Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Scurta poveste a lui Alfie Evans şi priveghiul nostru ipocrit

Alfie Evans

Foto: Alfies Army Facebook

Alfie Evans a fost un băieţel de aproape doi ani, născut la 9 mai 2016, în Bootle, Merseyside, judeţul din jurul Liverpool-ului. Mai bine de jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în spital. În decembrie 2016 Alfie Evans a fost internat, doborât de convulsii, la Alder Hey, Spitalul de copii din Liverpool. Fusese diagnosticat cu o boală rară, cunoscută să afecteze doar 16 persoane. Cu toate eforturile medicilor, aflaţi în faţa unui inamic practic necunoscut, copilul a rămas captiv în temniţa stării comatoase, fără niciun semn de ameliorare, boala urmându-şi, netulburată, cursul. Nimeni nu poate spune, cu precizie, prin ce au trecut trupul şi sufletul micuţului, dar cu siguranţă nu a fost o stare de bine. Scanările efectuate în spital au scos la iveală grave leziuni pe creier, care ar fi râs până şi în faţa celui mai milostiv concept de viaţă.

Conducerea spitalului a hotărât, la un moment dat, să se sisteze conectarea la sistemul de respiraţie artificială, care nu făcea decât să prelungească suferinţa copilului, lupta căzuse în genunchi, era timpul să se recunoască înfrântă. Viaţa copilului nu mai atârna decât de un fir de aţă, şi acela ros, nu mai era decât o crucificare. Instanţele au fost şi ele de acord, cazul escaladând, public, foarte rapid.

Iar de la acest punct s-au zbârlit iar, pentru a câta oară?, orgoliile lumii. Mulţi au încercat să se scarpine pe spatele lui Dumnezeu. Medicii au fost trimişi, încă o dată, la colţul infam al istoriei, atribuindu-li-se odioasele moşteniri de gene de tip Mengele. Alfie s-a născut cu această boală, nu i-a fost inoculată de nimeni, în niciun caz de vreun medic. Mai degrabă spre Dumnezeu ar fi trebuit să se ridice nişte sprâncene! Adoratorii Raiului par să găsească omul, cel care s-a străduit, vinovat, nu cauza. Că poartă ochelari de cal şi se mai şi laudă cu ei, ştiam demult, nu cred, totuşi, că e nevoie să amintesc acum câte crime s-au făcut în numele credinţei, câţi copii sănătoşi sunt omorâţi, chiar în această clipă, de părinţi pătrunşi de dragostea pentru Dumnezeu, care văd în neastâmpăr un frate al dracului.

Eu cred că Dumnezeu l-a chemat pe Alfie înapoi, medicii fiind, de fapt, cei care s-au opus ordinului suprem. Un act futil, El are şi primul, şi ultimul Cuvânt. Să pui pe seama medicilor aroganţa de a se juca de-a Dumnezeu, când, umani până la capăt, nu au încercat decât să-i zădărnicească voia, de data asta una răutăcioasă, mi se pare patetic. Nu, Dumnezeu nu e doar Bunătate sau poate noi înşine l-am îngrăşat până la obezitate pe Diavol şi Răul a preluat puterea. Până la urmă tot medicii i-au dat o şansă lui Dumnezeu, să dovedească că poate fi şi bun. Decuplat de la sistemul de respiraţie artificială, a fost lăsat la mâna PreaMilostivului. A mai trăit cinci zile. Dumnezeu a mai lăsat un pic de speranţă părinţilor, dar nu s-a răzgândit. Nici lui nu i-a plăcut suferinţa lui Alfie Evans.

Mulţi îşi vor îndrepta ura către mine, căci este cel mai la îndemână sentiment, unul tradiţional, pus dintotdeauna în cârca aducătorului de veşti proaste. Dacă Alfie ar fi fost copilul meu, aş fi luptat la fel de încăpăţânat pentru viaţa lui, precum Tom şi Kate, părinţii lui naturali, dar şi ca miile de părinţi care l-au adoptat sufleteşte, în lupta cu nedreptatea bolii şi a morţii. Dar asta nu înseamnă că aş fi avut dreptate, ci doar că îmi iubesc până la nebunie copilul. Miracolul aşteptat nu s-a produs, suntem Creaţia unui Dumnezeu discret. O să se găsească, iar, hoarde care vor lăcrima duios, Dumnezeu mai avea un post vacant de îngeraş şi nu era pentru oricine, dar medicii vor rămâne siluiţi, puşi la zid, chiar dacă îngeraşul a fost trimis pe pământ cu aripi mult prea grele. De plumb.

Creştinismul nostru, estic, rămas mult mai pur decât al lor, al celor din vest, va arăta încă o dată, cu degetul, înspre răceala lor logică, înţelegerea fenomenului gay, bunăvoinţa arătată imigranţilor. Dumnezeu, care s-a mai şi contrazis, pe ici, pe colo, în propriile învăţături, ne-a făcut totuşi o favoare uriaşă.

Ne-a dotat cu independenţă de cuget. Ce am ales noi? Fatalitatea şi ura pentru cel de alături! Dumnezeu i-a luat viaţa Fiului crucificat, nu l-a lăsat să se degradeze, la nesfârşit, în chinuri, deşi avea puterea să-l facă infinit acolo, pe cruce. Nu l-a lăsat să fie mâncat de corbi, mutilat de descreieraţi. Ce a vrut Dumnezeu să ne spună, de fapt? Că trebuie să ne iubim unii pe alţii, aşa cum şi El, şi Fiul ne-au iubit pe noi. Ce facem noi? Ne urâm, cu patimă, chair şi în faţa morţii, deşi Dumnezeu îi semnează statul de plată.

Soarta lui Alfie a fost hotărâtă de la naştere. Nişte medici au sfidat planurile lui Dumnezeu, dar rănile erau mult prea profunde, chinul iminent. Dumnezeu a dat şi el cinci zile în plus, atât a putut.

În România sunt copii care, deşi ar avea şanse să se vindece, mor din ignoranţă, pentru că nu se găsesc bani pentru tratament, pentru că sistemul e parşiv şi preferenţial. Binele lui Dumnezeu provoacă şi suferinţă, multora. Ni se spune că alta e judecata Lui. Eu chiar cred în existenţa lui Dumnezeu, am nevoie să cred, înşelată de „bunătatea şi dragostea” semenilor, mai sper că măcar El a păstrat ceva. Îmi place să cred că El e acolo şi ne aşteaptă, că o să am ocazia să-l întreb ce-a fost cu toate definiţiile alea sublime, pe care ni le-a băgat pe gât, când, de fapt, practica ne omoară. Şi mai cred în El pentru că mă tem de moarte. De aceea voi lupta, umăr la umăr, cu medicii, chiar şi împotriva voinţei Lui.

Vine referendumul pentru o „familie de români” fericită. Vine şi ne va călca în picioare, cu aroganţa şi dispreţul cumetrilor de partid şi ale credincioşilor cu emfază. Iubiţi pisica, câinele, gândăcelul, dar pe semenul vostru, care nu v-a făcut nimic, dar de care aţi hotărât că nu vă place, de ce nu-l puteţi iubi?

Dreptnecredincioşilor!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Roxana B check icon
    @thrill

    Un comentariu care surprinde foarte exact esenta acestei povesti cu final tragic dar asteptat. Medical vorbind, se facuse totul pentru acest copil.Moral insa.....odata ce-ai extubat pacientul care au fost motivele pentru care ai interzis parintilor sa-l ia acasa si sa decida ce fac mai departe?
    • Like 0
  • check icon
    Lili,din pacate,nu ai cum sa schimbi lumea,nu avem cum sa o schimbam.Putem incerca si vom incerca cat traim.Insa cam atat!
    • Like 0
  • Sa spui ca a fost deconectat de la aparate si Dumnezeu a ramas responsabil de ce se intampla cu el e o superficialitate crancena, cam in acelasi registru cu cei care refuza sa isi duca copilul la tratament si il tin sa moara acasa, pe motiv ca "e voia Domnului". Cat traia, copilul ala avea o sansa la vindecare. Acum e mort, prin hotarare judecatoreasca, impotriva vointei parintilor, singurii in masura sa hotarasca in numele copilului lor. La asta se reduce totul: un tribunal a decis ca unui copil ii e mai bine mort decat viu.
    • Like 0
  • clar marxism! E grav ca acum statu intervine in decizii de acest gen ca si in acest caz.Numai parintii trebuiau sa ia decizia daca sa il lase sa traiasca sau nu.Copilul nu e al medicilor,ci al parintilor. Statul nu ar trebui sa intervina in viata privata a cetatenilor
    • Like 0
  • N-o să vă vorbesc despre credinţă, Dumnezeu, creaţie...
    Ştiu că avem dreptul la viaţă. Ştiu că avem dreptul să ne trăim viaţa cu demnitate, deşi nu totdeauna şi nu tuturor ne ies bine calculele în legătură cu demnitatea...
    Dacă medicii au făcut "tot ce a stat în puterea lor", dacă, din punctul lor de vedere, singurul mod în care copilul ar fi fost ţinut în viaţă a rămas conectarea permanentă la aparate, atunci nu li se poate reproşa nimic.
    Dacă părinţii şi-au dorit cu disperare să-şi vadă copilul sănătos, sau măcar cu o stare a sănătăţii care să-i permită să fie conştient de propria existenţă, dacă şi ei au luptat pentru viaţa copilului lor şi nu s-au "predat" decât atunci când au înţeles că nu mai e nimic de făcut, atunci iarăşi, nici lor nu li se poate reproşa nimic.
    Vocile acestea din exteriorul poveştii, care blamează o hotărâre şi aşa destul de greu de luat de către părinţi, sunt vocile ipocriziei crunte, care pun religia (credinţa), de multe ori ca pavăză sau argument pentru multe dintre atrocităţile comise în lume, în numele ei.
    Cei care s-au ridicat împotrivă (şi care se mai ridică, la gândul că aşa ceva s-ar mai putea întâmpla) ar trebui să fie îndemnaţi să se gândească la ce ar face ei în locul părinţilor, de exemplu.





    • Like 0
  • cmd cmd check icon
    "Unde e multa minte e si multa prostie"
    Se pare ca iara nu vedem padurea din cauza copacilor - mie mi se pare ca tot conflictul se reduce la doua opinii diametral opuse care incearca sa raspunda la intrebarea - cine are drept de decizie asupra copilului?
    Tot mai mult teren castiga opinia socialista conform careia - STATUL is the mother and the father. Se vede ca citim prea putin - Orwell si al lui 1984 din Anglia provin!
    Hitler - wellcome back - istoria ne invata ca istoria nu ne invata nimic!
    P.S. Stimata doamna Liliana - nu cred ca ati inteles pozitia crestinilor care spun ca viata e sacra deoarece ea provine de la Dumnezeu - in consecinta nici un om nu are dreptul sa o ia! In plus nu inteleg de ce "politically correctness-ul socialist" se aplica doar fenomenului gay si nu si "familiei traditionale"? De ce gay au toate drepturile si inca ceva pe deasupra iar "familia traditionala" (daca exista asa ceva) - are doar dreptul sa taca!
    „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ I Ratiu ("dreptcredicios" greco catolic)
    • Like 1
    • @ cmd
      check icon
      Cum ajungeti la concluzia ca aceasta comunitate gay are toate drepturile si inca ceva pe deasupra?Si ca ''familia traditionala'' nu are dreptul sa vorbeasca?Unde ,de unde intelegeti asa ceva?Din propaganda PSD...din discursurile sforaitoare ale conducatorilor lor,cei cu iubite cat jumatate din varsta lor,sau cei la a 5 a sotie?
      • Like 1
    • @ cmd
      Rațiu îl cita pe un englez cînd zicea ce zicea. Tu, sfertodoctule, de unde ți-ai teoria bășită cu „discriminarea pozitivă a gay-lor”?
      • Like 0
  • Nu doamna! Nu suntem nici o creatie, ci doar viata, asa cum e ea! Copilasul respectiv a avut ghinion, ceva n-a mers bine in organismul lui la formare. Suntem produsul mamei si tatalui biologic, si suma tuturor genelor de la euglena verde incoace. Natura nu e perfecta si uneori fiintele au defecte genetice, se sting inainte de vreme... uneori medicii pot face ceva, alteori nu.
    Toate fiintele mor, mai mici sau mai mari, mai tineri sau mai batrani. Credinta, filozofia, sunt autosugestie/speculatii.
    • Like 0
  • Victor66 check icon
    Pana la urma, este tot o pledoarie pentru familia fericita si fara batai si fara betie, gay.
    Si tot nu am inteles, Dumnezeu i-a dat boala de rau ce e, sau a vrut sa il salveze si "a dat şi el cinci zile în plus, atât a putut".
    P.S.: Poate ca ar exista macar un parteneriat civil pentru prietenii tai homosexuali, daca nu s-ar fi comportat ca niste aroganti si daca nu ar fi sfidat. Daca ii vezi in presa sau la televizor, nu se comporta ca oamenii normali, puteau sa fie si heterosexuali, tot ca niste dementi se comporta.
    • Like 0
  • Mi-a placut articolul maxim. Aveti talent la scris mai astept sa va citesc!!!
    • Like 2
  • simplista pana la zero aceasta prezentare a unui cuplu de parinti extrem de tineri care s-au luptat cu justitia europeana si cu cea britanica pentru dreptul de a hotari soarta copilului lor! Ati omis( nestiinta?) sa precizati ca Alfie NU a fost diagnosticat, ca Alfie a trait sedat la aparatul de ventilatie, Ca justitia britanica si cea europeana au recomandat FENTONYL ( injectie letala ce se face condamnatilor la moarte!!!!!) pentru a stopa o viata de 23 de luni!!Ca a fost deconectat de la aparate si a respirat singur, neajutat, cateva zile! Ca NU a fost hranit sau hidratat! Ca a fost neglijat de doctori si de infirmiere, lasat sa zaca in urina proprie, cu tuburile nazale pline de mizerii! Ca parintilor li s-a interzis accesul la copilul lor, ca salonul i-a fost pazit de politie ca sa nu poata fi luat de parinti din spital! Ca doctorii- pe care-i aparati atat de infocata nu numai ca n-au facut numic dar s-au opus celor care voiau sa faca ceva! Medici italieni si germani veniti la alder hey( spitalul care-l :detinea" pe Alfie) n-au fost primiti sa consulte copilul, s-a refuzat a 2a opinie! Ca alder hey, de-a lungul timpului a fost acuzat de experimente pe bebelusi si copii foarte mici fara acordul parintilor! Sunt multe de spus, si daca vreti sa pastrati linia adevarului spuneti-le!
    • Like 3
    • @ Rodica Nicolau
      Reveniți pe Pământ de pe planeta Conspirația!
      • Like 4


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult