Secretul jucăriilor care ies din atelierul Liei Pfeiffer. „Sunt lucruri pe care nu le fac publice niciodată”

Fotografii: Facebook Lia Pfeiffer

În atelierul său de la Timișoara, Lia Pfeiffer aproape a terminat un unicorn mai altfel, cu corpul albastru, copitele gri închis, coada și coama bordo și un pulover lălâi cu ochiuri mari, împletit de mama sa. Doar cornul îi mai lipsește. „Atât mi-a fost de drag unicornul ăsta, încât de trei zile amân să i-l pun, pentru că știu că apoi trebuie să plece”, râde ea. Jucăria este cadoul unei mame pentru fetița ei de 6 ani și jumătate și face parte din seria pufoșeniilor făcute de Lia pentru a bucura de Crăciun părinți și copii.

Lista de comenzi pentru Crăciun s-a închis însă din octombrie pentru că să faci o pufoșenie este treabă serioasă. În țesătură fiecărui personaj moale cu ochii mirați sau poznași, cu aer șugubăț, afectuos, relaxat, distrat sau, uneori, chiar distins, Lia Pfeiffer coase mereu și o bucată mică de suflet. Unele dintre jucăriile pe care le creează în Atelierul de Pufoșenii apar și pe pagina sa de Facebook cu povestea care le însoțește. 

De cele mai multe ori povestea are în ea ceva tainic, cel puțin un detaliu care nu-i al Liei ca să-l poată dezvălui. „Sunt lucruri pe care nu le scriu niciodată pe Facebook, nu le fac publice. Multe dintre jucării au un buzunar, o inimioară, o inițială, care înseamnă ceva special pentru cel care le-a comandat”, spune artista. Colaborează, de pildă, cu Livia Coloji, care i-a făcut niște inimi mici de cristal ascunse în unele dintre jucării. Nu sunt baby friendly, dar unele dintre ele sunt pentru cei mari, nu pentru cei mici. Iar uneori, părinte și copil, pot împărți aceeași jucărie de la distanță: copilul, cu pufoșenia în brațe. Mama, la serviciu, cu inima în buzunar. O jucărie pentru un bebeluș vine uneori îmbrăcată cu un hanorac, iar în hanorac un carnețel pentru gânduri bune, care o va menține vie și când cel mic va deveni mare.

Nevoia de a găsi niște cadouri care să însemne ceva pentru oamenii apropiați

Absolventă a Liceului de Arte și a Facultății de Arte, Lia Pfeiffer a lucrat ca web designer în Timișoara și, deși îi plăcea să creeze și să meșterească, nu s-ar fi văzut niciodată cosând. Totul a pornit de la nevoia de a face niște cadouri altfel. „Ideea atelierului a venit din nevoia de a găsi niște cadouri care să însemne ceva pentru oamenii apropiați. Tot cumpăram la ceaiuri și la cărți și la CD-uri de mă saturasem. Era mult prea mult și foarte impersonal, în definitiv, dacă vei o carte, te duci și ti-o cumperi. O colegă de serviciu făcuse o ilustrație de care era foarte mândră și am spus: Hai să i-o fac pe aia!”, povestește ea.

„Am învățat în ani, stricând foarte mult”

Însă la început, mama sa era cea care cosea ideile. Până într-o seară, când la ora 10 noapte, Lia a avut ideea de a face un nor pentru o persoană dragă. Fiind târziu, mama i-a spus: Auzi, dar nu te duci să coși tu singură? Doar operațiunea de a coase și a umple corpul unei creaturi de pluș îi ia astăzi cel puțin 30 de minute. Însă atunci a durat 3 sau 4 ore. „E simplu să coși drept. În momentul în care ai niște curbe pe care trebuie să le iei, ai nevoie de niște abilități, în funcție de fiecare material, care, ca și un armăsar, trebuie îmblânzit. Materialele care se folosesc la plușuri funcționează pe altă logică în funcție de textură. Dacă eu fac un tipar care merge la o blăniță, e foarte posibil să arate înfiorător din pânză. Acestea sunt lucruri pe care le-am învățat în ani, stricând foarte mult”, mărturisește Lia Pfeiffer, care și-a rănit de multe ori degetele în ațe și foarfece.

„Fiecare jucărie, umplută cu o pensetă chirurgicală”

Acum câțiva ani, a făcut un iepuraș care a fost vedetă la Târgul de Crăciun Made in RO, organizat de Designist. Ei bine, iepurașul respectiv a avut la origine o greșeală, iar capul său trebuia să fie, de fapt, fundul unui ursuleț koala. I-ar fi părut rău să îl strice, după cât a muncit la el. 

„Eram cu bila aceea în mână și mă gândeam: Acum să scot materialul din ea, să o descos.... Fiecare piesă eu o umplu cu o pensetă chirurgicală, iar umplutura dinăuntru e pusă în straturi, ca tu, dacă o speli de 10 ori, de 20 de ori, cred că de mai mult de 30 de ori n-am încercat cu o jucărie, să nu se facă gâlme. Tot procesul ăsta durează. Cred că am muncit 30-40 de minute la acea bilă. Și atunci să renunț, mi-ar fi părut rău. De obicei, prefer să mai adaug încă 3 ore și să iasă un lucru frumos. A ieșit un iepuraș supersimpatic, m-a ajutat și mama care i-a făcut un pulover din angora cu un buzunar în care era înfipt un morcov”, explică ea.

Să știi să „asculți” fiecare material

Măiestria la care a ajuns astăzi se datorează respectului față de materiale, perseverenței și dorinței de crea jucării frumoase. „E vorba despre respectul față de fiecare material, despre a ști să-l „asculți”. Nu o să-ți zică materialul gri că vrea să fie făcut o pisică, dar textura te ajută foarte mult să știi ce va deveni. Sunt materiale care îmi plac și nu am niciun proiect cu ele. Le iau, îmi bag mîinile în ele, mă uit la culoare și de acolo ajung să fac un lucru,. Când am de făcut o pisică, le iau și mă plimb cu mâna printre materiale și îmi dau seama care ar fi mai potrivit. Ai libertate într-o oarecare limită. Dacă fac o jucărie pentru un bebeluș, am să aleg un material baby friendly. Dacă am un leu, care trebuie să fie galben, am să aleg acea culoare. Apoi tipul de material, mai gros, mai moale, care se întinde mai mult sau mai puțin”, explică ea.

Cum să faci dintr-un boț tensionat un pisic nevinovat

Cum faci dintr-un boț tensionat... un pisic nevinovat

Toate-s cârpe la început... Adaugi o idee. O gândești și o rumegi bine, apoi o deconstruiești plată pe hartie și iese un tipar. Tai materialul, îl coși, îi pui două capse negre, îl întorci de pe dos pe față, îl umpli, tragi niște sfori pe dinăuntru... Și iese un ghem de blăniță supărată... Foarfeca ascuțită rabdare multă, niște căneală, doua urechi și-un năsuc mic mic roz. Și gata!

Ah! Și vreo 7 ani de stricat și reparat, înjurat și spart degete...

Încă stric... , a postat într-o zi Lia pe Facebook.

„Nu-mi doresc să fac un obiect pe care, în momentul în care se descoase la un colț, să-l arunci”

Din mâinile ei ies animale ale pădurii și creaturi marine, savanți cu cartea în față și fete vesele la cocktail, motani șarmanți și pisici chic, ratoni îndrăgostiți de bucătăria franțuzească, plus multe alte ființe cu inima de puf care populează atlasul colorat al viselor.

Pentru a le aduce în realitate, e nevoie de multă măiestrie. „Am făcut un monstru, cu 40 și ceva de dinți cusuți, cu nu știu câți ghimpi pe spate. cu gheruțe, Trebuie să le gândești pe toate ca volum, să le coși separat, iar îmbinarea aceea să îți dea o mega creatură”, povesteștea ea despre una dintre cele mai dificile lucrări.

Acum lucrează la un licurici. „Am de făcut un licurici, care nu a venit cu nicio pretenție din partea clientului. Dar am zis eu: Ce drăguț ar fi ca să lumineze. Așa că i-am pregătit un bec cu un buton și toată schema asta va fi detașabilă, ca să se poată spăla. Încerc să le gândesc cât mai practic. Nu-mi doresc să fac un obiect pe care, în momentul în care se descoase la un colț, să-l arunci. Ci să poată să fie reparat și transformat, astfel încât să țină mulți, mulți ani”, explică artista.

„Cel mai vechi ursuleț pe care l-am recondiționat avea 46 de ani”

Uneori, recondiționează jucării iubite de copii în alte decenii și trebuie să găsească soluții pentru a coase materialele în așa fel încât să nu se vadă diferența de timp. „Cel mai vechi ursuleț pe care l-am recondiționat avea 46 de ani. Era păstrat atât de fain, cu ochii din tablă”, își amintește. Alteori, primește câte o bucată de material care semnifică ceva important și trebuie să o folosească într-o jucărie. În urmă cu câțiva ani, un cuplu, în care soțul era militar, i-a cerut să facă un soldat, iar uniforma lui, era făcută din cămașa purată de el în prima sa misiune. „A mai trebuit să fac o pufosenie din body-ul unui bebel și a trebuit să-l ranforsez, să găsesc un material care să fie la fel, să se întindă la fel, iar în momentul în care se întinde să nu cumva să se schimbe nuanța, să se vadă dedesubt. Probabil că se poate să fie și mai simplu, numai că mie mi se pare că lucrurile trebuie făcute bine”, spune Lia.

Majoritatea proiectelor pe care le face costă între 200 și 300 de lei, iar comenzile trebuie făcute din vreme, pentru că într-o lună nu face mai mult de 10-12 proiecte. Soțul său, de profesie inginer, i-a făcut un software care să o ajută să țină evidența comenzilor și a ideilor pe care vrea să le pună în practică pentru fiecare. 

Mama sa a ajutat-o de la bun început să coasă, iar tatăl său îi admiră fiecare jucărie și se interesează de drumul ei pe mai departe. „Mă întreabă mereu: Dar asta unde pleacă, de parcă ar cunoaște fiecare client”, zâmbește Lia Pfeiffer. Dar cel care a fost adevăratul său partener în Atelierul de Pufoșenii a fost bunicul, care s-a stins anul trecut, la 100 de ani și 6 luni. În urmă cu 6 ani, bunicul, care a trăit toată viața la sat, a venit să locuiască cu ei, după ce a făcut un atac cerebral. La început, Lia a vrut să îl menajeze, dar văzând cât de drag îi era să stea la ea în atelier și să o ajute, a început să îi dea tot felul de făcut. Și mai târziu, când bunicul a ajuns să stea numai în cameră, Lia îi ducea mici lucruri de făcut, cum ar fi să scarmene lâna pentru pufoșenii. După ce el n-a mai fost, Lia a fost o vreme tristă și a început să facă jucării triste. „Privirea personajelor îți rupea sufletul, nu am putut să le dau mai departe”, a explicat ea. Ca să poată onora comenzile, a început să lucreze dimineața la personajele ei, iar seara, cu sufletul liniștit, la jucăriile pentru clienți.

Așa l-a creat pe Deal, o jucărie cheală, din piele, căruia îi rămăseseră doar doi brazi pe creștet și o inimă în piept. Un prieten i l-a luat să-l ducă la București, la o expoziție, și a sunat-o și i-a spus: Să știi că l-am vândut.

„După un timp, mi-a spus că îl luase chiar el. Mă bucur pentru Deal, că a ajuns bine”, spune Lia. 

Jacobs susține măiestria de 125 de ani. Iată o serie de povești ale celor care inspiră prin talent și pereseverență. Îi veți cunoaște pe cei care și-au dus pasiunea la rang de artă, într-o campanie oferită cu sprijinul Jacobs. Află mai multe pe www.cafeajacobs.ro/jacobs125ani

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp