Scandalul sexual de la SNSPA, o oglindă pentru societatea românească și o oportunitate de a face o curățenie morală

Scandalul de la SNSPA ne arată cât de găunos este întreg sistemul de educație din România. Guvernul a avut cu greu o reacție evazivă și cere timp să afle adevărul, un adevăr care se află scris pe toate gardurile și pe care doar ei nu-l văd. Pe bună dreptate, toată lumea se întreabă pe cine vor să acopere, gândindu-se că poate, și de data asta, „câinii latră, caravana trece”.

Ies la iveală mărturisiri cutremurătoare, despre fapte josnice, rușinoase, iar autoritățile și unii comentatori se împiedică de hârtii, de faptul că nu există un denunț penal, că nu există reclamații, că „nu putem lua măsuri pentru că nu ne lasă legea”. Niciunul dintre acești apărători ai infractorilor - pentru că așa se numesc - nu este în stare să empatizeze cu victimele, să încerce să înțeleagă prin ce trec acestea. Vor să le condamne încă o dată la abuz prin expunere publică, prin linșaj mediatic și trecerea prin tribunale. Și apoi se întreabă „inteligent” de ce victimele n-au depus plângere, ca și cum, în lipsa unei plângeri, faptele reprobabile n-ar exista. Asta a fost, întotdeauna, la noi, calea spre mușamalizare prin chichițe avocățești, pentru infractori care scapă basma curată, răzându-ne în față tuturor.

Alfred Bulai a cerut să iasă la pensie anticipat, evitând astfel o anchetă a universității și, prin gestul lui, demonstrează că este vinovat. Marius Pieleanu anunță că nu va mai preda la SNSPA, scapă și el de o cercetare internă, dar astfel ne sugerează că este vinovat. Doamna Mihaela Miroiu, acuzată că a știut despre practicile din universitate, fiind chemată în ajutor de studente hărțuite, ne informează că e bătrână, poate să facă un AVC și „ne roagă” să nu o mai acuzăm fără probe. Am văzut câteva voci care n-au înțeles responsabilitatea doamnei Miroiu în această speță, o responsabilitate morală evident, în condițiile în care - trebuie să spunem! - întreaga carieră universitară a doamnei profesoare se bazează pe lupta pentru drepturile femeilor, pe feminism, cu tot ce înseamnă această disciplină.

De foarte multe ori, doamna Miroiu a fost considerată lidera informală a mișcării feministe în mediul academic. Nimeni nu a spus că este ușor să conduci o mișcare de emancipare a femeilor în România, asta presupune foarte multe calități și efort. Chiar dacă doamna Miroiu s-a dovedit extrem de combativă în spațiul public, când drepturile femeilor au fost încălcate sau demnitatea lor a fost lezată, în momentul în care niște fapte, nu vorbe!, s-au petrecut chiar în ograda proprie, doamna Miroiu s-a făcut că nu aude. Este adevărat că, fără plângeri la Poliție sau fără alte probe, ar fi fost dificil să pună acest subiect pe agenda publică, pentru că risca să fie învinuită de calomnie, dar, dacă avea înțelegere față de studentele hărțuite de profesorii lor, ar fi putut demara foarte ușor o campanie neutră, fără nume și date, având ca temă „lupta împotriva hărțuirii sexuale a studentelor în universitățile din România”. Ar fi avut cu siguranță o mare susținere. Din păcate, nu a făcut lucrul acesta. 

Tot o consecință negativă a inacțiunii doamnei profesoare este faptul că astăzi s-au trezit toți conservatorii tradiționaliști și creștini să arunce cu pietre în mișcarea feministă. Or, existența unei puternice mișcări feministe este necesară în special în asemenea circumstanțe. Niște oameni care își doresc să trăiască în Evul Mediu la modul declarativ asumat pot să ducă în derizoriu mișcarea feministă și, în general, mișcarea progresistă, doar din cauza faptului că doamna Miroiu le-a dat muniție. Iar singura concluzie la care a ajuns doamna Miroiu este că sănătatea îi poate fi afectată de acest scandal și de învinuirile care i se aduc, mai ales că se află la o vârstă înaintată. Asta nu înseamnă că Alfred Bulai sau Marius Pieleanu nu trebuie anchetați, judecați și, eventual, condamnați.

Să nu ne facem iluzii, activități infracționale de acest gen se petrec în mai toate facultățile din România, inclusiv în învățământul teologic; același lucru se întâmplă la locurile de muncă, fie la stat sau la privat, este vorba despre o mentalitate și un tip de comportament care a fost tolerat și încurajat de societatea românească. Iar lucrul ăsta este un model de comportament tradiționalist-conservator. 

Nu vom putea stârpi răul decât din rădăcină, trebuie făcute legi și regulamente noi, simple și clare, fără multă formularistică, proceduri, birocrație. În momentul în care o studentă a primit un mesaj de hărțuire pe telefonul personal de la profesorul ei, acestuia trebuie să i se desfacă automat contractul de muncă și să înceapă urmărirea penală. În momentul în care un profesor participă la o petrecere cu studenții lui, ceea ce nu este etic, și face afirmații ce se constituie în act de hărțuire sexuală, a două azi are contractul de muncă desfăcut și începe ancheta penală. Continuăm să ne facem că nu vedem pădurea de copaci și invocăm vicii de procedură. Procedurile sunt făcute de oameni, dacă nu sunt bune atunci trebuie schimbate astfel încât faptele să fie pedepsite.

Un alt lucru pe care nu l-am înțeles niciodată sunt relațiile liber consimțite dintre profesor și studentă, care uneori pot duce la o căsătorie și tot aud că diverși profesori s-au căsătorit cu studentele lor. Există profesii în care relațiile dintre doctor și pacient, de exemplu, sunt interzise complet, inclusiv pe o perioadă de 3 ani după terminarea terapiei, sub sancțiunea eliminării din profesie. Mie mi se pare că la noi, în România, lucrurile acestea nu sunt clare și rămân mereu discutabile. Mai cu seamă din această perspectivă, scandalul de la SNSPA este și o mare oportunitate a societății românești să-și facă o curățenie morală și ar fi bine să nu ratăm momentul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp