Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Silvia Demeter Lowe, „arhitecta Prințului Charles” pentru casele din Transilvania: „Am zărit o văcuță, înconjurată de gunoi de grajd până la glezne, mi-am zis: « Aici va fi ...zona de primire, aici va fi livingul, aici va fi șemineul» ”

Silvia Demeter

Foto: opiniatimisoarei.ro

În urmă cu 12 ani, arhitecta restauratoare Silvia Demeter Lowe pășea într-un grajd întunecat, undeva în Valea Zălanului, un sat din Covasna. În spatele ușii grele de lemn masiv, cu zăvor de fier, o văcuță rumega fericită în colțul ei, înconjurată de gunoi de grajd până la glezne. Pe alocuri, apa pătrundea și se prelingea printre țigle, grinzi si căpriori și începuse să deterioreze structura adăpostului.

Alături, trebăluia Ida Neni, o bătrână rămasă singură în curtea unei gospodării unde pe vremuri locuiseră câteva familii, iar acum părea mult prea mare pentru puterile femeii cu mâinile aspre de muncă. Tocmai terminase de spart câteva lemne. Trei câini și câteva păsări completau tabloul desprins parcă din basmele copilăriei.

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles, moștenitorul Tronului Marii Britanii. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. 

„Am căutat, am identificat care ar fi proiectul care ar duce acest mesaj de a arăta importanța conservării patrimoniului construit mai ales din zone rurale. Oricine ajunge pe Valea Zălanului simte farmecul aparte al zonei, iar locația unde se află această gospodărie este extraordinar poziționată - pe malul unui râu, deasupra văii, la marginea pădurii”, descrie ea casa ce primește soare de la primele raze de dimineață până la apus și de unde se vede întreaga vale, într-un peisaj idilic.

„Când am intrat în grajd pentru prima oară, într-un semiobscur, am zărit o văcuță, înconjurată de gunoi de grajd până la glezne, mi-am zis: « Aici va fi ...zona de primire, aici va fi livingul, aici va fi șemineul» ”

Cele două gospodării se aflau atunci într-o stare avansată de degradare. Mai mult ca sigur, oricine ar fi considerat că merită demolate și construit ceva nou în loc. Pe loc, a avut o viziune.

„Când am intrat în grajd pentru prima oară, într-un semiobscur, am zărit o văcuță, înconjurată de gunoi de grajd până la glezne, mi-am zis: « Aici va fi ...zona de primire, aici va fi livingul, aici va fi șemineul».  Vă dați seama care a fost reacția celor din jur”, rememorează zâmbind momentul arhitecta.

Foto: arhiforum.ro

Tema de proiectare a prevăzut reabilitarea gospodăriei şi conversia acesteia într-o casă de oaspeţi cu un nivel ridicat de confort, satisfăcător pentru pretenţiile princiare. Echipa a urmărit ca noile intervenţii să fie minime, pentru a nu altera specificul ansamblului şi al componentelor acestuia.

Fostul grajd / Foto: arhiforum.ro

Reabilitarea a implicat mai multă conservare şi mai puţină restaurare. Grajdul a fost de altfel singura zonă asupra căreia s-a intervenit în mod considerabil, având în vedere schimbarea de destinație. A fost nevoie de mici modificări ale planimetriei, de crearea unei galerii și a unei lucarne și, bineînțeles, de asigurarea confortului termic printr-o izolare corespunzătoare la nivelul acoperișului și introducerea unui șemineu și a unui sistem de încălzire în pardoseală. Cu toate acestea, impactul asupra imaginii exterioare a fost minim, deoarece păstrarea aspectului original a fost esenţială pentru acest proiect. 

Interior fostul grajd / Foto Serban Bonciocat

„Bine, bine, reparăm, conservăm, dar totuși...”

Pe parcursul lucrărilor au fost și momente mai dificile, în care a fost nevoie de muncă de lămurire a echipei de meșteri locali, care inițial nu vedea cu ochi buni păstrarea liniei unduite a acoperișului: „Nu se poate așa ceva, noi să plecăm de aici și acoperișul ăla să nu fie drept, la boloboc”.

„A fost un moment din acela în care meșterii locali au simțit nevoia să pună piciorul în prag și să spună: «Bine, bine, reparăm, conservăm, dar totuși...». Până la urmă, acoperișul a rămas așa cum mi-am dorit și au înțeles și ei că nimeni nu i-a judecat că acoperișul nu era perfect drept și că lumea vine și apreciază când vede că s-a păstrat cât s-a putut de mult din materialul original, ceea ce dă farmec”, povestește Silvia Demeter Lowe.

„A fost proiectul în care mi s-a dat cel mai mult mână liberă”

Din partea clientului său de viță nobilă a avut însă de la început toată susținerea în viziunea sa arhitecturală și pe parcursul celor doi ani cât au durat lucrările.

„A fost proiectul în care mi s-a dat cel mai mult mână liberă. Am apreciat încrederea care mi s-a dat, pentru că realitatea de la fața locului părea potrivnică viziunii mele. Și într-adevăr până la urmă am reușit să îi salvăm autenticitatea, să arătăm că o construcție care a stat în picioare câteva sute de ani, cu o înțelegere foarte bună asupra ceea ce înseamnă arhitectura tradițională și reabilitarea ei, are o valoare extraordinară, pe care trebuie să o recunoști. Povestea locului si acest ansamblu au fost puse în valoare și cred că oricine ar merge la Valea Zălanului ar confirma acest lucru”, se mândrește arhitecta restaurator.

Sustenabilitatea a fost un alt principiu care a stat la baza lucrărilor din Valea Zălanului. Majoritatea materialelor folosite sunt de provenienţă locală. Țigla şi cărămida sunt făcute manual în satul vecin, varul este produs de către localnici în mod tradiţional, lutul, nisipul, bălegarul, paiele şi pleava au fost achiziţionate din sat sau din localitățile învecinate. Lemnul pentru reparaţii și pentru uşi, ferestre și podele a fost „reciclat” din construcţii aflate într-o stare avansată de degradare. În loc să ajungă pe foc, materialul lemnos aflat în stare bună a fost refolosit, căpătând o nouă viață.

Încununat de măiestrie, proiectul de la Valea Zălanului a devenit un mesaj despre cât este de importantă conservarea patrimoniului construit, cu toate valorile lui. A fost o ocazie de a demonstra crezul arhitectului restaurator și de a arăta comunității aceste beneficii. „Nu restaurăm doar de dragul unor specialiști, care vor să dea lecții, ci să arătăm valoarea patrimoniului pentru comunitate, valoare culturală și economică”, explică Silvia Demeter Lowe.

Și-a dorit să ajungă medic, dar a ajuns medic de clădiri

În liceu, în Brașov, Silvia visa inițial să devină medic, dar în urma unor împrejurări, în loc să fie medic de oameni, a decis că vrea să devină medic de clădiri.

A fost admisă la Arhitectură, la Institutul Ion Mincu, în București, a fost Suedia jumătate de an, ulterior a urmat un master la Oxford. A fost bursier al Societății Britanice pentru Protecția Clădirilor Antice (SPAB), moment definitoriu nu numai în cariera ei, ci și în viața ei. În cadrul bursei, timp de un an, alături de alți trei colegi, a hoinărit și a muncit pe foarte multe dintre șantierele de restaurare din Marea Britanie.

Scopul bursei era de a scoate din birouri profesioniștii care stau la planșetă și de a-i aduce să lucreze alături de meșteri, astfel încât cu toții să își formeze un limbaj comun. Silvia a devenit arhitect șantierist.

Experiența lucrului pe șantierele britanice, în care arhitectul lucrează alături de meșteri, i-a schimbat total modul în care percepe rolul arhitectului. „Când desenezi trebuie să „construiești” de fapt, pentru că deja îi ai în minte pe cei care vor executa lucrarea. Proiectezi și ești în mintea lor, a celor ce vor construi”, explică Silvia Demeter Lowe.

Foto credit: Iosif Miclaus

Una dintre experiențele cele mai importante deprinse pe șantierele britanice unde a lucrat a fost aceea de a înțelege că de fapt proiectul desenat pe hârtie implică pentru implementarea lui o muncă de echipă. „Am înțeles cât de important este ca toți participanții la proiect să își cunoască foarte bine rolul și să înțeleagă că succesul proiectului poate fi asigurat doar printr-o bună conlucrare între toți cei implicați. Ceea ce mi se pare că în România nu se înțelege, din păcate, de cele mai multe. Unul dintre motive ar fi și faptul că în conștiința societății românesti rolul arhitectului nu este foarte clar. Arhitectul este privit mai degrabă ca „cel care elaborează proiectul de autorizare” și mai puțin ca un creator și un „dirijor” pentru întreaga „orchestră” compusă din profesioniștii diferitelor specialități. Arhitectul este singurul, în acest întreg proces, care are o privire de ansamblu, aceea de a îndeplini cele trei condiții ale arhitecturii: frumusețe, funcționalitate, durabilitate ( Vitruvius: venustas, firmitas, utilitas). El este cel care trebuie să aibă răbdarea și experiența de comunicator și negociator atât în relația cu clientul, autoritățile, cât și cu ceilalți colaboratori. El este cel care este responsabil de îndeplinirea tuturor condițiilor ce țin de juridic, de a răspunde corect reglementărilor ce țin de procesul de construire”, vede Silvia Demeter Lowe.

După 15 ani în Marea Britanie, dintre care în primii 5 ani a călătorit foarte mult, pentru că în același timp era în echipa națională a României la snowboard, Silvia Demeter Lowe s-a întors în România. Firma din Anglia care o angajase colabora cu Fundatia Mihai Eminescu Trust, patronată de Prințul Charles și avea nevoie de un consultant pentru câteva dintre proiectele din Transilvania.

În țară, Silvia Demeter a organizat timp de șase ani Mesendorf Workshop - „Să construim sustenabil învățând de la arhitectura tradițională”, un atelier pentru tinerii arhitecți și studenții la arhitectură, cu dorința de a împărtăși experiența căpătată în Anglia și pentru a le da acestora o șansă să cunoască practic metodele și tehnicile tradiționale de construcție.

Porțile Brașovului, readuse la viață

Fiecare proiect la care lucrează îi este precum un copil - până nu este sigură că a crescut și poate să fie pe picioarele lui, nu îl lasă pe mâna nimănui. Este motivul pentru care atunci când ia un proiect se ocupă de la obținerea certificatului de urbanism și îl duce până „la cheie”.

Un alt proiect pe care Silvia Demeter l-a îndrăgit a fost restaurarea porților Brașovului, împreună cu Fundația Pro Patrimonio.

Totul a pornit după ce, la întoarcerea din Marea Britanie, a constatat cu dezamăgire cu câtă ușurință proprietarii din Brașov, orașul său natal, își schimbă tâmplăria caselor. O fereastră nu este o simplă „componentă de tâmplărie”, ci sunt ochii clădirii, spune arhitecta care a lucrat la un proiect prin care a ținut să demonstreze că este mult mai bine să reparăm tâmplăria, în loc să o schimbăm. Și a început cu porțile, explicând într-un fel proprietarilor că, până la urmă, fațada este ceea ce oferim orașului fiecare dintre noi. Dacă restul în casă putem face cum vrem noi, pentru că este cuibul nostru, fațada, care include și ferestrele și poarta, reprezintă ceea ce este de datoria noastră să lăsăm ca aparținând orașului.

„Pe această idee am pornit un proiect de restaurare a porților istorice din Brașov și am reușit la început, printr-un număr de 6 porti, să arătăm cetățenilor că porți de lemn, despre care ei credeau că nu mai sunt bune de nimic, decât de pus pe foc, și-au căpătat frumusețea de altă dată, cea care s-a revărsat din mâna meșterului, acum poate 100-200 de ani, iar noi am reușit să îi redăm strălucirea de altă dată”, punctează arhitecta.

Foto: propatrimonio.org

Inițiativa a ajuns să depășească limitele orașului, iar echipa Silviei Demeter Lowe a fost invitată ulterior să se implice în proiecte similare și în Timișoara și Cluj. Organizații nonguvernamentale au pornit la rândul lor inițiative de acest gen, plecând de la modelul din Brașov. Așa au fost salvate multe porți care altfel ar fi dispărut.

„Când faci un lucru cu iubire trebuie să iasă bine”

Rețeta atingerii măiestriei în domeniul restaurării este una simplă. „Fiind pasionat de ceva, bineînțeles că ești tot timpul cu această sete de a cunoaște mai mult, de a experimenta, de a înțelege, și orice lucru pe care îl faci cu pasiune ar trebui să ducă la măiestrie. Foarte multă experiență, asta cred că este (reteta – n.n.), diligența în a face lucrurile temeinic, această dorință de a face lucrurile mai bine și mai bine. Cred că dacă spunem că ține de pasiune, presupune și iubire și când faci un lucru cu iubire trebuie să iasă bine”, vede arhitecta.

Foto: arhiforum.ro

Cum apare în minte imaginea a ceea ce va fi, atunci când începe un proiect nou? „Asta înseamnă vocație de arhitect. Pentru că până la urmă noi avem o viziune a ceea ce va fi și depinde de fiecare dintre noi după aceea să avem și cunoștințele tehnice necesare de a transforma un vis, o viziune, în ceva material. E nevoie de imaginație, de empatie cu locul respectiv, cu tema dată de client și de a traduce aceste visuri în cărămizi, mortare, etc. Prin această materialitate să ajungi din nou la un vis, să meargă dincolo de materialitatea acelei constructii și să vorbim despre o atmosferă, despre ceea ce simți când ești în acele spații și în preajma acelor spații”, este de părere Silvia Demeter-Lowe.

După o carieră în restaurare, vrea acum să arate cum toate lecțiile din arhitectura tradițională se pot traduce în arhitectura sustenabilă, contemporană. În prezent Silvia Demeter lucrează la un proiect propriu, în care își asumă și postura de dezvoltator imobiliar.

Jacobs susține măiestria de 125 de ani. Iată o serie de povești ale celor care inspiră prin muncă și perseverență. Îi veți cunoaște pe cei care și-au dus pasiunea la rang de artă, într-o campanie oferită cu sprijinul Jacobs. Află mai multe pe www.cafeajacobs.ro/jacobs125ani.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu pot sa cred ca ati gasit vacuta aia asa murdara, in viata mea n-am vazut in Ardeal asa ceva.
    • Like 1
  • Minunat. Nimic despre batrana Ida Neni, cea care locuia in cladirile restaurate. Unde este ea acum? Iar daca raspunsul este ca, intre timp, a murit, atunci intrebarea este unde a fost ea, intre momentul in care ati gasit-o acolo, in case, si momentul mortii. Ar fi interesant de stiut, zic.
    • Like 3


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult