Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Să spui că avalanșa de la Capra era „imprevizibilă” este o prostie mare cât Casa Poporului

Cabana Capra - avalansa

Am auzit de atât de multe ori cuvântul „imprevizibil” în aceste zile, referitor la avalanșa de la Cabana Capra, încât mi-a rămas în minte ca un zumzet enervant, ca un ecou lugubru. De ce lugubru? Pentru că atunci când o autoritate în domeniu declară public că avalanșa de la Capra a fost „eveniment absolut imprevizibil”, „imposibil de evitat”, sugerând sau chiar afirmând că nu s-a făcut acolo nicio greșeală, creează automat un precedent pentru noi astfel de situații. Și e foarte posibil ca data viitoare avalanșa să nu mai curgă noaptea, ci ziua, când turiștii se bulgăresc, iar copiii fac oameni de zăpadă.

Nu a fost nimic imprevizibil la avalanșa de la Capra. Totul, de la amplasarea parcării, până la cantitatea de zăpadă, relieful și condițiile meteo indicau risc de avalanșă. Condiții de manual, cum explică și ghizii montani profesioniști.

Să pui atât de lejer un eveniment previzibil pe seama imprevizibilului ridică semne serioase de întrebare. Nu mă întreb doar dacă e vorba de incompetență, ci și cine și cum ar putea avea de câștigat din norul de ceață format cu astfel de declarații lansate în spațiul public.

În discuțiile din comunitatea alpiniștilor cel mai frecvent argument al apologeților imprevizibilului, al riscurilor care nu pot fi identificate este „piatră-n cap”. Dacă spui că abordarea cea mai practică e cea în care încerci să identifici ori să eviți orice risc (chiar dacă teoretic ar fi imposibil), o să apară imediat cineva ca să îți explice doct că pe munte poate să îți cadă o piatră în cap și voila, avem „imprevizibil”.

În țările cu apă caldă și avalanșe previzibile, riscul de a fi lovit în cap de un bolovan cât televizorul este previzibil și este abordat cum se vede în acest film, din zona Mont Blanc.

Fix pe acel traseu din film, Grand Couloir - Goûter, am trecut eu și partenerii mei, când am urcat pe Mont Blanc. Fiind iarnă la momentul ascensiunii, zona era clar cu risc de avalanșă, mai puțin de cădere a pietrelor, însă am evaluat că, în ciuda unghiului periculos al pantei și a cantității enorme de zăpadă, trecerea e sigură. Structura zăpezii în acel moment și condițiile meteo din ultimele săptămâni indicau că nu se va produce sau nu vom declanșa o avalanșă în intervalul de timp când vom trece noi, așa că am trecut. Am trecut de două ori, în zile diferite, evaluând separat pentru fiecare zi și pentru fiecare interval de timp cât am fi putut fi expuși.

De la cabana Capra însă m-aș fi întors, fiindcă riscul producerii unor avalanșe era evident, expunerea era prelungită, monitorizarea imposibilă, iar măsurile de protecție inexistente.

Caracterizarea avalanșei de la Capra ca fiind „imprevizibilă” este o prostie mare cât Casa Poporului. Oriunde în lumea civilizată riscul reprezentat de avalanșe este identificat și se încearcă evitarea sau rezolvarea lui, câteva modele și soluții putând fi studiate în acest document.

Momentul declanșării unei avalanșe poate fi, în anumite condiții, imprevizibil, însă e o diferență uriașă între risc imprevizibil și moment imprevizibil. Da, când te expui într-o zonă cu risc evident, pentru perioade lungi de timp, fără să monitorizezi zăpada, avalanșa poate pleca în orice moment, dar asta nu transformă riscul 100% previzibil existent acolo într-unul imprevizibil. E o confuzie inadmisibilă din partea cuiva care lucrează cu riscurile.

Nu poți spune că riscul reprezentat de cutremur e imprevizibil, doar pentru că nu poate fi prevăzut momentul în care va avea loc. De exemplu, în capitală, este foarte previzibil ce se va întâmpla în caz de cutremur: vor cădea sute de clădiri precum castelele din cărți de joc și vor muri mii de oameni. E foarte previzibil și că scuza „imprevizibil” va fi imediat invocată de autorități.

Cu cât folosește mai des cineva care lucrează cu riscurile scuza „imprevizibil”, cu atât este mai incompetent. Elementul cu adevărat imprevizibil în ceea ce privește riscurile e reprezentat de cei care sunt plătiți să gestioneze cu profesionalism acest subiect, dar nu o fac. Nu știi niciodată la ce să te aștepți de la incompetenți.

Ei sunt adevărații imprevizibili!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult