Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Cei mai jalnici comuniști pe care i-am cunoscut au fost în familia mea: bunicul, tata, eu...

Tinerii care învaţă carte mai mult de pe Facebook, pentru că pe alocuri e mai inteligent decât ce s-a tipărit prin manuale, şi-au creat o imagine, cu aură şi purpură, despre comunism. Evenimentele recente l-au amestecat în ecuaţie şi pe fostul monarh, nu ca pe o umbră, pe-aproape de Cozia, ci printre rimele patriotice, devenite albe, că dă bine la ochi. Ce a ieşit e de un patetism care nu poate fi decât patriotic.

Nu intenţionez să scriu o cronică despre bun simţ, e Crăciunul, se schimbă anul, nu şi năravurile, căci tot cei ce-au fost, şi mai mult decât atât, sunt la putere. Deja ne-au luat minţile mirosul de brad şi de cârnaţi, măcar caloric să mai avem putere să ieşim în stradă, că nu avem noi răguşeală câte mai au de gând cei de la putere să facă.

Cei mai jalnici comunişti pe care i-am cunoscut personal au fost în familia mea.

Bunică-meu s-a trezit prin '73 că partidul, care-i dăduse carnet şi-i oprea din salariu pentru asta, nu mai urmărea binele tuturor, ci se rezuma doar la lideri: să fie sănătoşi, bine mâncaţi, în putere, ca să arate drumul şi celorlalţi. La serviciu nu mai erai promovat pe merit, ci se instituise cea mai neagră eră a nepotismelor, prieteşugului, avantajelor băneşti pe termen scurt.

Cum el lucra la CFR, un idiot într-o poziţie cheie ar fi putut pune în pericol viaţa altor oameni. Nu s-a ajuns acolo, deşi nostalgicii nu contenesc să laude preabinele din vremea Ceauşescului, pentru că adevărata muncă o făceau tot specialiştii, idiotul culegea doar laudele şi recompensele băneşti. Doar el semna hârtiile! Priceperea şi seriozitatea erau ţinute la mare cinste de comunişti. Cinstite prin crâşme, să uite de frustrare şi zădărnicia ideilor. Pentru că şi bunică-meu ţinea cu dinţii de câteva şi mai lua la întrebări şi membrii din conducere, pentru că nu se respectau nici măcar doctrina partidului şi promisiunile făcute oamenilor, a fost umilit, marginalizat, obosit, aşa că în primul an de pensie l-a scăpat de chin infarctul. De la prea multe măreţe împliniri. Pentru insistenţă a fost totuşi onorat cu o diplomă de recunoaştere a meritelor, semnată de însuşi secretarul general, şi o medalie. Să-i crape maţele de râs, nu alta! De la primirea diplomei până la plecare a măsurat, la pas, calea ferată din judeţ. Aer curat, muncă sănătoasă, de teren. Pe acolo îl auzeau doar câmpurile, pădurile şi plantele medicinale. 

Pe tata nu ştiu cine l-a primit în partid. Îl recomanda totuşi un trecut glorios, bunică-mea îi scrisese temele acasă până în clasa a patra. Dar dintre noi toţi, el a fost cel mai vesel exponent.

Pe la sfârşitul anilor '70 mama şi tata au ajuns la divorţ. S-au împărţit şi copiii. Eu am rămas cu tata. De locuit am locuit la bunică-mea, partidul nu ne-a binecuvântat nici măcar cu o garsonieră la nefamilişti. Căci nu mai eram familie.

A început să vă sune cunoscut? În acelaşi an mi-am pierdut şnurul de comandant de detaşament, rămâneam pionierul cu cele mai bune rezultate la învăţătură din clasă, dar acum proveneam dintr-o familie dezorganizată, eram arogantă şi aveam opinii. Am terminat şcoala cap de serie, pentru că profesoara noastră de matematică se încăpăţâna să organizeze concursuri gen olimpiadă de matematică, iar eu să le câştig. Păcătuisem şi prin indisciplină. Una dintre profesoare avusese ghinionul să se împiedice în postamentul de lemn care găzduia catedra, un eveniment nefericit, dar care a lăsat la vedere o pereche de izmenuţe, cunoscute în epocă ca „gogoşari”, roz, aducându-ne brusc aminte de bunica. Am râs. Cu toţii. A reieşit că eu, graţie funcţiei de comandant de trupe cu cravată, pe care o ocupam, ar fi trebuit să mă abţin. Vârsta mi-a venit de hac. S-a dat vina pe lipsa îndrumării de mamă, Elena Ceauşescu, deşi mama tuturor, nu a fost admisă ca probă pentru învăţăturile de la distanţă. Pentru comunişti familia era celula de bază a societăţii. Ea îl pâra la partid şi la Securitate, el îşi turna vecinii, colegii şi restul de neamuri tot pe-acolo. Un lanţ de intenţii bune, familiale.

Divorţaţii trebuiau să se zbată, nu glumă, pentru a promova sau a fi luaţi în seamă. Divorţând îţi puteai pierde nu doar acareturile, dar şi funcţia. Gardul era primordial în comunism, leopardul era considerat iluzie optică. Mulţi se căsătoreau doar pentru astfel de avantaje, de aici fericirea de şeptic, care colcăia pe unde se ţineau aşii, în mânecă. Nici tata n-a rezista martiriului şi s-a mai însurat o dată. Prin anii mei de liceu locuiam cinci într-un apartament cu două camere, vagon, nu mai mare decât o garsonieră confort unu. Dormitorul era de nefolosit, pereţii exteriori mâncaţi de igrasie, deşi ai mei îi reparaseră de câteva ori. Dormeam pe paturi pliante şi fotolii pat, cu frică de astm şi la rece, să nu ni se înfierbânte ideile. Degeaba implorau ai mei pentru o repartiţie de locuinţă. Partidului nu-i plăceau nici căsătoriile „de-a doua”.

Tot în prag de ani '80, Ceauşescu şi-a anunţat o vizită oficială, mai amplă, la Suceava. S-au făcut pregătiri, tot aparatul de partid s-a pus în mişcare. Echipa de vitrinieri a tatei - aveau şi secţie de pictură/gravură - a primit drept sarcină crearea unui album premium, cu măreţele realizări, de la nivel judeţean. Fotografii profesioniste, caligrafie în tuş. Studenţii acelei vremi ştiu ce înseamnă un proiect caligrafiat în tuş şi cum te pândeşte, din tremurul mâinii, greşeala. S-a greşit, s-a plâns, s-a trecut la întocmirea urgentă a unuia nou. Atunci i-a venit tatei o idee. Tot măreaţă, că era membru al aceluiaşi partid. Cu o zi înainte de predare s-a prezentat cu unul dintre colegi, căci şi aceia, deh, artişti, i-au ţinut isonul, şi a cerut un apartament la schimb pentru frumuseţe de album. Şantajul era condamnat de etica partidului, iar etica era pentru proşti. Tata a rupt albumul în bucăţi, lăsându-i pe cei de la judeţeana de partid în prag de infarct. După cum aţi ghicit, probabil, era albumul cu erori şi porcuşori. Pozelor tovarăşului le făcuseră mustăţi neobrăzaţii! N-a primit apartament decât după ce am plecat eu la facultate şi numai după ce s-a însurat fratele meu din cea „de-a doua”, şi doar pentru că cel vechi le rămânea însurăţeilor. O tânără familie, cu potenţial. Însă tot la acea venire a tovarăşului Ceauşescu s-a organizat şi un dineu oficial şi, deşi mişel, tata a fost trimis să aducă tortul, pentru că avea maşină şi o folosea cu succes ca pe una de serviciu. În drum spre restaurantul partidului au evitat, din frână, un accident, ceea ce a făcut ca mansarda tortului să se lase pe-o streaşină. Copilotul a început să plângă, îşi puteau pierde serviciul sau, puşchea pe limbă!, puteau fi acuzaţi că încercaseră să-l otrăvească pe Tovarăşu'. Ca să-l calmeze, tata l-a trimis să cumpere un ziar, să vadă dacă mai fusese vreunul executat de curând. Complet isterizat, omul s-a întors, totuşi, cu ziarul. Tata l-a mototolit şi pe principiul „arici” a început să creeze un nou design, gen valuri, tortului reamenajat. Tovarăşii or fi simţit un nod în gât când au văzut tortul, că nu semăna cu cel din poza de comandă, dar nimeni nu a avut curajul să vocifereze. Gustul a fost oricum excepţional, cofetarul a folosit raţia de zahăr a laboratorului pe trei zile şi toate lactatele din frigider. Pentru public au fost puse în vânzare doar sticle cu suc, probabil, că nu se făceau vizite de lucru prin cofetării, numai la brutărie, căci aveam fabrică de pâine. Nu mult după aceea cofetarul a emigrat, că nu exista pe atunci niciun domn Vosganian prin Comitetul Central, care să se minuneze de numărul de ouă lipsă din reţete. 

Ceaușescu snooker

Foto: Guliver Getty Images

După cum reiese din spovedenia de idealuri de partid, tata era un descurcăreţ, român adică, deşi ai noştri nu au fost daci, ci au venit de pe-acolo de pe unde a venit şi regele, primul, străbunicul celui plecat de curând la Dumnezeu, deşi toţi comuniştii au suferit de parcă au fost neamuri. Mai puţin domnul Tăriceanu, dumnealui are dureri de picioare liberale, dar a participat totuşi, pe linie de partid.

Era timpul să primească şi tata o sarcină serioasă! Una pentru care să dovedească aptitudini. Dacă nu se temea de partid, era clar că nu se temea nici de moarte. Cum se întâmplă şi acum de mai moare câte un coleg de serviciu, tot aşa şi în comunism se strângeau bani, de ajutor, mai dădea şi întreprinderea, mai punea la dispoziţie câte o maşină, deşi toată treaba era dusă la capăt de un popă. Dar cum popii erau în mare parte furnizori de informaţii, nu se supăra nimeni.

Prima înmormântare a fost şi cea mai grea. Toată familia se temea de morţi, deşi locuiau la ţară, unde înţelepciunea, conform normelor de partid, era la ea acasă. Cu chiu cu vai a cinstit tata doi băieţi, care să accepte să dea o mână de ajutor, căci mortul trebuia primenit, îmbrăcat, dat cu parfum. Probabil că fusese o zi plină şi la autopsii sau legistul se îndrăgostise de vreo icoană, că la ieşirea dintre valuri i-a căzut decedatului scalpul pe faţă. Băieţii au luat-o la fugă urlând, şi după ei toate neamurile. S-au oprit după gard, să vadă totuşi dacă nu-l înghite pe tata. Tata, uluit, nu s-a prins ce s-a întâmplat, ba mai vorbea şi cu cel fără suflet, că prea îşi bălăbănea mâinile şi-l căuta pe la buzunare. Când şi-a dat seama ce se întâmplă, mortul avea deja tot părul pe faţă. Nimeni nu s-a apropiat la mai puţin de un metru de sicriu, chiar după ce tata l-a aşezat acolo şi le-a dat asigurări că mortul era mort.

Datorită succesului operaţiunii, a fost delegat la toate celelalte, câte au urmat. În timp, tata a devenit specialist în tăiatul porcului şi preparare de cârnaţi, chişcă, tobă, fleici, şi în înmormântări. Nimeni n-a văzut vreo legătură. La bază era electrician, pe unde trecea se aprindeau luminile.

De la capătul tunelului m-a aşteptat, prima dată, pe mine. Apoi am mai avut nişte fraţi. M-au făcut pionieră în clasa a doua, primul eşalon. Bunică-meu se chinuia să mă înveţe limba franceză şi se vedea în maniere. Prin primăvara lui '75, parcă, tot în clasa a doua, Suceava a organizat o conferinţă naţională a pionierilor. Şcoala m-a trimis în delegaţie. Pentru că aveam cele mai frumoase funde, de import, cadou de la o prietenă de-a bunică-mii, evreică, care mă avea dragă. De frumoasă ce eram m-au aşezat între tovarăşul şi tovarăşa Ceauşescu, care veniseră special pentru eveniment. Mi s-a dat un carneţel şi un creion. Nu chimic. Când au început luările de cuvânt am început să desenez. Animăluţe. La un moment dat Tovarăşul m-a întrebat dacă nu am de gând să-mi notez din ideile măreţe. Mirarea mea a fost atât de sinceră, încât la pauză m-au mutat cu două rânduri mai în spate. Numai bine, pentru că serviseră brânzoaice fierbinţi şi Pepsi Cola, ceva ce în realitate nu se găsea pe nicăieri, căci pe unde trecea Tovarăşul totul era virtual, ca Facebook-ul de azi. După ce dădusem gata o plăcintă, am atentat la o a doua, pe care nu am apucat s-o termin, aşa că o jumătate am pus-o la păstrare, în buzunarul de la piept al cămăşii albe, imaculate, apretată de mama. Dacă i-ar fi căzut ochii pe mine, probabil că tovarăşul Ceauşescu m-ar fi acuzat de exces, conform legii ilicitului, căci cea de-a doua brânzoaică mi-o însuşisem pe furiş. Cariera mea s-a încheiat la stadiul de UTC-ist, tineret-speranţe, mai mult de atât nici partidul unic nu a putut răbda!

Ghinion şi acum, că uite, s-au întors la putere şi eu pierd vremea într-o ţară cu regină. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Doamna Liliana Widocks, va multumesc pentru articol ! Din pacate nu va cunosc !
    V-as oferi o floare ! Un gind, o multumire !
    • Like 0
  • Foarte exacte descrierile dvoastra despre comunism.
    Cand am vazut grandioasele funeralii ale Regelui Mihai gandul m-a dus la editorialul scris de dvoastra cu privire la funeraliile tatalui(a trait modest si afost ingropat ca un rege) si ale soacrei dvoastra( a trait ca o regina si a fost inmormantata modest)..Romania a cantat ,si canta, in contratimp desi istoria i-a oferit multe oportunitati.Schimbarile din 1989 a fost una din oportunitatile semiratate.
    • Like 1


Îți recomandăm

Komoder 1

Fotoliile smart fac masaj la degetele de la picioare, la călcâi, la gambe, la mâini, au role încălzite care fac masaj la spate, mai puternic sau mai blând, te cântăresc, îți măsoară pulsul.

Citește mai mult

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult