România Retrogradă: cum au reușit șase primari să îngroape un Geoparc aspirant UNESCO

Foto: Facebook/ Romsilva-Parcul Naţional Buila-Vânturariţa

Geoparcurile sunt asocieri identitare ale unor comunități dintr-o anumită zonă. Scopul geoparcurilor este acela de a conserva și valorifica patrimoniul natural și cultural al unei comunități. Aceste forme de asociere nu presupun absolut nicio restricție, iar deciziile se iau la nivel comunitar. Cele mai multe geoparcuri sunt sub umbrela UNESCO. În acest moment, în lume sunt 177 de geoparcuri în 46 de țări.

România se mândrește cu două geoparcuri: ”Geoparcul dinozaurilor – Hațeg”, primul de la noi și ”Ținutul Buzăului” care a devenit Geoparc UNESCO în aprilie 2022. România ar fi putut avea și Geoparcul UNESCO ”Oltenia de Sub Munte”, geoparc pentru care Asociația Kogayon a întocmit documentația și era foarte avansată în atingerea criteriilor de admitere în rețeaua UNESCO. 

Dar nu a fost să fie. Românește vorbind și acționând, primarii celor șase localități vâlcene pe teritoriul cărora ar fi trebuit să se întindă geoaparcul, după ce ani de zile au tergiversat luarea unei decizii de susținere ( la un moment dat cei mai mulți dintre primari susțineau ideea) au decis, în cele din urmă, împreună cu Consiliul Județean Vâlcea, că existența unui Geoparc UNESCO pe teritoriul lor îi încurcă.

Acest Geoparc ”Oltenia de sub Munte” ar fi trebuit să se întindă peste șase localități vâlcene: Băile Olănești, Costești, Bărbătești, Horezu, Stoenești si Vaideeni, adică peste o suprafață de un pic peste 600 de kilometri pătrați. În suprafața asta sunt concentrate 18 arii naturale protejate, dintre care un parc național cu două situri Natura 2000, 45 de geosituri ( geologice și geomorfologice) și nu mai puțin de 65 de situri culturale și de biodiverditate. Altfel: aici avem Parcul Național Bulia Vânturarița, mănăstirile Horezu, Arnota și Bistrița, Cheile Bistiței, Muzeul Trovanților și Băile Olănești, doar ca să enumăr câteva repere cunoscute de toată lumea.

În acest moment, cu toate aceste repere, cu toată această bogăție, Oltenia de Sub Munte este profund înțepenită, înapoiată și tributară unor metehne vechi de 300 de ani. Oltenia de sub Munte este una dintre zonele României cu cea mai rapidă depopulare, pe zi ce trece devine din ce în ce mai pustie. Are o populație îmbătrânită, iar rata nașterilor nu se compară cea a deceselor. Oamenii nu mai au putere să muncească, frumoasele pășuni de pe dealurile Costeștiului sau Bărbăteștiului sunt cuprinse de lăstărișuri, drumurile sunt din ce în ce mai pustii, iar vizitatorii nu se înghesuie să treacă pragul regiunii. Cele câteva pensiuni sunt emblema haosului din anii 90 , fiind tributare unor alte neputințe. Cei mai mulți oameni din zonă sunt dependenți de stat: pensii, salarii și ajutoare sociale. Ca în orice altă comunitate săracă, primarii sunt Dumnezeii locului.

Puțini oameni din zonă reușesc, de fapt se încăpățânează să persevereze în speranța că vor reuși, să meargă înainte și să arate că se poate și la noi. Dan Loidl, de profesie arhitect, s-a întors din Germania în satul Costești și a reconstruit clădirea băilor comunale sub forma unei foarte frumoase pensiuni, Florin Stoican, unul dintre cei mai vizibili activiști de mediu de la noi, tot din Costești, prin intermediul Asociației Kogayon, în ultimii 15 ani, a desfășurat o mulțime de programe comunitare care să scoată regiunea la lumină. Dar oameni precum Florin sau Dan, pe de o parte, sunt prea puțini, iar pe de altă parte nu sunt doriți în comunitate. Nu sunt doriți de șefii administrației, pentru că le-ar putea strica rostul și somnul. 

Pentru comunitate, încăpățânarea primarilor și ancorarea cu desăvârșire a acestora în anacronism, prin refuzul fără echivoc de a avea un Geoparc UNESCO, înseamnă o lovitură dură pentru una dintre cele mai bogate zone ale României din punct de vedere natural și cultural.

Geoparcurile sunt înrolate într-o rețea sub egida UNESCO, iar ele au posibilitatea și capacitatea de a comunica distinct, clar și profesionist elementele esențiale, identitare ale unui loc. De asta noi avem disperată nevoie. De identitate și odată avută să o facem cunoscută. Acest mecanism aduce prosperitate comunității. Prosperitate și reputație bună.

Geoparcul ”Oltenia de Sub Munte” ar fi adunat la aceeași masă toți actorii importanți ai comunității și ar fi lucrat la această identitate, ar fi apărut un brand unitar sub care regiunea ar fi fost promovată intens din punct de vedere turistic, cel puțin, dar s-ar fi deschis larg ușile si pentru finanțări în materie de conservare a bio-diversității, finanțări pentru educație sau pentru cursuri specifice pentru cei implicați în industria turismului. Financiar, pierderile sunt greu de estimat, dacă ne uităm la celelate două geoparcuri din România care au deja capacitatea să aducă anual în comunitate câteva sute de mii de euro, iată o cifră. Câteva sute de mii de euro pentru o comunitate de nici măcar 25.000 de oameni, preponderent dependentă financiar, însemna o investiție serioasă, mai ales că era țintită fix spre viitor. Asta în primii ani, ulterior, sumele sunt din șapte cifre.

Și pentru că tot am scris de ”a aduna la aceeași masă”, ei bine, asociația Kogayon, în vederea înființării geoparcului ”Oltenia de sub Munte” a reușit să convingă să pună umărul la acest proiect profesori universitari, specialiști în turism, sociologi, arhitecți, o suită de oameni ce nu aveau neapărat legătură cu acele sate, dar care, cu toate generozitate, și-au pus la bătaie timpul și cunoștințele pentru ca o mică parte din țara noastră să dea înainte.

Ei bine, această mică parte de țară, prin vocea a șase primari, nu a dorit să dea înainte. Într-un mod absolut bizar și care ilustrează perfect expresia ”noaptea minții”, acești șase domni au dat cu piciorul unei șanse unice si gratuite pentru comunitatea lor. Șansă care nu ar fi costat nimic. Absolut nimic. Nicio restricție, nicio îngrădire, nicio suspiciune. 

Chiar nu contează faptul că cinci primari sunt de la PSD și unul de la PNL, chiar nu contează faptul că unul dintre ei, așa cum e datina la noi, este anchetat de DNA, contează că au refuzat cu îndărătnicie o extraordinară oportunitate pentru ca localitățile din Oltenia de Sub Munte să prospere și să evolueze.

Ce este de făcut?

Cam ce se face în România. Cu un gust amar, o parte dintre cei care au contribuit la proiect au început să își sune prietenii din străinătate dacă cumva mai au un loc disponibil pe la ei și se gândesc să își facă bagajele, alții au închis capitolul și merg mai departe cu alte proiecte, iar cei câțiva care au rămas speră și rabdă, în ideea că la un moment dat, pe acele scaune de primar vor veni oameni cu mintea un pic mai luminată.

Până atunci, noapte bună Oltenia, rămâi la fel de săracă și retrogradă, dar din ce în ce mai neînsemnată si mai bătrână. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp