Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Sărbătoarea pascală sau despre cât de mult a iubit Dumnezeu lumea

Pastele în catedrală

Foto Inquam Photos

Marile noastre sărbători religioase poartă tot felul de haine tradiţionale, după cum dictează specificul zonei. Cu cât ne apropiem mai mult de o astfel de sărbătoare, existenţa noastră se înfăşoară, aproape nesimţitor, în jurul acestor tradiţii. Supermarketurile îşi dau şi ele concursul la măsurarea pulsului. Atunci când vorbim despre Învierea Domnului sau despre Paşte, în aceste uriaşe barometre consumiste, rafturile cu ouă par să ia foc, iar vopsele aferente, aşezate frumos pe diferite suporturi metalice, te întâmpină de unde nici nu te-aştepţi. Casele de marcat sunt, ca niciodată, toate deschise, coşurile pentru cumpărături nu se mai găsesc, parcările se micşorează miraculos, iar oamenii sunt teribil de pre-ocupaţi (shoppingul este, mai nou, ocupaţia care precedă – pre-ocuparea – orice eveniment important). Sărbătoarea Învierii este, ca şi celelalte mari sărbători religioase (sau nu), motiv de cheltuire a salariului sau, în cel mai fericit caz, a primei. Faptul acesta, în sine, nu e lucru rău. Căci o sărbătoare este făcută să aducă bucurie, să dea odihnă, să oprească timpul în loc, să justifice, fie şi prin irosire simbolică (banul având o valoare simbolică), munca depusă. Dar, prin rezultat, ca urmare a precumpănirii tradiţiilor, sărbătorile noastre religioase există numai pentru a ne face să uităm ce sau pe cine ar trebui să sărbătorim.

Atunci când vorbim despre Învierea Domnului, ne gândim, involuntar, la ouăle roşii. De câţiva ani, ca să le justificăm originea în faţa copiilor, sau poate de dragul de a face cadouri, am adăugat şi un iepure. În sine, ouăle roşii (ca şi iepurele) nu sunt ceva rău. Ele pot nuanţa sărbătoarea, colorând-o. În realitatea, însă, ele devin, pentru mulţi dintre noi, esenţa sărbătorii. Nu poţi sărbători Paştele fără ouă roşii, cum nu poţi sărbători Crăciunul fără brad. A nu se înţelege că susţin eliminarea acestor accesorii, câtă vreme ele rămân accesorii. De Paște, însă, nu sărbătorim ouăle, indiferent cât sunt ele de roşii, ci Învierea Domnului. Prin urmare, oricât de surprinzătoare ar fi această afirmaţie, vă asigur că putem sărbători Paştele şi fără ouă roşii. În Sfânta Scriptură, ni se atrage atenţia că întotdeauna în mijlocul unei sărbători ar trebui să fie Dumnezeu. Când El nu mai este centrul sărbătorii, nu facem altceva decât să ne sărbătorim pe noi înşine. Că majoritatea face asta de ani buni de zile, nu mai e un secret. Importanţa evenimentului de acum două milenii, însă, a început să fie tot mai secretizată. Puţini mai ştiu astăzi ce ne-a adus Învierea Domnului. Puţini ştiu să explice de ce Mântuitorul a biruit moartea prin moarte, cu moartea pe moarte călcând. Şi mai puţini ştiu ce s-a întâmplat cu-adevărat după moartea Mântuitorului, aşa cum explică Sfintele Scripturi, şi de ce a fost necesară Învierea Lui.

Expresia cu moartea pe moarte călcând ascunde într-însa două dimensiuni ale sfârşitului: una de care nouă, oamenilor, ne este cel mai frică, sfârşitul vieţii noastre organice sau moarte fizică, şi una care ne defineşte natura păcătoasă, sfârşitul (ruperea) relaţiei cu Dumnezeu sau moartea spirituală. Din epistolele pauline, aflăm că plata păcatului este moartea (păcatul însemnând orice călcare a Legii lui Dumnezeu), iar apostolul se referă la ambele dimensiuni ale acesteia. În pofida Legii pe care Dumnezeu Însuşi a rostit-o (iar Dumnezeu nu este om ca să mintă), Adam, primul păcătos, chiar dacă a murit spiritual, fiind alungat din Eden sau din prezenţa lui Dumnezeu, nu a murit fizic. Păcatul lui nu a dispărut, cum nici păcatele urmaşilor lui nu au dispărut. Din cartea Leviticului, aflăm că păcatele israeliţilor erau adunate în Sfânta Sfintelor din Cortul Întâlnirii şi, odată pe an, erau aşezate pe un ţap (ţapul lui Azazel) pentru a fi, simbolic, trimise în pustie. Păcatul nu este ceva care dispare pur şi simplu. El are o realitate ontologică. De aceea spun că, puse în spatele unui ţap, păcatele erau simbolic scoase din tabără israelită. În realitate, Dumnezeu era Cel care, din pricina Legii mai sus amintite, pentru a-l păstra pe om în viaţă, se încărca cu aceste păcate. Şi, din pricina aceleiaşi Legi, El trebuia să moară. Moartea lui Dumnezeu avea să satisfacă Legea, eliberându-L astfel de păcatele omului şi făcând posibil accesul acestuia în Sfânta Sfintelor, în prezenţa lui Dumnezeu. Moartea pe Cruce a lui Isus, Hristosul, a satisfăcut, aşadar, chiar cerinţa Legii Lui.

În bisericile noastre tradiţionale, ortodoxă şi greco-catolică, ritualul prin care se comemorează şi celebrează Învierea are în centru un dialog între Hristos şi Satana. Cel dintâi coboară în iad şi deschide porţile împărăţiei întunericului. Nu aş dori să intru în foarte multe detalii de ordin teologic, dar aş vrea să punctez că, de fapt, Hristos, conform Scripturii, a coborât în iad pentru a deversa acolo păcatele cu care s-a încărcat Dumnezeu. Pentru aceasta, El a intrat, înainte de toate, în prezenţa Tatălui. Fapt cu totul imposibil dacă Isus nu ar fi fost Hristosul, dacă nu ar fi fost Dumnezeu Însuşi, arătându-se în Cer fără păcat. Iar dovada că Dumnezeu a fost eliberat şi că Legea lui a fost satisfăcută, Cel de pe cruce fiind Dumnezeu Însuşi, este chiar Învierea. Dacă nu ar fi înviat, Isus nu ar fi fost Hristosul, Dumnezeu, ci un om oarecare, fără posibilitatea de a se arăta în Cer sau de a se elibera din iad (de sub puterea morţii). Dacă nu ar fi înviat, dovada rezolvării păcatelor noastre ar fi lipsit cu desăvârşire, iar accesul nostru direct la Dumnezeu ar fi rămas o speranţă. Prin moartea Sa fizică, Isus, Hristosul, a anulat moartea spirituală, reabilitând comunicarea directă dintre om şi Dumnezeu.

Când credem şi spunem Hristos a înviat!, credem că păcatul nostru, odată mărturisit, se ridică de pe noi (Hristos este numit şi Mielul care ridică păcatele lumii) şi se lipeşte pe cruce, acolo unde Dumnezeu a murit, dând satisfacţie Legii care spune: plata păcatului este moartea. Când credem şi spunem Hristos a înviat!, suntem convinşi că Cel care a murit pentru păcatul nostru a fost chiar Dumnezeu şi înţelegem că moartea Lui a fost spre viaţa noastră veşnică. De aceea, sărbătoarea Învierii nu este despre ouă roşii, despre iepuraş sau despre alte tradiţii (cu toate că ele pot fi păstrate), ci despre faptul că Dumnezeu a iubit într-atât lumea încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Abia după ce vom fi înţeles şi vom fi crezut acest adevăr, vom putea sărbători aşa cum se cuvine Paştele: punând în centrul pre-ocupărilor noastre nu tradiţiile sau shoppingul, ci pe Hristos Însuşi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Răspuns pentru CRISTIAN TUDOR POPESCU

    Profit de acest spațiu disponibil pentru comentarii (cu scuzele de rigoare) pentru a-i răspunde celui (de fapt singurului) care are aroganța de a se ține departe de comentarii - în special dezaprobatoare, evident - adică numitului CTP.

    În primul rând care e frământarea dumitale în legătură cu ce mănâncă creștinii în mod tradițional? Vezi cumva în mintea dumitale cuprinsă de fierbințeală o asociere între meniul carnivor al creștinilor în sărbătoare și o eventuală IPOCRIZIE? Te înșeli grav. Creștinii se supun dogmelor și cutumelor Bisericii iar de sărbătorile religioase, meniul carnivor este nu numai permis, dar există și tradiții în acest sens, absolut în regulă. Nu e nimic rău, ba chiar e tradițional să se mănânce miel de Paște și porc de Crăciun. Faptul că Mântuitorul nu apare în Evanghelii ca fiind consumator de carne (în afară de pește) nu are nicio relevanță. Porcul în alimentație nu are o semnificație anume, e doar ceva popular tradițional, ținând cont de specificul activităților agricole ale locuitorilor satelor, din cele mai vechi timpuri. Dar cu mielul e altceva. Aici chiar avem de-a face cu un simbol puternic: Iisus a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, având în vedere că s-a dus către moarte ca un miel la tăiere, pentru îndeplinirea planului lui Dumnezeu pentru Mântuirea / absolvirea de păcate a credincioșilor. De asemenea Iisus le-a spus apostolilor, când i-a trimis să predice în lume: ”Iată, eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor”. E clar că mielul e simbolul blândeții, ca atuu al misiunii divine în fața puterii violente a răului. Faptul că dumneata, domunle CTP încerci să argumentezi jalnic și strîmb că despre Iisus sau apostoli nu se spune în Evanghelii că au mâncat miel (sau alt fel de carne în afară de pește) și deci nici noi creștinii nu ar trebui să mâncăm miel acum de Paște, dovedește ori reavoință ori o gândire puerilă. Simbolul mielului apare, și se încetățenește în creștinism, abia DUPĂ moartea și învierea Mântuitorului, când ne apare în plenitudinea sa lucrarea divină minunată a Lui. Acest lucru e atât de evident încât nu mai merită alte comentarii.
    În legătură cu hrana Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, probabil că acesta se hrănea, așa cum este menționat, cu lăcuste și miere sălbatică. Dar Botezătorul era un ascet desăvârșit. Ce relevanță are cu ce se hrănea? Mânca lăcuste din acest motiv, al traiului asumat plin de nevoințe de toate felurile în sălbăticie, nu fiindcă ar fi fost, Doamne - iartă-mă, neomarxist / progresist / luptător împotriva schimbărilor climatice / haștagist / etc așa cum se dovedește a fi (sau a milita pentru asta poate și interesat) CTP în zilele noastre.
    Rezumând, așa cum simbolul mielului a apărut DUPĂ trecerea Mântuitorului prin această lume, tot așa s-a încetățenit și SEMNUL CRUCII, după Învierea SA și terminarea lucrării Sale în această lume. A propos, tot CTP punea, acum mai mult timp, o întrebare - sanchi - provocatoare pentru ”creștinii înțelepți” (în sens peiorativ), anume: unde spune Iisus să ne închinăm la moaște. Păi cum să spună Iisus ceva despre închinare (adică a ne face semnul crucii) în timpul vieții sale pământești, adică înainte de CRUCIFICARE, cu toată simbolistica ulterioară aferentă? Evident că semnul crucii, cu puterea sfințeniei sale aferente, a fost instituit ULTERIOR. Același lucru este și cu simbolul MIELULUI, survenit ulterior. Sărbătorile religioase mari se mai numesc și PRAZNICE. De regulă, acestea survin după o perioadă de post. Astfel, după post există dezlegarea și chiar îndemnul de a PRĂZNUI, în ziua de sărbătoare, conform dogmei și tradițiilor, iar acest lucru este perfect în regulă. Chiar ar fi un act de reavoință din partea creștinului să se încăpățâneze să continue postul și în ziua de sărbătoare; ar fi o nesocotire a sărbătorii creștine și a bucuriei aferente.
    Mai mult decât atât, în Evanghelii Iisus nu e prezentat ca un ascet. Singura perioadă de asceză a sa corespunde celor 40 de zile de după Botez, petrecute în pustiu, unde a fost ispitit de diavol și a flămânzit. În rest, în trecerea Sa prin lume, Iisus a mâncat ce a găsit sau ce i-a fost oferit. Fragmentul din Evanghelia după Luca, citat (răuvoitor) de către CTP, în care Iisus, după învierea Sa a cerut apostolilor, când i-a întâlnit, ceva de mâncare, arată doar că el a primt (și a mâncat) ce au avut ei pe moment să-I dea, adică pește fript și miere în fagure. Nu înseamnă nicidecum, așa cum inoculează CTP, că el avea un meniu restrictiv de vreun fel. De fapt Iisus a intrat în casele diferiților oameni (care l-au primit) și a stat la masa lor. Putem presupune că a mâncat laolaltă cu toți aceștia tot ce se servea la masă fără să se restricționeze de la nimic. În acest sens putem aminti un fragment din ”parabola copiilor din piețe” (Matei 11, 16-19) fără a ne referi acum la sensul pe fond al respectivei parabole:
    ”.... Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon.
    A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei.” Deci nici vorbă la Iisus de asceză sau măcar regim alimentar restrictiv.
    Așa că, domnule CTP, mai lasă-te de insinuări răuvoitoare anti creștine, doar-doar oi mai ameți de cap pe cei slabi de înger și cu puțină credință și înțelegere. Ești (sau ai devenit) subțire de tot și deci ușor de combătut.
    • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Dorin check icon
      Domnul Popescu e Ateu așa că are dreptul la orice părere , dar specia de cretinortocs din cari faci parte nu poate înțelege asta.
      • Like 2
    • @ Dorin
      CTP poate avea orice concepții, sigur că da. Dar atâta timp cât nu îmi jignește mie credința. Dar el are o plăcere deosebită de a ÎNFRUNTA și chiar BATJOCORI credința creștin-ortodoxă, fiind perfect conștient de ce face. Iar ăsta NU mai e dreptul lui. Dacă își vedea de necredința lui în privat, era strict treaba lui, dar nu e deloc OK să batjocorească lucrurile în care nu crede el. Așa, uite, că și dacă are blocate comentariile la articolele sale insultătoare, tot se mai poate aștepta la reacții din partea celor lezați, așa cum mă consider și eu. Și pe bună dreptate.
      PS Și dacă tot jignești și tu măcar fă-o cu talent. Mai silabisește o dată și vezi ce înțelegi din cuvântul interesant pe care l-ai scris, cu ”inteligență”, insinuând că eu sunt cretin: ”cretinortocs”. NU știu ce să zic, oare cine e mai cretin (sau inteligent), unul care știe să scrie sau unul care habar n-are?
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Dorin check icon
      La ce obraz gros ai, mă mir că te simți jignit ? Dacă nu știi să citești cum trebuie ,nu însemnă că eu nu știu să scriu.
      • Like 2
    • @ Dan Cojocaru
      Valentin check icon
      Mielul nu e tradițional de Paște. Alimentul tradițional de Paște se numește PASCĂ.
      • Like 1
    • @ Dorin
      Deci nici a doua oară nu ai înțeles că ai scris aiurea? Ai vrut să spui ”cretinortodox” și ți-a ieșit ”cretinortocs”. Chiar nu vezi nicio diferență? Ai mâncat o silabă la sfârșit, cea care conține literele ”do”, plus că se scrie cu ”x” la sfârșit, nu cu ”cs”. Înseamnă că ești chiar semi-analfabet, nu a fost o greșeală din repezeală, dacă nici când ți-am atras atenția nu ai văzut. Deci nu m-am înșelat. De aia ziceam: ce tupeu poți să ai să-i faci pe alții cretini când tu te prezinți în halul ăsta!
      • Like 0
    • @ Valentin
      Ai dreptate, dar eu ziceam de semnificația mielului, care a fost în mod firesc asociată cu jertfa ”Mielului lui Dumnezeu”. Deci nu e nimic în neregulă în a consuma, în mod tradițional miel de Paște. Rămâne doar să ne împăcăm, noi în sinea noastră, cu sacrificarea acestor ființe așa de blânde și frumoase. E greu, într-adevăr și unii preferă să nu consume miel din acest motiv. Eu personal am o poziție de compromis: dacă cumpăr carne de miel (porționat în bucăți mici, eventual la caserolă) din magazin, atunci mănânc. Dacă însă e vorba de a mă duce la târg să îl aleg eu pe cel viu care să fie sacrificat, atunci nici nu mă gândesc să fac așa ceva.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Dorin check icon
      Cumetre de Paște ( și ar trebuii să știi ca un bun CRETINORTODOCS ce ești) se mănâncă ouă și cozonac nu mult rahat ca tine.Poftă Mare .
      • Like 1
    • @ Dorin
      Bravo, faci ușoare progrese la învățătură. Acum e ceva mai bine, dar tot nu e corect. Încearcă cu ”x” la sfârșit. Repet, ”x”, nu ”cs”. Scrie de 50 de ori ”cretinortodox”, ca să-ți intre în reflex. Mai vezi și că ai scris ”ar trebuii”, cu doi ”i” la sfârșit, când corect era ”ar trebui”, cu un singur ”i”. Te-ai luat după cuvintele ulterioare ”să știi”, unde ai scris corect cu doi ”i”. În concluzie e corect ”să știi” (cu doi ”i”) și ”ar trebui” (cu un singur ”i”). Hai că nu e greu. Încet-încet știu că poți absolvi clasa a șasea. Îți țin pumnii.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Dorin check icon
      Rămâne cum am stabilit Poftă Mare în continuare.Se pare că ești că râia aici pe Republica, Mai du-te și prin alte părți la mâncat Rahat.
      • Like 1
    • @ Dorin
      Așa zic și eu: rămâne cum am stabilit. Iar dacă sunt ca râia pentru tine, atunci.... GHINION. Ne mai auzim, poate, și altă dată. Până atunci îți urez sincer, fără mișto, Paște fericit cu sănătate și toate cele bune!
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Ouăle roșii sunt o tradiție, nu o dogmă. Nici mielul de Paște nu e obligatoriu. De fapt, mâncarea tradițională de paște este un fel de prăjitură foarte gustoasă cu brânză dulce și stafide numite PASCĂ.
    • Like 0
  • Un text foarte bun. Chiar dacă semnificațiile morții lui Iisus și învierii Sale sunt cele mai mari mistere ale creștinismului și departe de noi puterea de a le înțelege în totalitate, totuși încercarea de a desluși (măcar parțial) aceste mistere și exercițiul intelectual prezentat în articol sunt remarcabile. Felicitări autorului.
    • Like 0
  • Ovidiu check icon
    Filozofeală pe un basm frumos. Alții au făcut-o chiar mai bine.
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult