N.R. Maria este elevă în clasa a șaptea și publicăm astăzi, de 1 Iunie, scrisoarea sa despre felul în care și-ar dori să arate România.
Întrebându-mă cum ar arăta țara în care aș vrea să trăiesc, m-au năpădit alte atâtea întrebări: Oare vreau eu cu adevărat să trăiesc într-o Românie altfel? De ce nu aș trăi într-o țară aidoma celei de azi, cu toate avantajele sau dezavantajele pe care le presupune această viață? Iar dacă îmi doresc o schimbare, pot eu schimba ceva? Și de ce aș face-o? De ce m-aș implica în reorganizarea industriei, pentru schimbarea Constituției sau pentru modificarea sistemului de învățământ? Sunt oare acestea schimbări care ar face mai bună viața oamenilor?
Din start vreau să menționez că nu cred că goana după confort, distracție, lux și o viață așa-zis „bună” îi ajută prea mult pe oameni. Dimpotrivă. Părerea mea e că îi secătuiește de puteri și nu le aduce nicidecum mulțumire cu adevărat. De aceea nu cred că progresul științei sau al tehnicii îi va salva din criza economică, socială, familială. Poate nici informația, mai precis accesul necondiționat la informare nu are capacitatea de a schimba mare lucru.
Da, e adevărat, progresul științei aduce după sine, de cele mai multe ori, progresul tehnologiei și al omenirii. Datorită unei invenții sau unei descoperiri au putut fi salvate nenumărate vieți, se poate comunica mai ușor și mai rapid decât în urmă cu 20 de ani și exemplele pot continua. Oricine se poate gândi la ele pentru că au influențat, cred, orice domeniu de activitate.
Oamenii s-au așteptat ca inovațiile tehnologice le vor face viețile mai ușoare, scutindu-i de treburi care cereau mult timp și care nu erau foarte importante. Sperau că vor putea petrece mai mult timp făcând ceea ce era mai important pentru ei.
Ceva ce poate le plăcea sau îi relaxa. Ceva pentru ei, pentru sufletul lor.
Totuși, parcă au tot mai puțină vreme pentru a trăi. Sunt ocupați, foarte ocupați. Prea ocupați de cand au realizat că mulțumită mașinăriilor au posibilitatea de rezolva mai multe treburi în aceeași unitate de timp. De aici și graba cu care se miscă, manâncă,vorbesc. În loc să trăiască cu adevărat se ocupa cu orice altceva. Îsi neglijeaza sufletul, singurul în care ar putea găsi răspunsul,singurul cu adevărat important. Problemele lor se trag de cele mai multe ori din lăuntrul lor. De acolo de unde poate nici nu se așteptau.
Cât despre informație, abia după ce o valorifici te ajută. Nu e negativă sau pozitivă. Datorită ție capătă aceste valențe. Acesul la informație nu înseamnă că ea ajunge la tine. De fapt, trebuie să o cauți. Tu ajungi la ea .
De aceea, oricât de mult ar evolua știința și tehnologia, dacă oamenii vor continua să ignore nevoile sufletului lor, dacă nu vor relaționa cu alți oameni, dacă nu vor înțelege cât de simplu e trăiești cu adevărat bucurându-te de orice floare, de orice tril, de faptul că trăiești făcându-i și celuilalt loc în inima ta, le va fi in continuare greu. Nu vor reuși să depășească momentul sau momentele de criză.
Cu toate astea, eu sunt adepta schimbării. Iar dacă ar fi să argumentez de ce, primul lucru pe care l-aș pomeni ar fi că altfel nu este posibil. Atât eu cât și țara mea ne vom schimba. Numai de la venirea mea pe lume și până acum s-au petrecut atât de multe încât lumea și fiecare stat al ei nu a putut rămâne la fel de atunci. S-a inventat, descoperit, reactualizat, înnoit, progresat. Și bineînțeles, s-a uitat, dar nu despre asta doresc a scrie aici. S-a avansat. Acest lucru e sigur, nu te poți îndoi de el, pentru că așa cum într-un sistem de axe ortogonale se poate avansa în mai multe sensuri simultan, respectiv negativ și pozitiv, așa, orice “înaintare”, sau de ce nu, „întoarcere”, s-a produs în ambele sensuri.
În al doilea rând, pentru că există șanse ca aceste modificări să nu fie unele imediate sau foarte vizibile dar să aibă eficiență și urmări pozitive. Asta înseamnă că, deși e mai simplu să organizezi o lovitură de stat sau să te implici în vreo campanie electorală,schimbarea pe care poate o așteptăm sau o dorim e mai complexă. E o modificare de atitudine, de viziune care presupune să te vezi pe tine, nu pe cei din jur. Adică să încerci să deții controlul asupra ta, mai puțin a celorlalți din exterior.
Îmi doresc o schimbare, e adevărat, o schimbare care ar putea face România diferită de modul în care este. Și nu mă refer la România ca republică, ca stat democratic, ca denumire geografică, ca spațiu. Schimbarea de care vorbesc este mai degrabă una de viziune.
Din toate peregrinările mele prin această țară, m-am întors acasă simțind nu că pământul ăsta e al meu (țara mea), ci că eu îi aparțin. Că fac parte pe deplin din această țară, că nu sunt un element rătăcit care a nimerit vrând-nevrând, undeva. Totodată, m-am convins cât de frumoasă e.
Nu aș putea spune că e cea mai cea, deoarece nu am trecut dincolo de granițele sale. Nici cea mai bogată fiindcă nu cunosc resursele fiecărei țări de pe glob. Nu are insule pierdute prin cine știe ce mări, nici munți prea înalți și împarte cu alte țări vecine apele Mării Negre.
Dar e binecuvântată: viața aici nu e sufocantă precum în marile și fierbințile deșerturi ale lumii, nici rece, prea puțin însorită ca țările nordice. Pămânul e roditor și principalele forme de relief coexistă într-un mod armonios.
De aceea, nu visez un progres spectaculos al economiei sau industriei, nici extinderea teritoriului statului român dincolo de hotarele actuale. Ceea ce îmi doresc este ca noi, românii, să apreciem ceea ce avem, această țară cu bogățiile ei, acești oameni care o locuiesc de atâta timp. Îmi doresc ca acest pământ să nu se înstrăineze de oameni și nici oamenii de el. Fără oamenii ei, România ar fi la fel de sălbatică precum Atacama, Polul Sud sau vârful Everest. Și cel mai mult aș vrea ca oamenii acestei țări să fie oameni, cu tot ce presupune această dimensiune umană a unui individ.
Am tot auzit expresii ca: „Ăsta da om!”, „Așa om să tot întâlnești!” sau „Om ca el/ea, mai rar!”. Consider că acele persoane apreciau generozitatea, altruismul, înțelegerea, dăruirea de care respectivii dau dovadă. Desigur, se puteau referi și la inteligența, dexteritatea, priceperea sau posibilitățile materiale ale acelor persoane dar, la orice s-ar referi aceste expresii, asta îmi doresc eu pentru noi, românii. Să fim oameni.
Nu degeaba s-a zis că a fi om e lucru mare. Poate cel mai mare. Iar eu asta îmi doresc. O Românie de oameni mari.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Să ai puterea aceea de care vorbești...
Acest copil a descris foarte bine lumea de astăzi. Felicitări, copil frumos!
Personal, eu sunt trist că există acest trend, să se scurteze din ce în ce mai mult copilăria și deja în clasa a 5-a să avem practic niște adulți. N-am recunoscut nimic copilăresc în acest text. Ideal ar fi să se păstreze niște caracteristici ale copilului până la bătrânețe, e deprimant să trăiești de la 10 ani cu o atitudine de adult...
Referitor la „Am tot auzit expresii ca: „Ăsta da om!” ” , sunt foarte curios, cum vede Maria caracterul oamenilor din România?