecare dintre noi putem face mai mult pentru noi și pentru cei din jur decât poate face statul. La asta se reduce, până la urmă, puterea unei țări. Nu la granițe, nu la pământ, nu la păduri. Ci la oameni. Ce putem face noi pentru semenii noștri? Totul.

Lucrurile banale, pe care le facem intuitiv încă din primii ani de viață, capătă noi sensuri. Până ieri, ne spălam pe mâini din inerție, cu gândul în cu totul altă parte. De astăzi, trebuie să învățăm să numărăm secundele – minim 20. Soția mea americancă îmi spune că încă din școala generală copiii din State sunt învățați că trebuie să se spele pe mâini cât timp le-ar lua să cânte „Happy birthday” – de două ori.

Suntem obișnuiți cu un anumit gen de interacțiune în societate. Toate gesturile de salut, de strângere de mână, de îmbrățișare, de sărut pe obraz devin periculoase. „Social distancing”, spun mulți, este singurul mod prin care putem opri coronavirusul. Realitatea este că nu suntem singuri și nu suntem responsabili doar de siguranța noastră, ci și a celor din jur.

Mi-e greu să înțeleg nivelul de inconștiență al celor care ascund adevărul privind țările în care au călătorit sau ignoră regulile de auto-izolare. Oameni buni, nu ar trebui să existe atât de mult egoism, mai ales în astfel de situații. Nu există nuanțe, nu există semne de întrebare. Nimeni nu trebuie să-și imagineze măcar o singură clipă că „mie nu are cum să mi se întâmple”. E timpul să luăm aceste riscuri în serios, nu să ne resemnăm cu expresii neaoșe de tipul „de ceva tot trebuie să moară omul”.

Să fie clar: nu avem de-a face cu o boală rară, ci cu un virus foarte agresiv, cu o rată de contagiune incredibil de mare. Ieri și astăzi am primit e-mailuri de la ambele universități pe care le-am absolvit în SUA: Stanford suspendă începutul noului trimestru, Harvard trece integral la cursuri de la distanță, pentru moment. Ambele măsuri sunt fără precedent în istoria de secole a celor două instituții, care au și câteva dintre cele mai bune laboratoare din lume. Nu e de joacă. 

Solidaritate

Cu siguranță există explicații psihologice pentru reacțiile extreme ale unor oameni legate de cetățeni originari din țările afectate grav de epidemie sau chiar de românii care se întorc acasă din diaspora. Citim, zilnic, știri despre oameni agresați pe străzi sau în aeroporturi doar pentru că arată într-un fel. Am asistat, în ultimele ore, la reacții virulente în social media la adresa românilor din Italia care vin acasă.

Din nou, e firesc să existe temeri. Dar cum să nu primim românii acasă? Cine își imaginează că le-am putea închide granițele tocmai lor, celor care au fost alungați din țară de sărăcie și subdezvoltare? Locul lor e aici - atât timp respectă toate prevederile de autoizolare sau carantină (unde este cazul), lucrurile nu vor scăpa de sub control. Iar cazurile de oameni care se împotrivesc auto-izolării sau testării sunt totuși punctuale - le numărăm pe degetele de la o mână, chiar dacă se mediatizează mult mai intens decât este cazul. La fel de adevărat este că orice încălcări ale legii trebuie pedepsite exemplar.

Iar acest exemplu mă duce cu gândul la un alt paradox al acestei crize: măsurile care se iau vor da apă la moară, fără doar și poate, celor care cer să ne întoarcem în bezna izolaționismului. Nu e prima criză prin care trece omenirea, dar ar fi bine să învățăm din greșelile trecutului. Soluțiile nu trebuie căutate nici în lideri mesianici, nici în populism, extremism sau închidere. Coronavirusul e o problemă globală – la fel ca terorismul și schimbările climatice. Iar problemele globale necesită soluții globale, într-un cadru internațional deschis și într-o Europă solidară.

Chiar dacă fizic ne-am închide granițele, în realitate suntem mai conectați ca oricând cu cei care trec prin aceleași provocări. Nu suntem singuri, nu putem să fim singuri. Avem șansa să fim parte din familia europeană, iar Europa însăși are șansa să demonstreze că știe să facă față unei asemenea provocări. 

Creativitate

Am început acest articol spunând că lumea se schimbă. Și e valabil pentru universul nostru mic, individual, în care trebuie să reînvățăm gesturile de bază, dar și pentru întreaga lume. Orice criză este o oportunitate. Privind dincolo de ziua de mâine, România trebuie să-și pună problema: ce putem face pentru a fi în prima linie a economiilor care se adaptează și prosperă în această nouă realitate globală? Pentru asta e nevoie de curaj și de creativitate.

De pildă, multe dintre schimbările pe care omenirea le va experimenta vor avea un numitor comun - digitalizarea. România are deja o resursă umană extrem de valoroasă. Avem aici unele dintre cele mai bune minți în IT din toată lumea. Avem oameni care știu deja cum vor arăta turismul, serviciile, educația sau medicina în noua eră post-criză. Trebuie doar să îi punem la aceeași masă și să le dăm instrumentele prin care să desenăm împreună viitorul. Indiferent că acesta înseamnă școală digitală, livrare prin drone, transport în comun fără șofer, biometrie, inteligență artificială utilizată la scară largă sau orice altceva, România poate să deschidă drumuri și să devină un exemplu de adaptare rapidă.

Totodată, va fi nevoie să regândim dintr-o nouă perspectivă a securității naționale nevoia de a susține investiții autohtone strategice. Acest lucru se poate face și pe termen scurt, încurajând companiile din România să-și adapteze producția la nevoile imediate – spre exemplu, fabricile de textile ar putea produce măști și combinezoane, la un nivel acceptabil. Din cei care caută ne putem astfel transforma în cei care oferă soluții și pentru alte piețe.

De când am început să scriu aceste rânduri și până le-am încheiat, numărul cazurilor de coronavirus în România a crescut cu încă 13. Peste ani, când anul 2020 va fi consemnat drept cel în care omenirea s-a transformat pentru totdeauna, va conta doar de care parte a istoriei am fost: cea care s-a lăsat paralizată de frică sau cea care s-a reinventat. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Vad ca colegii Dvs. de la PNL, inclusiv presedinte partidului cel dansator si cantaret, nu au citit articolul Dvs. de aici. Nu au avut timp din cauza manevrelor de culise, se pare.
    Sau daca au citit, se pare ca cocktail-ul de responsabilitate si solidaritate a fost cam tare si le-a luat mintile dupa ce s-a intamplat ieri.
    Felicitari PNL! Cu asta v-ati sapat groapa si nu cred ca o sa castigati alegerile pentru ca veti fi taxati de electoratul de dreapta. Din pacate va iesi din nou PSD, iar aici vina va fi a voastra si a USR+PLUS. Multumim ca ne-ati tradat increderea!
    • Like 0
  • Nume check icon
    Este frumos sa visezi si avem nevoie de asa ceva din cand in cand.
    Din pacate, revenind cu picioarele pe pamant, dezideratele de mai sus nu au cum sa se intample pentru ca la capitolul responsabilitate si solidaritate nu ai cu cine. Ultimii 30 de ani au creat o societate in care marea majoritate a indivizilor sunt individualisti, egoisti si mai ales fara respect fata de semeni si comunitate. Iar vorbind de diaspora stim destul de bine ca comportamentele sociale si comunitare bune din Vest nu au avut o influenta semnificativa asupra majoritatii lor. Vedem ce se intampla in zilele acestea.
    Referitor la curaj si creativitate, iarasi nu stam bine. Curaj nu am avut niciodata prea mult, poate numai in filmele lui Sergiu Nicolaescu, iar creativitate nici atat. Toate lumea vorbeste de industria IT ca salvatorul natiunii care in viitor vor construi drone care umbla de colo colo, masini are zboara si roboti care ne vor face munca, in timp ce avem sate fara curent, analfabetism social, lider in numarul de grupuri sanitare in fundu' curtii si lider in numarul de gropi pe sosele.
    Nu putem sa vorbim de modernism, digitalizare , dezvoltare fara a avea o baza solida, asezata si functionala, altfel este o fundatie care nu va sustine nimic.
    Iesiti din bucla Bucuresti si mari orase - fite - corporatism - bio/ego/vegan, etc. si vedeti ce se intampla in tara unde in orasele medii si mai jos este un dezastru. Acolo trebuie lucrat pentru a ridica acest zone ajutand oamenii sa construiasca, sa investeasca, sa iti finalizeze educatia ca sa recupereze din decalajul actual.
    Pentru nu se poate dezvolta o tara numai pe un oras sau cartierul Pipera al acelui oras, numai daca il faci o tara separata ca Singapore.
    P.S. Acum da este momentul sa iti construiesti o fabrica de masti sau alte obiecte sanitare pentru ca exista o cerere mult mai mare ca oferta, dar in perioada trecuta nu stiu cati ar fi avut curajul si puterea sa concureze cu firmele chinezesti care aveau preturi fabulos de mici. Suntem noi romanii un popor care am fi dorit sa platim dublu pentru ca este fabricat in Romania? Ar fi permis legea achizitiilor publice sa cumperi un produs mai scump pentru ca este fabricat in Romania?! Nu, pentru ca nu avem cu cine: vezi responsabilitate si solidaritate. In plus noi suntem un popor care mai degraba doreste mult si ieftin care in final.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult