Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

România este un tren pe șine instabile, gata să deraieze

Tren - getty

(Foto Guliver/Getty Images)

Acum două luni, un tren a deraiat pe firul unui viaduct din Craiova. Mecanicul era beat. În urmă cu o săptămână, în mass-media a apărut o filmare cu viaductul de la Bahna, unde șuruburile care susțin traversele sunt scoase cu mâna, fără pic de efort. Soluția CFR pentru evitarea unei tragedii? Micșorarea vitezei trenurilor. De ce amintesc de aceste două episoade? Pentru că ele ne definesc lumea. Pentru că trenurile care deraiază sau care sunt pe punctul de a o face sunt metafora perfectă pentru această țară.

România este un tren pe șine instabile, condus de un mecanic iresponsabil care, în loc să îi ducă pe pasageri în direcția dorită, îi conduce către o catastrofă anunțată. Am plătit călătoria din propriile buzunare, dar macazul se schimbă după bunul plac al șefilor de gară, iar destinația către care ne îndreptăm nu este cea pe care ne-am ales-o. 

Peisajele ne sunt din ce în ce mai străine. Vrem să oprim trenul, dar nu ne lasă. Și iată cum trenul oprește în stații în care nimeni nu vrea să coboare, pentru că nu recunoaștem locurile, nu ne mai înțelegem cu oamenii, nu mai găsim ce era cândva „acasă”. Pe drum, unii dintre călători și-au luat inima în dinți și au sărit, din mers, în vagoanele altor trenuri care se îndreptau în direcția opusă, în speranța că la capătul acelei călătorii vor găsi ceva mai bun. Lor li se spune „diaspora”.

Din când în când, trenul trece pe lângă semafoare care arată roșu și pe lângă alți mecanici care le fac semne să oprească. Singurul mecanism de reglaj al acestui tren au rămas pasagerii. Oamenii au început să iasă pe culoare și să strige să oprească. Dar acum au pus un nou semn lângă cel cu „Fumatul interzis”. Țigărilor li se adaugă un nou paria. Protestul spontan.

Unii povestesc despre trenuri pierdute în urmă cu aproape 30 de ani, alții despre unul pierdut în `47. Sunt și destui care spun că nu îi deranjează unde ajung, atâta timp cât le dau un ceai și un sandviș și le mai promit una-alta. Văd ei când ajung acolo ce vor găsi și cum se descurcă. Dar acum le este foame și trebuie să mănânce. Alții fac greva foamei lângă ei. Iar unii dorm. De când s-au urcat în acest tren, dorm și habar nu au încotro se îndreaptă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Adevarat scris. Frumoasa tara, pacat ca este locuita, inca. Nici o grija, se rezolva si aceasta problema.
    • Like 0
  • Marian check icon
    Frumos scris si bine capturata imaginea tarii..... asta imi aduce aminte de piesa urmatoare fenomenala a lui Paunescu (nu ma injurati... ca a fost si el un om ca toti ceilalti.. cu bune si cu rele)


    "Soferul si nevasta-sa"


    Ne urcasem cu totii in autobuz
    Care nu era confortabil, dar era independent,
    N-avea fiecare locul sau,
    Dar ne gandeam ca o sa aiba,
    Era primavara,
    Venea vara,
    Se dezghetau drumurile,
    Puteai sa mergi cu gulerul camasii descheiat,
    Se dezghetau drumurile,
    Noi cantam cantece de-ale noastre, vechi,
    Pe care nu le mai cantasem de multa vreme
    Si unii din cauza vitezei,
    Care-i imbata,
    Altii cu o tandra ironie,
    Am inceput sa zicem, sa cantam
    Ca autobuzul nostru
    E cel care dezgheata
    Drumul pe care mergem.

    Pe directia aceea spre munte,
    Spre marele munte,
    Nu mai mersese niciodata un autobuz,
    Numai turisti particulari,
    Numai nebuni ocazionali.

    Asa ca nu ne interesa destinatia,
    Ne ajungea bucuria
    Ca mergem cu totii spre marele munte.
    Soferul era tanar,
    Conducea pentru prima oara
    Un asemenea autobuz.
    Fusese ajutor de sofer,
    Lucrase mult si cinstit,
    Dupa cum mergea, dupa cum frana,
    Era fara indoiala cel mai bun sofer
    Dintre toti soferii nostri,
    Asta conduce exceptional, strigam noi,
    Asta-i omul care ne trebuie
    Si el dadea din mana cu modestie
    Rugandu-ne sa nu-l mai laudam,

    Cal incurcam la condus.
    In fond e autobuzul dvs.,
    Eu sunt al dvs.,
    M-ati ales sa conduc autobuzul,
    Asta-i treaba mea.

    Noi am aplaudat, chiar si aceasta lepadare, a lui,
    De laudele noastre.

    Si autobuzul mergea mai departe
    Si-n diverse localitati, in care ne opream,
    Multi urcau
    Si nimeni nu mai voia sa coboare.
    Era un autobuz unic
    Nu mai exista asa ceva in imprejurimi.
    Ramasesera-n urma troleibuzele agatate
    De reteaua electrica
    Si lipsite de orice independenta,
    Tramvaiele inghesuite intre sine
    Si aceeasi retea.

    Autobuzul nostru se incarcase inspaimantator,
    Fiecare urca in autobuz cu ce avea mai bun,
    Soferul conducea exceptional,
    Nimeni nu conduce mai bine ca el,
    Strigam noi
    Si el dadea moale din mana,
    Si noi strigam iarasi,
    Lasa frate, lasa modestia la o parte,
    Da-o dracului de modestie
    Noi, care n-am avut niciodata posibilitatea
    Unui asemenea drum,
    Stim valoarea lui adevarata,
    Esti al nostru,
    Esti dintre ai nostri,
    Ramai intre noi,
    Bravo,
    Ura,

    Si el nu mai putea sa ne opreasca,
    Trebuia sa fie atent la drum,
    Iar noi eram prea multi
    Si incepusem sa-l incomodam,

    Stateam claie peste gramada in autobuz,
    Dar uneori ii blocam o mana sau un picior,
    Pana cand cativa meseriasi
    L-au rugat sa opreasca pentru cateva minute
    Ca sa-i faca o cusca de protectie,
    Sa nu-l mai incomodam la condus,

    Dar sa-si ia si nevasta langa el,
    Au zis altii,
    Ca drumul e lung si se plictiseste omul.
    Si uite-l acum in cusca lui de protectie,
    In cabina lui blindata!

    Ce hotarat conduce,
    A dat drumul si la muzica,
    Se aude in toata masina o muzica eroica,
    Pe care o intrerupem noi din cand in cand
    Cu cantece despre el si de drumul nostru,
    Si hai, ma, sa fim atenti si cu nevasta-sa,
    Ca si el e om.

    In autribuz vara e cald
    Iarna e frig,
    Drumul continua,
    Am inceput sa obosim,
    Nene soferule, opreste,
    Sa ne odihnim si noi.
    Sa te odihnesti si dumneata,
    Ca n-o fi foc,
    Dar el nu mai aude,
    El conduce,
    Si-ntr-adevar, conduce exceptional,
    E cel mai bun, strigam toti,
    Dar ne e foame,
    Pentru ca n-am mai oprit demult,
    Si-avem nevoie si noi
    De paine, de apa, de un ragaz,
    Probabil c-am inceput sa-l si enervam
    Cu mofturile noastre
    Setea, foamea, somnul,
    Geamurile autobuzului nu mai exista demult,
    Pe ele au sarit cei ce n-au mai putut suporta,
    Usile au ruginit si nu se mai deschid,
    Si soferul conduce autobuzul
    Din ce in ce mai nervos,
    A inceput sa faca si accidente,
    Stau si el si nevasta-sa cu mainile pe volan,
    Marile piscuri ii cheama,
    Mai e putin combustibil,
    Am intrat pe un fel de linie ferata,
    Vecina cu drumul,
    Dupa ce ni s-au spart cauciucurile
    Si dupa ce soferul a daramat
    Cu lovituri de autobuz
    Case si biserici,
    Sate si orase,
    Incepem sa coboram,
    Si bineinteles ca viteza creste,
    Asa e la orice coborare,
    Viteza creste,
    Nu mai e nimeni in autobuz,
    Unii au murit,
    Altii au fugit,
    Alii ne-am uscat de foame si de sete,
    Altii am inghetat de frig,
    Muntele e tot mai departe,
    Dar autobuzul coboara
    Halucinand pe linia moarta
    De cale ferata,
    Si numai ei doi,
    Soferul si nevasta-sa,
    In cabina blindata,
    Se uita doar inainte,
    Nu mai stiu pe cine conduc si unde se duc,
    Si de ce tac toti pasagerii
    Si de ce se merge cu viteza prabusirii,
    Cand excursia incepuse atat de frumos
    Catre marele munte.
    • Like 0
  • Ionel check icon
    Cand vorbesti de directia in care sa merga o tara trebuie sa ai ceva experienta de viata. Poate de la 50 de ani in sus. Mike zice foarte bine, o scena.......Daca trenul ar opri unde ar vrea fiecare dintre noi, daca am schimba fiecare macazul cand vrea, etc, ar fi multe deraieri si accidente in tara asta, nu credeti !?
    • Like 0
    • @ Ionel
      deci solutia e sa mergem inainte fie ce-o fi , dar stim ca directia e un dezastru nu ? pentru ca e acceptat de majoritate ? am vazut oameni de 50 de ani relativ tampiti, nu e niciun reper ca ai 50 de ani sau 28, si ca s-o tinem in metafora, sunt sigur ca in trenul ala se gasesc destui care vor sa mearga in alta directei, nu spre dezastru.
      • Like 1
    • @ Ionel
      mike mike check icon
      Cine a vizionat "Melancholia" a lui von Trier intelege cam cum e cu directia inspre care ne indreptam si starile prin care trecem fiecare dintre noi in timp ce ne apropiem de granita dintre lumea normala si democratica si cea utopica guvernata de autoritarism, pe care incearca sa ne-o vanda altii. Haosul si incertitudinea sunt de altfel doua stari care ne incearca tot mai des. Sentimentul ca iesi dintr-o stare ordonata, guvernata de legi clare, si treci intr-o stare haotica unde nu stii ce te asteapta.
      Chestia asta este foarte apasatoare, iar atunci cand apropierea de acea limita se face cu viteza trenurilor ce ruleaza pe sinele Romaniei, senzatiile sunt si mai tari.
      • Like 0
  • mike mike check icon
    Pare o scena desprinsa dintr-un film regizat de Lars von Trier.
    • Like 0


Îți recomandăm

Maria Drăghici

Maria Drăghici n-a împlinit nici doi ani și are deja trei operații pe cord deschis. Culmea, e un copil vesel, care știe să se bucure de fiecare moment și, mai mult decât orice altceva, e un copil iubit. De fratele ei și de părinții ei, care, de la nașterea copilei, trăiesc cu ochii deschiși un coșmar adevărat.

Citește mai mult

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult