Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Revoluția la vârsta lui Iisus

De Crăciun, nu se va ieși în stradă. Nu se va protesta împotriva acestei guvernări care, pe lângă frig și sărăcie, livrează cetățenilor și o giga bătaie de joc: uite declarația, nu e declarația! Sau: nu mai sunt pensii speciale, ba mai sunt! Sau: noi mâncăm sushi de vită coreean la Seul, voi ce mâncați?

De Crăciun se va mânca și se va bea în cinstea nașterii lui Hristos. Vreau pentru ca să le spun cu acest prilej mesenilor lui Mesia că, dacă ne gândim că învierea lui Iisus a fost o a doua naștere, pot să consume de-ale porcului și de Paște.

Iisus Hristos s-a născut ca să moară, în mod programat, pe cruce. În numele cărei cauze? Personajul Iisus n-a luptat pentru eliberarea neamului său, opresat de romani, ba chiar era de partea stăpânitorilor, a Imperiului cotropitor („Dați Cezarului ce este al Cezarului!”), n-a fost nicidecum un revoluționar care să se jertfească pentru libertate și dreptate socială. Cauza pentru care a murit și adevărat a înviat a fost afirmația sa enormă că El este întruparea lui Dumnezeu pe Pământ. 

Iar scopul sacrificiului planificat? Scopul declarat: o iertare aberantă, la grămadă, o mântuire pe care nu i-a cerut-o nimeni, pentru toți păcătoșii din această lume. Scopul real: înlocuirea dictaturii romane cu dictatura bisericii creștine.

S-au scurs 33 de ani (vârsta lui Iisus) de când niște oameni, puțini, au ieșit în stradă, unde știau că-i așteaptă gloanțele, care îi pot omorî definitiv, pentru doborârea ticăloșilor stăpânitori ai României. Pentru libertate și dreptate, care nu înseamnă nicidecum amnistie în stil Iisus, de care să beneficieze toți făcătorii de rău din această țară.

Mă întreb, câți români, liberi azi să se veselească de Crăciun, vor vărsa un strop din paharul cu vin sau țuică în amintirea celor răstigniți fără cruce și până astăzi neînviați? Dar atât de adevărați. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult

Cybersecurity

„Avem un exces de producție în anumite intervale orare- de exemplu, între ora 10 dimineața și ora 16, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Responsabilitatea noastră, ca furnizor, este să dăm clienților tarife orare: când există surplus, energie mai ieftină; când există deficit, un alt preț. Responsabilitatea clientului este să-și adapteze profilul de consum. Dacă la ora 13 există surplus și eu îmi permit să ofer energia cu un preț mai mic, ar fi bine dacă și clientul s-ar educa să consume în acel interval- să pornească aspiratorul din casă sau mașina de spălat de la depărtare”, spune Radu Brașoveanu, Director Digital Solutions la PPC România (foto: Yau Ming Low / Alamy / Profimedia).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Citește mai mult