Ca să intri în Castelul Bran trebuie să treci printr-un bazar. Anormal și ridicol că este așa, dar asta e, la noi drumul către aristocrație, către fin și detaliu, trece printre mingi, pături, păianjeni de plastic, porumb fiert și păsărele din lut vopsit pe care le umpli cu apă și le sufli-n coadă.
Dau 70 de lei, cumpăr biletele și intru. Lume puhoi, foarte mulți bulgari, poate pentru că Bran este înfrățit cu Balcic, ceva japonezi, un italian bătrân cu o româncă tânără cu un maiou cu imprimeu. Urc pe trepte înguste către camerele scunde, cu pereți albi, în care e mobilier din lemn sculptat cu grijă și suflet. Dormitorul Regelui Ferdinand: un pat, o sobă, o măsuță, într-o cameră mai degrabă mică. Totul cu gust, nimic ostentativ, nimic în plus (nu pot evita comparația cu dormitorul-navă al unui parlamentar bicisnic care vorbea cu mândrie de cei 1000 (o mie!) de metri pătrați utili ai casei în care locuia. Hai sictir!) Totul aici e despre familia regală, regi și regine, puțin spre nimic despre Dracula. Sentimental judecând, e mai bine; din punct de vedere marketing, cred că e mai rău.
Turul Castelului se încheie în minute, ies pe unde am intrat, învăluit în aburul de porumb fiert ca-ntr-o ceață din care apar vampiri cu dinți de lapte.
(Foto: Mircea Radu)
Drumul către Holbav, satul din inima țării, cel cu priveliști ireale, se parcurge ușor. Ajuns acolo, vreau pe deal să pot face o fotografie – nu e niciun indicator. Un băiat îmi arată calea și plec, mă rătăcesc, drumul e neasfaltat, cu gropi în care s-a strâns apa și-au devenit mocirle. Trec printr-o pădure pe o potecă îngustă de-un lat de mașină, în stânga e un povârniș, pe dreapta e o râpă, în față e numai speranța. Ajung sus...
Satul, pe culmi, e neelectrificat. În cele câteva case construite din loc în loc, trăiesc oameni care au copii. Cum se duc ei la școală, iarna? Pe ce drumuri? Cum învață, cum își pregătesc ei lecțiile, la lumânare? Ca-n Evul Mediu?... Nu știu în Europa o țară care să își bată joc de copiii ei așa cum o face România – o fi, dar asta nu ma încălzește cu nimic, rușinea rămâne.
(Foto: Mircea Radu)
Mă așez în iarba înaltă și mă uit la fiul meu cum chiuie din nimic, a bucurie, a libertate, a relație corectă cu natura, nefrântă încă de maturitate. Ascult trilul sâsâit al rândunelelor, foșnetul ierbii, gâlgâitul pârâului care îmi trece pe la picioare, greierii și cosașii, simt mirosul viril al florii de soc și culorile vii ale florilor de câmp. Ca un toxicoman aflat în faza de negare caut în minte ceva familiar, o frână, un claxon, sunetul de macaz schimbat al tramvaiului, soneria unui telefon mobil sau măcar mirosul de fast-food, de prăjeală, de cartofi năclăiți în maioneză.
Mă las pe spate; deasupra mea, zborul șoptit al unui vultur, lin ca o mângâiere pe fruntea unei dumnezeiri înalte pe care eu nu o mai văd, eu sălbăticitul de-atâta oraș.
Noaptea, acasă, toți dorm, rupți de oboseală. Eu, singur, pe canapeaua din sufragerie, zapez mecanic canalele tv, cu mintea încă acolo, pe pajiștea cea verde și neasemuit de frumoasă. Pe tvr se joacă fotbal, România e condusă de Polonia cu 3-0 și comentatorul zice „ne apropiem de dezastru" – înțeleg deci că nu am încasat suficient, încă mai e loc.
Pe posturile vecine se dau Titanic și Gladiatorul, filme care-mi plac pentru că ticăloșii supraviețuiesc, iar cei buni mor la final. Citesc încețoșat cum unul, pe puntea ruptă a vaporului, îi spune altuia „orice în lumea asta are rezolvare". În cazul lor nu a avut. Nici în al nostru.
Adorm cu imaginea unei țări care poartă pe umăr un înger anemic, plictisit și resemnat.
(Foto: Mircea Radu)
Articol publicat pe blogul autorului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Oki...cred ca asta vor citi si copiii mei peste 100 de ani daca o sa continuam in acest fel, desi probabil peste 100 de ani nu vom mai avea aceelasi peisaj natural ....ce ar fi un articol de genul " Am creat o asociatie a veritabilei arte folclorice romanesti cu artisti artizani din zona Branului, zona Prahova si zona Brasovului si ne-am dus cu o taraba la Bran: cu poze ale naturii inconjuratoare, cu tabloruri, cu ii traditionale, basmale, traista, etc etc...Copii din satul alaturat au contribuit si ei si au vazut ca poate nici nu e nevoie sa mearga la scoala, e doar nevoie sa urmeze calea lor si sa incerce arta traditionala romanesca, e singurul mod de a o salva, aceea dea a educa si de a transmite mai departe. "
Într-adevăr în România drumul către frumos, aristocrat, exemplar trece prin... bazar!!!
Așa e la castelul Bran, așa este și la castelul Peleș din Sinaia!!!
Până să te bucuri pe deplin de splendoarea imaginii acestui monument , dai de-a lungul și de-a latul drumului de cele mai urâte obiecte de vânzare , nemaivăzute nicăieri ( apropo de bulgari, au și ei puncte de vânzare la ieșiri- intrări în Balcic, dar nu sunt deloc deranjante, dimpotrivă!).
Și la Sinaia, întocmai ca la Bran, până la intrarea în curtea Palatului, întâlnești murdarul bazar cu pături, lenjerii de pat, chinezisme, blănuri etc., etc de vânzare, ca să nu vorbim de insistenții „vânzători” ambulanți de fructe/ dulciuri suspecte.
Cât despre magazinele de cadouri dimprejur, le plângi de milă: produse din garderoba sau dulapurile familiei Ceaușescu, pixuri, ilustrate demodate...
Iar o luați pe arătura snobismului carpatic. Aduceți-vă amicii de peste hotare, le va plăcea. Să le spuneți însă că vorba cum că ar fi castelul lui Dracula, adică al lui Țepeș, e doar vorbă, este probabil că Țepeș n-a călcat acolo nici măcar o secundă, darmite o zi. Duceți-i pe Transfăgărășan de la Curtea de Argeș mai sus, acolo pe deal e autenticul castel al lui Dracula. O copie a sa se află în Parcul Carol, este aproape la scara 1/1. Din păcate, copia asta este vizitabilă doar o dată pe an, de ziua muzeelor, nu pricep de ce, sau la cerere specială la Ministerul Apărării, cum am făcut eu cînd mi-a venit un amic din Rumburakia. La ora la care a fost făcută copia, castelul de la Poienari era încă bine păstrat, l-a dărîmat un cutremur, parcă prin anul 1914. Oricum, merită să treceți Făgărașii pe acolo, se spune că e cel mai frumos traseu montan din Europa. Că e cel mai frumos e discutabil, dar cert le va plăcea și asta, poate mai mult decît Branul.