Șeful SRI s-a lăsat puțin „descoperit”

Foto: Inquam Photos

Acum câtva timp, șeful SRI, Eduard Hellvig, a ținut un discurs în fața studenților de la studii de securitate de la Universitatea „Babeș-Bolyai” cu prilejul aniversării a 15 ani de existență a acestor studii. A fost un discurs „multiplu” care a abordat și conectat teme și opinii diverse: de factură academică, de viață politică, despre patriotism și naționalism, de biografii și autobiografii ale foștilor și actualilor securiști, de implicare a viitorilor sereiști în a „pune presiune” pe societatea românească ca să evolueze din punct de vedere european, dar nu s-a menționat nimic despre manipulări sau despre pozițiile importante ale foștilor și actualilor securiști în viața economică, politică, administrativă, mass-media și nici despre „acoperiții” și „neacoperiții” în aceste domenii. Poate că este vorba de o adevărată strategie secretoasă privind siguranța națională. 

A fost un discurs plin de contradicții, admirat însă de un alt retor al scenei publice românești, și anume, Crin Antonescu, retras și „pensionat” la umbra jobului bănos al soției, comisar european. Discursul lui E. Hellvig apare, la o analiză mai profundă, unul ipocrit, sau de o maximă ipocrizie, vecină cu cel mai indigest populism și politicianism. Mai pe scurt, E. Hellvig „își cere scuze” în numele instituției din care face parte și pe care o comandă pentru faptul că mulți ofițeri sereiști au penetrat în politică, au stat și stau în culisele unor politicieni ca sfătuitori „de taină”. Aceștia sunt astfel utilizați în domeniul vieții publice prin infantilitatea tâmpă, precum cea a lui Adrian Năstase, Victor Ponta, Traian Băsescu etc. Același Crin Antonescu îl califică pe E. Hellvig drept un potențial lider al scenei publice românești după lăsarea sa la vatră, dar această afirmație este pusă sub semnul unei întrebări la fel de ipocrite: „chiar nu știu dacă E. Hellvig va reveni în viața politică propriu zisă după ce își va încheia mandatul. Nu pot decât să spun, în paranteză fie spus”. Iată cum celebrul interpret al discursului hellvegian intră în contradicție flagrantă cu cele afirmate mai sus de subiectul admirației sale cum că este de condamnat amestecul foștilor sereiști în spațiul politicii.

A doua mare „lumină” răspândită de E. Hellvig și admirată de C. Antonescu este aceea în care șeful SRI dă frâu liber la „reasumarea de către noi a unui naționalism”, mai pe înțeles, ar trebui să ne re-activăm un naționalism de odinioară prizat și livrat de PUNR, PRM-ul vadimist și reactualizat astăzi de făcătura politică AUR. Re-asumarea lui înseamnă că odinioară a fost asumat și am trăit cu el toxic și electoralist. Este știut faptul că securiștii sunt de foarte multe ori trădători ai „valorilor tradiționale, ai religiei, elemente de identitate națională”, aceasta deoarece SRI s-a născut imediat după 1989 dintr-o găoace kaghebistă, după ce înfricoșătoarea securitate a lui Ceaușescu și-a reasumat valori alogene de factură „revoluționară” (vezi V. Măgureanu, G.V. Voiculescu, S. Brucan), din motive de startegii ale securității noului regim politic iliescian. Securiștii au asumat întotdeauna „valori” doar de ei știute și în folosul lor pentru că sunt adevărați pretorieni și manipulatori ai puterii, tranzacționaliști de influență pentru pensii masive, salarii și poziții eminente în societate. După calificările lui C. Antonescu, mult admiratul E. Hellvig apelează la noțiunea de „patriotism luminat”, pro-occidental, concept confiscat sau brigandat din patrimoniul doctrinal al PNȚ-cd-ului. Aceiași securiști/sereiști după ce au îngropat nu doar trupul acestui partid istoric, i-au confiscat și sufletul și ideile înalte, valabile și astăzi în plan național și european. 

Același tip de contradicții prezente în discursul lui Hellvig sunt evidente și în aprecierile lui C. Antonescu atunci când acesta afirmă că „discursul lui E. Hellvig este un eveniment”, sau „nu-mi amintesc probabil niciodată de o viziune atât de articulată despre trecut pe care o putem împărtăși sau nu, e altă discuție, dar este articulată” (sic). Avem în cadrul unui simptom național tendința ca toți cei care am trăit în comunism să ne asumăm biografii eroice, curajoase, toți am fost niște rezistenți în clandestinitate. Astfel, și E. Hellvig își narează în cadrul acestui discurs biografia de copil, de pionier, de șoim al patriei, dar nu și aceea de utecist, el visând la libertate pînă la vârsta de 16 ani, cât avea în 1989, când asculta noaptea posturi de radio clandestine, căuta să citească cărți interzise de dictatura comunistă, pe scurt, este vorba de un eroism „clandestin” și tăcut. 

Aceasta pentru că în comunism toți am fost victime directe și toți am fost persecutați. Hellvig își punctează aceste secvențe din biografia proprie în modul cel mai pompos afirmând, în fața studenților, că „vreau să vă vorbesc despre libertate”! Amin! Mai ales personajele publice știu, pe de altă parte, să-și confecționeze biografii familiale favorizante prin mariaje și strategii matrimoniale, precum și biografii politice pline de oportunism, dacă ne gândim la insul vorbitor la Universitatea „Babeș-Bloyai”. Nu se oprește doar la atât, ci de la înălțimea funcției sale face o analiză a istoriei imediate care ar conține trei etape. Intră apoi într-o altă contradicție, de la o spunere la alta în contextul aceluiași discurs, aceea privind „nevoia” de implicare a sereiștilor în viața politică și publică. 

Astfel, vorbitorul îi îndeamnă pe studenții de la studii de securitate să devină actori și agenți în viața publică, să devină activi, adică „să pună presiune asupra societății”. Iată cum prin acesta își dă cu stângul în dreptul, cum s-a băgat în seamă împiedicat în propria gândire și în retorismul facil și ipocrit livrat cu siguranță/securitate de sine, acest personaj „multiplu” și „descoperit” al scenei publice românești.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp