Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Scrisoarea unui teolog vaccinat: Diferența dintre Olanda „atee” și România creștină. Despre vaccin, fățărnicie și iubirea de aproapele

preot - Foto: Ievgeniia Pidgorna / Alamy / Alamy / Profimedia

Foto: Ievgeniia Pidgorna / Alamy / Alamy / Profimedia

„Dacă nu te vaccinezi pentru tine, atunci fă-o pentru cei din jur: acesta este un argument din start pierzător”, spunea cineva recent, „pentru că oamenii sunt, în esență, egoiști și nu îi interesează decât propriul bine”. Prima mea reacție auzind asta a fost un zâmbet condescendent în colțul gurii.

Ca teolog creștin, mi-am petrecut o bună parte din viață auzind, citind și argumentând că o astfel de etichetă se poate aplica omului necredincios, însă viața și învățătura lui Hristos indică în cu totul altă direcție. Dacă omul „căzut” este, poate, din fire, egoist, creștinul își trăiește viața în cu totul alte coordonate, marcate de jertfa de sine și iubirea de aproapele. În teorie, poate. În practică, rareori, așa cum ultimul an și jumătate a arătat cu vârf și îndesat.

În privința cunoașterii de sine, pandemia a acționat ca o hârtie de turnesol, ca o oglindă care ne-a dezvăluit cine suntem cu adevărat, atât la nivel individual, cât și colectiv: care sunt valorile noastre, în realitate; cât de mult suntem dispuși să rămânem fideli unor principii, mai ales când asta vine cu un cost semnificativ?

Pentru că mintea mea este împărțită între realitatea olandeză, unde trăiesc, și realitatea românească, de unde vin, am putut constata câteva diferențe de principiu în abordarea acestor noi provocări de sănătatea publică. Ele sunt cel puțin surprinzătoare, dată fiind imaginea stereotipică a celor două țări.

Olanda este deseori văzută ca o țară profund necreștină, fiind notorie pentru pionieratul în privința drepturilor minorităților sexuale, a legalizării prostituției și consumului de droguri ușoare, sau a așa-numitei morți asistate (eutanasie). Mai ales în ce privește eutanasia, am auzit frecvent suspiciuni că este rezultatul unui pragmatism, sau chiar cinism, economic: bătrânii nu mai produc, în schimb consumă resurse financiare și de sănătate, așa că a li se permite să moară la cerere are legătură mai mult cu un calcul economic rece, decât cu o grijă pentru curmarea suferinței lor. Nu subscriu acestei păreri, însă este o teorie destul de răspândită.

România, în schimb, o țară în care o proporție mare dintre cetățeni se declară creștini practicanți, are o atitudine mult mai tradiționalistă pe subiectele de mai sus. În privința eutanasiei, putem spune că este la capătul celălalt al spectrului. Nu doar că suicidul asistat nu este permis, dar moartea în sine este ceva nefiresc și care trebuie să ridice mereu semne de întrebare. Nu există o definiție clară a pacientului fără șanse de supraviețuire. Sistemul nostru medical este obligat să își investească paturile de spital și energia medicilor de terapie intensivă până în ultima clipă a fiecărui pacient, oricât de lipsit de speranță ar fi. O atitudine foarte creștină, nu-i așa? Doar că asta înseamnă privarea altor cazuri, cu reale șanse de supraviețuire și însănătoșire, de îngrijirea medicală necesară. O lege prost scrisă, de oameni care nu înțeleg realitatea din spital, îi pune deseori pe medici în situații etice imposibile și îi vulnerabilizează din punct de vedere penal. Dar rămâne remarcabilă, totuși, aspirația bine-intenționată a medicinei românești de a se lupta până la absurd pentru viața fiecărui pacient.

Dată fiind opoziția evidentă dintre cinismul olandez și umanismul românesc, este surprinzător cum cele două țări au ales să-și planifice campaniile de vaccinare. În Olanda, mesajul foarte clar a fost sacrificiul generațiilor mai tinere pentru a salva cât mai mulți dintre bătrânii vulnerabili. Vaccinarea s-a făcut strict în ordinea vârstei, cu excepția personalului medical. Nu au existat excepții, nici măcar pentru ministrul sănătății sau pentru angajații companiei Johnson & Johnson, care lucrau la vremea respectivă la propriul lor vaccin, deși existau argumente foarte bune pentru care oamenii din astfel de poziții cheie ar trebui protejați, în logica de ansamblu a luptei contra virusului. Guvernul olandez a făcut eforturi uriașe de a ajunge întâi la vârstnicii vulnerabili, chiar dacă asta a însemnat un sacrificiu imens din partea tinerilor: prelungirea restricțiilor, pierderea locurilor de muncă, îndatorarea pe termen lung. Atitudinea cinică ar fi fost să se lase virusul să umble liber, să ne infectăm toți, să se „curețe” cei care și așa aveau comorbidități, iar noi restul să ne vedem rapid de viață, eventual și într-o lume un pic mai prosperă, în care aceleași resurse s-ar fi împărțit între mai puțini. Dar ce s-a întâmplat în realitate este că cei mulți, tineri și puternici au făcut sacrificii imense pentru a salva cât mai mulți dintre cei vulnerabili. O atitudine destul de creștină, zic eu.

Comparația dintre Olanda și România nu este corectă până la capăt, pentru că resursele și infrastructura celor două țări sunt incomparabile. Însă nu putem să nu remarcăm o oarecare pasivitate complice în ce privește efortul de a ajunge cu vaccinul la cei bătrâni, care aveau nevoie de el cel mai mult. Pentru un bătrân analfabet digital, care nu a avut nici copii sau nepoți care să îl convingă, programeze și ducă la vaccin, deznodământul a fost destul de previzibil.

Altceva frapează, însă. Și în Olanda, și în România, grupurile care s-au opus cel mai proeminent restricțiilor și vaccinării au fost cele de creștini practicanți. În Olanda, cel puțin, cele 5 localități cu rata cea mai mică de vaccinare sunt toate în așa-numită „centură biblică”, populate de practicanți devotați ai protestantismului. Nu am statistici oficiale din România, dar, din observațiile personale, pot să spun fără să mă tem că greșesc că ortodocșii practicanți s-au opus mai vehement restricțiilor și s-au vaccinat mai puțin. Cum e posibil să vedem un individualism înfiorător atât de pronunțat exact in cercurile ai căror membri, măcar teoretic, își construiesc existența în jurul altruismului și iubirii de aproapele?

Să îți ceri cu o insistență care frizează obrăznicia dreptul de a aduna mii de oameni într-un pelerinaj „tradițional”, în condițiile în care printre noi umblă liber un virus letal, este nu doar neamprostie, dar și iresponsabil și criminal.

Am argumentat într-un articol precedent de ce atitudinea corectă din punct de vedere creștin este vaccinarea, dacă nu pentru binele propriu, atunci măcar de dragul celor din jur. „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi”, spune explicit apostolul Pavel. Cine sunt, în acest caz, cei slabi? Cei imunocompromiși, a căror singură șansă împotriva virusului este imunitatea de turmă, pentru că ei nu se pot vaccina. Cei care au nevoie de îngrijire medicală și nu o pot primi la timp, pentru că spitalele sunt pline de bolnavi Covid. Toți aceștia depind de noi, restul.

Cum e posibil ca un creștin care, altfel, pretinde ca și-ar desface pieptul în fața inamicului din dragoste pentru aproapele, să nu răspundă la o astfel de chemare? Nu este asta exact ocazia pe care o aștepta generația noastră pentru a-și dovedi statura morală? Vorbim despre o generație care privește nostalgic la „mărețele umbre” ale trecutului, care lăcrimează la sfânta liturghie când sunt pomeniți „fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră.” E o generație care nu și-a avut „Mărășeștiul” sau „Revoluția” ei și este fascinată de sacrificiul sfinților din temnițele comuniste.

Și totuși, când momentul a venit pentru ca această generație sa-și facă propria jertfă – aproape rizibilă in comparație cu cea a înaintașilor, prea mulți dintre creștinii noștri iubitori de aproapele au scos ghioaga propriei libertăți de a alege. Când am fost chemați nu în prima linie a unui război, nu să rezistăm eroic in munți, ci să beneficiem de un vaccin care este darul lui Dumnezeu, eroii noștri s-au ascuns după conspirații pe care nici ei nu le cred cu adevărat. 

Care este atitudinea liderilor noștri spirituali în tot acest timp? Majoritatea s-au refugiat într-o ambiguitate călduță, neasumându-și un răspuns clar. Pe alte subiecte, preoții si episcopii noștri se exprimă cu o siguranță surprinzătoare. Pe subiectul unde leadership-ul lor ar fi putut însă să facă diferența realmente între viață și moarte pentru atâția oameni, păstorii noștri tac asurzitor, ba uneori chiar făcând cu ochiul complice.

Fotografia care se developează este a unei generații de creștini preocupate obsesiv de propria identitate culturală și puțin spre deloc de mesajul propriu-zis al Evangheliei creștine. Fiecare generație e confruntată cu propriile provocări. A noastră tocmai și-a picat marele test. Prea mulți oameni au murit și suferit inutil, și vor continua să o facă, pentru că prea muți dintre noi „avem teorii”. Ce nu avem este smerenie și simț al ridicolului.

Situația fără precedent în care ne aflăm a cerut sacrificii din partea tuturor și o jertfă temporară a sinelui pentru binele celorlalți. Este exact atitudinea propovăduită de Hristos, însă nu pentru o lună sau un an, ci pentru întreaga viață. Mulți oameni „fără Dumnezeu” au răspuns admirabil, acceptând sau chiar îmbrățișând provocarea. Prea mulți creștini, însă, au băgat rușinos bețe în roatele binelui comun.

„Cred că dacă mesajul ar fi prezentat în felul ăsta în biserici și la TV, mai mult de jumătate dintre creștinii nevaccinați s-ar vaccina”, îmi spune emoționat un prieten creștin devotat. Nu și el, însă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • gresit!!! crestinul de care spui ca nu e suficient de ...crestin se sperie de eficienta vaccinului, nu de altceva...
    • Like 1
    • @ Dan Ovidiu Catiche
      Doar ,asa prin refuzul de a se vaccina ,,unii indivizi clienti fideli ai ,antenelor , si rtv, se poate ,,curata societatea roamneasca ,, de , inculti -analfabeti -ortodoxi neaosi etc,,
      • Like 0
  • Foarte frumos spus. Şi corect.
    Dar cred că ţine de educaţie şi caracter, nu de religie.
    Educaţia face diferenţa în bine.
    Religia face diferenţa în ignoranţă.
    • Like 2
  • Corina check icon
    Iar ați îngropat un articol bun și actual, contribuție nouă, într-un puhoi de variante audio ale unor articole vechi, reluate, de altfel, de mai multe ori.
    • Like 2
    • @ Corina
      Nume check icon
      De acord. Nu inteleg de ce se readuc in prima pagina articole vechi. Da, am inteles ca s-a facut si varianta audio, dar poate un uprgade al site-ului ca altele in care daca dorim "sa revedem" alte articole ar fi benefic.
      • Like 1
  • Foarte putin apreciez tot sau pe toti ce tin de teologie. Dar aici respect maxim.
    • Like 3
  • Nu generalizați! Nu creștinii practicanți sunt campionii nevaccinării în România ci telespectatorii Antenelor și ale altor posturi asemenea ( probabil că o parte din ei spun că sunt creștini practicanți, dar nu știu cum rezistă creștinul din ei la droaia de lături pe care le revarsă aceste posturi)
    • Like 3
  • Gecaba Gecaba check icon
    Comparatia cu razboiul este foarte adevarata, este o ocazie sa arati ca ii aperi pe cei slabi si nici macar nu doare. Respect dreptul individului de a alege sa se vaccineze ori ba, dar ceea nu inteleg este campania antivacvinare. Ce il face pe individ sa iasa in strada sa protesteze ? Care este motorul care il face sa consume atata timp la proteste contra vaccinarii, mai ales ca vaccinarea este doar o alegere.
    • Like 1
    • @ Gecaba
      Delia MC Delia MC check icon
      Campanii antivaxx au fost de când au apărut vaccinurile. E adevărat, au luat amploare de când cu internetul.
      Ca totdeauna există niște interesați ( cei care-i agită și incită ) iar din ăștia sunt unii care chiar cred sincer că vaccinurile sunt nocive pe de o parte, și capii adevărați, cu interese obscure pe de alta. Conducerea, cel puțin în România a preluat-o șleahta aurită, cu aceeași structură. Aș pune pariu ca Șoșoacă și Simion dar și alții, sunt vaccinați. Interesul, foamea de putere sunt motorul. Restul, gloata, sunt prostiți de cei dintâi. Mai întâi îi cred pe " capi ". Mai apoi intră în acțiune mecanisme gen căutarea confirmării, dacă auzi /vezi un lucru de 1000 de ori și crezi, etc. În momentul ăsta sunt convinși și argumentele îi fac doar să se îndârjească și mai tare. Ei iau orice ezitare drept altceva, de exemplu conspirație. Faptul că " luptă " le dă un sentiment de bine, altfel ce să faci? Lupta eliberează energii care altfel i-ar stresa doar. Oaia vede lupul și fuge. Cea care nu poate fugi, deși lupul n-o poate ajunge, poate muri de stres. De ce nu răspund la argumente? Să recunoască greșeala ar însemna să scadă în propriii ochi așa că o țin gaia mațu. Apoi vine faza când interpretează și un argument științific în sprijinul teoriei lor. Game over.
      • Like 1
  • Corina check icon
    Sublim. Exact ce trebuia spus. Și ce încurajator, totuși, că vine de la un teolog tânăr.
    • Like 4
  • Poate că autorul-teolog înțelege preceptele biblice (insist pe POATE), dar cu siguranță nu înțelege multe din firea omului și mai ales a românului. Iar asta merge mână în mână cu o relativă lipsă de iubire pentru poporul român. O să zic acum ceva pentru care cei din diaspora o să-mi sară în cap, dar asta e părerea mea sinceră, ce să fac... Deci: motivele care au stat la baza plecării multor români în diaspora, dincolo de scârba față de administrația României - invocată de toți - presupun implicit și o puținătate a iubirii lor pentru poporul român. Cei din diaspora nu sunt niște eroi ai neamului, niște vectori de civilizare a celor de acasă etc etc, așa cum le place să se considere (nu fără aroganță), ci sunt doar niște oameni mai mult sau mai puțin egoiști și pragmatici, care și-au căutat, în vremuri grele, cu egoism, binele personal și al familiei lor, în nepăsarea față de binele comunitar al poporului din care fac parte. Desigur, asta nu e valabil chiar pentru toți, există multe cazuri particulare, dar cam asta e linia generală. Că apoi s-au adaptat sau nu în noul mediu, că și-au atins sau nu țelul, asta e o altă discuție, mai complexă și nu e locul ei aici. Dar vreau să subliniez un lucru important: să vii tu (autorul articolului), om din diaspora, și - pe un motiv oarecare - să acuzi românii din țară de egoism, e un tupeu puțin cam mare. Dar asta face cumva parte din sufletul românului din diaspora: caută cu orice ocazie să afirme cât de răi, necivilizați, egoiști, înapoiați, proști etc etc etc sunt românii (din țară), pentru a-și justifica, pentru confortul lui sufletesc, că plecarea din țară a fost o alegere corectă, că nu are motive să se simtă un neadaptat, un nimeni în drum, pe scurt, nu o persoană de factură inferioară în societatea adoptivă, atât de diferită de cea din care a provenit.
    Revenind la cazul concret din articol, autorul face prea ușor și chiar greșit echivalența între concepțiile antivacciniștilor și egoism. Antivacciniștii nu sunt egoiști. Ei doar cred că vaccinul - acest vaccin anticovid, nu toate vaccinurile - face mai mult rău decât bine. Dacă e corectă sau greșită această idee doar timpul va arăta. Românii, în majoritatea lor, nu cred ce spun guvernanții și au toate motivele să fie circumspecți. ”Cine s-a ars cu ciorba, suflă și-n iaurt” spune un proverb românesc plin de înțelepciune. Deci de ce i-ar crede românii simpli pe niște mafioți de conducători, care i-au țepuit mereu, fără excepție, că singura soluție de ieșire din pandemie e vaccinul și că nici nu are efecte secundare? Mai ales că sunt multe păreri ale specialiștilor renumiți, inclusiv nume grele din occident care spun că vaccinarea ÎN TIMPUL unei pandemii e o greșeală gravă, fiindcă forțează virusul să se adapteze, să facă mutații. Iar acest lucru deja se întâmplă, evident. Antivacciniștii covid au convingerile lor, (corecte sau greșite) care pe scurt sunt astea:
    - Virusul, chiar dacă există, nu este așa de grav, iar mortalitatea e comparabilă cu a unei gripe;
    _ Pandemia e un experiment mondial cu multe necunoscute pentru omul de rând, neinformat, dar sigur e ceva de rău augur;
    - Era mai ieftin și eficient să se descopere un tratament al celor deja infectați, dar Big Pharma a avut interesul să creeze - pe repede înainte, deci doar parțial eficient și nu prea sigur pentru populație - un vaccin. Cine ieșea printre primii ar fi acaparat piața, deci bătălia a fost mare și siguranța și eficiența lăsate în plan secund. E logic că profitul este infinit mai mare în cazul vaccinurilor, față de tratamentul bolnavilor, fiindcă clienții în cazul tratamentelor ar fi doar cei infectați și cu simptome, dar în cazul vaccinurilor, mărimea pieței de desfacere se întinde virtual la nivelul întregii populații mondiale;
    - Există păreri diverse, pro și contra, dar oficialitățile nu iau în seamă decât variantele pro-vaccinare ale specialiștilor;
    - Numărul exact al infectaților și chiar al morților s-a dovedit că este aranjat din pix de către autorități, în funcție de interesul momentan, iar specialiștii sau demnitarii care vin cu păreri ”ieșite din rând” sunt puși la zid sau denigrați;
    - Guvernul se comportă atât idiot (prin măsuri luate fără cap), cât și abuziv, cu forțarea celor nevaccinați să se vaccineze, prin diferite încălcări ale drepturilor și libertăților individuale;
    - ETC
    Printre români sunt mulți antivacciniști, deci cu păreri ca mai sus. Ei militează împotriva vaccinului nu din egoism, așa cum afirmă în mod parșiv autorul articolului, ci chiar uneori și din grijă pentru aproape. Vezi de exemplu opinia puternica împotriva vaccinării copiilor. Am auzit adesea, de la oamenii din jurul meu: ”Noi, de bine de rău, ne-am trăit viața, vom vedea ce vom păți sau nu de la vaccin. Dar copiii sunt la începutul vieții. Să nu permitem ca, prin vaccinare, să li se distrugă viața.” Ce ziceți de asta? Curat egoism, nu-i așa?
    Mai lăsați deoparte veninul împotriva românilor, că lucrurile nu sunt așa cum spuneți. Ați plecat afară, asta e, asumați-vă. Un teolog (cu sau fără chemare, nu știm) care preferă Olanda față de România și ajunge să considere mediul de acolo mai îndumnezeit decât cel de aici e o persoană foarte amuzantă. Mă refer strict la mediul comunitar, nu la fiecare persoană în parte, care este peste tot în lume la fel, cu bune și cu rele.
    • Like 9
    • @ Dan Cojocaru
      Delia MC Delia MC check icon
      1. Vaccinarea în pandemie n-are cum să fie o greșeală. Pandemie fără vaccinare: India. Ce-a ieșit de acolo? Delta. Brazilia: gamma. Mutațiile sunt defecte de copiere, iar probabilitatea crește cu transmiterea. Vaccinul o frânează, nu o accelerează. Concret: ai luat covid cu alfa, vine poate nu delta, ci omega, pe care imunitatea ta la alfa nu-l interesează, și iei covid din nou. Și tot așa. Dacă nu prima ori a doua, a treia infecție te coboară 2 m sub pământ. Problema e nu că s-a vaccinat ci că nu s-a făcut simultan peste tot, dând răgaz virusului să muteze. Și cu asta am demontat afirmația unor mari " specialiști renumiți ", eu, una oarecare.
      2. Cifrele din pix: nici măcar dna fostă ministru a Sănătății n-a afirmat asta, ci că diferența a fost rezultatul unor erori umane. Și știm că poate scoate colții și cât îi " iubește " pe liberali, n-ar fi pierdut ocazia să-i atace. Ajustări retroactive au făcut și alții, UK, de exemplu. Când apare câte o țepușă pe curbă, aia-i.
      3. Preoții nu pleacă așa, că vor ei ci sunt trimiși.

      Autorul mai și greșește, nu cred că olandezii s-au vaccinat din altruism ci dimpotrivă. Și în România vârstnicii au avut prioritate însă n-au folosit-o. Țările civilizate au mentalitatea de a-și proteja bătrânii, de aia au stat frumos la rând și în lockdown să se vaccineze.
      Nu văd că autorul "caută cu orice ocazie să afirme cât de răi, necivilizați, egoiști, înapoiați, proști etc etc etc sunt românii (din țară)" ci și-ar dori ca românii să ajungă la acel nivel. Ca român, nu poți decât să vrei binele țării tale, oriunde te-ai afla. Dar să poți întreprinde ceva, trebuie să vezi unde ești, fără menajamente. Ca preot, e absolvit de țățismul de a-ti da aere numai că respiri alt aer. Și nici nu caută să-și justifice o alegere, că n-a fost una, vezi pct. 3.
      • Like 6
    • @ Delia MC
      1. Sigur că oricine poate să-și dea cu părerea și să ”demonteze” părerea unor specialiști, dar demontarea asta e doar o impresie subiectivă.. Când există 2 păreri de specialiști fix opuse despre un lucru, oricare dintre noi, oricât de puțin avizat ar fi, poate să susțină una dintre cele două opinii deja existente și...poate....senzațional!!!, să aibă și dreptate uneori. Asta nu înseamnă că e el însuși mare specialist. Și că ar avea dreptate în orice speță ulterioară din domeniu. Dvs. ați găsit o argumentație care să conducă la concluzia pe care o aveați deja. În realitate multe lucruri nu sunt știute sigur nici de către specialiști. Unii cred una, alții alta. Dacă lucrurile ar fi așa simple cum le prezentați, atunci ar crede toți la fel, evident. De exemplu eu nu cred că este chiar atât de clar cunoscut mecanismul mutațiilor. Poate sunt defecte de copiere, dar poate sunt încercări de adaptare implicită la efectul ucigător al anticorpilor. Dacă sunt defecte de copiere atunci aparent aveți dreptate și acestea cresc cu rata de transmitere. Dar dacă sunt un efort de adaptare (bazat pe ”inteligența materiei” - vorba lui Dulcan) atunci ar crește mutațiile odată cu ”înrăutățirea situației” pentru virus, dată de extinderea numărului de vaccinați, deci ai gazdelor cu anticorpi. Opiniile auzite de mine - și nu o singură dată - în interviuri difuzate la TV (sic!) erau că e foarte bună vaccinarea, dar ”pe timp de pace”, deci înainte de pandemie. Astfel, când virusul ar vrea ulterior ”să scoată capul” și să se răspândească, atunci să fie rejectat din fașă de imunitatea de turmă deja existentă.
      2. Au fost clar ajustări din pix, conform interesului de moment (vezi perioada alegerilor). Ce nu știm exact este de câte ori și în ce măsură, dar ce mai contează? Încrederea populației oricum s-a pierdut și oamenii cred instinctiv variantele cele mai grave.
      3. Eu chiar nu știu dacă preoții pleacă cu de la sine putere sau fiindcă sunt trimiși. Sunt posibile ambele variante, dar pot exista și preoți care pleacă pur și simplu ca orice persoană civilă, pe cont propriu. Oricum, în ambele variante, dacă nu ar vrea să plece nu ar pleca. Pleacă doar dacă vrea. Nu-l caterisește nimeni dacă nu vrea, că oricum sunt destui care vor la un trai mai bun. Mai bun doar material, din păcate....Sau mai știi? Ai poate satisfacții spirituale mai mari dacă reușești să ții aprinsă -local - flăcăruia dumnezeirii într-un ținut aflat sub stăpânirea pustiului ”progresist”. Ceva însă mă face să cred că nu e cazul omului nostru, care îi mângâie pe creștet pe olandezi și dă scatoalce la românii din țară. Ce am spus despre concepțiile și discursul tipic al oamenilor din diaspora făcea referire la o tendință generală și făceam referire și la motivația lor. În acest articol, teologul nostru nu a mers chiar până acolo în a le atribui românilor TOATE relele, dar în speța de aici se încadrează și el pe aceeași linie, a vorbirii de rău a românilor, în mod greșit. Nu mă îndoiesc că, cu altă ocazie, sau în privat, ar vorbi și el mai multe de rău la adresa românilor.
      Spuneți că un român nu poate vrea decât binele țării sale, de oriunde ar fi el. Din păcate firea omenească nu e întotdeauna nici atât de simplă și nici atât de curată și altruistă. Iar preoții, oricât ar fi de îndumnezeiți, nu sunt scutiți nici ei de lupta crâncenă dintre bine și rău ce se dă în sufletul lor. În general, unde este mai multă sfințenie, acolo atacă mai puternic răul (cel puțin o perioadă), iar lupta interioară e aprigă. Și deci nimeni nu e scutit de rătăciri și păcate. Iarăși, în general vorbind, așa cum am tendința :)
      • Like 2
    • @
      Gând la gând cu bucurie! După ce am finalizat răspunsul meu către D-na Delia MC, am observat că i-ați făcut referire și Dvs la ”inteligența materiei”. Mă bucur întotdeauna când observ o suprapunere de gânduri cu altcineva, într-o speță anume.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Sa ma bata Dumnezeu cu toiagul lui cel gros , daca textul dvs. nu-mi sugereaza ca sunteti un popic tinar , cu o parohie prapadita si fara speranta uneia mai bune .
      Razbate din el o invidie atit de pur romaneasca , traditional crestin stramoseasca incit am zimbit inca dupa primele fraze .
      Sa afirmi ca-i patriotic sa ramii in tara si sa crapi de foame in rind cu toti ceilalti numai pentru a dovedi ca esti ''bun roman'' , frizeaza nu numai umorul , dar si absurdul .
      Autorul a fost delicat acuzind romanii numai de egoism , asta pentru ca adevarul este ca am ajuns tot mai prosti si de la o vreme chiar timpiti de-a binelea , ascultind de parerologi care sunt pe culmea idioteniei , ei neavind nici-o tangenta cu sanatatea si medicina in general , decit internarile in diferite stabilimente de recuperare si echilibrare .
      Vreti o dovada irefutabila ?
      Chiar daca ''s-au ars cu ciorba si sufla si-n iaurt'' , voteaza majoritar PSD-ul care este urmasul direct al securistilor ce impinzeau odinioara fostul PCR . Si asta nu o data , de doua ori . Nu ! De 30 de ani . Ori numai prostia poate fi vinovata de asa ceva , fiindca refuz sa cred ca timpenia (care este o boala) se poate raspindi in asa hal .
      Ca sa nu faceti vreo confuzie , sunt un mosneag autohton , nu vreun ''egoist pragmatic'' de pe cele meleaguri straine , dar care refuza minciuna patriotica si patriotarda .
      • Like 4
    • @
      Delia MC Delia MC check icon
      Ce este materia? De unde vine ea? Un credincios ar spune că vine de la Dumnezeu și aș fi de acord. Dar înseamnă că și virusul tot de acolo vine. Ar fi două fețe ale aceleiași realități. Asta înseamnă că ne luptăm cu virusul doar la nivel fizic. Ceva anume a generat asta și nici un drac dinafară nu și-a băgat coada. Dracul e în noi.
      Cred că are inteligență, ca și inteligența supremă care a generat-o.
      Dar nu suntem perfecți, nici măcar buni, și nu știm nici asta. O iluminare divină nu ne salvează, materia are inerție. Atunci încercăm măcar să ne salvăm viața, în cel mai banal mod.

      Acuma să ne întoarcem pe Pământ. În medicina practică totul e statistic. O disciplină rece dar atât de folositoare. La fel si aici: dacă virusul se transmite mai puțin, și într-o populație vaccinată e așa, scade drastic probabilitatea apariției unor noi mutații. Nu garantează nimeni dar așa spun faptele. Mutațiile au apărut unde virusul s-a transmis excesiv, exagerat, fără vreo tentativă de frânare.
      Că am încredere ori nu în autorități e irelevant. Am luat soluția ce mi-a fost oferită considerând-o optimă acum, aici. Eu trăiesc acum și aici. Poate peste 10 ani, când va fi un vaccin sigur, voi fi murit deja de covid. Dar de ce să mor ACUM de covid, când pot să nu?

      Trebuie să ne punem întrebări, mereu. Și să căutăm răspunsuri. Suntem liberi să gândim. A, că uneori găsim răspunsurile alea ignorând-o pe măria-sa, statistica, e altceva. Știu, există mereu tentația de a-i crede pe puținii gică contra ai științei, sunt interesanți în opoziția lor și răspund fix temerilor mele. Dar cand le văd discursurile redundante, orgoliul, nu mai pot să-i iau în serios.

      Cu ultimul paragraf, absolut de acord. Rămâne de văzut ce anume poate încetini/ inversa fenomenul. Dacă se mai poate.
      • Like 2
    • @
      Delia MC Delia MC check icon
      Comentariu dublat.
      • Like 0
    • @
      Da, referitor la eroarea de copiere e corect. Dar dacă cumva nu e vorba de o eroare și mecanismul este altul, cu mult mai misterios? }ncă o dată fac referire la cartea lui D.C. Dulcan - Inteligența materiei. Acolo autorul lansează niște ipoteze tulburătoare, de pe poziția omului de știință. Spune și argumentează că opinia evoluționistă este greșită. Aceea afirmă că evoluția speciilor s-a produs prin apariția, de-a lungul generațiilor a multor mutații. Dintre aceste mutații au supraviețuit doar cele mai bine adaptate la mediul local. Numai că o mutație - în speță o eroare de copiere - de regulă nu duce la o variantă superioară a organismului. Poate fi foarte diferită, mai bună pe alocuri, mai proastă în alte părți, dar nu cu o organizare superioară. Apoi, ar fi nevoie de un număr imens, ”astronomic” de generații pentru a avea suficiente mutații din care să se selecteze natural formele așa-zis evoluate. Ori experimentele și observațiile conduc către concluzia că natura, materia vie, își manifestă mult mai repede și mai țintit, la scara generațiilor, ”inteligența”, adică formele de adaptare. Ceea ce înseamnă că mecanismul de adaptare este chiar mai misterios decât vor să accepte oamenii de știință cu opinii preconcepute. Deci nu eroarea de copiere ar sta la baza adaptării viului la mediu, ci chiar o ”inteligență” implicită ce unește biosfera în ansamblul ei și în plus cu mediul neviu. Până la sfârșitul cărții Dulcan ajunge, pe cale rațională, chiar și la ideea de divinitate, dar lăsând deocamdată asta la o parte, doar cele spuse până acum și tot oferă o perspectivă cel puțin interesantă și cu multe necunoscute asupra mediului în care trăim. Viul se adaptează relativ rapid la mediu, într-un mod încă neînțeles. Asta e de fapt inteligența materiei, nu erorile de copiere, care sunt un fenomen pasiv, oricât ar fi de influențate de mediu. Dimpotrivă, inteligența materiei vie presupune deplasarea orientată, cu intenție și preconștiința unui rezultat pozitiv. Cum asta? Rămâne de descoperit pe viitor.
      • Like 1
    • @ Delia MC
      Corina check icon
      S-ar putea să nu fie și pastor, ci numai teolog la universitate.
      • Like 0
    • @
      A propos de statistică. Demult, când trăia Silviu Brucan și avea o emisiune de anliză socio-politică cu Lucian Mândruță, a spus o chestie simplă dar foarte tare. Zicea ceva de genul: statistica e nasoală. Dacă eu mănânc 2 pui și dumneata nu mănânci niciunul, atunci noi în medie mâncăm un pui.
      Zic și eu: cam nasol nu? Atunci la ce și pentru cine e bună statistica? Păi de exemplu pentru analize globale, care au totuși relevanță. Firmele sunt interesate la maxim de volumul și mai ales de dinamica vânzărilor. Apoi guvernanții pot spune la un moment dat: am vaccinat 10 milioane de oameni (să gândim pozitiv....) și am atins imunitatea de turmă în țară. Pierderi? Doar 100 mii de efecte secundare mai serioase și 32 de decese asociate. Deci, procentual stăm excelent. Da, dar dacă eu sau cineva drag mie suntem printre cei 32? Cu ce mă mai ajută pe mine statistica bună?
      • Like 1
    • @
      Desigur, vaccinarea (respectiv anticorpii apăruți în mediul în care evoluează virusul) influențează dinamica și direcția de dezvoltare a mutațiilor. Diferența dintre mine, alături - cred - de Dvs, față de Dna Delia MC este că dânsa crede că anticorpii îngreunează transmiterea și implicit mutațiile, iar eu (noi) dimpotrivă, că accentuează mutațiile, respectiv adaptarea la noile condiții, mai grele pentru virus. Efectul ar dispărea dacă virusul s-ar trezi dintr-o dată cu marea majoritate a populației vaccinată, ceea ce este evident o imposibilitate fizică. Atunci da, virusul n-ar mai avea loc de întors și ar dispărea. Asta s-ar putea întâmpla însă, la o vaccinare masivă atunci când încă nu se manifestă deja pandemia următoare. Deci e o soluție pentru viitor, nu pentru prezent.
      • Like 0
    • @
      Delia MC Delia MC check icon
      Statistica e un instrument ce ajută inclusiv la stabilirea eficienței unui tratament. Pe baza ei se întocmesc acele ghiduri de practică care spun că cel mai bine răspund pacienții la tratamentul A, apoi B, apoi altele. Medicul prescrie deci A. Dacă nu, B. Dacă sunt particularități, altele. Altfel ar putea prescrie un medicament aplicat rarisim în locul celui cu șanse maxime de reușită.
      Da, e inuman de rece, ca un instrument ce este, dar fără ea am bâjbâi prin noianul de posibilități fără vreo orientare. Statistica extrage date din realitate pentru a fi tot acolo aplicată.

      Eu am pățit-o de mai multe ori... decizia se află totdeauna la om.

      Mutații apar mereu. Dar au șanse cele mai " viguroase", adică de exemplu virusul rezultant e infectant la 100 de unitati in loc de 1000. Deci se selectează cele mai performante mutații. Deci astea pe care le știm sunt mutațiile mutațiilor mutațiilor, exemplare care dintre mutațiile aleatorii au dovedit cea mai mare " performanță ". Celelalte s-au pierdut în masa de variante virale fără vreo șansă. Ca spermatoziodul cel mai rapid care ajunge la ovul.

      Mediul: în India, ca în toate țările unde a ajuns, a infectat la fel. O fi vreo legătură însă deocamdată se vede clar corelația număr de replicări-mutații: India, ca și Brazilia sunt țări populate iar epidemia s-a întins fără limite. De ce n-a apărut mutația germană, suedeză, israeliană? Daneză? Până la legitate ajută probabilitatea.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Delia MC Delia MC check icon
      Virusul ca unitate nu e inteligent. Dacă ar fi: oops, ăsta are anticorpi! Ia să mutez eu să fiu mai tare, așa. Ca specie, cumva da. Însă specia presupune milioane la puteri de milioane și miliarde de entități. Iar o astfel de specie primitivă, infracelulară evoluează prin mutații că n-are creier, nici organe.
      Inteligența materiei e o formă necunoscută nouă, una empirică și oarbă, nu inteligență așa cum o știm.

      Planurile de gândire, cel divin și fizic trebuiesc separate altfel iese o struțo-cămilă metafizico-fizică.

      Dar pentru ceilalți 10 milioane-32 e acceptabil, nu? Cum ar fi fără? Mult mai mulți morți.
      Asta e realitatea. Mereu a fost așa. Am șansa de 3,2/milion să mor de vaccin, după datele dvs. Dacă iau boala, de 2%. Dacă virusache e infectant ca naiba, am mari șanse s-o iau. Delta infectează tot ce prinde, fără milă, până nu mai rămâne nimic de infectat.

      Toate vaccinările pentru toate bolile s-au făcut la început ÎN PREZENȚA INFECȚIILOR și din cauza lor. Nu așa multe, e drept. Altfel de unde să viseze cineva că vine corona? Un exemplu tipic de răsturnare cauză-efect, acțiune-reacție. Viciul de raționament se ascunde în locul cel mai vizibil, de aia nu-si imaginează nimeni că ar fi acolo.


      • Like 1
    • @ Radu Mircea
      Bravo Dvs că sunteți un ”moșneag autohton”. Înțeleg că aveți acces la tehnologie, adică aveți măcar un laptop și postați. Deci uite că Dvs ați reușit să rămâneți în țară fără să ”crăpați de foame”. Desigur, sunt mulți oameni mai puțin norocoși și care chiar au fost nevoiți să plece, de sărăcie cruntă. Pe aceștia îi înțeleg întru totul. Dar sunt mulți care au plecat LA MAI BINE și atât. Pe principiul dictonului roman (acuzator): ”ubi bene ibi patria”, adică unde (ne) e bine, acolo (ne) e patria. Urât.
      În altă ordine de idei patriotismul meu nu e o fanfaronadă, ci e profund. Văd și eu bunele și relele românilor, dar țin la ei, după cum un om ține la rudele sale, chiar dacă îi cunoaște ca-n palmă, cu toate defectele. Dar eu nu exagerez defectele românilor și nu caut să le inventez altele inexistente, după cum îmi răbufnesc mie frustrările personale. Ziceți că sunteți mai în vârstă. Nici eu nu mai sunt chiar la a doua tinerețe, mă apropii chiar de a treia. Deci am fost amândoi martorii vieții politice din ultimii 31 de ani. La început, în anii 90, partidul stat apărut ca din spuma mării și care conținea toți securiștii și puternicii din eșalonul 2 era FSN. Apoi din el s-a despărțit FDSN. Apoi denumirea s-a schimbat în PDSR, apoi actualul mult hulit PSD. În anii 90, da, acel partid era fieful tuturor celor care stăpâneau (și furau) România cu mână securistică și reacționară de fier. Dar, dacă ați trăit în România de după 2004, mă mir cum nu ați observat că securiștii și marii bandiți au migrat către PDL, sub oblăduirea lui Băsescu. Perioada nefastă a președinției lui Băsescu a fost cea mai coruptă de pâna atunci, cu jaful, corupția și controlul asupra justiției, împotriva adversarilor politici, duse la paroxism. Totodată PSD-ul încet-încet a devenit o umbră a ceea ce era în anii 90, ajungând total la cheremul și chiar represiunea nedreaptă a justiției la comandă politică. Care comandă politică a fost întâi la Băsescu, iar apoi la Johannis. Nu zic că pesediștii sunt cinstiți sau patrioți, nu, ei sunt la fel de bandiți în sinea lor, doar că acum sunt mult mai impotenți. Dar a se considera, în opinia publică, că PSD-ul e ACUM, TOCMAI ACUM, nu în anii 90, cel mai mare și mai important rău la adresa României, asta e o victorie incontestabilă a propagandei securiste profesioniste, la care, uite, și oameni cu multă experiență de viață ca Dvs au marșat orbește. Ce să mai zic atunci de tinerii năuci de la USR... Acum se vede clar că PSD-ul e cățelușul lui Johannis. Dacă ar fi o alternativă credibilă de stânga la guvernanții catastrofali de acum poate că i-aș vota la următoarele alegeri. Dar așa, în niciun caz. NU sunt pesedist, dar din motive exact inverse față de Dvs. Îi consider nu atât răi, cât neputincioși, jalnici, neica-nimeni. Și nu oferă în schimb nici măcar moralitate și credibilitate.
      În legătură cu presupunerea Dvs răuvoitoare și zeflemitoare (dar totuși onorantă în sine) că aș fi preot, nu ați nimerit-o de nicio culoare. Referitor la acuzația de invidie pur românească, eu știu că nici aici n-ați nimerit-o, dar evident că o simplă vorbă nu convinge pe nimeni.
      Observ, în concluzie, că n-ați prea nimerit nimic în comentariul Dvs. Poate dacă v-ați controla mai mult frustrările și abordarea dură, malițioasă, ați vedea mai clar și mai echilibrat realitatea.
      • Like 0
    • @ Delia MC
      - Când am vorbit de inteligența materiei nu m-am referit (încă) la divinitate, deci nu amestec planurile. Am vorbit de un aspect încă neelucidat al manifestărilor naturale, pur fizice / fiziologice. Nu mai insist, fiindcă părerile sunt diferite și rămâne fiecare cu a lui / ei.
      - Nu e vorba de o inversare cauză efect. Sars-cov2 va exista și în continuare, după terminarea actualei pandemii. Ceea ce ar putea fi contraindicat (vaccinarea) într-o pandemie cu așa multe infectări, fiindcă se provoacă virusul mai mult decât se oprește, este chiar indicat după terminarea actualei pandemii, ca protecție împotriva oricărei viitoare pandemii de covid. Nu-mi atribuiți, vă rog, fracturi logice de care nu mă fac vinovat. Apoi, fraza Dvs cheie este: ”nu așa multe, e drept”. Da, s-au făcut vaccinări, într-adevăr, în cazul bolilor cu virulență și extindere mai reduse, ca metodă de luptă cu virusul ÎN TIMPUL manifestării epidemice, dar în acele cazuri stimularea mutațiilor a fost evident mai redusă. Acum avem o PANDEMIE. E cu totul altceva și chiar specialiștii bâjbâie și se contrazic.
      • Like 0
    • @
      Incercati sa demonstrati ca materia are sau nu inteligenta. Are,a demonstrat Dumitru Constantin Dulcan,in Inteligenta Materiei
      • Like 0
    • @ Delia MC
      virusul va suferi mutatii,indiferent daca se vaccineaza in pandemie sau nu,virusul nu are intentia sa-si "ucida"gazda,va suferi atitea mutatii cite vor fi nevoie ca sa nu mai fie letal,gripa spaniola cum s-a dus?
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Delia MC Delia MC check icon
      Am pus cartea pe lista " de citit", mulțumesc.
      Nu atribui dvs fractura de logică ci ipotezei pe care ați pomenit-o. Chiar dacă ar fi fost a dvs, lupta e de idei și nu la persoană, așa că nu văd nimic rău în asta. Un ultim argument, care ar fi trebuit să fie primul: dacă nu se recomandă vaccinarea în pandemie atunci cum? Ce ar fi propus distinsul specialist?
      Da, specialiștii bâjbâie. Așa funcționează știința, ipoteze, confirmare/infirmare, din nou ipoteze, etc. Până găsești bâjbâi.
      • Like 0
    • @ Stefan 51
      Delia MC Delia MC check icon
      Corect.
      Întrebarea e cât ar mai trebui să așteptăm până atunci. Câte valuri cu morți și spitale blocate. Problema cea mai gravă la corona e blocarea sistemului sanitar și din această cauză riscul de creștere a mortalității de la 2-3 % la 20 % ca în Italia la început ori Suedia.
      Ar fi 2 modalități: cea exprimată de dvs, cu dezavantajul că nu știe nimeni când ar fi, ori atingerea unei imunități de turmă pe baza vaccin + vindecați și atunci poate s-ar opri. Deocamdată nu s-a descoperit nici o altă legitate înafară de numărul extrem de infectări care aduce cu sine riscul apariției de mutații. Care atenție, odată ar putea ocoli și vaccinul.
      Atâta timp cât lumea nu se vaccinează rămâne doar ipoteza menționată de dvs. Din păcate. Am putea scăpa mult mai ușor.
      • Like 0
    • @
      Virusul nu are nici inteligenta si nici memorie.
      ADN-ul contine informatia care descrie caracteristicile virusului, E ca un algoritm "hardcodat". Cand se multiplica virusul, ADN-ul se poate copia cu unele modificari. Copiile neidentice sunt mutatii. In fiecare moment apar poate milioane de mutatii, dar majoritatea nu au caracteristici semnificativ diferite fata de original. Apar totusi unele mutatii care se comporta diferit si au succes si sunt periculoase.
      Erorile de copiere sunt aleatorii, nu sunt predictibile. Totul tine de intamplare, nu de inteligenta si nici de memorie.
      Numarul de mutatii posibile este direct proportional cu numarul de indivizi (celule) de virus.
      Un vaccin reduce populatia de virus si astfel se reduce numarul posibil de mutatii de succes. Cu cat se vaccineaza mai multi oameni, cu atat scade probabilitatea sa apara o mutatie noua mai periculoasa decat mutatiile anterioare,
      Vaccinul ajuta un individ prin faptul ca il pregateste pentru lupta cu virusul si ajuta populatia prin faptul ca limiteaza multiplicarea virusului si reduce probabilitatea aparitiei de mutatii noi.
      Daca nu te vaccinezi, lasi virusul sa ajunga la potentialul lui maxim, ii dai sanse maxime de succes. E ca si cum nu iti pasa cum evolueaza.
      • Like 0
  • Formidabil articol. Este suficient pentru toti. Dar ce te faci cu marea masa de ipocriti si ignoranti? Astia nu sunt capabili sa inteleaga nimic. Cu atat mai putin mesajele cartilor sfinte, pe care multi se lauda ca le-au citit, dar nu au retinut nimic. Superficialitate, ignoranta, fatarnicie astea sunt trasaturile de caracter, ma refer strict la romani si la clerul avar. Daca astia din urma sunt asa ce pretentii sa ai de la turma? De aceea in societati de factura celei romanesti sunt imperios necesare legi drastice si pedepse exemplare. Dar si o conducere autoritara, hotarata care sa-si asume rolul conducator.
    • Like 3
    • @ Mircea Zugravu
      Bine spus ! De altfel partea nostima (exista si asa ceva pe linga esenta serioasa a articolului si comentariilor) este ca cei care comentam si incercam sa intelegem ceva in lumea asta suntem vaccinati, iar cei care ar trebui sa citeasca si sa ia aminte la argumente nu o fac. Am vazut un comenteariu similar (amuzant) pe un forum de discutii despre prostia celor cu FlatEarth , in care cel care comenta spunea acelasi lucru: cei care postam aici stim ca nu este asa, iar FlatEarth-istii nu citesc !!
      • Like 0
  • Circulă pe internet filmulețe cu un individ îmbrăcat în tufiș și care, stând nemișcat, în momentul trecerii unor persoane se mișcă subit, generând astfel sperieturi din care decurg reacții diferite ale celor speriați. Speriații de tip ”Olanda”, în general cei din Schengen, de cele mai multe ori exclamă râzând ” oh my God!” . Există filmulețe cu omul tufiș la metrou la ”Universității”, în care cei speriați exclamă : ” băi, să-mi bag ... în tine , dacă-ți f... una...! ” . De aici să pornim cu identificarea diferențelor de abordare a vaccinării!... Este o diferență între gena traiului în cetate și gena traiului în pădure... Dar asta nu înseamnă că unii sunt mai breji ca alții. Înseamnă numai că experimentul mondial numit acceptarea vaccinării are rezultate diferite în areale geografice diferite. Râmân la părerea că liberalizarea avortului este faptul mai criminal decât nevaccinarea, pentru că ucide, la propriu, mult mai mulți oameni. Sunt vaccinat.
    • Like 3


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult