Șeful Corpului de control al premierului, Valentin Mircea, s-a arătat nemulțumit, într-o postare pe contul său de Facebook, de modul în care au reacționat instituțiile și televiziunile după cutremurul care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă.
„IGSU - 0 (zero). Televiziunile de știri - 0 (zero). Institutul de Fizica Pământului - 1 (unu) - a „crăpat" site-ul, iar comunicarea pe paginile de socializare s-a limitat la Twitter! Concluzia preliminară: instituțiile statului român au note maxime la simpozioane și umflat mușchii, dar nu vă bazați pe ele când va lovi un mare cutremur. Mass-media și mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informație elementară despre cutremur și nu au liniștit oamenii”, a scris pe Facebook Valentin Mircea.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, spune însă că Valentin Mircea a vorbit în nume personal și că poziția șefului Corpului de control nu e și cea a Executivului.
„Valentin Mircea a vorbit în nume personal, acesta nu este și poziția Guvernului. Guvernul, prin vicepremierul Vasile Dîncu și instituțiile pe care le coordonează, a analizat recent care este răspunsul autorităților la un cutremur cu consecințe deosebite si raportul a fost prezentat în Guvern și apoi public, împreună cu concluziile și măsurile necesare pentru siguranța populației”, a precizat Liviu Iolu.
UPDATE Valentin Mircea a șters duminică postarea de pe contul său de Facebook. „Opiniile exprimate pe această pagină reprezintă exclusiv poziția personală a autorului”, a precizat Valentin Mircea într-un nou mesaj pe rețeaua de socializare.
Valentin Mircea a mai scris în postarea sa că apoi televiziunile de știri au „început să sperie oamenii” și să ofere „bazaconii”, deoarece „trăiesc din teamă și cultivă și propagă teama, exact ca dictaturile de oriunde din lumea asta”.
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a reacționat duminică la Digi 24 la comentariul șefului Corpului de control al Guvernului.
„Nu înteleg comentariul. Relaţia între stat şi populatie trebuie să fie una extrem de puternică şi trebuie să fie o relaţie de încredere. Cutremurul nu este ca inundaţiile, care ştii că vin, cutremurul se întâmplă şi lumea ştie că s-a întâmplat, şi atunci ca să îi dai informaţii suplimentare trebuie să ai informaţii despre ce s-a întâmplat. Dacă s-ar întâmpla în timpul zilei şi am transmite un mesaj că: vedeţi că peste cinci secunde o să fie un cutremur, la momentul actual şi la nivelul de pregătire al populaţiei, ne vom trezi cu toţi oamenii în casele scărilor, exact unde nu trebuiau să fie”, a declarat Raed Arafat la Digi24.
Redăm postarea șefului Corpului de control al premierului:
„IGSU-0 (zero).
Televiziunile de știri-0 (zero)
Institutul de Fizica Pământului-1 (unu)-a „crăpat" site-ul, iar comunicarea pe paginile de socializare s-a limitat la Twitter!
Concluzia preliminară: instituțiile statului român au note maxime la simpozioane și umflat mușchii dar nu vă bazați pe ele când va lovi un mare cutremur.
Mass-media și mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informație elementară despre cutremur și nu au liniștit oamenii. Când s-a făcut ziuă, au început să sperie oamenii și să ofere bazaconiile obișnuite (gen „cum vor tehnocrații să va ia casele după cutremur"). Deoarece televiziunile asa-zise de știri trăiesc din teamă și cultivă și propagă teama, exact ca dictaturile de oriunde din lumea asta.
Ceea ce puțini știu este că televiziunile au OBLIGAȚIA DE A INFORMA populația, mai ales în situații de urgențe și catastrofe iar în schimbul acestei obligații beneficiază de facilități, așa cum este obligația cablistilor de a ne baga pe gât, în pachetul de bază, un număr aberant de mare de televiziuni care nu oferă nimic de calitate („must-carry").
Dacă tot primesc informațiile necesare de pe internet și de la centre de geofizică din străinătate, o să cer cablistului meu să elimine din pachetul de bază televiziunile care nu își fac treaba și care nu oferă nimic. Este dreptul meu și dacă va fi nevoie voi contesta chiar articolul din Legea audiovizualului care impune obligația de „must-carry" și care încalcă, în loc să garanteze dreptul meu constituțional la informare”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.