Românului îi place să-i spui nimic, dar s-o spui cu dicție

Foto: Inquam Photos / Marian Calestru

Vedeta internetului în acest moment este un stimabil de la protestul agricultorilor. Circulă pe net un clip de opt minute în care el se înhamă la un discurs epocal, menit să scoale spiritul național deasupra Bucegilor spre, vorba poetului, a aduna, chiuind pe tăpșane, o claie de zări și o căciulă de stele. Priviți-l, vorbește în fața camerelor de la televizor, are în sfârșit contact cu lumea cealaltă, cu „ăia”. Prinzând un moment cu care nu crede că se va mai întâlni vreodată, românul începe să arunce cu apoftegme. Să vedem câteva dintre ele:

„Din Nepal, din Noua Zeelandă, din Sri Lanka, dacă intri în bucătării ți-e frică să mănânci!” Autorul aforismului se referă, evident, la angajații străini care muncesc la noi. Bun, lăsând deoparte scârboșenia asta, care e rasism de cel mai înalt nivel, oare cum ar fi să zică și vesticii la fel? Iar transportatorii români care câștigă 3000 de euro pe lună acolo să fie făcuți pachet și trimiși înapoi în Grădina Maicii Domnului? Și nu numai transportatorii...

„Putem trăi și fără salariile voastre! S-o ducem singuri, ca nemții după Al Doilea Război Mondial!” Vedeți aici bărbăția carpatină, care se află de-a pururi înfrățită cu codrul și pârâul și care poate rezista în veci la umbra nucului bătrân. Dacă au reușit nemții s-o facă, vorba aia, după un război mondial, putem și noi.

„Să n-aveți loc nici de morminte în România!” Aici observăm relația mistică pe care dacul liber – apropo, pe Facebook așa scria în descrierea clipului: „Român cu sânge de dac” – o are cu pământul strămoșesc, pe care îl socotește un organism viu, o ființă care nu va accepta la sânul ei trădătorii gliei. De parcă pe Ciolacu îl freacă grija unde l-or băga după ce crapă, și nu de averea lui.

„Veniți la mine și stăm de vorbă! Vă fărâm! La literă, ca la școală!” Un fel de „toți corupții să vină la mine!”

Apoi patriotul neamului se ia de gât și cu magistrații:

„N-am nevoie să-i băgați la pușcărie! Să le luați tot, să se facă combinate, fabrici...” Moromete are dreptate, ar fi frumos să-i vedem pe îmbogățiții tranziției, adică ăia care dețin posturile TV de la care își ia el lumina, rămași doar cu o garsonieră în Berceni, dar placa asta ceaușistă cu fabrici și uzine arată că pentru unii au trecut de pomană 34 de ani. „Să facem” care „să facem?” Suntem economie de piață, nu mai suntem pe vremea ailaltă. Apropo de vremea ailaltă:

„Ce-a făcut Răposatu nu mai bun, ă? Nu mai e bun nimic, ă? Ne aduceți voi, ne învățați, ne dați ăia...ăăă...ăia, gândacii ăia. Ne învățați să mâncăm gândaci, greieri, ă? Nu mai e bun ce muncim noi în România, ă?” Când dracu a zis vreun reprezentant din conducerea României că trebuie să mâncăm gândaci sau greieri? Nu contează, nimic nu contează, contează delirul strămoșesc. Acum e momentul în care românul verde ia familiile tuturor în lancea drapelului dacic:

„La copiii voștri ce-o să le dați să mănânce? Le dau numai gândaci d-ăia, le dau și viermi. A se observa materializarea zicerii „cu tot neamul lor”. Românul, empatic din fire, vrea să dea copiilor gândaci și viermi, ca răzbunare pentru că a auzit la televiziunile deținute de ăia cărora vrea să le ia averile că o să mâncăm gândaci.

„Eu nu sunt economist, dar mă pricep și la d-astea!” Corect. Aici nimic de adăugat.

„Vai de mama voastră, într-o zi...uitați-vă că nu sunt bătrân și nu mor până nu vă văd la pământ!” Întrebare: care pământ, ăla strămoșesc, care n-o să-i primească?

„Tot la pătrunjelu’ ajungeți, cu toți banii din lume, nu mai vă uitați la Soroș, că tot acolo ajunge!” Se putea să nu fie menționat Soroș? Sughiță moșul de nu se poate. Aici avem materializarea zicerii din popor „Nu iei nimic pe lumea ailaltă”. Vorba asta se spune de obicei pe marginea șanțului, când se pasează sticla de bere. 

„L-ați omorât pe Răposatu ca să distrugeți țara! Nu sunteți de 34 de ani în stare să conduce(sic!)” Bineînțeles, Tovarășul este în toate. Cum zice Ada Milea „Ceaușescu n-a murit/Istoria ne-a păcălit”.

Finalul, apoteotic, în același registru:

„Să vă dea Dumnezeu să nu puteți să fiți înmormântați în România, să nu vă primească pământul patriei pentru cătă furăciune și cât jaf ați făcut voi!” Deci același delir mistic.

Omul a cuvântat în fața altor protestatari. La final, au început să aplaude și să zică pe voci diferite „Așa e!” Oratorul dă din cap umil, e modest, vrea să dea impresia că nu i se cuvin aplauzele. E momentul lui de glorie, se va întoarce în sat și va spune cum i-a făcut el praf, cum au văzut caseta toți parlamentarii și s-au ascuns de frică prin birourile de la Casa Poporului. Iar sutele de mii care au văzut această filmare sunt de acord cu nimicul pe care l-a zis. Retorica asta a nimicului spus cu urlete, care face apel direct la o percepție speculativă asupra situației, adică „ce-ar fi dacă l-am dezgropa pe Ceaușescu” sau „cum a fost pe vremea lui Răposatu” este una dintre maladiile de care suferă românul. Românului îi place să-i spui nimic, dar s-o spui cu dicție. Așa cum vedeți, se face apel la lucruri care nu există, așa cum e aia cu făina din insecte. Nu contează că acum o lună s-a promulgat legea care interzice categoric folosirea făinii din insecte în produsele aflate în Registrul Național al Produselor Tradiționale, nu, contează să urlăm, iar la final să ne aplaude trei inși.

Acest ins, de ale cărui intenții bune sunt convins, dar care face mai mult rău decât bine prin urlete fără sens, reprezintă mare parte din români. O parte din cererile fermierilor sunt legitime, dar dacă mai apar câțiva profesioniști într-ale logosului vid, mișcarea se va duce la pătrunjelu’, iar discursul ăsta care ațâță euroscepticismul va fi și mai răspândit decât acum. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp