Revelionul în apartamentul copilăriei mele: holul transformat în ring de dans și momente cu Toma Caragiu și Amza Pellea la televizorul cu lămpi

Îmi amintesc revelioanele pe care ai mei le organizau acasă, într-un apartament cu 3 camere și un hol relativ generos. De fapt, ăsta era și unul dintre motive, celelalte cupluri din grupul de prieteni locuiau în apartamente cu holuri mai puțin spațioase, iar la noi era loc pentru dans.

Organizarea presupunea stabilirea meniului și împărțirea „sarcinilor” pentru fiecare familie. Fiecare pregătea un fel de mâncare și obligatoriu o prăjitură. Se stabilea cine prepară salata de boeuf, cine răcitura, iar friptura se pregătea chiar în seara Anului Nou, servindu-se caldă. Bunica, care locuia cu noi, gătea întotdeauna sarmalele fiindcă pur și simplu ți se topeau în gură și mama, „responsabilă” cu prăjiturile în casă, făcea aproape fără excepție an de an, un „Cremșnit”. Cu o zi înainte, pentru a fi fraged de Revelion. Iar eu de-abia așteptam, fiindcă din când în când, mai deschideam ușa de la debara și șuteam câte un „capac”(blat, pentru cei care nu cunosc). Lăsam prăjitura tăiată fără multe capace, iar mama mă blagoslovea. Parcă o și aud „îmi lași prăjitura numai cu cremă, mă fac de râs!".

Să revin la noaptea dintre ani.

Invitații aduceau în cursul zilei bucatele „repartizate”. Tata concepea catrene despre fiecare și le lipea pe ușă, întâmpinându-și prietenii cu o „lectură”.

Se crea spațiu în sufragerie, un fotoliu era mutat în dormitor, se aducea și o masă extensibilă în completare. De obicei, erau cam 12-14 invitați. La modă atunci erau vodka Wyborowa, cognacul Skenderbeu și romul Cuba Libre. Asta așa, ca de „intrare”. De vin se ocupa cine avea o sursă serioasă.

Muzica era asigurată de radioul Darclée, difuzându-se melodii bune de Revelion, chiar din repertoriul internațional și de discurile la pick-up. Aveam o colecție impresionantă. Se dansa pe hol, așa cum am mai spus. Dansul era întrerupt numai de momentele cu Toma Caragiu și Amza Pellea, tradiționale deja la fiecare program de Revelion și de înregistrările de la televiziunea din R.D.G. de la Friederich Stadt

Palast Berlin, unde apăreau și artiști în vogă din țările occidentale. Toate acestea, la televizorul cu lămpi „Stassfurt”, pe care l-au înlocuit ai mei prin '78 cu unul cu circuite integrate, de producție românească numit „Lux”, care s-a dovedit a fi o porcărie, fiindcă a fost reparat în 12 ani de vreo 15 ori, inclusiv tubul a fost schimbat, asta în paranteză fiind spus.

La trecerea dintre ani ieșeam în balcon, ciocneam un pahar de șampanie ,,Zarea" și aruncam artificii. Se continua cu mâncarea, dansul, aproape toți fumau, îmi amintesc că era un fum de-l tăiai cu cuțitul, se umpleau și se goleau scrumierele non-stop.

După friptură, la cuptor era băgată plăcinta cu brânză, în care se aruncau și monede de 1 și 2 lei, frecate, spălate și dezinfectate bine în prealabil, pe care le căutam fiind semnul norocului în anul ce tocmai începea.

După câteva pahare, se mai și cânta, se spuneau bancuri, atmosfera era clar de voie bună. Mesenii își cunoșteau locurile la masă după câteva indicii. Sticla de cognac în fața cuiva, suportul de scobitori pe care nașul meu îl numea ,,holbatul" (foto), obligatoriu în fața lui.

Pe la 5 dimineață prietenii lor plecau acasă, rămânea spălatul vaselor și curățenia pe capul părinților mei. Iar la 13.30 o luau de la capăt, fiindcă rămânea mâncare, erau „antrenați” și voiau să continue. Bunica îi aștepta cu o ciorbă caldă.

Îmi amintesc că se simțeau tare bine împreună și cam la modul ăsta se distrau. Puțini frecventau restaurantele de Revelion în acele vremuri, sau, mă rog, poate nu eram eu atunci în cunoștință de cauză. La drept vorbind, la acea vârstă, nici nu mă preocupa.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp