Legea antifumat, intrată în vigoare pe 17 martie, ar putea fi modificată. Senatorii au votat modificarea ei. Dacă amendamentele trec și de Camera Deputaților, fumătorii și-ar putea aprinde țigările în spații publice închise, în locuri special amenajate. Senatoarea Vasilica Steliana Miron a inițiat, împreună cu deputatul Daniel Fenechiu, un amendament pentru modificarea Legii antifumat (legea 15/2016). Amendamentul care a fost adoptat de Senat prevede amenajarea în spațiile publice închise - baruri, cafenele - a unor spații bine deliminate, ventilate, unde să fie permis fumatul.
Senatoarea din Rădăuți a explicat într-un interviu pentru Republica.ro că a fost contactată de proprietari de restaurante care s-au plâns că nu mai au clienți și că le-au scăzut mult vânzările, după intrarea în vigoare a legii antifumat, în 17 martie. De prevederile legii s-ar fi plâns, spune senatoarea, și directorii spitalelor de boli psihice și boli infecțioase. Proiectul urmează să intre în dezbatere în Camera Deputaților, care este camera decizională în cazul acestui proiect. Ea spune că prin modificările la lege a dorit „alinierea la standardele europene, așa cum este în Austria, Germania, Franța”.
În replică, reprezentanții unor organizații care au susținut legea antifumat - Societatea Română de Cardiologie, Fundaţia Română a Inimii, Societatea Română de Pneumologie - susțin că introducerea acestor amendamente ar însemna „încălcarea tuturor articolelor constituționale asupra apărării sănătății tuturor cetățenilor țării, atât fumători, cât și nefumători și reîntoarcerea la vechea formă a legii care, în esenţă, înseamnă continuarea discriminării majorității nefumătoare de către minoritatea fumătoare”.
Redăm interviul acordat Republica.ro de senatoarea Vasilica Steliana Miron:
- Sunteți unul dintre inițiatorii amendamentelor pentru modificarea legii antifumat. Care sunt modificările care au fost adoptate de Senat la legea antifumat?
- Alături de domnul deputat Daniel Fenechiu am făcut la Comisia juridică niște amendamente care au trecut în unanimitate și pe urmă la comisia economică și de sănătate unde s-a dat un raport comun favorabil am înțeles că au mai fost depuse o serie de amendamente care au fost discutate la comisie. Dar pe lângă cele trei ale mele au fost și alte amendamente atât ale comisiei economice, cât și de sănătate. Nu știu să vă spun exact. Camera decizională va fi Camera Deputaților. Am reglementat ce înseamnă spațiul public închis. Cei ce au terase să poată să fie acoperite, în momentul de față dacă aveai trei stâlpi și o prelată și cu ceva deasupra, cum era la mare, un cearceaf, dacă bate vântul sau ceva era considerat spațiul public închis. Am făcut ce este peste tot în Europa, să fie normalitate, să poată să fie o terasă unde să poți fuma civilizat o țigară. Al doilea amendament era ca să existe locuri ca in aeroport, locuri bine delimitate, ventilate, care să nu deranjeze pe cel ce e nefumător, în cluburi, pub-uri și cafenele, în locuri unde nu se servește mâncarea.
- Ce le-ați transmite celor ce spun că vă votați confortul și privilegiile personale?
- Eu cred că legea antifumat este cea mai dură din Europa. Acum se revine la normalitate. Peste tot în Europa sunt terase, acoperite, cu încălzitoare, civilizate. Mai mult de jumătate din membrii comisiei juridice sunt nefumători și au înțeles acest lucru, ține de normalitate, nimic altceva. Plus că au fost sesizate cazuri de la directori de spitale de psihiatrie, boli infecțioase, că nu aveai voie ca bolnav cu boli infecțioase să fumezi în curtea spitalului. Atunci trebuia să ieși afară și era un pericol pentru toți ceilalți. Plus că sunt bolnavi psihic care sunt dependenți de tutun. Au sunat directorii de spitale care s-au întâlnit cu asemenea probleme. Orice lege la început are anumite ...trebuie într-un fel sau altul reglementată, și asta am făcut noi. Nu afectează cu nimic un nefumător, pentru că spațiile sunt în cafenele, în baruri, în cluburi nu în locurile unde se servește mâncarea, sunt bine delimitate, așa cum sunt în aeroporturi. Și asta nu cred ca deranjează pe nimeni.
- Dacă amendamentele trec de Camera Deputaților urmează ca și în Parlament să se facă astfel de locuri de fumat?
- Probabil că da, dar asta după ce va trece și de Camera Deputaților, va mai dura. Eu cred că prevenția e mai importantă decât interzicerea, pentru că prin prevenție poți să atenționezi pe cineva de ce este bine să fumăm sau de ce nu este bine să facem un lucru. Eu cred că la cinci milioane de fumători sau cât sunt, trebuie să ai și un loc decent unde să poți fuma o țigară. Și nu cred că afectează în nici un fel un nefumător.
- Din ce bani vor fi făcute spațiile pentru fumat în Parlament?
- Sincer nu știu, asta probabil vom discuta, întâi să treacă această modificare a legii și probabil că vor găsi și resurse, că nu cred că trebuie atât de multe spații. Probabil va fi un spațiu la Senat și unul la Camera Deputaților. Și așa probabil s-au investit bani, am văzut că la Senat erau două-trei băncuțe, nu știu că am fost de câteva ori, nu mai știu exact ce s-a mai făcut la spațiul pentru fumători.
- Ați consultat vreun sondaj, v-ați întrebat alegătorii ce doresc în ce privește legea antifumat?
- Vă spun sincer că m-au contactat oameni din mediul de afaceri care au cafenele, baruri. Le-au scăzut foarte mult vânzările. În restaurante nu mai sunt aceiași oameni. Plus în zona unde sunt eu senator, în zona de nord, în Bucovina, condițiile atmosferice sunt mai...deci e mai mult frig, mai multă ploaie. La noi vă spun sincer în Rădăuți unde locuiesc eu este o singură terasă. Nu este profitabilă, fiind mereu frig și ploaie. Și atunci foarte mult au scăzut și vânzările, și cred că un spațiu bine delimitat într-o cafenea nu ar afecta pe absolut nimeni.
- Organizația Mondială a Sănătății a felicitat România pentru legislația împotriva fumatului. Și totuși se dorește modificarea ei.
- Noi vrem să o aliniem așa cum este în toată Europa. Nu cred că facem nimic altceva. Aliniem la standardele europene. Așa cum este în Austria, Germania, Franța. Eu cred că civilizația nu începe de la a nu fuma, începe din învățământ, din sănătate. Dând cea mai drastică lege antifumat nu cred că se rezolvă lucrurile.
(Foto: Facebook//Steliana Miron)
- Dumneavoastră sunteți fumătoare?
- Sunt fumătoare, dar asta nu înseamnă că nu aș putea să mă abțin când merg să iau masa, respect pe toți ceilalți care nu fumează. Asta nu ar însemna că o fac pentru mine sau pentru toți fumătorii, sunt colegi ai mei care au semnat și susținut această inițiativă și chiar nu sunt fumători.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
ea si celalalt domn sunt exemplele tipice de oameni care nu stiu decat jumatatea de masura. #senatoriiluipeste