Dacă reține imaginea unui om, istoria o face decapitându-l. Sau, cel mult, secționându-l bust. Rar apare corpul întreg, mai cu seamă în cazul statuilor, și mult stilizat.
Partea esențială și transmisibilă posterității a ființei umane este considerată a fi capul. Pentru că este parte a corpului cu cele mai multe elemente de identificare și sediul gândirii. Mintea umană are tendința de a trata corpul aferent ca pe un sclav. Îl supune la solicitări împinse la limita rezistenței acestuia, îl biciuiește, ajunge să-l distrugă de parcă ar putea fi înlocuit cu unul nou, ca un sclav cumpărat. În viitor, dacă îl mai apucăm, transplantul de corp pe un cap va fi probabil realizat. Chirurgul Robert White a reușit, în anii `70, prima astfel de operație pe maimuță, grefând un cap de macac rhesus pe un trup descăpățânat de macac rhesus. Rezultatul a supraviețuit 8 zile, cu refacerea mirosului, gustului, auzului și a unor funcții neuromotorii. Recent, un colectiv de medici a redactat un protocol operator pentru transplantul de corp (sau de cap?) la oameni. Practic, s-a realizat o anastomoză cefalosomatică pe un cadavru.
Dacă azi avem o mafie a traficului de organe umane sau de ființe umane integrale, ne putem închipui apariția traficului de trupuri – inși cu bani mulți, atinși de o afecțiune invalidantă, terminală sau de bătrânețe, își vor procura trupuri proaspete, operațiile la negru fiind făcute așa cum chirurgi esteticieni schimbă acum fețele urmăriților general.
Un viitor atrăgător pentru unii. Din nefericire însă, sau din fericire, trupul rob al voinței omului e o iluzie de mari proporții. Peste 99% din ceea ce se întâmplă cu organismul uman nu se află sub controlul persoanei. Nu putem da ordine ficatului, rinichilor, plămânilor, inimii, niciunui organ sau țesut. Nu conștientizăm funcționarea lor decât când devine defectuoasă. Nu suntem nici stăpânii părții de corp numită creier: nu putem stopa șuvoiul continuu al gândurilor, nu ne putem aminti ce vrem și când vrem, nu controlăm libidoul, foamea, durerea, somnul. Mi-l amintesc pe extraordinarul poet Cristian Popescu, lovit încă din adolescență de o boală psihică gravă, care până la urmă l-a ucis, cum mă prevenea: „Barosane, vezi că în curând o să-ți spun că sunt Iisus Hristos...”. Oftam și îl întrebam: „Bine, Cristi, dar dacă știi asta, dacă ești conștient de asta, nu poți să te împiedici s-o faci?”. Se uita în gol, cu ochii lui imenși, apoi și-a smuls cu un gest violent o căciulă sau o cască imaginară de pe cap: „Nu pot, încerc, dar nu-mi dă drumul...”.
Creierul e o bilă pe muchie de cuțit, mereu în echilibru metastabil. Poate să te ajute într-o situație dificilă, să constați că ai luat decizia bună, fără să poți spune exact de ce, sau, poate să te împingă să spui și să faci lucruri despre care te întrebi apoi cum a fost posibil – parcă n-ai fi fost tu, ci altcineva...
Ca să nu mai vorbim de hormonii, enzimele, vitaminele, oligoelementele, bacteriile, de toate cele peste 30 de trilioane de celule din care e compus un organism uman mediu, care își văd de treabă fără noi.
Corpul omenesc este un colosal conglomerat de sisteme automate interconectate. Cea mai mare parte din ființarea noastră se desfășoară „pe pilot automat”. Nu putem interveni decât stricându-l, introducând în el o grămadă de substanțe, care de care mai nocive, și pe urmă alte substanțe, și acestea cu efecte nocive secundare, cu care încercăm să-l reparăm. Dacă vrei să fii autoritar cu sclavul tău, să simți că ficatul face ce-i spui tu, n-ai decât să bagi în el alcool, zahăr și grăsime cât cuprinde, și o să-l vezi cum se umflă ca un cimpoi. Acum ai controlul.
