Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Toată viaţa încercăm să ne agăţăm soarta de câte cineva. A-ţi lua destinul în propriile mâini presupune muncă, deziluzii, uneori grave şi care lasă urme adânci, ridicarea de jos şi tortura continuă a ligamentelor, chinuri ductile, care să creeze extensii până la cer şi de acolo să strigi că ai făcut, ai văzut, că există sau nu. Nu voi comenta de ce am ales să avem mai mulţi sau, cei care nu dorim să ne risipim, un singur Dumnezeu. Sunt alţii care au răspunsuri mai bune.
Eu o voi aduce în discuţie pe bunică-mea, o femeie bună ca pâinea caldă, ocrotitoare a săracilor, participant activ la întâmplările parohiei, sfătoasă, ce mai, o apropiată a bisericii. Cu ochii mei de copil, încă cu puchi, după datul pleoapelor peste cap (la mine în Bucovina asta înseamnă ochi nespălaţi), o vedeam deja între sfinte. Nu pierdeam nicio slujbă de duminică, ba mă înscria şi la unele cu tâlc, vinerea. Nu săream peste spovedit sau împărtăşaniile de peste an. Îmi erau interzise vociferările obraznice şi bălăngănitul din picioare, dacă mi se oferea un loc să şed, sub privirile cercetătoare ale sfinţilor de pe pereţi. Aveam voie să mă zgâiesc la ei şi să cânt, dar numai odată cu coriştii. Bunică-mea aplica Cuvântul Domnului după metode burgheze, mama după reguli mult mai stricte, de-a dreptul bolşevice, noroc că noua orânduire o ţinea la serviciu şi sâmbăta, şi duminica.
Ca orice bunică, şi a mea era şi mamă, şi tată, şi zână bună şi când venea timpul să mă împotrivesc mersului la culcare, muma pădurii. Dar îmi era greu să-mi închipui că cineva l-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât ea. Până în ziua în care slujbaşii Dumnealui s-au apucat să arate cu degetul petele de pe rufăria noastră de familie.
În drum spre alimentara am dat nas în nas cu preotul, fugărit la piaţă de coana preoteasă, era vremea celor 40 de păhărele şi a mucenicilor, nişte optari din aluat de plăcinte şi nucă, însiropaţi ca baclavalele. Preotul şi-a făcut curaj şi i-a reproşat bunică-mii că tolerase destul iarba dracului în casă, era timpul să mă las de fumat. N-am îndrăznit să scot niciun cuvânt, eram în sfârşit studentă şi abia ce mă apucasem de fumat, dar nici nu aveam chef să mă cert cu Dumnezeu, chiar în faţa bisericii.
Bunică-mea, în schimb, a sărit ca arsă. Dumnezeu şi popa să-şi vadă de treaba lor, că de familie avea ea grijă! Nu vă imaginaţi cât de şocată am fost să o aud pe bunică-mea spunând aşa ceva, nu neapărat pentru că o credeam o smerită, ci pentru că de când mă apucasem de fumat mă cicălea şi mă pedepsea necontenit. Din ziua aceea nu mi-a mai reproşat fumul dat pe nas.
Bunică-mea nu făcea însă opoziţie de una singură, când cruciaţii lui Dumnezeu dădeau năvală în viaţa noastră liniştită, se activa mişcarea de rezistenţă a babelor, prietenele bunică-mii. Aşa s-a făcut că a doua zi de dimineaţă, la cafea, toate şi-au aprins câte o ţigară. Nu mai fumaseră niciodată în viaţa lor. Ţineau ţigările după cum văzuseră la Marlenele din filmele vechi. Tuşeau însă ca tebeciştii de modă nouă. Printre sughiţuri de râs le-am întrebat dacă se grăbeau la groapă. M-au scuipat de ducă-se pe pustii, şi-or fi zis în gând că neroada tot neroadă, nu voiseră decât să încerce şi ele păcatul ăsta, că pe lângă celelalte de care le avertizase părintele nici nu mai conta.
Babele mele nu aveau copii sau dacă aveau viaţa îi dusese foarte departe. Eu devenisem nepoata de serviciu. Şi nu era rău deloc. Pentru că făceau parte din diverse confesiuni, Dumnezeu juca, ca şi regretatul Sergiu Nicolaescu, în toate rolurile. Pentru reguli se făcea intersecţia mulţimilor, la sărbători reuniuni. De târât mă târau pe la toate bisericile, mă îmbrăcau, de comandă, la aceeaşi croitoreasă care cosea şi pentru ele şi îmi aninau de cap cele mai monstruoase construcţii din funde primite la pachet, activitate la care participa, umil, şi tata.
Într-o iarnă s-a întâmplat ca femeii care le aducea lapte, brânză şi ouă de la ţară să-i ia foc casa. S-au dat peste cap să strângă bani, haine, pături, chiar dacă abia se descurcau pentru ele. Când a venit femeia, căci îi trimiseseră vorbă, i-au umplut braţele. A apucat-o plânsul, dar printre lacrimi, jenată, le-a mărturisit că se pocăise. Se înrolase la o biserică din aia venită de peste ocean, unde toţi îşi ziceau fraţi şi surori. Nu-i vorbă, că o ajutaseră şi aceia. Bunică-mea atunci a pus mâna pe sticla de ţuică şi pe cea de vin, să le ia înapoi, să nu rănească şi mai mult sentimentele femeii, le pregătiseră oricum pentru bărbatu-său, care lucra pe-afară să repare ce mai rămăsese, până o da primăvara să ridice altă casă în loc. Safta a tras de sticle înapoi, la piept, bărbatu-său nu se pocăise. Arăta însă cu ochii spre un petec colorat de hârtie, o iconiţă pe care babele i-o puseseră sub un fir de busuioc. Bunică-mea a luat iconiţa şi a pus-o la păstrare într-un sertar, un gest matur, de respect şi faţă credinţa femeii.
La sfârşitul vacanţei studenţeşti, în timp ce mă conduceau la gară, ca să nu mă mai toace la cap, le-am promis că o să aduc şi eu un băiat, să-l prezint, acasă. Bunică-mea iar a sărit ca arsă. În niciun caz, până nu se întremau babele un pic la minte, abia de le convinsese că fumatul nu era de ele. Ce credeţi? Când m-am întors de Crăciun, ele aveau prieten, eu nu. Bunică-mea a refuzat să-mi spună de ce încă se salutau din vârful buzelor cu preotul, dar am bănuit că reprezentantul Domnului nu-şi revenise încă după spovedanii.
Babele mele ar fi râs amar dacă i-ar fi văzut azi pe agenții de vânzări ai credinței, încercând să le împingă un pelerinaj la promoție, o donație la Catedrală, o minune a lui Arsenie Boca împachetată de Dan Puric după regulile marketingului mistic sau baticul Gabrielei Firea. Pe vremea lor oamenii se bazau întâi pe ei, abia apoi îl trăgeau de mânecă pe Dumnezeu. Le spun babe nu ca să mă certe cititorii că nu m-au tras îndeajuns de urechi cât să rămân cu cei 7 ani de acasă, ci pentru că aşa îşi spuneau ele între ele: „Babo!", dar când se uitau în oglindă, nu-şi dădeau mai mult de 30 de ani.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cu lacrimi in ochi.
Ca fiecare ne gasim cate o bunica asemanatoare cu a ta. Sau o matusa/vecina. La noi e mamaia: a ingrijit 4 copii (3 i-a si ingropat), 4 nepoti ( i-au mai venit verile si de la surori cate ceva), a mers la biserica dar de familia ei ea s-o ocupat si nu cumva sa zica vreunu de al ei ceva necurat ca nici dunarea nu il mai spala.
N-am inteles nimic din titlu dar am citit articloul dor pentru ca era semnat de tine! Asta ca sa intelegi macar in ceasul de pe urma ca pur si simplu creezi dependenta si ca esti astazi, la randul tau o baba, intocmai precum cele descrise aici.
La mai multe scrieri!
Pe vremea lor, a oamenilor din trecut, viata nu le era asa confortabila ca noua astazi.. Oamenii se bazau inainte de orice pe Dumnezeu si dupa aceea pe ei. De asta mergeau treburile ceva mai bine. Numai baronul Munchausen sa scos pe sine din mlastina tragandu-se de chica La fel cei care se considera reusiti in viata fara ajutor de la Dumnezeu. A, poate ca nu vrei sa recunosti,, daca ai privi cu ochi de copil ai vedea..In the real word you need a leverage of some sort, in realitate trebuie o parghie ceva sa-ti vina in ajutor. Si cum Dumnezeu actioneaza si prin oameni.....si este unicul care poate face minuni. Vezi un caz recent,romanca bolnava de cancer in faza terminala, spontan remission....Da,insa ea a vazut......
Confortul ne-a indus falsa idee ca prin cunoasterea umana si tehnologie ne descurcam singuri, fara Dumnezeu. Si,la primul front de nori, celularul nu mai functioneaza....Mai mult se vehiculeaza notiuni de PC, political corectness si in numele acestei bazaconii, se declara violente pana si desene animate ale copilariei noastre.. Again, sau din nou, cat de prost poti sa fii.
Pacatele noastre ne orbesc, ca pe al de l-am atentionat, vezi ca ai pana, dreapta spate. Omul se uita la mine cu ochii mijiti, da roata masinii, se uita la pneul dezumflat si declara: Nu domnle, nu are nimic. Daca aduce-am strada ca martor, toti ar fi vazut ce am vazut si eu, el, individul, nu. El nu vroia sa vada si sa accepte realitatea!Si daca tu ca om nu poti accepta ce se intampla la vedere,palpabil, cum poti sa accepti ori sa crezi in existenta lui Dumnezeu care actioneaza in mod minunat?. Nu o faci, ci etichetezi pe cei care se comporta ca oameni credinciosi, bolnavi suferind de o boala nervoasa degenerativa in faza terminala Pentru ca TU esti mai destept si mai tare decat toti. Ailalti este prosti. Totusi la cimitir se regasesc cu toti, si desteptii si prostii.. La fel, ateii sau cei orbiti de mandrie. Mai mult cel rau are putere asupra noastra datorita pacatelor noastre.. Am vazut batrana cu fata schimonosita de ura si turbata de ziceai ca te musca... daca era in putere facea moarte de om, ceva a declansat pacatul din ea, ce sa mai zici de astia ca noi ceva mai tineri. Majoritatea ne consideram, buni, milosi, educati, politicosi, cinstiti si corecti, de stai si te intrebi unde a disparut tot cosul asta plin cu bunatatile noastre din ruina societatii de zi cu zi....Nu te intrebi, alalalt e de vina, te miri ca societatea in care traiesti este, plina de rautate, hotie si se duce de rapa, in timp ce tu esti cel bun. Si toate astea se intampla in fiecare zi si vizibil pe zi ce trece se merge din rau in mai rau, dar oare unde sa risipit tot binele din noi? Si, totusi, nu pui lucrurile cap la cap, dai vina in mod convenabil pe PSD sau pe fratele tau. pentru toate relele din tara.
Si Dumnezeu a intarit inima lui Faraon spre al pierde...a vazut minunile facute de Bunul Dumnezeu a recunoscut ca Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel Viu, dar nu a vrut in ruptul capului sa accepte.....
La fel amarata asta de natie romana care nu-si mai gaseste linistea, in loc de pocainta, se risipeste pe meleaguri straine si da vina convenabil, pe PSD, ALDE,dar nici nu vrem sa acceptam in ruptul capului ca suntem rasplatiti pentru pacatele noastre. Cum, 20.000.000 avorturi, asta cu multi ani in urma si noi cutezam a spera la ajutor, mila si indurare din partea lui Dumnezeu?Speram la vremuri mai bune?Si asta in loc de pocainta.... think again madame. Sa ne gandim la pacatele noastre care alimenteaza si au umplut socialul romanesc. A si sa nu uit, fumatul este un pacat, la care am renuntat,multumesc lui Dumnezeu. asta dupa multe incercari nereusite. Da,dar atunci eram singur. A treia oara, Dumnezeu ma lasat de fumat, sa tot fie vreo 20 ani de atunci..
Foarte frumos!
E doar opinia mea, nimic personal in comentariile de pana acum, nu va cunosc si chiar de v-as cunoaste as comenta doar prin prisma propriei mele perceptii despre relatia conditionala dintre adevar si valoarea mesajului prin care este transmis.
Succes pe viitor in directia pe care o doriti.