Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Saga procurorului-șef european, saga zonei euro

Parlamentul European

(Foto Guliver/Getty Images)

Saga numirii primului procuror-șef european continuă, iar procesul de nominalizare pare să fi intrat într-un blocaj. Nici Parlamentul European, nici Consiliul UE nu vor să renunțe la candidatul propriu. Aceste instituții formează cele două camere ale legislativului european, principiul după care se ghidează fiind cel al co-deciziei și al consensului. (Atunci când se poate...)

Cele două entități au putere de decizie similară, în pofida faptului că Parlamentul European este consecința unor alegeri democratice organizate la nivelul continentului, în timp ce Consiliul UE reprezintă guvernele țărilor membre. Este o construcție care reflectă perfect ambiguitatea național-european ce domină guvernanța UE. O ambiguitate care nu de puține ori duce la confuzie sau blocaje.

Numirea procurorului-șef european este încă un exemplu în acest sens. Pentru această discuție nu este relevant faptul că pentru funcție candidează și un cetățean român. Să facem abstracție de acest lucru și să ne concentrăm mai degrabă asupra procesului.

Pe de o parte, a existat o Comisie tehnică de evaluare care a stabilit o ierarhie a candidaților după audieri. Ulterior a existat un vot al ambasadorilor celor 22 de țări care fac parte din structura Parchetului European și care au stabilit o altă ierarhie, nota bene fără a face o audiere a candidaților. Doar pe baza instrucțiunilor primite de la guvernele pe care le reprezintă. Și, în final, un vot al celor două comisii de specialitate, LIBE și CONT, din Parlamentul European, care au stabilit o altă ierarhie, similară cu cea a Comisiei tehnice, și ea, după audierea candidaților. 

Acest amalgam confuz și complex de instituții și autorități care își arogă dreptul de a decide cred că ignoră două lucruri importante. În primul rând faptul că funcția este una tehnică, în care calitatea profesionistului și experiența lui sunt esențiale. În al doilea rând, faptul că va reprezenta o instituție Europeană. Suficiente elemente pentru a constata că de fapt opiniile care ar trebui să conteze ar fi cele ale Comisiei tehnice și ale Parlamentului European.

Implicarea individuală a guvernelor în acest proces denotă situația ambiguă pe care țările membre înțeleg să o mențină în interiorul UE.

Vrem o UE mai puternică, dar avem grijă ca deciziile Parlamentului European să fie cenzurate de fiecare de guvernele țărilor membre. 

Dilema european vs. național se menține și este întreținută prin astfel de proceduri ambigue, care necesită negocieri nesfârșite între reprezentanții țărilor membre și reprezentanții Parlamentului European.

În varianta în care Consiliul UE, adică guvernele, ar reuși să își impună punctul de vedere, o întrebare ar fi perfect legitimă: de ce mai votăm un parlament european? Care mai este semnificația democratică a unui astfel de proces?

În timp ce în Parlamentul European majoritățile se fac mai degrabă pe criterii de afinități politice și mai puțin naționale, în Consiliul UE cred că putem suspecta că "mărimea contează". Cu alte cuvinte, marile puteri europene sunt capabile de acțiuni de lobby menite să creeze sprijin pentru proprii săi candidați, eventual chiar și cu riscul blocării mecanismului decizional. 

Oare dacă unul dintre finaliști nu ar fi fost francez, ci maltez (că rimează) Consiliul Europei ar fi mers până în pânzele albe cu candidatul său, riscând să amâne cu luni de zile întreg procesul?

Din păcate acest principiu decizional dualist-confuz este o problemă care se întâlnește în multe alte zone ale construcției europene, iar majoritatea guvernelor europene pot fi suspectate de ipocrizie, atunci când susțin importanța UE, dar au grijă să limiteze autoritatea instituțiilor europene prin protejarea cu prioritate a intereselor proprii.

Este exact motivul pentru care zona euro rămâne în continuare o zonă șubredă, iar integrarea economică profundă a zonei de monedă unică bate pasul pe loc: blocajul oferit de divergența între interesele naționale și cele comunitare. 

Să ne amintim de faptul că, în perioada de contracarare a crizei, o decizie a Băncii Centrale Europene de a trece la o relaxare cantitativă (quantitative easing) similară FED în SUA a fost întârziată cu cel puțin 2 ani în urma opoziției Germaniei, care era obsedată de o inflamare a inflației. Realitatea a dovedit ulterior că temerea nu a fost justificată, dar a reușit să decaleze curba revenirii economiei europene cu câțiva ani în urmă celei americane. Ironia este că cel mai hotărât mesaj de intervenție din partea BCE, care a reușit să liniștească apele, a venit în final de la un guvernator BCE...italian.

Pentru saga numirii procurorului-șef european și saga creării zonei euro nu este lipsit de relevanță să amintim presiunile pe care Franța le-a făcut pentru ca primul guvernator al Băncii Centrale Europene, banca centrală a zonei euro, să fie un francez. (Orice asemănare cu numirea procurorului-șef nu cred că este întâmplătoare.) În final, ca o soluție de compromis, a fost ales guvernatorul olandez Duisenberg, dar căruia, pentru a menaja frustrările franceze, i s-a înjumătățit mandatul de la 8 la 4 ani. Cum după 4 ani guvernatorul francez Trichet nu își rezolvase încă problemele cu justiția, mandatul primului guvernator a fost în final de 8 ani, pentru a fi preluat apoi de d-nul Trichet. Da, marile puteri europene cedează cu greu locurile din primul rând...

Subiectul uniunii fiscale la nivelul zonei euro este și el tărăgănat tot din considerente naționale. Pe scurt, țările cu excedent bugetar sau politici bugetare precaute, Germania fiind un reprezentant de frunte, nu au dorință de a finanța deficitele cronice ale țărilor aflate mai ales în zona mediteraneană. Desigur, motive se pot găsi, dar ideea este că criteriul național are grijă să se însereze tot timpul în procesul decizional european, erodând constant credibilitatea celui din urmă.

Nu este suficient ca lipsa unei lingua franca în Europa ne amintește permanent mozaicul național al continentului și faliile culturale existențe, dar și procesul decizional în afacerile europene este gândit ca să limiteze importanța instituțiilor europene în favoarea celor naționale și mai ales a celor mai mari țări.

Și iată cum o construcție a unei Europe, ținută într-o lesă scurtă de guvernele naționale, nu poate duce decât la decizii lente, sub-optimale și bazate câteodată pe criterii discutabile. Să nu uităm că tot Germania și Franța au avut grijă ca proprii candidați să ajungă în finala de trei pentru numirea procurorului-șef european.

Și, în final, o întrebare:

Ar trebui să fie înjumătățit mandatul primul procuror-șef și promisiunea că al doilea procuror va fi francez, pentru ca Franța să accepte candidatul ne-francez al Parlamentului European validat și de Comisia tehnică? 

Articol publicat și pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un articol foarte interesant si bine documentat. Cred că în caracterizarea relațiilor din UE, prin analiza pe care o face autorul,găsim cauzele care nu permit încă transformarea UE în SUE.
    • Like 1
  • Mi-a plăcut articolul.
    • Like 1
  • Nu înțeleg rostul comisiei europene, mi se pare un organ aristocrat care nu poate niciodată servi intereselor cetățeanului, existența sa servește doar legalizării lobby-ului. Ei sunt responsabili și de codul de copyright, și de prostia asta cu procurorul. Mintea mea probabil naivă susține desființarea lui, altfel riscăm să mai facă jocurile vreunui ansamblu de megacorporații sau vreo altă gafă enormă, de se inflamează toată floarea naționalist-eurosceptică și se duce dracului toată Uniunea.
    • Like 0
    • @ Rareș Mocanu
      citeam pe undeva ca aceasta comisie europeana prin acel imens aparat birocratic de peste 50000 de functionari gras platiti,conduce de fapt europa si da este virful de lance a megacorporatiilor
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult