„Luptați și s-ar putea să muriți. Fugiți și veți trăi, cel puțin o vreme. Dar murind în paturile voastre, peste mulți ani de acum înainte, veţi dori să schimbați toate zilele de acum şi până la sfârşitul vieţii voastre pentru o singură șansă, doar o singură șansă, de a ne întoarce aici și de a le spune dușmanilor noștri că ne pot lua viețile, dar nu ne vor lua niciodată libertatea!!!”, le spune un Mel Gibson tânăr puţinilor scoţieni veniţi să înfrunte puternica armată a englezilor. Cuvintele acestea nu aveau cum să-i emoţioneze pe compatrioţii săi, fiindcă William Wallace le-a rostit doar în Braveheart, însă, de treizeci de ani încoace, scutură inimile cinefililor.
Nimic nu a însufleţit mai puternic oamenii decât promisiunea libertăţii. Dictatorii de pretutindeni şi dintotdeauna i-au pedepsit cel mai crunt pe cei care le vorbeau oamenilor despre această minunată, dar rară, stare a fiinţelor umane. Şi, bineînţeles, au dorit dintotdeauna să zdrobească ţările unde fiecare îşi putea trăi viaţa după cum îşi dorea.
Analiştii politici vorbesc despre reîntoarcerea lumii la realităţile geopolitice ale secolului XIX, la sferele de influenţă şi, pornind de la aceste premise, ne zugrăvesc în culori sumbre conflictele care ne vor copleşi în curând.
Dar ceva scapă acestor analişti: lumea secolului XIX, înainte de a fi împărţită între câteva mari state care se războiau pentru teritorii, resurse sau frustrările familiilor domnitoare, era o lume a imperiilor şi a voinţei absolutiste a câtorva monarhi şi a nobililor care aveau acces la putere. Deciziile politice ţineau cont de interesele bogatelor familii din jurul conducătorilor, de lăcomie şi nevrozele unora dintre tirani. Democraţie, drepturile omului, domnia legii? Erau noţiuni abstracte şi doar câţiva idealişti le pomeneau.
De fapt, drama actuală nu este întoarcerea la sferele de interese. Este întoarcerea la o lume în care o mână de bogaţi şi politicieni lipsiţi de scrupule decid fără să mai ţină seama de voinţa cetăţenilor, în interesul exclusiv al lor, al camarilei de partid şi, uneori, al unor idei de un naţionalism greţos.
Însăşi decizia Statelor Unite de a transforma o lume unipolară (adevărat, ameninţată de puterea Chinei) într-una multipolară ar trebui să dea de gândit. De-a lungul istoriei, niciun stat nu a renunţat de bunăvoie la influenţa internaţională în detrimentul altuia, cu o singură excepţie: Europa occidentală după cel de-al Doilea Război Mondial. Liderii fostelor mari imperii europene, obosite de ultimele două conflicte, şi-au pus încrederea în raţionalitatea şi onestitatea Washingtonului, fără de care nu ar fi învins puterile Axei şi nici nu ar fi scăpat de armatele lui Stalin. În schimbul unei lumi a ordinii, democraţiei şi predictibilităţii (atât cât poate fi ea, imperfectă, fără doar şi poate), au acceptat preeminenţa tinerei puteri de peste Ocean. Şi totuşi, chiar de-ar fi astăzi la apusul puterii sale, Washingtonul renunţă la preeminenţa sa şi îşi invită adversarii geopolitici să îşi câştige sau redobândească sferele de influenţă. Surprinzător, chiar pe seama aliaţilor săi şi în favoarea unei Rusii a cărei stare economică şi militară nu i-ar oferi vreo şansă reală de a mai acapara teritorii. Absolut iraţional, Washingtonul îşi invită adversarul de moarte din perioada Războiului Rece să-şi întindă ghearele înspre occident, gest care diminuează însăşi puterea şi importanţa Americii în această parte de lume.
A fost nevoie de un an pentru ca Europa să se trezească. Sigur, e greu ca fiinţă umană să accepţi că lumea ordonată pe care o ştiai şi în care ţi-ai făcut atâtea planuri nu mai există. Încerci să discuţi, să negociezi, să readuci raţiunea. E nevoie de timp să înţelegi că toate acestea nu mai funcţionează. Într-un război, negocierile pot avea succes numai atunci când adversarii se află la capătul puterilor, nu când sunt de-abia în faza de început a conflictului.
Adevărul este că între Europa şi Statele Unite este acum un conflict. Încă nu cad bombe, dar se aruncă vorbe grele, ameninţări, sancţiuni, taxe. În timp ce Trump îi întinde covorul roşu lui Putin, îi insultă pe Macron, în vreme ce ameninţă un stat atacat, îi laudă agresorul. Justificări pentru comportamentul american s-au tot căutat: de la forţarea cheltuielilor pentru NATO la diverse toane ale „regelui” de la Casa Albă sau interesele companiilor Big Tech în Europa.
Am putea dezbate mult despre sănătatea mintală a liderului de la Casa Albă sau despre intenţiile malefice ale miliardarilor din spatele său, ale unor teoreticieni ai “noii lumi” ca frustratul Yarvin sau exaltatul nostru compatriot Alamariu. Toate aceste explicaţii se potrivesc bine într-un scenariu raţional în care predomină interese comerciale, militare sau ale unor grupuri de putere. Chiar şi nebunia unora din membrii camarilei poate fi pusă într-o ecuaţie geopolitică. Totuşi, acestea nu pot explica comportamentul actual al Statelor Unite.
Dacă aţi citit cu atenţie primul paragraf şi nu copleşiţi de emoţia creată de scenariştii Hollywoodului, probabil aţi intuit concluzia.
Washingtonul a renunţat la preeminenţa sa asupra lumii, fiindcă oligarhii de la Washington ştiu că nu mai pot proiecta principii sau vorbi de raţiune, Drept internaţional sau drepturile omului, fiindcă ceea ce le-au pregătit Statelor Unite este destinul dintotdeauna al Rusiei ori al Germaniei din 1930. “Lumea nouă” a lui Thiel, Stephen Miller, Trump, Musk, Bannon sau Vance este un stat autoritar asemănător cu cele din secolul XIX, dar cu o doză semnificativă de nevroză apocaliptică transumanistă.
Iar Uniunea Europeană a birocraţilor şi liderilor “slabi” este singurul colţ al lumii în care democraţia încă supravieţuieşte. În lupta ei cu poporul american căruia vrea să-i răpească libertatea, echipa de coşmar de la Washington vede ca principal duşman aliatul său de până acum un an fiindcă, într-o lume în care internetul (încă) uneşte lumea, exemplul Europei şi puterea ei sunt singurele care le pot dejuca planurile sinistre. Atât timp cât “farul” european va străluci în bezna dictaturilor, planurile de mărire ale administraţiei Trump pot fi sfărâmate de cetăţenii americani.
Singura cale pentru ca team Trump să preia puterea absolută la Washington este distrugerea democraţiei europene şi transformarea lumii într-un câmp de joacă al autocraţilor. La fel ca în secolul XIX, condimentată cu AI, tehnologie şi nevroze de masculi complexaţi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.