Foto Facebook/Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Nu cred că este prea importantă părerea mea, nu mai trăiesc de ceva timp cu asemenea himeră, dar Departamentul pentru Situații de Urgență, într-o postare recentă, face ceea ce eu numesc un apel de urgență la centrul emoțional al cetățeanului-om. Apelul poate avea atâtea răspunsuri câți cetățeni are statul român iar eu, ca cetățean, dar și ca angajat din 2006 la Detașamentul de Pompieri 13 Septembrie, printre cei mulți care „prin forța ochilor lor plini de iubire pot resuscita funcțiile vitale ale oamenilor", încerc un răspuns.
Ca angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, nu m-a încercat niciodată sentimentul pe care îl descrieți: „de om care se ascunde sau de om ascuns".
În mod obișnuit oamenii doresc să mă cunoască. Și nici nu trebuie să sune la 112 ca să mă întâlnească „fără echipament de protecție, fără uniformă, dezbrăcat de reguli în afara orelor de program" dar, dacă ar face acest lucru, pentru mine ar fi cu totul neobișnuit. Pentru că, dacă apelează la 112, de obicei este o situație neobișnuită. Viața, nu îmi pare rău să o spun, nu m-a învățat să iubesc necondiționat ba dimpotrivă, iar de „focul sacru" este prima dată când aud în contextul meu profesional. Știu că l-ați încercat ca figură de stil, pentru a evidenția anumite abilități pe care noi, ca personal operativ, ar trebui să le avem. Și este adevărat că am colegi pe care îi privesc cu mare admirație, iar eu ca om mă simt mai sigur pe mine când îi știu în serviciu, lângă mine.
Ceea ce încerc să spun este că cei mai buni salvatori sunt cei care își inhibă cel mai bine emoțiile. Ei nu își privesc meseria în acești termeni de PR. Sunt practici, calculați, metodici, încăpățânați, inestetici. Lor nu le pasă atât de mult de aparențe, cât de rezultatele finale ale unei intervenții și, foarte important, își reevaluează acțiunile.
Pentru că frica, adevărata frică, e când știu că nu știu.
Postarea din 26 octombrie a Departamentului pentru Situații de Urgență :
„În spatele oricărei sirene aducătoare de speranță, se ascund oameni. Persoane pe care nu le cunoști și pe care cu siguranță nu dorești să le întâlnești în mod obișnuit din simplul fapt că acest contact ar prefigura imposibilitatea ta de a te putea ajuta singur, deseori aflat în situații deloc confortabile...și asta sperie.
Fără echipamentele de protecție, fără uniforme, dezbrăcați de reguli în afara orelor de program...sunt tot ei, salvatorii, oamenii pe care viața i-a îndrumat să iubească oamenii necondiționat. Sunt deținători ai focului sacru. Cine? Ei...colegii pompieri, pompierii SMURD, colegii de la serviciile de ambulanță, medicii, asistenții, piloții, salvamontiștii. Prin forța ochilor lor plini de iubire pot resuscita funcțiile vitale ale oamenilor pe care îi îngrijesc necondiționat.
Dar în spatele acestei iubiri necondiționate oferite nouă, tuturor se instalează și frica. Frica de a nu mai fi iubiți, apreciați, de a nu mai simți căldura omului pe care au vegheat-o tocmai în ideea de a nu se stinge.
De aceea noi vă cerem să aveți în continuare încredere în noi, așa cum știm că ați avut-o mereu. Vă cerem să repectați haina militară a pompierilor și să iubiți așa cum ați iubit mereu Roșul plin de pasiune al salvatorilor din cadrul situațiilor de urgență. Nimeni nu merită să fie supus unei asemenea presiuni, această încărcătură din ultimele zile care a alimentat și a stârnit tot felul de emoții, dintre care cele mai negative.
Noi suntem oamenii cei mai apropiați de dumneavoastră! Mereu...pentru ca alții să trăiască!”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.