Conflictul din Ucraina este nu doar unul politic și militar, nu doar unul economic – prin implicații –, ci și unul al cuvintelor și imaginilor. Rusia face referire la o „operațiunea militară specială”. Ucraina vorbește direct de un război de agresiune declanșat de vecina ei din est. Pentru orice observator cu atenție medie, e cât se poate de clar că este vorba de un război cum nu s-a mai văzut pe solul și pe cerul Europei de decenii. Invazia a început fără o declarație clasică de război, așa cum știm că s-a întâmplat în alte locuri și în alte timpuri.
Informațiile pe care le avem despre ce se întâmplă pe front ne vin mai ales din sursă ucraineană, de la fața locului. Vedem bombardamente și distrugeri, tehnică de luptă rusă scoasă din uz, declarații politice ale președintelui Volodimir Zelenski, care apare mereu în haine kaki, comunicate militare ucrainene, care insistă asupra pierderilor umane și materiale – probabil amplificate – provocate militarilor ruși, aproape deloc asupra pierderilor proprii. Mai vedem manifestații ale civililor ucraineni în fața unor blindate rusești, jafuri ale unor soldați ruși, trenuri sau coloane auto ori pedestre cu refugiați.
Corespondenții occidentali de pe front, incluzându-i aici și pe cei români, transmit din partea ucraineană. Simpatia opiniei publice din România pare să se îndrepte covârșitor spre ucraineni, mai ales că aproape 200.000 de cetățeni ai statului vecin au ajuns în România, circa o treime găsindu-se încă în țară. Și unii dintre aceștia din urmă vor pleca, alții vor rămâne aici. Probabil și mai mulți vor ajunge la noi în perioada următoare. Vechea neîncredere între români și ucraineni pare să se disipeze în fața contactului direct dintre oameni despărțiți de o graniță politică, dar între care există și diferențe culturale și lingvistice. Pe străzile multor orașe sau sate din România se văd refugiații ucraineni, unii vorbesc în ucraineană sau rusă, în română sau engleză. Sunt alte mii de cetățeni ai altor state care au părăsit teritoriul cuprins de război și au trecut tot pe la noi. În ajutorul tuturor acestor refugiați s-au mobilizat organizații civice și instituții, voluntari și donatori.
Sursele ruse aflate la îndemâna românilor sunt mult mai puține. Ele insistă asupra caracterului „eliberator” al războiului din Ucraina (niciodată numit așa), în vreme ce liderii ucraineni sunt catalogați drept „naziști” și „narcomani”. Pierderile trupelor ruse sunt acceptate, dar par diminuate, se subliniază grija față de viețile civililor, deși aceștia mor, sunt răniți, rămân fără hrană sau fără case, pleacă în număr mare în afara țării. Președintele Vladimir Putin iese cu declarații în care insistă asupra agresiunii din exterior, deși Rusia a atacat Ucraina, laudă trupele ruse, mobilizează populația, amenință Vestul. Nu se văd corespondenți de război occidentali care să însoțească trupele ruse. Despre opoziția rusă, despre protestele față de război din mai multe orașe ale Federației Ruse știm mai ales din sursele alternative de informare.
Simpatia pentru ruși (politicieni, armată, stat) nu a fost niciodată prea ridicată în România postcomunistă, ea a cunoscut o oarecare creștere în ultimii ani, dar în actualul context pare să se fi redus mult. Există o apreciere față de opozanți, dar și un fel de dezamăgire că nu există o reacție mai puternică în interiorul societății ruse, capabilă să-l înlăture pe Putin. Chiar dacă pare să se fi instalat un fel de prudență, un fel de autocenzură, având în vedere neîncrederea istorică față de Rusia, există români seduși de modelul politic rusesc, contrapus modelului civilizațional occidental. Aceștia văd în continuare o conspirație a NATO și a UE contra Federației Ruse. Iar România s-ar fi poziționat într-un mod nefericit, care o poate afecta politic, militar și economic. Cel mai bine ar fi, potrivit acestui curent de opinie, să ne vedem de treaba noastră, să vâslim în mai multe bărci deodată.
Autoritățile române la vârf – președintele și guvernul – au avut declarații politice corecte în privința alinierii României în direcția adoptată de UE și NATO. Nu a existat jocul la două capete, cum am văzut prin alte locuri. Însă în țară nu au lipsit bâlbele, mai ales în chestiunea ajutării refugiaților, în faza inițială, când premierul, ministrul Apărării și alți oficiali s-au arătat mai degrabă iritați de comparația care s-a făcut între reacția rapidă și eficientă a societății civile și lentoarea instituțiilor statului. Comunicarea oficială este deficitară în unele privințe, deși îngrijorarea populației este vizibilă și îndreptățită. Cu un război distrugător în vecinătatea imediată, ar fi nesănătos să fie altfel. Cetățenii au nevoie de siguranță, de încredere. În special cea din urmă se construiește în timp de pace și se testează în vremuri tulburi.
Politicienii și influensării, care se cățăraseră pe emoțiile și nemulțumirile generate de măsurile luate de autorități în timpul pandemiei de Covid-19, acum par să-și fi pierdut suflul. Am văzut din partea respectivilor, mai pe la începutul invaziei, un protest anemic față de Rusia, amețite declarații etnonaționaliste și multă confuzie. Este denunțată în continuare „dictatura” din România, decăderea occidentală, „sclavia” în care am fi ținuți de către UE. Vorbele goale nu costă nimic, chiar dacă sunt ambalate în culori naționale.
Televiziunile, ziarele și platformele online din România sunt preocupate de zece zile preponderent de războiul din Ucraina. Câteva televiziuni au reporteri speciali în Ucraina, aceleași și/sau altele au alți reporteri în principalele puncte vamale de pe granița româno-uncraineană sau româno-moldovenească. Se prezintă mereu știri, unele cu materiale proprii, alteori cu preluări internaționale, inclusiv de la martori.
Când este vorba de analize, lucrurile diferă de la o televiziune la alta. Am văzut în studiouri câțiva jurnaliști, academici sau activiști civici care au competențe diverse, fie asupra spațiului ex-sovietic sau a celui euro-atlantic, fie asupra chestiunilor militare. Însă au fost readuși în alte studiouri și domni care pretind că fac „analize” politice și militare de ani de zile, probabil în timpul liber mari amatori de warcraft, și care au comentat doct pe marginea unui joc video, prezentat ca o luptă aeriană reală în estul Ucrainei. Un ofițer român prezent alături de civili nu a intervenit, fie nu a vrut să le contrazică entuziasmul infantil, fie a fost incapabil să deosebească realitatea de ficțiune.
În alte locuri vezi sau auzi oameni care aproximează geografia Ucrainei, dar care încercuiesc puncte pe hartă, care inventează localități, altora le pocesc numele, deși e vorba de orașe importante, care mută granițe cu ușurință, care vorbesc despre istorie fără să aibă cunoștințe elementare. Începe să le placă borșul, însă nu cel ucrainean sau moldovenesc, ci cel din conserva propriei ignoranțe. Realitatea este deformată, pusă în cadre conspiraționiste, încât te întrebi dacă nu cumva ai greșit spațiul politic și cultural, chiar dacă moderatorii și invitații vorbesc în română.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.