Și mai greu de conștientizat și de acceptat este că sclavul biped și biman îți poate influența considerabil psihicul. Nu s-a studiat îndeajuns cum modifică bolile corpului felul de a gândi. Mi se pare neglijat sistematic faptul că nu gândim numai cu creierul. Întreg organismul contribuie la apariția unor gânduri, și nu a altora.
De pildă, colecțiile de gânduri omenești numite religii par a se ocupa cu metafizicul, cu transcendența, cu etericul – pe scurt, cu acorporalul. Or, la o a doua vedere, nu e deloc așa. După moartea sa biologică, Iisus nu reapare în lume sub forma unei lumini strălucitoare, a unei fantome majestuoase, a unui corp eteric desprins de cele lumești, așa cum logic ar fi cazul, de vreme ce s-a urcat la ceruri. Învierea ni-l arată ca pe un mort viu, un zombie, un strigoi, cu toate rănile pricinuite de cazne și crucificare pe trup, pe care le solicita necredinciosul Toma. Episodul acesta din Evanghelia după Ioan stă la originile venerării moaștelor, deoarece creștinii au nevoie să pipăie sau măcar să vadă bucăți de corp uman mumificate, ca să creadă în nemurire.
Biserica Ortodoxă Română refuză slujba de înmormântare celor care aleg să fie incinerați, și nu înhumați.
Religia din care s-a desprins creștinismul, mozaismul, are și ea nevoie de corp. Pentru înmormântare, cadavrul evreului trebuie să fie întreg. De aceea, în perioadele de recrudescență a detonărilor sinucigașe în Ierusalim, evreii se duc la piață având asupra lor o sacoșă specială, în care să le fie adunate cu grijă rămășițele sfârtecate, în caz că. Autopsiile nu sunt permise, cu excepția câtorva situații, prevăzute de lege.
Cea de-a treia religie abrahamică, islamul, promite un paradis sub forma unei grădini etern verzi și umbroase, în care curg râuri nesfârșite de lapte, miere și... vin. Deși vinul e haraam (interzis) de Coran pe această lume, este hallal (permis) pe cealaltă. Unde e alb, netoxic, delicios și nu produce mahmureală chiar dacă te îmbeți ca un porc. Cu porcul e la fel: Sfânta Scriptură musulmană îi oprește pe credincioșii vii să mănânce carne de porc, în vreme ce acelora ajunși în Rai li se îngăduie să comande orice carne doresc și li se va servi.
Dar facilitatea supremă, pe care Allah o oferă supușilor săi decedați întru credință, constă în 72 de tinere mai mult sau mai puțin virgine, dar sigur cu ochi frumoși, pentru delectarea trupului nemuritor al fiecărui mascul merituos.
O credință cât se poate de îndepărtată de islam, atât geografic, cât și etno-lingvistic, cea a vikingilor, are în comun același tip de Rai. Războinicilor morți vitejește le este rezervată o sală specială, Valhalla, în care dis-de-dimineață, înarmați până în dinți, se încaieră fiind iarăși uciși până la unul. Apoi, la micul dejun, învie toți, li se vindecă rănile, se pun la loc membrele și capetele secționate, după care urmează un chiolhan scăzut pe bază de carne de mistreț sacru și de băut mied cât cuprinde. Noaptea, ca la musulmani, vin peste ei fecioare frumoase, de care vitejii se bucură până în zori. Când o iau de la capăt.
Chiar și hinduismul cuprinde o parte de filosofie și practică medicală, ayurveda, considerată parte a acestei religii, în care nu numai spiritul, dar și trupul poate fi mântuit.
Nu s-a închegat de-a lungul veacurilor nicio religie care să renunțe la corpul omenesc, cu dorințele lui. Sigur că nemurirea sufletului e ceva frumos, dar fără un șpriț și-o fleică și pe lumea cealaltă, parcă n-are rost...
De fapt, e invers, omul e sclavul propriului său corp.
Despre erorile, prostiile și blocajele, unele insurmontabile, generate de corp în gândirea științifică, altădată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
