Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Revelionul în apartamentul copilăriei mele: holul transformat în ring de dans și momente cu Toma Caragiu și Amza Pellea la televizorul cu lămpi

Revelion Amza Pellea

Îmi amintesc revelioanele pe care ai mei le organizau acasă, într-un apartament cu 3 camere și un hol relativ generos. De fapt, ăsta era și unul dintre motive, celelalte cupluri din grupul de prieteni locuiau în apartamente cu holuri mai puțin spațioase, iar la noi era loc pentru dans.

Organizarea presupunea stabilirea meniului și împărțirea „sarcinilor” pentru fiecare familie. Fiecare pregătea un fel de mâncare și obligatoriu o prăjitură. Se stabilea cine prepară salata de boeuf, cine răcitura, iar friptura se pregătea chiar în seara Anului Nou, servindu-se caldă. Bunica, care locuia cu noi, gătea întotdeauna sarmalele fiindcă pur și simplu ți se topeau în gură și mama, „responsabilă” cu prăjiturile în casă, făcea aproape fără excepție an de an, un „Cremșnit”. Cu o zi înainte, pentru a fi fraged de Revelion. Iar eu de-abia așteptam, fiindcă din când în când, mai deschideam ușa de la debara și șuteam câte un „capac”(blat, pentru cei care nu cunosc). Lăsam prăjitura tăiată fără multe capace, iar mama mă blagoslovea. Parcă o și aud „îmi lași prăjitura numai cu cremă, mă fac de râs!".

Să revin la noaptea dintre ani.

Invitații aduceau în cursul zilei bucatele „repartizate”. Tata concepea catrene despre fiecare și le lipea pe ușă, întâmpinându-și prietenii cu o „lectură”.

Se crea spațiu în sufragerie, un fotoliu era mutat în dormitor, se aducea și o masă extensibilă în completare. De obicei, erau cam 12-14 invitați. La modă atunci erau vodka Wyborowa, cognacul Skenderbeu și romul Cuba Libre. Asta așa, ca de „intrare”. De vin se ocupa cine avea o sursă serioasă.

Muzica era asigurată de radioul Darclée, difuzându-se melodii bune de Revelion, chiar din repertoriul internațional și de discurile la pick-up. Aveam o colecție impresionantă. Se dansa pe hol, așa cum am mai spus. Dansul era întrerupt numai de momentele cu Toma Caragiu și Amza Pellea, tradiționale deja la fiecare program de Revelion și de înregistrările de la televiziunea din R.D.G. de la Friederich Stadt

Palast Berlin, unde apăreau și artiști în vogă din țările occidentale. Toate acestea, la televizorul cu lămpi „Stassfurt”, pe care l-au înlocuit ai mei prin '78 cu unul cu circuite integrate, de producție românească numit „Lux”, care s-a dovedit a fi o porcărie, fiindcă a fost reparat în 12 ani de vreo 15 ori, inclusiv tubul a fost schimbat, asta în paranteză fiind spus.

La trecerea dintre ani ieșeam în balcon, ciocneam un pahar de șampanie ,,Zarea" și aruncam artificii. Se continua cu mâncarea, dansul, aproape toți fumau, îmi amintesc că era un fum de-l tăiai cu cuțitul, se umpleau și se goleau scrumierele non-stop.

După friptură, la cuptor era băgată plăcinta cu brânză, în care se aruncau și monede de 1 și 2 lei, frecate, spălate și dezinfectate bine în prealabil, pe care le căutam fiind semnul norocului în anul ce tocmai începea.

După câteva pahare, se mai și cânta, se spuneau bancuri, atmosfera era clar de voie bună. Mesenii își cunoșteau locurile la masă după câteva indicii. Sticla de cognac în fața cuiva, suportul de scobitori pe care nașul meu îl numea ,,holbatul" (foto), obligatoriu în fața lui.

Pe la 5 dimineață prietenii lor plecau acasă, rămânea spălatul vaselor și curățenia pe capul părinților mei. Iar la 13.30 o luau de la capăt, fiindcă rămânea mâncare, erau „antrenați” și voiau să continue. Bunica îi aștepta cu o ciorbă caldă.

Îmi amintesc că se simțeau tare bine împreună și cam la modul ăsta se distrau. Puțini frecventau restaurantele de Revelion în acele vremuri, sau, mă rog, poate nu eram eu atunci în cunoștință de cauză. La drept vorbind, la acea vârstă, nici nu mă preocupa.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ehehe, ultima zi de petrecere era prin 4 ianuarie, cu vermut (asta mai gaseai pe raft) cumparat cu banii de pe sticlele goale valorificate (un fel de RetuRO de pe vremea aia).
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Pe la mijlocul anilor 80 nu ne mai distram chiar atât de tare...
    • Like 4
  • Ăsta este paradoxul acelei perioade.O duceam rău dar reuşeam să ne distrăm la maximum. Nu numai de Revelion, mai erau petrecerile denumite ceaiuri organizate pe aceeaşi schemă ca cea din text. Nu aveam calculatoare nici internet iar telefonul avea disc şi era al naibii de imobil. Aveam în schimb cărţi, unele trase la xerox, pe care, culmea, le citeam. Mai era ceva, vorbeam între noi, foarte mult, faţă în faţă, la o cafea, la o bere. Asta era ideea de socializare pe atunci.
    • Like 2
  • Felicitari pentru senzationalul articol, m-am dus instantaneu cu peste 40 de ani inapoi in timp !

    O singura mica corectie: nu existau monede de 2 lei, doar de 1 si de 3 lei...
    • Like 2
  • ahhhh, ai apasat pe un buton, draga autorule si timpul a fugit iute- iute-nnapoi , acum vreo 30-35 ani si, m-ai facut sa zimbesc unei dulci amintiri, caci fiul meu- tot Radu - nu fura "capacul " de pe cremsnit ci, maslinele de pe salata beuf ! iar la reprosul meu ca ramin gauri in salata, s-a grabit sa puna simburii maslinelor la loc !asadar, mersic de aducere aminte !
    • Like 2


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult