Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Revoluția și reforma bunicii, după ce popa a îndrăznit să-i reproșeze că a tolerat prea mult „un păcat” al nepoatei ei

Rock-ul nu ucide

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Toată viaţa încercăm să ne agăţăm soarta de câte cineva. A-ţi lua destinul în propriile mâini presupune muncă, deziluzii, uneori grave şi care lasă urme adânci, ridicarea de jos şi tortura continuă a ligamentelor, chinuri ductile, care să creeze extensii până la cer şi de acolo să strigi că ai făcut, ai văzut, că există sau nu. Nu voi comenta de ce am ales să avem mai mulţi sau, cei care nu dorim să ne risipim, un singur Dumnezeu. Sunt alţii care au răspunsuri mai bune.

Eu o voi aduce în discuţie pe bunică-mea, o femeie bună ca pâinea caldă, ocrotitoare a săracilor, participant activ la întâmplările parohiei, sfătoasă, ce mai, o apropiată a bisericii. Cu ochii mei de copil, încă cu puchi, după datul pleoapelor peste cap (la mine în Bucovina asta înseamnă ochi nespălaţi), o vedeam deja între sfinte. Nu pierdeam nicio slujbă de duminică, ba mă înscria şi la unele cu tâlc, vinerea. Nu săream peste spovedit sau împărtăşaniile de peste an. Îmi erau interzise vociferările obraznice şi bălăngănitul din picioare, dacă mi se oferea un loc să şed, sub privirile cercetătoare ale sfinţilor de pe pereţi. Aveam voie să mă zgâiesc la ei şi să cânt, dar numai odată cu coriştii. Bunică-mea aplica Cuvântul Domnului după metode burgheze, mama după reguli mult mai stricte, de-a dreptul bolşevice, noroc că noua orânduire o ţinea la serviciu şi sâmbăta, şi duminica. 

Ca orice bunică, şi a mea era şi mamă, şi tată, şi zână bună şi când venea timpul să mă împotrivesc mersului la culcare, muma pădurii. Dar îmi era greu să-mi închipui că cineva l-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât ea. Până în ziua în care slujbaşii Dumnealui s-au apucat să arate cu degetul petele de pe rufăria noastră de familie.

În drum spre alimentara am dat nas în nas cu preotul, fugărit la piaţă de coana preoteasă, era vremea celor 40 de păhărele şi a mucenicilor, nişte optari din aluat de plăcinte şi nucă, însiropaţi ca baclavalele. Preotul şi-a făcut curaj şi i-a reproşat bunică-mii că tolerase destul iarba dracului în casă, era timpul să mă las de fumat. N-am îndrăznit să scot niciun cuvânt, eram în sfârşit studentă şi abia ce mă apucasem de fumat, dar nici nu aveam chef să mă cert cu Dumnezeu, chiar în faţa bisericii.

Bunică-mea, în schimb, a sărit ca arsă. Dumnezeu şi popa să-şi vadă de treaba lor, că de familie avea ea grijă! Nu vă imaginaţi cât de şocată am fost să o aud pe bunică-mea spunând aşa ceva, nu neapărat pentru că o credeam o smerită, ci pentru că de când mă apucasem de fumat mă cicălea şi mă pedepsea necontenit. Din ziua aceea nu mi-a mai reproşat fumul dat pe nas.

Bunică-mea nu făcea însă opoziţie de una singură, când cruciaţii lui Dumnezeu dădeau năvală în viaţa noastră liniştită, se activa mişcarea de rezistenţă a babelor, prietenele bunică-mii. Aşa s-a făcut că a doua zi de dimineaţă, la cafea, toate şi-au aprins câte o ţigară. Nu mai fumaseră niciodată în viaţa lor. Ţineau ţigările după cum văzuseră la Marlenele din filmele vechi. Tuşeau însă ca tebeciştii de modă nouă. Printre sughiţuri de râs le-am întrebat dacă se grăbeau la groapă. M-au scuipat de ducă-se pe pustii, şi-or fi zis în gând că neroada tot neroadă, nu voiseră decât să încerce şi ele păcatul ăsta, că pe lângă celelalte de care le avertizase părintele nici nu mai conta.

Babele mele nu aveau copii sau dacă aveau viaţa îi dusese foarte departe. Eu devenisem nepoata de serviciu. Şi nu era rău deloc. Pentru că făceau parte din diverse confesiuni, Dumnezeu juca, ca şi regretatul Sergiu Nicolaescu, în toate rolurile. Pentru reguli se făcea intersecţia mulţimilor, la sărbători reuniuni. De târât mă târau pe la toate bisericile, mă îmbrăcau, de comandă, la aceeaşi croitoreasă care cosea şi pentru ele şi îmi aninau de cap cele mai monstruoase construcţii din funde primite la pachet, activitate la care participa, umil, şi tata. 

Într-o iarnă s-a întâmplat ca femeii care le aducea lapte, brânză şi ouă de la ţară să-i ia foc casa. S-au dat peste cap să strângă bani, haine, pături, chiar dacă abia se descurcau pentru ele. Când a venit femeia, căci îi trimiseseră vorbă, i-au umplut braţele. A apucat-o plânsul, dar printre lacrimi, jenată, le-a mărturisit că se pocăise. Se înrolase la o biserică din aia venită de peste ocean, unde toţi îşi ziceau fraţi şi surori. Nu-i vorbă, că o ajutaseră şi aceia. Bunică-mea atunci a pus mâna pe sticla de ţuică şi pe cea de vin, să le ia înapoi, să nu rănească şi mai mult sentimentele femeii, le pregătiseră oricum pentru bărbatu-său, care lucra pe-afară să repare ce mai rămăsese, până o da primăvara să ridice altă casă în loc. Safta a tras de sticle înapoi, la piept, bărbatu-său nu se pocăise. Arăta însă cu ochii spre un petec colorat de hârtie, o iconiţă pe care babele i-o puseseră sub un fir de busuioc. Bunică-mea a luat iconiţa şi a pus-o la păstrare într-un sertar, un gest matur, de respect şi faţă credinţa femeii.

La sfârşitul vacanţei studenţeşti, în timp ce mă conduceau la gară, ca să nu mă mai toace la cap, le-am promis că o să aduc şi eu un băiat, să-l prezint, acasă. Bunică-mea iar a sărit ca arsă. În niciun caz, până nu se întremau babele un pic la minte, abia de le convinsese că fumatul nu era de ele. Ce credeţi? Când m-am întors de Crăciun, ele aveau prieten, eu nu. Bunică-mea a refuzat să-mi spună de ce încă se salutau din vârful buzelor cu preotul, dar am bănuit că reprezentantul Domnului nu-şi revenise încă după spovedanii.

Babele mele ar fi râs amar dacă i-ar fi văzut azi pe agenții de vânzări ai credinței, încercând să le împingă un pelerinaj la promoție, o donație la Catedrală, o minune a lui Arsenie Boca împachetată de Dan Puric după regulile marketingului mistic sau baticul Gabrielei Firea. Pe vremea lor oamenii se bazau întâi pe ei, abia apoi îl trăgeau de mânecă pe Dumnezeu. Le spun babe nu ca să mă certe cititorii că nu m-au tras îndeajuns de urechi cât să rămân cu cei 7 ani de acasă, ci pentru că aşa îşi spuneau ele între ele: „Babo!", dar când se uitau în oglindă, nu-şi dădeau mai mult de 30 de ani. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Liliana, ti-am savurat povestea uitand sa clipesc!
    Cu lacrimi in ochi.
    Ca fiecare ne gasim cate o bunica asemanatoare cu a ta. Sau o matusa/vecina. La noi e mamaia: a ingrijit 4 copii (3 i-a si ingropat), 4 nepoti ( i-au mai venit verile si de la surori cate ceva), a mers la biserica dar de familia ei ea s-o ocupat si nu cumva sa zica vreunu de al ei ceva necurat ca nici dunarea nu il mai spala.
    • Like 1
  • Doamne! Ce frumos scrie fata asta! Asemenea sprintenă vorbă găsești doar la unu din 1000 din cei care-și publică cărțile din '90 încoace! Mulțumesc, Liliana!
    • Like 2
  • Gabriel check icon
    Multe prostii ai facut in viata draga Liliana. Sa te duci tu dupa un englezoi? Nu imi dau seama cum a esuat a ta bunica sa te invete ca un asa talent nativ la a insira cuvinte te va duce de pierzanie printre straini. Chiar daca l-ai invatat cumva romaneste, nu va reusi niciodata sa ineteleaga frumusetea scrierilor tale. Pur si simplu nu se poate. Dar si tu sa nu iti fi dat seama de la inceput ca vei ramane nevorbita printre englezi? Sa nu iti dai seama ca locul tau e printre romani sa ii bucuri cu felul tau de a descrie oameni, intamplari, imagini?
    N-am inteles nimic din titlu dar am citit articloul dor pentru ca era semnat de tine! Asta ca sa intelegi macar in ceasul de pe urma ca pur si simplu creezi dependenta si ca esti astazi, la randul tau o baba, intocmai precum cele descrise aici.
    La mai multe scrieri!
    • Like 3
  • Imi place Rupert Sheldrake- Rediscovering God. Go search internet.. Mi-a atras atentia prezenta dualitate ateism-anateism. Returning to God,intoarcerea la Dumnezeu, sau Anateism. Interesant este ca ateii recunosc ca oamenii credinciosi au o viata mai buna, sunt mai linistiti, mai echilibrati si,ca mersul la biserica, ajuta, Si atunci ce fac,au gasit solutia isi fac biserica si tin slujbe chiar daca nu concep si nu admit in ruptul capului existenta lui Dumnezeu Si ca sa vezi comedie,does not work, nu functioneaza gaselnita, tot nu au ce au oamenii credinciosi. Este momentul culminant la care nu poti sa nu te opresti pentru a formula intrebarea......How stupid can you be? sau cat de prost poti sa fii? Altii au facut biserica de adorare a sexului......
    Pe vremea lor, a oamenilor din trecut, viata nu le era asa confortabila ca noua astazi.. Oamenii se bazau inainte de orice pe Dumnezeu si dupa aceea pe ei. De asta mergeau treburile ceva mai bine. Numai baronul Munchausen sa scos pe sine din mlastina tragandu-se de chica La fel cei care se considera reusiti in viata fara ajutor de la Dumnezeu. A, poate ca nu vrei sa recunosti,, daca ai privi cu ochi de copil ai vedea..In the real word you need a leverage of some sort, in realitate trebuie o parghie ceva sa-ti vina in ajutor. Si cum Dumnezeu actioneaza si prin oameni.....si este unicul care poate face minuni. Vezi un caz recent,romanca bolnava de cancer in faza terminala, spontan remission....Da,insa ea a vazut......
    Confortul ne-a indus falsa idee ca prin cunoasterea umana si tehnologie ne descurcam singuri, fara Dumnezeu. Si,la primul front de nori, celularul nu mai functioneaza....Mai mult se vehiculeaza notiuni de PC, political corectness si in numele acestei bazaconii, se declara violente pana si desene animate ale copilariei noastre.. Again, sau din nou, cat de prost poti sa fii.
    Pacatele noastre ne orbesc, ca pe al de l-am atentionat, vezi ca ai pana, dreapta spate. Omul se uita la mine cu ochii mijiti, da roata masinii, se uita la pneul dezumflat si declara: Nu domnle, nu are nimic. Daca aduce-am strada ca martor, toti ar fi vazut ce am vazut si eu, el, individul, nu. El nu vroia sa vada si sa accepte realitatea!Si daca tu ca om nu poti accepta ce se intampla la vedere,palpabil, cum poti sa accepti ori sa crezi in existenta lui Dumnezeu care actioneaza in mod minunat?. Nu o faci, ci etichetezi pe cei care se comporta ca oameni credinciosi, bolnavi suferind de o boala nervoasa degenerativa in faza terminala Pentru ca TU esti mai destept si mai tare decat toti. Ailalti este prosti. Totusi la cimitir se regasesc cu toti, si desteptii si prostii.. La fel, ateii sau cei orbiti de mandrie. Mai mult cel rau are putere asupra noastra datorita pacatelor noastre.. Am vazut batrana cu fata schimonosita de ura si turbata de ziceai ca te musca... daca era in putere facea moarte de om, ceva a declansat pacatul din ea, ce sa mai zici de astia ca noi ceva mai tineri. Majoritatea ne consideram, buni, milosi, educati, politicosi, cinstiti si corecti, de stai si te intrebi unde a disparut tot cosul asta plin cu bunatatile noastre din ruina societatii de zi cu zi....Nu te intrebi, alalalt e de vina, te miri ca societatea in care traiesti este, plina de rautate, hotie si se duce de rapa, in timp ce tu esti cel bun. Si toate astea se intampla in fiecare zi si vizibil pe zi ce trece se merge din rau in mai rau, dar oare unde sa risipit tot binele din noi? Si, totusi, nu pui lucrurile cap la cap, dai vina in mod convenabil pe PSD sau pe fratele tau. pentru toate relele din tara.
    Si Dumnezeu a intarit inima lui Faraon spre al pierde...a vazut minunile facute de Bunul Dumnezeu a recunoscut ca Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel Viu, dar nu a vrut in ruptul capului sa accepte.....
    La fel amarata asta de natie romana care nu-si mai gaseste linistea, in loc de pocainta, se risipeste pe meleaguri straine si da vina convenabil, pe PSD, ALDE,dar nici nu vrem sa acceptam in ruptul capului ca suntem rasplatiti pentru pacatele noastre. Cum, 20.000.000 avorturi, asta cu multi ani in urma si noi cutezam a spera la ajutor, mila si indurare din partea lui Dumnezeu?Speram la vremuri mai bune?Si asta in loc de pocainta.... think again madame. Sa ne gandim la pacatele noastre care alimenteaza si au umplut socialul romanesc. A si sa nu uit, fumatul este un pacat, la care am renuntat,multumesc lui Dumnezeu. asta dupa multe incercari nereusite. Da,dar atunci eram singur. A treia oara, Dumnezeu ma lasat de fumat, sa tot fie vreo 20 ani de atunci..
    • Like 0
    • @ Victorin Borsciov
      maripos check icon
      20.000.000 avorturi, asta cand? In cati ani? In cate secole? Dar sa faci copii de-a sila, neiubiti si nedoriti? Victorin, mama, daca erai Victorina, atunci sa te vad! Nu mai dadeai cu namol in femeile care au facut avorturi. Pune pacatul asta in spinarea alora care au interzis contraceptia. Tu ce faceai, Vicorin, daca ai fi fost Victorina??? Aud???
      • Like 0
  • Bunicile noastre au atins ceea ce o femeie, în finalitatea ei divină, este datoare să devină.... capul familiei, după ce postul de bunic s-a vacantat odată cu dispariţia fizică inevitabilă a acestuia. ( se ştie că bărbaţii pleacă mai mereu înaintea femeilor). Ea, bunica, conduce cu o mână de fier clanul, care devine un matriarhat la scară mică, aflat sub puterea, înţelepciunea, influenţa şi ocrotirea ei. Astfel, familia reunită obişnuieşte să se întâlnească la sărbători, evenimente mai fericite sau mai puţin, la mese festive, ocazional vara. Între timp influenţa benefică a bunicii se manifestă printr-o aureolă de pace, ocrotire, şansă bună. Dacă familia trece printr-o cumpănă, bunica este stâlpul, ea ajută, după cum e cazul, cu timp, cu bani, cu rugăciuni şi cu, ceea ce e cel mai important, cu puterea mentală pe care El i-o dă ca urmare a înţelepciunii dobândite. După dispariţia fizică a acestui tip de bunică, clanul va fi în continuare ajutat, se spune că ”de acolo, din Ceruri”, sufletul ei dărunidu-se total pentru bunăstarea şi fericirea urmaşilor. Până la următoarea femeie a familiei care va înţelege rostul ei pe acest pământ şi care va deveni următoarea şefă de clan. Vai de familiile care n-au nicio bunică!
    • Like 4
  • GabiC check icon
    Printre atatea mocirle, dragni, guverni, cursuri valutare luate pe aratura si VIP-uri pe care ne le (mai) asteapta nimeni, articolul (eu i-as zice povestire) asta e ca o floare de colț.
    Foarte frumos!
    • Like 2
  • Un articol in care, in sfarsit, ati reusit sa surprindeti adevarul frust si sa l transmiteti neviciat mai departe, lucru pentru ca va felicit, in celelalte l-ati modelat dupa aspecte care tin mai mult de ego decat de misiunea scrierii.
    E doar opinia mea, nimic personal in comentariile de pana acum, nu va cunosc si chiar de v-as cunoaste as comenta doar prin prisma propriei mele perceptii despre relatia conditionala dintre adevar si valoarea mesajului prin care este transmis.
    Succes pe viitor in directia pe care o doriti.
    • Like 0
  • cox check icon
    Superba scriitură ! În stilul caracteristic. Mă întreb când veți aduna totul într-o carte. Sau mai multe.
    • Like 5


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult