Au trecut două luni de când am redescoperit că sunt. Cu tristețe, mâhnire, revoltă, ură și reconstrucție. Și toate au venit pe un gol în stomac, atunci când doare mai tare.
Am plecat de acasă să ascult o trupă și am văzut iadul în oraș. Cu foc, spitale, moarte și lacrimi. Oportuniști și profanatori. Am aprins lumânări care nu vor încălzi în veci durerea unor zeci, sute, mii. Și a unei țări, indirect.
Unde am fost și unde am ajuns? Am știut mereu că suntem autosuficienți și că ne ia flama de dreptate prea târziu. Că așteptăm să ne ajungă cuțitul la os și focul la tavan ca să clintim o speranță. Niște zeci de oameni ne-au făcut să ne simțim incompleți. E o vină pe care o s-o cărăm o viață dacă nu o anulăm cu o schimbare fermă. Noi, politicienii, sistemul, medicii, fericiții și preanefericiții. Suntem „all in”.
Ce s-a întâmplat acolo divide și stăpânește imaginația, și conspirația, și nebunia momentului. Da, am fost acolo. Da, mai sunt aici. Am ieșit printre primii, deși am plecat de departe. De undeva din dreapta scenei. Cu un prieten lângă mine și cu alții care au fost mereu lângă mine.
Au fost secunde în care am trăit o viață și m-am născut la loc. Am căutat morții printre vii și nu am înțeles nimic. S-a întâmplat cum s-au întâmplat toate nefăcutele din România recentă. Mai mulți „cineva” au zis pe rând „las’ că merge așa” și s-a ajuns mult prea departe.
Dintre toate interpretările profesioniștilor și cele ale postacilor, prefer să iau de bun „accidentul”. Pentru că orice s-a întâmplat, noi am fost accidental acolo. În seara aia trebuia să fim într-un loc funcțional 100%. Cu bun-simț, cu răspundere, cu respect și cu avize legale. Ăsta e necesarul României. Care ne lipsește în tot, de la prima oră până când închidem ochii. Și când îi închidem defintiv ne trezim dis-de-dimineață ca să arătăm cu degetul.
Am ieșit de acolo flancat de îngeri. Am văzut o scânteie, am luat-o-n râs, dar focul a dospit pe stâlp până s-a-ngroșat gluma. Am avut timp doar să-i spun prietenului cu care eram acolo „Hai că ia foc!”.
În zilele și săptămânile de după am dat jos guverne fără să știm de ce. Am cerut demisii fără să avem soluții. Am mitraliat conștiințe pentru că îndrăzneau să existe. A fost un haos care a egalat – spun eu – comedia din studioul nr. 4 în decembrie ‘89. Doar că aici s-au trezit iliesci și dinești pe Facebook. Wall-urile sociale au fost mai murdare decât coșurile de fum.
Am ieșit de acolo flancat de îngeri. Am văzut o scânteie, am luat-o-n râs, dar focul a dospit pe stâlp până s-a-ngroșat gluma. Am avut timp doar să-i spun prietenului cu care eram acolo „Hai că ia foc!”. Am jalonat cu șansă printre oameni, apoi m-am trezit la ieșirea în container cu focul deasupra mea. În câteva secunde m-am trezit îmbrâncit afară și am căutat aer curat în tona de fum pe metru pătrat. Am găsit aer și am început să-mi strig prietenii. Ei mă auzeau, dar eu nu-i mai recunoșteam. Se schimbaseseră atât de mult în cateva minute.
A urmat o luptă pentru supraviețuire ca la mațele–ncurcate. Se ieșea cu porția din club. Totul pe un fond cu bubuituri disperate în container și țipete surde dinăuntru. Afară era o liniște ireală.
Acum îmi dau seama cât de nepregătiți eram pentru Apocalipsă. Cu niște polițisti care scrutau printre muribunzi cu două lanterne chinezești și atât, cu niște salvări – zeci, ce-i drept – care erau la 100 de metri de nenorocire. Și care se fofilau printre mașinile parcate după neregula locală. Dacă mă uit în urmă cu mintea rece și tristă, a fost un semieșec al forțelor de intervenție. Al României. Viitorii morți ajungeau pe picioarele lor la salvări sau cărați de prietenii lor la fel de arși. Erau întinși pe asfalt și așteptau să-i tragă cineva la sorți pentru un loc la spital. Mișunau arși și goi ca niște strigoi după o singură salvare din cele 60 și nu aveau loc pe nicăieri. Au fost dați jos din salvări pentru că „nu erau grav”, când ei au ieșit după 2 luni din spital cu arsuri pe 15% din corp.
Foto Facebook/Colectiv
Poliția nu a fost în stare să aducă niște brațe tari care să mute mașinile prost-parcate. Sunt curios dacă proprietarii mașinilor luate pe sus au luat amenzi până azi.
Spitalele au declarat abundență de materiale când „prin spate” au decretat stare de urgență. Familiile erau chemate pe sms-uri cu bandaje sterile și alte trebuințe din alfabetul de prim ajutor.
Bolnăviciunea unui sistem ales democratic a fost condamnată – culmea - de mama instituțiilor bolnave. Presa românească a coborât cât de mult a putut sub demnitatea vitală. În spatele voice over-urilor fataliste și a stand up-urilor înlăcrimate au stat niște șefi de departament care și-au chinuit reporterii și operatorii pe la înmormântări și IML-uri, chiar dacă unii dintre ei erau prieteni cu morții. Nu a contat nimic. Nici nopți de veghe prin redactie, nici ore suplimentare de iradiere directă cu moarte. Personal am fost alergat ca-n filme de către reporteri, operatori, redactori și chiar șoferi ai unei televiziuni ca să le dau dovezi care ar fi trebuit să ajungă la poliție (2 aparate foto din Colectiv). Reporteri de la alte televiziuni puși pe paparazz-eală mai că au fost alergați prin sat cu uluca de către rudele morților din Colectiv. Am lucrat în TV și știu ce înseamnă să cerșești o lacrimă, știu justificările și scuzele tămăduitoare ale șefilor de departamente când vor să-și asume jurnalul de pe primul loc. Se cred niște arhitecți ai emoțiilor, dar răman golănași sentimentali care taie capete dacă nu vii cu un mort pe zi în redacție. Poate o să scriu cândva mai multe despre cum se fac știrile. O să fie dezamăgitor și deopotrivă amuzant să aflați mecanismul.
Nu pot să închei două luni fără. Fără acei oameni pe care îi somăm prin vot să câștige mult mai mult decât noi. În schimb, le cerem un pic mai multă atenție, responsabilitate și implicare. Câte puțin din fiecare ca să ajungă la toți. Ei sunt cei pe care acum îi cheamă morții la bară.
Vizavi pe axa demnității au fost doctorii. Am fost în jurul lor când au primit cod zero în noaptea aia. Au zburat ca supereroii pe holurile spitalelor, și-au abandonat familiile săptămâni la rând, au plâns umăr la umăr cu aparținătorii și au fost prieteni cu morții pentru o vreme scurtă.
Nu pot să închei două luni fără. Fără acei oameni pe care îi somăm prin vot să câștige mult mai mult decât noi. În schimb, le cerem un pic mai multă atenție, responsabilitate și implicare. Câte puțin din fiecare ca să ajungă la toți. Ei sunt cei pe care acum îi cheamă morții la bară. Și am simțit asta când am aprins de Crăciun o lumânare la Colectiv. M-am uitat din nou în ochii ăia. 126 până azi. Ochii ăia care ACUM știu și văd tot. Aveți grijă pe cine călcați … și voi, și noi!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
da, cei care au blocat accesul echipelor de interventie nu au fost trasi la raspundere, desi sunt complici! cel care a amenajat spatiul, constructorul, care imediat a aparut la TV sa dea declaratii, ca stia ca nu exista aviz ISU si ca trebuia sa existe, ca stia ca materialele sunt inflamabile si nu trebuiau folosite, de asemenea este complice! toti suntem complici la aceasta tragedie prin cultura pe care o avem, educatie, modul de gandire si mai ales de actionare! trebuie sa schimbam mentalitatea, trebuie sa pornim de jos, de la educatie!
nu trebuie sa inventam noi roate, putem foarte simplu sa invatam de la altii!
iata ce se intampla in afara tarii - asta pentru ca tot vrem o tara ca "afara":
Scenariu la incendiu (caz real): la un hotel de 300 m inaltime, 63 de etaje, aflat pe locul 18 ca inaltime in Dubai si pe 93 in lume, rezervat in intregime, izbucneste un incendiu minor in seara de revelion, aprox. la ora 21.30. Hotelul este situat in centrul Dubaiului unde sunt asteptati 1.000.000 de oameni pentru a sarbatori venirea noului an! In zona se adunasera deja cateva zeci de mii de oameni! In cateva minute incendiul se extinde la etajele superioare si hotelul se transforma intr-o torta arzand de jos pana sus! Hotelul este evacuat de urgenta! Dubai Mall (cel mai mare mall din Dubai) aflat in imediata apropiere si cladirile invecinate sunt evacute de asemenea de urgenta, PREVENTIV! In numai 2 ore de la izbucnirea incendiului pompierii reusesc sa-l controleze in proportie de 90% (si astfel continua focurile de artificii programate)! Sistemele de stingere automata a incediiilor impiedica extinderea incendiului si la interiorul hotelului! Bilantul incendiului: 14 intoxicatii minore tratate la fata locului, 1 persoana cu rani moderate-medii, 1 mort (atac de cord nu ars de viu). Felicitari populatiei si echipelor de interventie!!!
de ce in Dubai se poate si la noi nu?
1. pompierii nu au reusit sa stinga cu mainile goale focul, ci cu ajutorul echipamentelor din dotare (pe care le au si functioneaza)
2. toate cladirile sunt dotate cu alarma contra incediiilor, sisteme automate de stingere a incendiilor (sprinklere), hidranti, stingatoare, paturi. Legea nu are exceptii cu privire la ce cladiri trebuie sa aiba sau nu aceste dotari! toate au!!!
3. hidrantii au presiune, reteaua de apa fiind proiectata corespunzator! Daca se intrerupe furnizarea energiei electrice, nu se intrerupe si furnizarea apei!
4. populatia este educata cum sa reactioneze si ce sa faca in cazul situatiilor de urgenta! Nu parcheaza in dreptul hidrantilor sau pe caile de acces blocand astfel accesul echipelor de interventie, nu se calca in picioare - sa evacuezi 63 de etaje pe scari e ceva (dovada stand bilantul incendiului), etc.
Asa ca daca vrem o tara ca "afara" haideti sa:
1. nu mai dam / luam spaga sau sa facem evaziune - ca sa avem fonduri la buget, iar fondurile sa fie utilizate corespunzator!
2. predam in scoli siguranta la incendiu, acordarea primul ajutor, alte cazuri de reactii la situatii de urgenta (cutremur, inundatii) - o populatie educata este o populatie pregatita!
Educatia ne ajuta sa prevenim tragediile si sa stim cum sa actionam cand acestea au loc! Preventia salveaza vieti! Nu SMURDUL! SMURDUL intervine cand au loc tragedii si incearca sa salveze ce se mai poate!
Sper sa ajunga si la cine trebuie!! RIP ALL si sa nu uitam: nu suntem nemuritori!!
Mi-a facut placere sa te citesc. Un an plin de realizar!
Colega din fata ;)