Foto - Inquam Photos
Este deja de notorietate faptul că, în procesul de aderare la UE și ulterior, România nu a folosit decât o parte din finanțările europene pe care le-a avut la dispoziție pentru dezvoltare și accelerarea convergenței. Privind la infrastructura pe care Ungaria și Polonia o au de zeci de ani prin maximizarea absorbției fondurilor europene, realizăm ce oportunități a pierdut România în toată această perioadă. Grăitor în acest sens a fost modul în care Polonia a reușit să treacă prin criza din 2008, când a fost singura țară din UE care nu a intrat în recesiune, profitând de stimularea economică adusă de absorbția fondurilor europene. Însă, în pofida absorbției parțiale a fondurilor europene, procesul de convergență economică a României cu restul UE a avansat, chiar dacă într-un ritm mai lent decât cel la care ar fi putut aspira.
Explicația rezidă în faptul că, tot timpul, a existat măcar o fereastră de oportunitate pentru finanțarea României. Odată ce una se închidea, prinzându-ne cu fonduri europene necheltuite, o alta se deschidea, oferindu-ne fie oportunitatea utilizării în continuare a banilor neutilizați din programul precedent, fie un cu totul alt cadru de finanțare multianuală. În momentul de față, capacitatea limitată de absorbție a României pune sub semnul întrebării două oportunități majore. În primul rand, Programul multianual 2021-2027 din care, până în prezent, România are o rata de absorbție de 0,7%. În al doilea rând, “bonusul” neanticipat reprezentat de programul NextGenEU (din care face parte faimosul PNRR). Demarat ca răspuns la criza Covid, obiectivul lui este promovarea restructurării economiei europene către o economie verde și înalt tehnologizată. Încercarea inițială a României de a include în acest program banalele autostrăzi care ar fi putut fi executate în programele multianuale precedente este emblematică pentru tradiția înlocuirii “trenurilor pierdute” cu “trenurile următoare”. Aceasta este însă astăzi o iluzie teribil de periculoasă. Pentru că alte “trenuri” nu vor mai veni. Programele actuale de finanțare de care se bucură România sunt, cel mai probabil, ultimele de care va beneficia.
Explicațiile sunt doua. În primul rând, economia României a ajuns la un nivel de dezvoltare care justifică din ce în ce mai puțin finanțările UE. Până la urmă, faptul că avem cel mai mic buget din Europa raportat la PIB e opțiunea României și UE nu are de ce să mai achite nota de plată.
În al doilea rând, UE începe să se pregătească pentru primirea de noi membri. Iar în acest tablou, nevoia masivă de finanțare a reconstrucției Ucrainei odată cu încetarea războiului, ca să nu mai vorbim de finanțarea potențialei sale aderări la UE, vor schimba total sensurile fluxurilor de finanțare. Astfel de evoluții au toate șansele să transforme țările anterioare beneficiare nete ale finanțării europene în contributoare nete la bugetul European. Inclusiv România. În ce privește finanțarea aderării Ucrainei la UE nu există soluții miracol. Fie bugetul european va crește prin mărirea contribuțiilor, fie statele până acum beneficiare își vor vede finanțările mult reduse. De exemplu, un studiu pregătit pentru Consiliul European și citat de FT anticipează că includerea Ucrainei în Politica Agricolă Comună ar transforma Polonia, cel mai mare beneficiar al finanțărilor europene, într-un contributor net.
O eventuală transformare a României dintr-un beneficiar net al finanțărilor într-un contributor net ar fi o schimbare majoră de paradigmă pentru Romania care își datorează dezvoltarea ultimilor decenii în primul rând finanțărilor europene. Bugetele României au fost bugete dedicate în primul rând consumului și doar în subsidiar dezvoltării. Atunci când deficitul bugetar trebuia ajustat, bugetul de investiții a fost în mod constant printre primele capitole candidate la tăieri, în condițiile în care ajustările de pensii, salarii sau posturi în administrația publică ar fi atras un cost politic. Pe lângă aceasta, se mai ridică o problemă din ce în ce mai presantă. Toate proiectele de infrastructură construite din bani europeni cu ce bani vor fi întreținute?
De exemplu autostrăzile încep să dea semne de oboseală (asfalt denivelat, balustrade rupte, iluminare nefuncțională), iar întreținerea/repararea lor se face cu mare întârziere. (Ați mers pe banda întâi pe A3 de la Ploiești la București?) În concluzie, apariția de noi candidate la aderare în UE și mai ales a Ucrainei va schimba din rădăcini regimul deosebit de avantajos al finanțărilor de care s-a bucurat România până acum.
Există o probabilitatea foarte mare că România, alături de alte țări central-europene, să se transforme din beneficiar în contributor net ceea ce vă necesita o modificare esențială a modului în care tradițional a fost gândit bugetul. În viitorul nu foarte îndepărtat, dezvoltarea României va depinde, în premieră, într-o mare proporție doar de capacitatea bugetului de a o finanța. Mai mult, prin același buget, România va trebui să finanțeze și noii candidați la intrarea în UE. Iar sumele nu vor fi deloc mici dacă ne gândim doar la Ucraina. Pentru ca aceasta se întâmple, utilizarea la maximum a banilor din PNRR și din Programul multianual 2021-2027 devine critică pentru a pune bazele unei Românii puternice, capabile să se devină furnizor de finanțare a dezvoltării locale și europene. Sistemul “ce poți face azi lasă pe mâine” nu va mai funcționa.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Viitorul arată într-adevăr sumbru, pentru că presupunând că toate obstacolele menționate ar fi depășite, implementatorii proiectelor se vor confrunta tot mai mult cu insuficiența forței de muncă specializate.
O altă piedică în absorbția fondurilor europene, cel puțin în perioada “Dragnea”, a constituit-o lipsa vădită de interes a autorităților în atragerea acestor fonduri, mult mai greu de fraudat față de fondurile de la bugetul de stat la care erau abonate firmele “de casă”.
Concluzia articolului este corectă: România se va transforma în raport cu fondurile europene, în câțiva ani, din beneficiar net în contributor net. În noua paradigmă structura bugetului de stat va trebui reconfigurată radical, pentru susținerea mult mai mare a investițiilor și asta în condițiile în care cheltuielile cu salariile și pensiile vor crește semnificativ (mai ales după ieșirea primului val de “decreței” la pensie).