Ce își doresc copiii de la părinții lor

Dincolo de nevoile fizice, copiii au o serie de nevoi emoţionale, iar satisfacerea lor reprezintă temelia unei dezvoltări sănătoase.

Nevoia de securitate emoţională. Această nevoie este satisfăcută atunci când acordăm atenţie modului în care se simt copiii, avem reacţii care îi ajută să înţeleagă modul în care se simt şi să înveţe modalităţi adecvate de exprimare a emoţiilor pe care le trăiesc. Cu alte cuvinte, securitatea emoţională a relaţiei dintre părinţi şi copii depinde de nivelul de implicare al părinţilor în viaţa emoţională a copiilor. 

Ce puteţi face?

• Oferiţi-le zilnic momente de împărtăşire în care să le povestiţi ce aţi făcut în ziua respectivă. Împărtăşirea cu copilul contribuie semnificativ la creşterea sentimenului de siguranţă în relaţie. De exemplu, când veniţi de la serviciu, îi povestiţi copilului ce aţi făcut în ziua respectivă: cu cine v-aţi întâlnit, ce aţi mâncat, ce aţi văzut, fără să îi puneţi întrebări despre cum a fost ziua lui. Dacă modelaţi timp de 3-4 zile acest comportament, fără să faceţi presiuni asupra copilului să povestească şi el, copilul va imita comportamentul dvs. şi va începe în mod spontan să povestească despre el. Nu contează ce îi spunem copilului, ci faptul că îi impărtăşim.
  
• Oferiţi-le frecvent gesturi de afecţiune fizică (îmbrăţişări, atingeri). Îmbrăţişarea oferă o conexiune fizică care contribuie la crearea unui spaţiu de SIGURANŢĂ ŞI INTIMITATE EMOŢIONALĂ. În timpul imbrăţişării se elimină un hormon – oxitocina – numit şi „hormonul iubirii”. Confortul fizic pe care îl oferiţi prin mângâieri şi atingeri reprezintă un element cheie în asigurarea liniştii de care creierul are nevoie pentru a inhiba sau diminua nivelul hormonilor de stres (cortizolul, adrenalina) din organism.
  
• Exprimaţi emoţii pozitive atunci când reveniţi acasă şi vă revedeţi copilul. Emoţia pe care părintele o exprimă la vederea copilului are un impact considerabil asupra modului în care el învaţă să se privească ca persoană. Dacă atunci când ne vedem copilul exprimăm în cuvinte bucurie, entuziasm “ mă bucur să te văd, mi-a fost dor de tine”, contribuim în mod direct la formarea convingerilor copilului că el este o persoană valoroasă şi demnă de a fi iubită, ceea ce conduce la creşterea încrederii în sine. Atunci când, ceea ce exprimăm în mod frecvent la revederea copilului este oboseală, iritare, tristeţe, contribuim la formarea convingerilor despre inadecvarea personală ”sunt rău, nu sunt bun, nu sunt important pentru părinţii mei“, ceea ce afectează încrederea în sine. La vârstele mici, copiii îşi explică starea emoţională a părintelui ca având legatură cu propria persoana deoarece mintea lui nu este încă capabilă înţeleagă că emoţia unei persoane este generată de modul particular în care acea persoană îşi explică evenimentele care i s-au întâmplat. Astfel se consideră responsabil de modul în care se simte părintele.
  

Nevoia de predictibilitate şi stabilitate

Copiii iubesc predicitibilitatea şi stabilitatea. Pentru ei este foarte important să ştie ce urmează să se întâmple. Când trăiesc într-un mediu în care lucrurile se schimbă de la o zi la alta sau părinţii au reacţii diferite în faţa aceluiaşi comportament (reacţionează în funcţie de cum se simt: dacă sunt furioşi sancţionează, dacă sunt binedispuşi trec cu vederea acelaşi comportament nepotrivit pe care ieri l-au sancţionat), sistemul de răspuns la stres al copiilor este în permanenţă activat (sunt cu garda sus, pregăţiti să facă faţă situaţiilor neprevăzute). Această stare permanentă de alertă sensibilizează anumite zone din creier care răspund de pregătirea corpului pentru a face faţă ameninţării. Aşa se explică de ce trăind în medii în care lucrurile se schimbă frecvent, copiii ajung să manifeste reacţii emoţionale intense, pornind de la lucruri mărunte. Stresul acţionează asupra creierului copiilor şi senzibilizează o serie de formaţiuni care sunt implicate în pregătirea corpului pentru a face faţă ameninţării.

Ce puteţi face?

• Stabiliţi rutine de comportament. Rutinele reprezintă secvenţe de acţiuni care se desfăşoară în fiecare zi în aceeaşi ordine. De exemplu: rutina somnului – este o înşiruire de comportamente pe care copilul le învaţă pe etape: făcut duş, spălat pe dinţi, schimbatul în pijamale, citit povestea de seară).
  
• Folosiţi regulile şi consecinţele logice pentru a reduce riscul disciplinării în funcţie de modul în care vă simţiţi în ziua respectivă. Regulile oferă predictibilitate copiilor prin faptul că exprimă în mod clar ce aşteptaţi de la el (ex. când sunt furios, spun în cuvinte cum mă simt). Consecinţele logice sancţionează comportamentele care se abat de la regulă şi oferă predictibilitate prin faptul că pentru acelaşi comportament, primeşte acelaşi răspuns din partea părintelui.
  
• Evitaţi transformarea propriilor emoţii de disconfort în instrumente de gestionare a comportamentelor nepotrivite ale copiilor. De exemplu, dacă copilul a spus un cuvânt nepotrivit la adresa fratelui său iar dvs. îi spuneţi “sunt supărat/ă pe tine” asta nu îl va ajuta să îşi schimbe comportamentul. Ce poate învăţa copilul din reacţia dvs.? Acest mesaj culpabilizează toată persoana copilului şi nu este o metodă de învăţare. Din această reacţie, copilul poate învăţa să fie hipervigilent la reacţiile dvs. iar pe viitor să îşi condiţioneze comportamentul astfel încât să nu mai supere, să nu deranjeze.
  
• Oferiţi predicibilitate prin acţiuni de planificare a activităţilor. Calendarul de activităţi este un instrument foarte bun care ajută copiii să ştie ce urmează să se întâmple în viaţa lor, care sunt momentele în care părinţii sunt disponibili pentru ei. Desenaţi un calendar pe o coală mare de hârtie pe zile/săptămâni şi negociaţi cu copilul activităţile pe care le veţi face împreună săptămâna viitoare.
  

Nevoia de atenţie, apreciere, validare

Acestă nevoie fundamental umană este satisfăcută în măsura în care părinţii acordă copilului momente de interacţiune de 1:1 şi sunt preocupaţi de ceea ce face copilul. Ignorarea copiilor atunci când ei solicită atenţia sau se comportă adecvat pe motiv că ne simţim extenuaţi după o zi de muncă şi nu mai avem resurse pentru a interacţiona cu nimeni, îi învaţă să aleagă o cale mult mai sigură de a fi în atenţia adulţilor şi anume – comportamentul nepotrivit. Prin experienţe repetate copilul învaţă că singurul lucru care îi scoate pe părinţii săi din lumea grijilor şi preocupărilor lor sau din starea de oboseală este comportamentul neadecvat. Chiar dacă ceea ce primeşte este atenţie negativă, este o alternativă mult mai bună decât ignorarea.

Aprecierea şi validarea ca persoană sunt două aspecte pe care un copil o învaţă preponderent din reacţia pe care părinţii o au în situaţia în care el are o performanţă slabă sau se comportă altfel decât ei se aşteaptă. Dacă atunci când copilul dvs. greşeşte, aplicaţi tratamentul tăcerii sau al distanţei: nu-l mai priviţi, nu-i mai zâmbiţi, nu mai faceţi cu el alte activităţi zilnice care-i fac plăcere, prin reacţia dvs. sancţionaţi toată persoana copilului. Copilul învaţă din această lecţie de viaţă că este valoros şi iubit doar atunci când se comportă bine. Iubirea este condiţionată de modul în care el se comportă. Or, una dintre nevoile noastre fundamentale este să fim iubiţi necondiţionat. Pentru comportamentul nepotrivit, părintele poate aplica o consecinţă logică (ex. jucăria merge în pauză timp de 10 min.) dar comportamentul faţă de copil trebuie să rămână la fel.

Ce puteţi face?

• Oferiţi copiilor momente scurte şi frecvente de atenţie în absenţa solicitării din partea lor . De exemplu, dacă copilul se joacă în camera lui, este recomandat să mergeţi la el din 15 în 15 minute să vă interesaţi de ce face. Sunt multe modalităţi prin care puteţi să acordaţi copilului atenţie cum ar fi: un zâmbet, adresându-i câteva cuvinte, privindu-l. Prin faptul că îi acordaţi atenţie îi comunicaţi copilului că sunteţi interesat de ceea ce face.
  
• Răspundeţi imediat la solicitarea copilului. Dacă sunteţi prins într-o activitate (de ex: citiţi, sunteţi la calculator, etc.) şi copilul vine la dvs. să vă arate ce a făcut, întrerupeţi temporar activitatea şi îl ascultaţi. Acest moment scurt de atenţie îi oferă copilului sentimentul că este important şi valoros.
  
• Stabiliţi în fiecare zi un moment dedicat copilului pe care să-l numiţi ”Timpul special pentru tine”. Un aspect foarte important pe care fiecare copil trebuie să-l cunoască este faptul că părinţii, în ciuda vieţii ocupate pe care o au, sunt disponibili şi pentru el. Pentru copil, nu cantitatea de timp este importantă ci calitatea timpului petrecut cu părintele. Dacă atenţia părintelui este îndreptată 100% spre copil, dacă vorbeşte despre lucrurile care-i fac plăcere copilului, cere detalii depre ce povesteşte copilul, îi pune întrebări şi se implică în jocurile lui, chiar şi 15-20 de minute zilnic sunt suficiente pentru ca el să se simtă valoros şi important.
  

Nevoia de autonomie şi încredere

Copiii au nevoie să înveţe autonomia. Pentru a învăţa această abilitate ei au nevoie să li se ofere contextul propice de învăţare. În acest sens, e important să negociaţi modul în care veţi petrece timpul pe care îl aveţi la dispoziţie. Pentru a învăţa autonomia este util să alocaţi timp pentru activităţi pe care să le faceţi împreună şi momente în care fiecare face ce doreşte (ex. în timp ce dvs. citiţi o carte, copilul desenează sau se joacă). În acest fel copiii învaţă să fie atenţi la nevoile celorlalţi. Dacă tot timpul pe care îl aveţi la dispoziţie îl petreceţi doar cu copilul datorită faptului că vă simţiţi vinovat că staţi prea puţin cu el, copilul învaţă că ceea ce contează este doar nevoia sa şi ratează momentul prielnic de a învăţa să ţină cont şi de nevoile celorlalţi. Plictiseala pe care o acuză frecvent copiii are de cele mai multe ori legătură cu inabilitatea lor de a-şi construi propriul joc, pentru că nu au avut posibilitatea să înveţe să facă asta.

Bibliografie:

1.Dunn, J., Brown,J., Beardsall, L. (1991a). Family talk about feeling states and children’s later understanding of others’ emotions. Developmental Psychology, (27), 448-455.

2. Petrovai, D., Petrică, S., Preda, V., Brănisteanu, R. (2012). Pentru un copil sănătos social şi emoţional. Ghid practic pentru educatorul care construieşte încredere. Ed. V&I Integral, Bucureşti

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp